Fuga la Brasov - fotografii (2)

Locuitorii Brasovului sunt calmi:


Sunt prietenosi:


Sunt foarte sociabili:


Sunt curiosi:


Sunt iubitori ai naturii:

Unul pe fata, altul pe dos

Ce ma frapeaza astazi, privind in urma, este dualitatea permanenta in care se afla societatea romaneasca. Intotdeauna exista o diferenta uriasa intre ceea ce aratai, ce manifestai, si ceea ce gandeai si iti doreai.

Partidul lupta pentru bunastarea poporului, dar poporul se adancea in mizerie - fizica si morala. Partidul lupta pentru egalitate, dar palierele sociale erau mult mai bine delimitate decat in societatile "imperialiste".

Restul cititi, ca de obicei, La panou.

Fuga la Brasov - fotografii (1)

Am fugit din Bucuresti (la Brasov)

Am avut cateva zile de vacanta.

O poza de inceput - baloane uriase de sapun in centrul Brasovului.

Despre ura

Citesc pe mai multe bloguri despre o specie de comentatori de bloguri numiti "hateri" - cei care "prind ciuda" pe cate un blogger cunoscut si tin neaparat sa arate in asta prin diverse comentarii veninoase. Citind eu asta, mi-am dat seama ca nu sunt in pericol. Nu sunt un blogger important, ura vine numai de la un anumit nivel in sus.

Ascult apoi (vrand-nevrand) manelele care vorbesc despre ura si despre dusmani. Raman putin uimita, cati oameni care sa aiba dusmani cunosc? Probabil niciunul, dusmanii vin probabil de la un anumit nivel in sus (bani, functii, manele etc).

Pornind de la cele doua fapte prezentate mai sus, stiam ca nu am dusmani, poate tocmai din cauza ca nu sunt o persoana importanta.

Iata totusi ca, de ceva vreme, ceva s-a schimbat: cineva se razbuna periodic pe masina noastra (este aceeasi persoana, pe care o suspectam din mai multe motive). Ne-am gasit masina zgariata cu un morman de crengi uscate care zaceau pe trotuar. Apoi am gasit un ou spart pe parbriz, imprastiat astfel incat sa nu mai poti ajunge nici pana la spalatorie. Apoi ne-au furat un stergator. Iar acum doua zile cineva a varsat o galeata cu zoaie pe masina (sa vedeti si ce miros!).

Ce ne arata noua asta? Asta ne arata ca avem dusmani. Deci suntem persoane importante, cu dusmani, am inaintat pe scara vietii sociale. Uau, e o realizare, nu credeti?

Noutati despre trandafiri

Dupa cum va povesteam acum cateva zile, au disparut trandafirii de pe strada mea. Ma intrebam atunci cu ce-i vor inlocui.

Ei bine, au fost inlocuiti de niste tufe si niste constructii ciudate de lemn - cel putin pe o parte a strazii, unde au inceput sa refaca. Constructiile de lemn, pe langa faptul ca nu par sa aiba un scop precis in viata, ingradesc si vizibilitatea pentru soferi.

Haideti sa vedem, voi cam cat credeti ca au costat minunatiile astea cu care au inlocuit trandafirii? Eu imi imaginez o suma cu multe zerouri, nu stiu de ce...

PS Muncitorii, in unul dintre elanurile patriotice dintre pauzele de masa, au reusit sa gaureasca o teava, asadar am putut admira ieri, in toata splendoarea ei, o tasnitoare ad-hoc cu o inaltime de aproximativ trei metri. Vad ca s-a rezolvat intre timp.

Din nou la panou

Cateva dintre amintirile mele despre frig si despre Mos Gerila puteti citi din nou in Hotcity, in rubrica La Panou.

Ii multumesc Sabinei, care a facut totul posibil.

De vorba

Ne cunoastem de vreo doi ani si ii cunosc deja cea mai mare parte din viata: iubiri, prietenii, probleme cu masina, probleme de familie. Nu am cerut niciodata sa le aflu, totusi mi le-a povestit. Ce conteaza inca o persoana care ii cunoaste viata sexuala si preferintele culinare?

Iar acum se invarte in jurul meu, povestindu-mi despre ultima sa achizitie. De fapt, impropriu spus achizitie, mai degraba dorinta nerealizata.

A vazut niste blugi la Zara, niste blugi perfecti, cu un mic fermoar in partea de jos. Nu a avut timp sa-i probeze, asa ca s-a dus acasa gandindu-se la ei. I-a visat si noaptea, a vorbit cu toata lumea despre ei. Imi explica cum dintr-o data i s-a parut ca este un nimic fara blugii aceia. Pur si simplu nu exista fara ei.

Asa ca s-a dus la Zara, dar ce supriza neplacuta! Erau prost croiti si nu-i veneau deloc bine. Iar acum se simte ca si cand viata sa nu ar mai valora nimic fara blugii aceia. Pur si simplu, se pare ca viata si-a pierdut din savoare din cauza unei perechi de pantaloni.

Si stau sa ma intreb: cand am gasit ultima oara acel ceva care sa ma defineasca pe mine ca persoana si fara de care viata mea sa nu mai valoreze nimic?

Poza mea

Lady Io in actiune, fotografiind tot ce misca:

Program artistic zilnic

Dimineata. Soarele straluceste pe cer, ma urc in tramvai somnoroasa. Gasesc un loc sa ma asez si deschid cartea.

Tramvaiul opreste in statie. Dintr-o data, o voce imbietoare: "Leucoaplast, doua pachete la un leu. Servetele parfumate, un leu pachetul. Ace de siguranta, un leu douazeci de bucati. Portofel, numai doi lei, si are si spatiu special pentru noul tip de buletin.". Vocea continua, intr-un ritm si cu o intonatie pe care le-am invatat deja. Dupa doua statii, vanzatorul de nimicuri coboara, nu inainte de a fi vandut niste ace de siguranta si un pachet de servetele.

 

O noua voce, de data asta de copil, incepe cu "Doamnedoamnecerestata" si se termina cu "Suntem cinci copii la mama, si doi au Sida, chiar acum sunt in spital. Iar mama este paralizata si tata la fel. Doi frati au cancer si altul nu mai are picior. Sora mea este bolnava grav si nu avem bani de doctorii (intre timp, numarul persoanelor bolnave din familie depaseste numarul total al persoanelor declarate initial). Va rog sa ma ajutati si pe mine, ca sunt un copil amarat!". Copilul se plimba si el printre calatori, asteptand pomana care vine sau nu. Coboara si el si se duce in statia de peste drum, sa ia tramvaiul in sens invers.

 

Lumea se adanceste in lectura ziarelor de sport si a celor de scandal. Nu prea mult, vin controlorii. Sunt aceiasi de luni de zile, deja ii recunosc. Imi cer abonamentul si il mai cer celor cativa calatori pe care ii cunosc deja, ne intalnim zilnic in tramvai. Cativa barbati bine facuti, cu muschi si burti cat toate zilele, mananca seminte scuipand pe jos si privesc impasibili. Nu cred ca au bilete sau abonament. Nici nu putem afla, caci controlorii nu-i intreaba  nimic. Unul a reusit sa prinda o pustoaica de liceu fara bilet, iar aceasta ii zambeste printre lacrimi, sperand sa-l impresioneze. Altul a gasit o doamna mai in varsta care nu a compostat corect biletul. Desi sarmana incearca sa protesteze, demonstrand ca aparatul folosit composteaza gresit, controlorul o apostrofeaza: "Nu tine astea cu noi, doamna! Daca erati corecta, vedeati ca nu s-a compostat corect si va duceati la alt aparat de taxare. Lasa ca va stim noi.". Tremurand de suparare, doamna incearca sa le vorbeasca frumos, insa nu are sanse. Scena face deliciul mancatorilor de seminte, care se uita si comenteaza intre ei prin strigate intrupte de hohote de ras.

Controlorii coboara impreuna cu cele doua victime, iar vagonul nostru se scufunda in ritmul cunoscut al rotilor de tramvai. Simt ca imi lipseste ceva. Stiu, fata care vindea Libertatea a disparut de cand cu criza. Locul ei in program nu este ocupat de nimeni.

 

Dar tramvaiul opreste in alta statie. Urmatorul, va rog, urmatorul!

Ce-si face omul cu mana lui sau Orice pasare pe limba ei piere

Inspirata din comentariile de la aceasta postare a lui Miss Zebra, mi-am adus aminte cateva lucruri legate de copiii din ziua de azi si obiceiurile lor culinare.

Trei studii de caz:

1. Un cunoscut se plange ca fiul sau nu mananca mancare gatita, mai degraba moare de foame daca nu primeste cartofi prajiti si carne prajita sau hamburgeri. Este insa foarte cooperant atunci cand este dus la McDonald's.
Ma intreb: de unde stie copilul sa manance prajeli? De unde stie copilul de McDonald's?

2. O amica imi spune ca fetita ei nu bea niciodata apa (!?!), pentru ca spune ca o doare burta de la apa (da, sigur!). Nu bea decat suc. Si parintii o cred si ii cumpara suc. Rareori o conving sa bea ceai.
Imi vine mereu sa o intreb cand o aud: Cine i-a dat copilului sa bea suc? S-a trezit inca de cand a trecut de la lapte la hrana solida si lichide diverse si a zis: "pe mine ma doare burtica, vreau suc"?

3. O colega preocupata de alimentatia sanatoasa isi hraneste fetita conform principiilor acestui tip de alimentatie (fara prajeli, fara grasimi, fara multe dulciuri etc). Acum cateva saptamani, invitata de o colega de la gradinita, fetita a mers la aniversarea acesteia la Mc Donald's. A refuzat mancarea de acolo, declarand ca " i se pare scarboasa".

Sunt convinsa ca nu trebuie sa comentez prea mult, ati inteles ce vreau sa spun.
Cam ce te astepti tu, ca parinte, sa manance copilul? Mananca ceea ce il inveti sa manance si ceea ce te vede mancand. Mananci prajeli si dai iama prin fast-food? Asta o sa manance. Ii dai suc? Asta o sa bea. Il hranesti sanatos? Asa o sa-i placa.
Majoritatea copiilor refuza sa manance fructe. Mi se pare si normal, pentru ca nevoia lor de dulce a fost crescuta in mod artificial cu dulciurile din comert, un fruct nu mai face fata dorintei lor de dulce. Legumele sunt ocolite cu strasnicie, pentru ca nu fac parte din cultura fast-food. Cartofii prajiti, hamburgerii si pizza sunt singurele valori ale acestei lumi alimentare in declin.

M-am saturat de cei care sa plang de obiceiurile alimentare ale copiilor lor, pentru ca majoritatea sunt vinovati de a le fi dat un prost exemplu.

Au disparut trandafirii...

Acum cateva saptamani, la noi pe strada era plin de trandafiri, flori despre care banuiesc ca exista de cand a fost construit cartierul. Trandafirii erau perfecti, mireasma lor la fel, erau una dintre bucuriile de la inceput de vara.


Acum cateva zile insa, am constatat ca trandafirii au fost scosi, tot pamantul a fost rascolit, s-au bagat niste tuburi, insa trandafirii nu au mai aparut. Si iata cum arata acum:



Macar copaceii au ramas in picioare.
Cum nimeni nu ne explica ce s-a intamplat, nu putem face decat presupuneri:


Precizare: banda desenata de mai sus este doar un pamflet, personajele si faptele nu sunt reale.
Probabil ca voi continua intr-un episod urmator, in functie de cum merg lucrurile, sa va tin la curent cu situatia trandafirilor. Desi nu cred ca se vor intoarce la locurile lor. Pot doar sa banuiesc ca vor fi inlocuiti cu ceva tufe savante, arbusti ornamentali si plante exotice care vor scurge din bugetul local ceva mai multi bani decat produsul intern brut al unei mici tari africane.

O judecata pripita

De multe ori ne grabim sa-i judecam pe cei din jur, poate pentru ca suntem obisnuiti sa ne asteptam la ce e mai rau din partea lor. Am si cateva exemple, adunate de curand de prin Bucuresti.

Exemplul 1

In autobuz, o doamna intreaba cuplul din fata ei daca urmeaza sa coboare la prima statie. Nimeni nu raspunde nimic. Doamna se stramba, ceilalti calatori la fel. Ne uitam cu totii urat spre cei doi. Ei nu se uita urat, dar incep sa vorbeasca intre ei. Prin semne, ca sunt surdomuti. Evident, nu auzisera intrebarea.

Exemplul 2

Merg pe strada, in fata mea un grup de adolescenti zgomotosi. Pe strada sta intr-o rana un sac de plastic cu frunzele stranse de pe jos de gunoieri, sac ce urmeaza sa fie ridicat de o masina de gunoi, probabil. Ii vad pe pustii din fata mea oprindu-se in fata sacului si imi imaginez deja o scena de groaza, in care imprastie tot gunoiul si se distreaza. In loc de asta, ei deschid sacul si isi scot din buzunare gunoaie pastrate cu grija, pentru ca nu gasisera niciun cos de gunoi pana atunci. Apoi leaga frumos sacul la loc si il lasa asa cum l-au gasit.

Exemplul 3

Chiar astazi, prietenul meu se afla pe o straduta facand poze. Observa un pusti pe bicicleta, care se opreste in dreptul unei masini si ia stergatoarele acesteia. Ii face repede cateva fotografii, ca sa aiba ce arata la politie, apoi se repede la pusti: "Ce faci aici?". Pustiul raspunde ca a fost trimis de proprietarul masinii sa ia stergatoarele, se suie pe bicicleta si fuge.

Putin mai tarziu, apare proprietarul masinii, iar prietenul meu vrea sa-l ajute sa prinda hotul. Surpriza! Nu era hot, il trimisese chiar el sa-i aduca stergatoarele.

Bine, asta nu inseamna nici sa ne asteptam la ce e mai bun din partea concetatenilor nostri, dar totusi... poate nu ne mai grabim sa judecam dupa prima impresie.

La sfarsit de saptamana... o leapsa

Am luat o leapsa de la Mimi, numa' buna pentru sfarsitul de saptamana care abia incepe.

1. Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieţi aici al 4-lea rand:

"- Iti plac turcii? intreba Svejk, intorcandu-se spre Palivec."

2. Fara sa verificati, cat e ora?

18.45

3. Verificati

18.55

4. Cum sunteti imbracat(a)?

Camasa de noapte cu catei si pisici (stiu ca nu e inca noapte!)

5. Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?

La un fotoblog turcesc.

6. Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului?

Mierle si cotofene.

7. Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?

Aseara, am fost cu prietenul meu si o amica la o inghetata si o bere (fetele inghetata, barbatul bere)

8. Ce-ati visat ieri noapte?

Nu-mi amintesc.

9. Cand ati ras ultima data?

Mai devreme, discutand cu Sonho.

10.Ati vazut ceva neobisnuit astazi?

Am trecut prin Pipera. Mi s-a parut neobisnuit de urat.

11.Ce parere aveti despre acest chestionar?

Plicti.

12.Spuneti-ne ceva ce nu stim inca.

Mimi a zis foarte bine: Ca sa va spun ceva ce nu stiti ar insemna sa stiu ce stiti.
Stiu! Ca tot vorbeam despre vremurile de dinainte de '89, stiati ca...
... am fost comandant de detasament?

13.Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita?

Maria.

14.Si daca ar fi vorba de un baiat?

Nu m-am gandit. (Haha, la Mimi e invers, stie nume de baiat, dar nu stie de fata... o fi un semn)

15.V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?

Da, dar am ales sa raman aici.

16.Ce ati dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intrati pe portile Raiului?

Nu stiu.

17.Daca ati putea schimba ceva in lume (in afară de politica), ce ati schimba?

As mai reduce agresivitatea oamenilor.

18.Va place sa dansati?

Nu.

19.George Bush?

Bleah!

20.Ce ati vazut la televizor ultima data?

Friends.

21.Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar?

Nu ma pot limita la 4. Ia, luati-l toti. Da, si Mimi, chiar daca l-a mai facut o data! Si vedeti ca va controlez!

PS Dupa cum observati, sunt intr-o dispozitie jucausa azi. Nu va speriati, imi trece!

La Alimentara

Asa cum ati aflat probabil, Hotcity are de vreo doua saptamani o rubrica noua - La panou, care este "Bucata de scart pe care am decis sa prind imagini de dinainte de '89. Veti citi despre cozi, bucatarii, camari, bomboane si vecini.", dupa cum scrie Sabina, autoarea rubricii.

Dupa ce ati aflat saptamana trecuta cum l-am intalnit pe Ceausescu, a venit timpul sa va povestesc si cateva aventuri de la coada.

Poveste de amor

In statie, doi indragostiti asteapta tramvaiul. Sunt tineri si frumosi. Vin de la strand, pielea luceste intunecata. El isi arata bustul gol usor transpirat, in timp ce burtica ei freamata in cautarea soarelui, intre un tricou-sutien si o fustita aproape inexistenta. Machiajul usor, de vara si strand, include sclipici si un ruj mov. Se asorteaza bine cu tricoul galben si fustita rosie, dar si cu unghiile pregatite pentru orice ocazie: fiecare unghie are alta culoare si este decorata cu motive florale.

 

Tramvaiul soseste, iar baiatul o ia inainte, ca orice cavaler, pentru a obtine loc pe scaun. Impinge o femeie insarcinata, placheaza un batranel tremurand si reuseste sa se aseze. Ea, mandra de cavalerul sau, se apropie de scaun radiind de mandrie pentru vitejia iubitului. Prinde un loc, agatata de bara din dreptul scaunului lui. Tramvaiul porneste, ea se dezechilibreaza usor. Insa el este acolo, gata sa o apere de toate relele. Ca sa o sustina, o tine de un picior, pe sub fustita scurta. Ea se bucura, rade imbujorata.

 

Tramvaiul se aglomereaza. El nu poate sta degeaba in timp ce iubita sa este inghesuita. Se rasteste la o batranica, o injura pe gravida impinsa mai devreme, pentru ca se apropie prea mult de iubita lui, impinse si ele de multimea din spate. Pana la urma, tot el isi salveaza iubita. O trage de fusta in jos, sa i se aseze in brate. Emotia o copleseste, relatia a ajuns deja la nivelul urmator. Il umple de sarutari care ii lasa urme violete pe buze si pe fata transiprata. El o pipaie, sa simta daca se simte bine. Continuarea este interzisa la vizionare copiilor sub 12 ani neinsotiti de parinti. Din fericire, nu sunt prea multi copii de fata.

 

Spectatorii involuntari se bucura sa vada o poveste de dragoste atat de frumoasa. Cat de des mai vezi dragostea implinita intr-un mod atat de perfect?

Michael Jackson pentru noi va fi Michael Jackson doi

Nu am vrut sa scriu despre Michael Jackson aici. In principal pentru ca nu-mi placea muzica lui (chestie de gusturi). Cand a avut concert in Bucuresti, tin minte ca am ras cu totii despre o colega care ne-a spus ca noi nu intelegem ca a venit "megastarul Michael Jackson".

In ultimii ani il priveam ca pe un personaj de balci. Am citit insa, via Pang, articolul acesta si mi-am schimbat parerea despre el. Am inceput sa-l vad ca pe o victima a celor din jur, a industriei si chiar a sa.

Pe el, privind azi inapoi, il vad ca pe un soi de copil caruia i s-a spus ca poate face orice si a cautat sa isi indeplineasca anumite vise, fiind insa obligat sa isi pastreze o imagine. Cea mai proasta alegere, care probabil ca l-a condus spre o pierdere a propriei identitati.

Cam aici poate conduce posibilitatea financiara de a putea face orice, insotita de o lipsa de educatie - si nu ma refer aici la educatia scolara. Ma refer la educatia privitoare la modul de a te privi pe tine insuti.

Victima a sa, dar si a celor din jur, Michael Jackson este in continuare folosit in cel mai jalnic mod ca sursa de bani si de audienta. La inmormantare se intra cu bilet (inmormantare cu bilet, inca nu-mi pot reveni), iar castigatorii biletelor vor fi trasi la sorti. Chiar nu ni se pare scandalos? Este deja prea mult, respectul fata de cel care s-a dus este calcat in picioare.

Dar cireasa de pe tort a fost stirea aceasta. Familia lui, probabil din dragoste fata de el (siiigur!) s-a gandit sa organizeze concerte in care el ca participa sub forma unei holograme. Adica m-ati inteles: o gaselnita de facut si mai multi bani. Il mulg de bani chiar si acum si vor sa-l mai mulga inca multa vreme. Eu voiam sa le propun asa: sa-i usuce corpul, sau sa-l impaieze, iar apoi sa faca mari turnee mondiale, in care corpul sau conservat sa fie miscat de masinarii, astfel incat sa para ca e chiar el, dansand. Iar in momentele de odihna, sa fie pus intr-un loc in care sa fie vizitat, fireste contra bani, de catre toti fanii sai. Precum Lenin. In felul asta, dragostea pentru morbid a omului de rand este satisfacuta, iar familia poate mulge chiar si mai multi bani.

Va spun sincer ca mi-e scarba. Nu cred ca merita cineva sa fie tratat cu atata lipsa de respect dupa moarte. Asa cum nu cred ca merita nici in timpul vietii.

Rasfaturi si lucruri inutile

Suntem niste oameni tare rasfatati. Nu de soarta, ci de noi insine. Impinsi de la spate sa consumam, ne trezim spunand ca pur si simplu nu mai putem trai fara o bluza noua, o pereche noua de pantofi sau o camera foto scumpa.
Ne cumparam ceasuri scumpe, desi ceasul nici nu mai este o necesitate astazi, cand toata lumea foloseste telefonul si ca ceas. Ne cumparam mii de zorzoane, bluzite, pantofi si declaram ca shoppingul este doar o terapie care se ne face sa ne simtim mai bine. O terapie de tip nou, in ziua de azi, cand valorile nu mai sunt evidentiate de cartile citite, ci de mall-urile frecventate.

Iar cand vin vremuri ca cele de acum, gasim foarte dificil sa traim fara aceste mici rasfaturi, desi acum cativa ani dormeam linistiti noaptea si fara sa avem pantofi si bijuterii asortate fiecarei tinute. Nu aveam depresii, desi nu auzisem inca de terapia prin shopping. Ne multumeam cu o casuta in care sa ne ducem existenta, fara sa ne punem problema piscinei din curte.

Urmaresc din cand in cand o emisiunea fascinanta la MTV - Sweet Sixteen. Puteti vedea aici episoade din ea. Este vorba de niste fetite din Statele Unite, care isi organizeaza petrecerea pentru aniversarea celei de-a 16-a zile de nastere. Inteleg ca este o varsta importanta (sunt usor ignoranta, recunosc, nu stiu de ce e atat de importanta, probabil ca din cauza ca e varsta la care isi pot lua carnetul de conducere), de aceea trebuie sa organizeze o petrecere cu totul si cu totul speciala (cam cum isi pregateau unii dintre noi majoratul). Ei, dar fetele astea nu sunt doar niste americance obisnuite. Sunt fete de bani gata, iar pretentiile lor sunt pe masura. De la o tanara domnisoara care declara ca daca nu primeste de ziua ei un Mercedes alb, viata sa intreaga ca fi distrusa, pana la o alta tanara domnisoara pentru care s-a blocat circulatia pe mai multe strazi dintr-un oras ca sa ajunga ea, intr-o limuzina inconjurata de un alai de motociclisti, la locul unde se tinea petrecerea. Sau de la o pustoaica ce isi acuza tatal ca nu este in stare sa-i angajeze niste staruri adevarate care sa-i cante la petrecere (onorariul fiind unul cu multe zerouri) pana la alta care si-a umilit colegii de scoala aruncandu-le un numar limitat de invitatii, pe care care acestia pur si simplu s-au batut.
De ce ma fascineaza? Este incredibil cat de departe pot merge proasta educatie insotita de posibilitatile financiare oferite copiilor. Este o oglinda hiperbolizanta a societatii de astazi, cand nu ne mai percepem noi insine ca pe niste valori, ci doar ca purtatori de haine, masini si accesorii la moda, iar singurul lucru pentru care ne mai luptam este bunastarea - preferabil luxurianta.

Furtuna

Urmariti istoria tumultoasa si plina de neprevazut a Furtunii.

Norii:

Fulgerele:

Fumul din cladirea atinsa de fulger:

Si finalul fericit:

O adevarata telenovela, dupa cum vedeti. Episoadele au fost turnate in mai multe zile, chiar la noi in balcon, cu ajutorul unui regizor de exceptie (nu eu).