Bucureştiul de vis

Deosebit

2011-05-29T12:54:00.002+03:00

Cuvantul de care ma feresc tot mai tare in ultima vreme este "deosebit". Daca aflu de pe net ca o pensiune este situata intr-o "locatie deosebita" (locatia, prin natura cuvantului impropriu folosit, este cu siguranta deosebita), precum si ca decorurile sunt "deosebite", deja incep sa caut alta pensiune, mai putin deosebita.
"Deosebit" se traduce de cele mai multe ori prin kitsch la nivel maxim si spoiala cu sclipici care ascunde mizeria si proasta calitate.
Dintr-un motiv sau altul constat ca tot mai multi dintre semenii nostri sunt in cautare de lucruri "deosebite": gresia si faianta trebuie sa fie "deosebite" - ce conteaza ca stai in aceeasi ordinara cutie de chibrituri in care stau milioane de alti oameni? Daca pe faianta avem niste modele egiptene deosebite si eventual si un brau cu chipul lui Nefertiti, garsoniera se transforma brusc in descrierea de pe site-urile de imobiliare: "garsoniera cu finisaje deosebite". Daca adaugam si un parchet albastru, asortat la faianta azurie cu desene aurii de pe holul de la intrare, succesul este garantat.
Deosebite sunt si tunsorile inegale de care beneficiaza trei sferturi dintre femeile de pe strada, dar si unghiile cu modele savante. Deosebite sunt si cele cateva sute de baruri si restaurante in care decoratorul a ingramadit niste sifoane vechi, un fier de calcat cu carbuni si ceva reproduceri dupa afise din anii '50-'60.
La fel cum deosebite se promit sejururile all inclusive oferite de agentiile de turism, magazinele de decoruri interioare pline de statui si de animal print, masinile mai scumpe decat apartamentele si vacantele in locuri exotice.

Se pare ca este cuvantul cheie si in acelasi timp dorinta multor compatrioti: sa fie diferiti, sa fie altfel, sa aiba lucruri diferite. Intr-un cuvant, sa fie deosebiti. Nu prin nivelul de cultura, nu prin cartile citite sau faptele de altruism, numai si numai prin ceea ce se vede si se cunoaste de la distanta.

Mergand un pic mai departe, vom constata ca dorinta de a fi "deosebiti" ne impiedica sa avem comunitati inchegate, orase coerente din punct de vedere arhitectonic si, in general, sentimentul de apartenenta la o comunitate si un popor.

Eu una ma retrag in coltisorul meu banal si ma feresc de tot ce e deosebit. Original, nu?

Sursa

Hristos a inviat!

2011-04-25T10:17:00.000+03:00

Pe net, dintre articolele de sezon, unul imi atrage atentia. Titlul este "Cum evitam intoxicatia cu oua". Nu am citit articolul, pentru ca stiu exact cum se evita intoxicatia cu oua: nu mancam ca disperatii (a se citi "nu bagam in noi ca disperatii").

Dinozaurii

2011-04-16T20:57:00.000+03:00

Adevaratul mit spulberat de stirea de mai jos este acela ca in presa trebuie sa ai notiuni elementare de limba romana. Unii dinozaurii? Unii ziaristii ar trebui sa treaca prin clasa a 4-a inainte sa fie angajatii sa scrie stiri. Sau poate stirii.

Dezacordurile "este" la mare cautare

2011-03-31T08:00:00.001+03:00

Tot am senzatia ca in ultimele luni pe site-ul Realitatea stirile sunt scrise de catre niste copii care lipsesc in mod constant la orele de limba romana. Exemplul de astazi este numai unul dintre multele cazuri pe care le-am vazut de ceva vreme.

Romanii si occidentul

2011-03-28T21:36:00.002+03:00

Nu inceteaza sa ma uimeasca neobositul dispret pe care il avem fata de tot ceea ce ne este propriu.
Orice este romanesc este nasol, este demn de dispret si oricum, mult mai prost decat orice este strain. Occidental, sa ne intelegem bine. Norocul nostru cu orientalii, pe ei ii putem dispretui in voie.

Sa revenim la occidentali: orice este occidental este bun: ca sunt haine (made in China, dar cu etichete de firma), ca sunt mancaruri sau maniere, tot ce este occidental este bun, iar ceea ce este romanesc este bun de aruncat la gunoi. In mod ciudat, tocmai cei mai entuziasti fani ai civilizatiei occidentale esueaza in aplicarea modelului pe care il admira.
De cate ori nu ati auzit vreo cucoana comentand in gura mare in tramvai ca traim intr-o tara de rusine? Uitam ca si noi suntem o parte a problemei. Cand ne plangem in gura mare, ar trebui sa ne intrebam cat este de occidentala aceasta atitudine. Daca tot ii admiram pe vest-europeni, cat de des credeti ca am vedea un neamt sau un olandez ocarandu-si tara in gura mare? Nu ca ei nu ar avea probleme, dar ei sunt persoane eficiente din fire. Iar lamentatul nu a produs niciodata nimic altceva decat deprimare. Deprimarea este contraproductiva, se stie.

De cate ori nu ne uitam cu dispret la Biserica ortodoxa si cu admiratie la cea catolica? O cunostinta imi explica plina de dispret ca nu intelege de ce ortodocsii ingenuncheaza si nu le-a putut explica unor straini acest gest. Sigur, si catolicii au propriile lor gesturi care fac parte din cult, dar la ei sunt misto, doar la ortodocsi nu. Ma intreb daca strainii respectivi, care puneau aceasta intrebare, ar fi raspuns stramband dispretuitor din nas atunci cand ar fi fost intrebati despre orice legat de Biserica lor.

"Mai aveti mult timp pana o sa va civilizati!" tipa, intre doua injuraturi, un comentator de pe un ziar online. Sa fim bine intelesi, doar civilizarea nu va incepe cu el. Nu, el este civilizat, doar ne atrage atentia in limbajul nostru ca trebuie sa ne civilizam si noi. Cu admiratia pentru occident pe care o au astfel de comentatori, poate ar trebui sa se uite un pic pe comentariile cititorilor de pe slate.com, de exemplu.

De cealalta parte a baricadei, romanii verzi se mai hranesc inca din iluzia ca "baietii nostri" vor face treaba buna in campionatele de fotbal, daca nu-i mai fura arbitrii.
Dispretuiesc camembertul si branza de capra, ca doar nimic nu se compara cu telemeaua noastra romaneasca.
Premiile Grammy? Dar ce, Maria Ciobanu si Sofia Vicoveanca nu ne incanta destul? Iar uneori ne incanta si vecinii, doar nu-i putem lasa sa sufere din cauza linistii.
Excursii in strainatate? Roma, Paris, Ravenna? Avem o tara asa de frumoasa, avem atatea de vazut. Tara noastra are mare, munti, paduri, ce ne-ar mai trebui sa mai vedem in lumea asta? Nimic nu se compara cu tara noastra romaneasca. Si cu dorul nostru romanesc. Si cu baietii nostri. Observati ca sunt "ale noastre" toate, si tocmai de asta sunt bune, asta le da valoare.

Intre cele doua tipuri de romani, ma vad nevoita sa nu ma plang de existenta lor, ci sa incerc sa le aduc la cunostinta ca Romania are locuri frumoase si chiar civilizate, mancaruri gustoase si oameni civilizati, ca exista loc insa de mult mai bine si ca nu ne strica un pic de experienta occidentala, ca Romania nu este centrul lumii si ca ar trebui sa ne mai intereseze si alte sporturi pe lumea asta.

Semne

2011-03-13T08:29:00.000+02:00

Mai intai au aparut timide cateva raze de soare.
A doua zi au inceput gugustiucii sa cante.
Chiti cauta acum petele de soare si se intinde pe ele la plaja.
Am auzit voci de copii afara.
Si in sfarsit, vecinul de la parter este din nou afara, surubareste la Trabant.

Sunt semne clare, a venit primavara!

Groaznic!

2011-03-08T19:07:00.000+02:00

Intai au fost Moni si Iri. Mi-a fost greu sa accept, dar intr-un final am inceput sa ma obinuiesc cu ideea.
Dar acum aud de Oana si Pepe. Sunt sfasiata. Ce mai inseamna dragostea pura in ziua de azi?
Cum o sa ne mai ducem vietile de-acum incolo, stiind toate aceste lucruri teribile?

Produsul meu romanesc preferat

2011-03-04T18:28:00.000+02:00

Mimi ma provoaca sa va spun care este produsul meu romanesc preferat.

Mi-e atat de simplu sa raspund, incat nu am stat pe ganduri: iaurtul de oaie si bivolita de la Napolact. Mai gras decat alte iaurturi, are o aroma cu totul aparte, mult mai putina apa decat alte iaurturi si - minune! - se tine bine fara geluri, lapte praf si alte adaosuri. Imi place sa-l mananc la micul dejun, sa gatesc cu el, sa-l pun in salate si chiar sa-l folosesc in loc de smantana. In mod special imi place sa-l amestec in frisca din smantana acra.

Deja mi-a lasat gura apa, ma duc sa amestec niste iaurt cu miere si cu biscuiti, chiar daca nu e dimineata.

Apropo de biscuiti, imi plac biscuitii de la Belvita - cei cu cacao si bucati de ciocolata sunt preferatii mei. Dar ma dau in vant si dupa cei cu fructe uscate. Cei noi, cu alune, imi plac si ei. Nu ma innebunesc dupa cei cu lapte. Dar era de asteptat, nu pot fi perfecti pana la capat.

Ce-mi mai place? Branza de capra La Colline. Ca e simpla, tartinabila sau amestecata cu ierburi, ma bucur de fiecare data cand o gasesc. Si asta pentru ca nu se gaseste intotdeauna. Este foarte buna de mancat simpla, cu paine, in salate sau in alte amestecuri savante.

Antinevralgicul - ei, la asta nu va asteptati! - este singurul medicament care imi "ia cu mana" durerea de cap. Suntem prieteni asa de buni, incat n-as da o pastila pe antinevralgic pe orice ibuprofen in caz de migrena.

Cam asta ar fi topul meu. As fi curioasa ce parere au Arcadia, Mirona, Margot si Adela.

"De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? "

2011-02-28T16:29:00.001+02:00

O cunostinta se plange ca tatal sau este in permanenta irascibil, ca din cauza lui cam toata lumea s-a indepartat de familia lor si ca, desi are probleme de sanatate, nu considera ca acest comportament este scuzabil.

In acelasi timp, fiica ce se plange de tata este ea insasi o persoana irascibila si extrem de instabila, le face viata un calvar nu numai sotului sau, ci si colegilor si putinilor prieteni care le-au mai ramas. Injuraturile sunt la ordinea zilei, la fel si permanentele nemultumiri legate de tot ceea ce fac ceilalti. Ii place sa fie in centrul atentiei, chiar daca pentru asta este nevoie sa tranteasca, sa bufneasca si sa tipe. Nimic nu este suficient de bun in tot ceea ce fac ceilalti, in timp ce ea are numeroase scuze pentru comportamentul sau. In acelasi timp este surprinsa de faptul ca lumea o ocoleste, ca nimeni nu vrea sa socializeze cu ea si ca, in general, nimeni nu o intreaba ce mai face.

In timp ce nimeni in jur nu are o justificare suficient de puternica pentru ceea ce face (rau, evident!), ea este mereu justificata in actiunile sale: am probleme, sunt foarte nervoasa, sunt agitata, PMS samd.

Stiu, o sa-mi spuneti ca este un exemplu clasic de personalitate histrionica si probabil aveti dreptate.

Ceea ce ma surprinde este aparenta luciditate pe care o are legata de alta persoana, cu un comportament similar, in timp ce propriul sau comportament si faptul ca lumea o ocoleste nu ii pun niciun fel de problema.

Ar fi ideal daca fiecare dintre noi s-ar analiza la fel de lucid cum ii analizeaza pe ceilalti. Nu pentru a se justifica, nici pentru a se autocritica, ci pentru a se echilibra. Dar cati dintre noi sunt suficient de curajosi sa faca asta?

O datorie: leapsa placerilor

2011-02-20T11:11:00.002+02:00

Mi-a trimis Mihaela tocmai din Toscana un porumbel cu un mesaj: trebuie sa raspund la leapsa placerilor si sa o si dau mai departe. Un mesaj similar am primit si de la Arcadia. Cu un pic de intarziere imi indelinesc misiunea primita.

Iata cele 10 placeri ale mele:

1. Imi place teribil sa ma rasfat si sa fiu rasfatata.

2. Imi place sa calatoresc. Cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac calator.

3. Imi place sa citesc.

4. Imi place sa fiu eficienta, ceea ce e usor enervant (pentru ceilalti), pentru ca incerc sa ingramadesc cat mai multe lucruri intr-un timp scurt.

5. Imi place ceaiul negru cu bergamota. Imi place ceaiul negru cu violete. Imi place ceaiul verde si imi place ceaiul verde cu iasomie.

6. Imi plac baclavalele de la Istanbul, dar si cele de la patiseria Fadel.

7. Imi plac mancarurile orientale foarte parfumate.

8. Imi place sa gatesc numai cand am eu chef.

9. Imi place sa alerg Chitirelul, sa-l las sa se urce pe mine, sa nu ma misc ca sa nu-l deranjez.

10. Imi plac diminetile de sambata si duminica si ceaiul din aceste dimineti.

Dau si eu mai departe leapsa catre Monica si Laura.

Pink

2011-02-06T16:20:00.000+02:00

Sursa

La raionul de haine pentru copii:

Mama: Deci, te-ai hotarat ce vrei?

Fetita (5-6 ani): Daaa, uite pantalonii astia! (ii arata o pereche de pantaloni de un roz tipator)

Mama (consternata): Nu sunt un pic prea... roz?

Fetita (fericita): Baaaa daaaa! (cu aerul de "tocmai de-aia")

Mama: Nu vrei totusi ceva cu mai putin roz?

Fetita: Nu, nu, eu pe astia ii vreau, pe astia ii vreau! Sunt cei mai frumosi si rooooz!

Model de educatie

2011-01-24T18:24:00.000+02:00

In Evenimentul Zilei a aparut un articol despre premergator - daca el sau nu bun pentru copii. Despre articol nu-mi dau cu parerea, ca nu ma pricep. Dar mi-a atras atentia urmatorul comentariu lasat de o mama priceputa:

Este de admirat faptul ca fetita a invatat foarte repede sa mearga... in lesa!

Fii o Lady de Bucuresti!

2011-01-20T20:45:00.002+02:00

Lady de Bucuresti

Arata-mi ce fel de Lady esti ca sa vad daca rezisti in Bucuresti

Bucurestiul este mare. Este urat. Este zgomotos. Este frumos. Este plin de evenimente culturale. Dar si de mitocani. Cum trebuie sa se comporte o lady in Bucuresti?

Continuarea aici. Enjoy, fata!

La multi ani!

2011-01-06T18:30:00.001+02:00

Sursa

La multi ani, dragul meu blog!
Iti multumesc ca mi-ai prilejuit intalnirea cu niste persoane senzationale!

Imi place...

2011-01-04T19:27:00.000+02:00

... sa fiu o Lady. Asa ca de indata ce Iulia a initiat acest proiect, m-am bucurat. Va invit si pe voi.

Descoperiri uluitoare

2011-01-02T20:03:00.000+02:00

Realitatea.net descopera cu uimire ca jumatate din sarbatorile din 2011 pica duminica: adica prima zi de Pasti, 1 mai, prima zi de Rusalii si prima zi de Craciun.

Avand in vedere ca am remarcat o bizara coincidenta in privinta sarbatorilor de Pasti si de Rusalii, si anume ca in fiecare an pica duminica, eu propun o ancheta, sigur e ceva necurat la mijloc.

Este a doua oara cand publica articolul acesta, caruia i-au adaugat totusi un "fireste" la Paste, urmat de trei puncte nedumerite de faptul ca urmatoarea zi dupa duminica este... luni.

Si uite asa, dupa ce luam la puricat zilele din articol, ajungem la concluzia ca numai doua zile libere care ar fi putut pica in timpul saptamanii pica duminica, din cele vreo sapte din an. Deci nu "mai bine de jumatate", dragi jurnalisti!
A, si daca vor sa stie cei de la Realitatea, 2010 a fost mult mai sarac in zile libere decat 2011.

M-ati gasit?

2011-01-02T08:51:00.000+02:00

Daca nu m-ati gasit in gradinita Mihaelei sau vreti doar sa confirmati ca ati ghicit corect (sau nu), Mihaela a publicat lista cu rezultatele.
Felicitari Mihaelei, care a avut o idee foarte simpatica si ne-a scos din banalul cotidian.

Pentru cei care au crezut ca sunt la poza nr.11: si eu as fi crezut ca sunt acolo daca nu stiam mai bine, intr-adevar exista o asemanare destul de mare :)

Revelionul

2010-12-31T20:45:00.000+02:00

"Unde faci Revul?". Intrebarea asta aparea inca de prin septembrie, cand eram adolescenta. Slava Domnului ca a trecut perioada aceea!

Mda, eu nu prea sunt asa de impresionata de importanta trecerii dintr-un an in altul. Asta nu ma impiedica sa doresc tuturor, inclusiv mie, un an mult mai bun decat cel care a trecut!

Sa ne vedem, auzim, citim cu bine in 2011! La multi ani!

Craciun fericit!

2010-12-24T10:00:00.001+02:00

La vanatoare de brad

2010-12-23T09:27:00.000+02:00

Dupa mai multe amanari, ieri a venit ziua cea mare a cautarii bradului perfect de Craciun. Noroc ca nu vazusem cum poate arata un adevarat brad de Craciun, altfel as fi venit si mai dezamagita.

In primul rand am ocolit pietele, pentru ca acolo sunt preturi nesimtite. Asa ca am trecut la colindat magazine care aduc brazi. La primul am gasit brazi in ghiveci, la 150 RON. Va amintiti, poate aventurile mele de anul trecut cu bradul din ghiveci. Am zis deci un NU hotarat. La urmatorul magazin am gasit niste brazi care aveau cel mult 10 crengi in total. Daca numeri si tulpina. Imi pare rau ca nu am facut poze. Mai incolo, niste braduti in ghiveci la 49 RON si aceiasi braduti, dar fara ghiveci, la 19 RON (sau 29? Nu mai stiu sigur). Remcarcati diferenta de pret, de la 50 la 150 RON.

La urmatorul magazin nu mai aveau deloc.
Eu cred ca cei care vand in piata ii cumpara de la magazinele care aduc brazi. Ii iau pe cei mai frumosi, pe care ii vand cu preturi incepand de la 200 RON. Mai ales ca i-am vazut pe unii plecand cu mai multi brazi.

Stiti ce am ales pana la urma? Bradutul in ghiveci. Mda...

O scrisoare si o legenda deconspirata

2010-12-21T13:51:00.002+02:00

In urma cu multi ani, la Vocea Americii a fost difuzata o poezie de Pastorel Teodoreanu, prezentata la momentul respectiv ca o reactie a acestuia, dupa sfarsitul razboiului, fata de vremurile de urgie ce aveau sa vina, vremurile "celui numit - predestinare fatala - Mos Gerila".
Ani de-a randul am crezut in aceasta varianta legendara pana cand am descoperit, chiar azi, ca poezia aparuse in 1925 in revista Tara Noastra, condusa de Octavian Goga. As fi preferat varianta legendei, insa pe de alta parte ma bucur sa regasesc textul, pe care l-am cautat ani de zile.

Scrisoare

Mos Craciun din vremuri bune,
Milostiv si intelept,
Prind colinde sa rasune,
Eu, cu ochii indarat
Spre cararea de omat
A copilariei, spune
De ce nu te mai astept,
Mos Craciune?

Amintiri cu zurgalai
Vin ca sanii de departe
Si pe case ninge lin.
De ce n-am si astazi parte
Sa visez la pasii tai
Prin tacutele odai
Lunecand catifelin?

Cai de lemn cu scari de tuci
Usi pitici jucand pe-o laba
O! De cand nu-mi mai aduci
Mos Craciun, mosneag de treaba!
Cand cuminti copiii nu-s
Si mai rau care de care-i,
Tu, cel ce-ai adus Fecioarei
Pe Iisus,
Vezi si ierti cat tine drumul
Si zambind, batran pribeag
Te opresti din prag in prag,
Mistuindu-te ca fumul
Pe hogeag.

Mos Craciun ce nu mai este,
Pentru cea din urma data
Mi-ai adus o carte rea
Si cetind din carte, iata,
Am vazut din cartea ta
Ca n-ai fost decat poveste.

Tomuri cu filosofii
Teancuri-teancuri adunate
Am de-atunci la capatai.
Tu stiai ca nu mai vii
Cand crezand in cea dintai
Nu am inteles ca-s toate
Niste triste jucarii?

Mos Craciun din vremuri bune,
Lasa-n strada traista plina
De smochine si alune.
Insenina-mi gandul rau
Si cu fata ta blajina
Alb, rasari din perne moi,
Calca-ncet, nimic nu spune,
Strange-ma la pieptul tau
Si sa plangem amandoi,
Mos Craciune!

La supermarket

2010-12-19T08:03:00.000+02:00

- Domnu', buna ziua! Puteti sa-mi spuneti daca ati achitat sucul din care ati baut?
- Poftim? Care suc?
- Sucul asta, am vazut cand ati baut din el.
- Pai haideti sa ne uitam la el. Este desigilat?
- Nu...
- Bine, oricum va rog sa beti dumneavoastra din el daca puteti, este zeama de lamaie.
- Aaaa, ma scuzati!

Pai cu scuze se rezolva? Mai intai acuzi pe cineva de furt si dupa aia iti ceri scuze? Nu era mai frumos sa ceri permisiunea sa verifici sticla si sa-ti ceri scuze, fara sa acuzi pe cineva de furt?

Ia vedeti...

2010-12-13T20:31:00.000+02:00

... ghiciti care sunt eu?

Dragostea in vremea cercetarii stiintifice

2010-12-11T12:24:00.000+02:00

Sursa

La fiecare doua-trei zile citesc in presa despre un nou studiu stiintific legat de durata sentimentelor de dragoste. Dureaza trei ani, spun unele studii, contrazise de altele, care sustin ca ar fi vorba despre doi ani si sase luni.

Remarc in primul rand nevoia unora de a cuantifica stiintific absolut orice pe lumea asta, inclusiv sentimentele, credintele si principiile fiecaruia. Astfel, nimic nu este vesnic, nimic nu este pur, totul este chimie, totul se transforma dupa principii stiintifice.

Apoi remarc ca cercetatorii par sa fi studiat cam tot ce se poate studia pe lumea asta. Au gasit toate leacurile din lume, au rezolvat problema razboaielor, a suprapopularii, dar si a foametei, asa ca se pot apuca in liniste de studiat ineptii.

Nu in cele din urma, remarc capacitatea presei de a prelua cu mare bucurie tot felul de stiri de acest gen. De cand cu multimea astea de studii, parca nici nu-ti mai vine sa mai faci nimic, ca e deja demonstrat stiintific ca e degeaba.

Cum a schimbat capitalismul relatiile amoroase

2010-12-05T13:21:00.001+02:00

"Domnule, deci inainte vedeai anunturi in ziare: domn titrat, cu situatie materiala buna, apartament si masina, caut companie. La fel mai gaseai si doamne care cautau companie.
Ei, acum... cum suni la un numar de la mica publicitate iti raspunde o curva. O curva, domnule!"

Varste si carti

2010-11-20T10:40:00.002+02:00

Sursa

Am primit de la Laura o leapsa cu carti si mi-am luat singura de la Monica o leapsa cu varste. Si le-am combinat:

La varsta de minus o luna si patru zile am trecut prin primul cutremur din viata mea. Cititi aici si aventurile de la nasterea mea, povestite de mama. Urmarile cutremurului se vor vedea mai jos.

Caci la varsta de doi ani, apartamentul nostru era in santier pentru lucrari de consolidare (mama spunea in gluma ca au dat cu vopsea antiseismica). Eu luam molozul de pe jos si il duceam pana in patul parintilor, unde il depuneam cu grija pe cearsaf. Cred ca primisem deja o carte cu Mos Martin.

La trei ani, prima carte serioasa: un Abecedar din care mama ma invata literele.

La aproape patru ani, i-am uimit pe bunica-mea si taica-miu citindu-le titlul revistei de pe masa: Soimii Patriei.

La cinci ani citeam Povesti nemuritoare.

Intre sase si noua ani am citit Dumas, Jules Verne si tot ce mi-a mai cazut in mana.

La zece ani am descoperit ca sunt innebunita dupa carti politiste. Toata colectia Enigma a fost devorata, mai ales ca ajunsesem, in vacante, sa citesc doua-trei carti pe zi. Si dupa ce le terminam, le luam de la capat.
Intre 10 si 14 ani am citit de cateva ori pe an Ciresarii. Si acum cred ca stiu anumite propozitii pe de rost. Pe la 13 ani incepusem sa citesc si ziare. Era anul 1990.

La 15 ani l-am descoperit pe Eliade. Mai citisem ceva cand aveam vreo 10 ani, dar nu-mi placuse asa de mult. Acum am inceput sa cumpar absolut tot ce aparea de sau despre Eliade. Nu am citit tot nici pana acum :-)

Pe la 16-17 ani Cioran mi-a mers la inima. Mi se parea amuzant si simpatic.

La 18 ani am picat si am intrat la facultate. Am citit jurnalul lui Sebastian, lucru care a condus la o discutie cu un profesor de la facultate chiar in timpul unui examen. I-a placut asa de mult, incat mi-a dat 10 fara sa ma mai examineze. Am inceput sa citesc lucrari de istorie a religiei, dar si de teologie ortodoxa, nu doar pentru ca erau in programa, ci si pentru ca imi placeau. Mi-a placut cand un profesor ne-a spus ca o religie trebuie studiata din interiorul ei pentru a o intelege, nu cu ochiul critic al strainului.

Intre 19 si 25 de ani am citit lucruri serioase, m-am straduit fara succes sa invat limbi moarte si am fost profesoara. Lucrarea de licenta a fost despre Islam, pentru care pastrez si astazi o simpatie speciala.Am inceput sa invat spaniola si am citit Mario Benedetti (Primavera con una esquina rota) si Javier Marias in original. Acum nu cred c-as mai putea.

La 25 de ani am plecat pentru 3 saptamani in Spania printr-un program de schimb de experienta intre scoli. Mi-a ramas in suflet ca cea mai frumoasa excursie. M-am intors cu multe carti, dintre care una primita cadou de la profesorul de sport de la colegiul pe il vizitasem. Profesorul de sport citea (profesorii de sport de la scolile la care lucrasem nu cred ca mai pusesera mana pe o carte de ani de zile), stia bine opera lui Eliade si avea un frate care invata limba romana. A fost un an in care totul s-a dat peste cap, iar viata mea a inceput sa se schimbe radical. Mai intai in foarte rau si spre finalul anului spre foarte bine.

La 26 de ani m-am mutat, am renuntat la invatamant si m-am orientat spre un serviciu mai tehnic. Am inceput sa citesc numai beletristica, fiind mai usor de citit seara decat un tratat de sociologie, de exemplu. Una dintre cartile mele preferate a fost "Pe vremea fluviului Amur" a lui Andrei Makine.

De atunci citesc amestecat, am trecut chiar si printr-o faza chick-lit. Nu am renuntat la cartile politiste si am incercat chiar sa-mi refac colectia Jules Verne de cand eram mica. Am renuntat dupa volumul 9.

La 33 de ani spre 34 dau oricare leapsa, sau pe aceasta combinata, catre Zazuza, Misaki, Gilda, Arcadia, Mimi, Dana din Gibraltar, Clarisa, Adela si catre Viva el Penguin!, dar si pentru oricine altcineva mai doreste. Si as vrea sa mai vad ce are de zis si Chiti, fiara mea draga :-)

Femeia de serviciu

2010-11-16T20:16:00.000+02:00

Femeia de serviciu de la noi din bloc isi aducea si familia sa o ajute la curatenie: sotul si unul dintre copii. In fiecare dimineata ii auzeai vorbind intre ei de la un etaj la altul, fiecare facand curat la alt etaj. Scarile erau ude de sus pana jos, iar in bloc nu mai dormea dupa 7 dimineata decat cine avea norocul sa fie posesorul unor dopuri de urechi performante. Volumul imens de munca probabil ca-i dadea gata pe cei trei, astfel incat niciodata nu s-a putut spune ca in bloc era cu adevarat curat, in ciuda faptului ca activitatea lor era febrila si foarte evidenta.

De cateva saptamani, familia de serviciu a fost inlocuita cu o singura femeie de serviciu. Nu o aud cand munceste, am zarit-o o singura data, in treacat - altfel as fi crezut ca nici nu exista. Se pare ca face fata si fara ajutoare. Iar in bloc este mult mai curat.

Vesti bune pentru o anumita parte a utilizatoarelor toaletelor publice

2010-11-14T08:16:00.001+02:00

Am vesti minunate pentru destinatarele scrisorii mele de aici. Stiti voi, cele care se suie pe toaleta cu picioarele ca sa nu se murdareasca, izbutind astfel sa murdareasca totul in jur.
Au aparut un fel de palnii destinate fetelor care vor sa urineze din picioare. Exista si variante: palniile pot fi de unica folosinta (din hartie) sau pot fi din plastic.
Nu stiu cat de usor de folosit sunt cele de hartie, cele de plastic par mai... sigure. Pe de alta parte nu inteleg ce faci cu palnia dupa de plastic dupa folosire. Pe site iti sugereaza sa o speli sau sa o pui in cutiuta ei. Sa luam prima varianta: daca o speli in chiuveta dintr-o toaleta publica... mi se pare cam scarbos. Daca o pui in cutiuta ei ca sa o speli acasa.... iarasi e scarbos.
Am citit pe un blog ca aceste palnii de plastic pot fi folosite atunci cand mergi in club si toate toaletele sunt ocupate. Pe asta n-am inteles-o. Ce faci, scoti palnia din geanta si urinezi... unde? in chiuveta? intr-un colt nestiut de nimeni? Zau daca pricep.
La fel de plauzibil mi se pare si scenariul de pe site-ul de prezentare: esti la ski, probabil ca nu ai niciun bagaj la tine. La un moment dat, trebuie neaparat sa urinezi si nu ai unde. Scoti kit-ul special (palnia + un prelungitor), probabil din buzunar, si urinezi direct pe partie, sau in spatele unui bradut nevinovat. Ma rog, mie mi se pare cam complicat. Dar cine sunt eu sa judec, in definitiv nu am mai schiat din clasa a patra.
Daca va ingrijorati de marimea ei si ca a o scoate din geanta ar echivala cu a scoate o sticla de balsam de rufe din geanta in timpul unui spectacol, m-am linistit dupa ce am vazut pe site ca intra in niste cutiute de plastic destul de discrete.
N-am folosit niciuna dintre variante, deci nu stiu cat de utilizabile sunt. Insa ma bucur ca exista variante. Poate vom avea mai rar ocazia sa ne scarbim atunci cand intram intr-o toaleta publica.

Un film de vazut: Medalia de onoare

2010-11-11T20:25:00.001+02:00

Am avut privilegiul de a ma fi numarat printre cei invitati ieri seara de revista Tabu la avanpremiera unui film pe buna dreptate premiat: Medalia de onoare.
Nu va lasati pacaliti de afis, Ion Iliescu joaca un rol episodic, iar filmul nu are tenta politica.

Rolul principal este jucat de Victor Rebengiuc, iar asta cred ca spune totul. Cel putin pentru mine. Personajul este simpatic, este un om bun si face prostii ca noi toti - a spus, la finalul vizionarii, Victor Rebengiuc. Si ii dau dreptate.

Intriga este oarecum simpla: un pensionar, veteran al celui de-al doilea razboi mondial, primeste o medalie de onoare pentru merite deosebite in razboi. Uimit, cauta sa afle care sunt acele merite deosebite. Asteptand raspunsul autoritatilor, gaseste in trecutul sau o fapta de presupusa vitejie pe care si-o asuma pentru a se simti indreptatit sa se bucure de aceasta medalie. Ascensiunea sa morala culmineaza cu momentul ceremoniei de la Cotroceni unde sunt invitati cei medaliati, unde profita de ocazie pentru a-i inmana lui Ion Iliescu si doua reclamatii legate de blocul in care locuieste. Declinul incepe odata cu primirea vestii ca medalia i-a fost acordata dintr-o eroare, eroare descoperita in urma intrebarilor puse chiar de el.

Departe de atmosfera sumbra a multor filme romanesti, acesta este o drama bine construita, cu bun simt si cu umor de cea mai buna calitate.

Dupa vizionare, Victor Rebengiuc si regizorul filmului, Calin Netzer, au raspuns intrebarilor venite din public. Astfel, am aflat ca Ion Iliescu nu a citit scenariul intregului film, ci doar secventa in care juca. Maine seara, cand va vedea fimul in premiera, va avea probabil o surpriza legata de numele personajelor :-)
Am avut placerea sa-l mai ascultam pe Victor Rebengiuc povestind, cu modestia si talentul pe care i le cunoastem, diverse intamplari din trecut. La final, a acordat autografe pe afisele pe care fiecare spectator le-a primit din partea organizatorilor.

Intr-un cuvant, mi-a placut. Ceea ce mi se intampla rar atunci cand este vorba despre filme romanesti. Va recomand sa mergeti si sa vedeti filmul, de maine este in cinematografe.

Stiri pozitive, vesti bune, OZN-uri

2010-11-04T07:11:00.000+02:00

Pornind de la o postare de-a lui Flavius care a primit o reactie extrem de furioasa din partea unei conationale, dar si de la o discutie pe care am avut-o saptamana trecuta cu niste prietene, ma intreb: care va fi momentul in care vom inceta sa criticam tara asta? Se poate intampla sa trecem pe langa momentul potrivit si sa-l ratam, prea obisnuiti sa vedem lucrurile in negru?
Eu una am cautat raspunsul la intrebare asta dupa ce am realizat ca aproape tot ceea ce scriam pe blog exprima cate o nemultumire la adresa Bucurestiului, bucurestenilor si a Romaniei.
Si apoi m-am uitat in jur si am vazut ca pe strada inca nu putem vorbi de o schimbare. Este adevarat ca nu mai sunt atatea gropi, dar nesimtirea e in continuare acolo, gunoaiele te intampina la tot pasul daca faci o scurta excursie pana la coltul strazii (si stau intr-o zona considerata extrem de civilizata). Este adevarat ca o parte dintre soferi au inteles ca nu trebuie blocate intersectiile, dar ce te faci cu ceilalti, care-i injura si poate chiar sar la bataie pentru ca n-ai plecat de pe loc?
Eu zic ca Romania mai are multe de invatat. Si nu se misca nimic daca nu devenim fiecare dintre noi constient ca ceea ce facem nu ne afecteaza doar pe noi, ci si pe ceilalti. Asa ca prefer sa critic atunci cand am de criticat si sa laud atunci cand am de laudat, decat sa ma multumesc cu mizeria si sa ma scald in ea.

O familie remarcabila

2010-10-14T20:24:00.000+03:00

Pe ea am remarcat-o de cand a intrat in benzinarie. Curat imbracata, in haine noi, intre doua varste si slabuta, parea totusi ca si-a ales niste pantaloni mai mici cu doua numere. Niste blugi atat de strimti, incat parea ca paseste nu o femeie, ci un robot. Se asortau cu camasa si cu ghetele cu tocuri cui, dar si cu treningul si lantul sotului sau.
Copilul a aparut si el mai tarziu, alergand bezmetic prin benzinarie si injurandu-si mama in gura mare. Injuratura nu a ramas fara riposta din partea ei:
-Ei, foarte frumos, ce sa-ti spun?

Au plecat apoi impreuna cu Audi-ul din parcare. O familie fericita.

PS Noutatile despre Maria nu sunt bune. Timpul s-a scurs in defavoarea ei, iar acum asteptarea va fi extrem de costisitoare. Sansele ei de vindecare depind de donatii, pentru ca tratamentul este in acelasi timp vital si extrem de scump. Cat valoreaza viata unui copil?

Maria

2010-09-27T18:41:00.000+03:00

Maria nu a implinit inca un an, insa deja da piept cu probleme uriase. A fost diagnosticata in urma cu cateva zile cu neuroblastom. Cu alte cuvinte, cancer. O forma extrem de agresiva, care in numai cateva zile ar putea conduce la paralizie.
Trebuie operata de urgenta, parintilor le-a fost recomandata o clinica de la Paris specializata in genul acesta de cazuri. Evident insa, sunt necesari si bani. Mai exact, 38.000 de euro pe care parintii se lupta sa-i stranga cat se poate de rapid, avand in vedere ca medicii le-au spus ca in urma cu cateva zile ca trebuie operata in maxim o saptamana.
Gasiti detalii aici, inclusiv documentele medicale. Uitati-va si la pozele Mariei, este un copil extraordinar de frumos.
Se pot face donatii in urmatoarele conturi:
Volksbank Romania , Cod IBAN : RO84VBBU2513SM4642222790 – sucursala SMB (donatii in LEI)
Volksbank – sucursala Ghencea IBAN RO69VBBU2511BU4642221102 (donatii in EURO)

Conturile sunt pe numele Adrianei Sentes, mama Mariei.
Haideti sa o ajutam pe Maria printr-o donatie si prin imprastierea vestii despre cazul ei. Nu uitati ca timpul este foarte scurt.

Brasovul vazut din elicopter

2010-09-12T08:31:00.000+03:00

V-am promis acum o postare ca va arat Brasovul din elicopter. Iata cateva poze:

Sunt indragostita de Brasov, voi nu?

Brandul turistic al Romaniei

2010-08-20T18:57:00.001+03:00

Se ia o frunza de pe net, se face brand si se asteapta hoardele de turisti (trec peste incidentul cu frunza, ca nici macar nu mai are rost sa-l discut). Surprinzator, acestea nu navalesc, desi tocmai o perioada de criza ca aceasta ar fi fost avantajul nostru competitiv.

Sa ne intrebam de ce? Sa va dau un exemplu: rezerv doua camere duble la Brasov, la o pensiune din centru. Intreb: Va merge net-ul? Raspuns: Sigur, si in camera si pe scari. In fine, ajungem acolo. Aflam ca singurele camere pe care le are pensiunea sunt la al doilea etaj, urcarea facandu-se pe niste trepte stramte si foarte inalte. Eram si cu bunica-mea (91 de ani, sa ne intelegem bine!), care evident capituleaza in fata celor doua etaje. In camera, frigiderul stricat. Reusim sa le mutam pe mama si pe bunica la parter, intr-o garsoniera.

Urcam si la noi in camera. La noi nu e problema cu frigiderul, pentru ca lipseste cu desavarsire. Etajul este de fapt o mansarda din lemn compartimentata, cu pereti subtiri, prin care poti auzi si soaptele celor de alaturi. Fiecare pas provoaca un scartait al podelei care este auzit de toata lumea. Sub pat gasesc o moneda de 50 de forinti, semn ca nu s-a prea facut curat pe-acolo.

Evident, net in camere ioc. Noroc ca au jos, in restaurant. Ne postam acolo, tocmai la timp pentru a auzi cearta dintre doua angajate si sa auzim si ceva injuraturi spuse in gura mare. Ca doar nu erau de fata decat niste clienti. Care mai auzisera si povestea cu carnea imputita din congelator (caci pensiunea are si restaurant). Stimata domnisoara care a slobozit injuraturile de mai devreme, un fel de administrator-receptioner, ne cere banii in avans. Ca la bordel. Deja nu m-am mai mirat cand am vazut ca becurile din camera raspandeau o suava lumina roz.

Asa ca va sfatuiesc: daca vreti sa stati in Brasov, ocoliti pensiunea Tara Barsei. Si restaurantul sau.

Daaar, am si vesti bune: am mers din nou cu elicopterul, de data asta pe deasupra Brasovului si chiar a Pietei Sfatului. Cand descarc pozele, revin cu ele.

Pauza, respiram si o luam de la capat... in trei puncte

2010-08-06T18:34:00.000+03:00

Veneam de la serviciu... Era cald... Am ajuns acasa... M-am spalat pe maini si am dat drumul la calculator... O surpriza ma astepta pe facebook... O fosta colega de liceu ma gasise... I-am acceptat cererea de prietenie si mi-a scris un mesaj... in care imi spune ca sunt neschimbata... si ca se bucura sa ma vada... M-am bucurat si eu, va dati seama... I-am raspuns cu un mesaj la fel de dragut... Poate intr-o zi iesim la un suc...

De fapt, nu voiam sa va povestesc nimic interesant (in afara de faptul ca sunt neschimbata, desi au trecut 15 ani de cand am terminat liceul), doar sa va tin pun pic in suspans cu niste puncte de suspensie. Ca doar se poarta. Noua regula a limbii romane spune: "Nicio propozitie fara minim trei puncte....".

A voastra,
Lady Io...

Mister romanesc

2010-07-23T10:04:00.001+03:00

O boala misterioasa pare sa afecteze populatia masculina a Romaniei. Boala isi face de cap si in randul populatiei feminine, insa mult mai rar.

Este vorba despre o ciudata incapacitate de a-si sustine greutatea propriului corp. I-ati vazut in magazine, rasturnati peste carucioare in timp ce le plimba printre rafturi. In tramvai, asteptand deschiderea usii sprijiniti de aceasta sau cu piciorul pe barele de sustinere. In autobuz, agatati ca niste maimute cu ambele maini de barele orizontale. In troleibuz, cu fundul pe un scaun si capul pe scaunul din fata, indiferent daca acesta este ocupat sau nu.

Alte simptome care insotesc adesea aceste manifestari: transpiratie abundenta si o posibila alergie la apa, sapun si deodorant; un apetit deosebit pentru ascultat muzica la difuzorul telefonului mobil si o pofta deosebita de seminte. Aceasta din urma manifestare este de obicei in directa corelatie cu o slabiciune neurologica extrema, care forteaza victima acestei boli misterioase sa scape toate cojile pe jos.

Propun sa trimitem o scrisoare la Organizatia Mondiala a Sanatatii in care sa descriem aceasta misterioasa boala, in speranta ca se va gasi un leac cat mai curand.

Ziua portilor deschise la aeroportul Otopeni

2010-07-12T21:15:00.000+03:00

In urma cu o saptamana, pasionatii de aviatie din intreaga tara si-au deschis computerele, s-au pregatit pentru intrecerea care urma si au dat refresh pe pagina pe care urma sa fie postat formularul de inscriere pentru ziua portilor deschise de la aeroportul Otopeni. Cand, in sfarsit, formularul a aparut, cursa a fost nebuneasca si a depasit viteza multor aeronave. Numarul locurilor era limitat, astfel ca numai cei bine pregatiti au reusit. Primii 80 de norocosi au primit marele premiu: inscrierea pe lista vizitatorilor de la ziua portilor deschise. Practic, inscrierile s-au terminat dupa 4 minute. Dat fiind specificul locului vizitat, este firesc ca numarul vizitatorilor sa fie limitat pentru a permite respectarea tuturor conditiilor de siguranta.

Va povestesc acest lucru pentru a intelege ca lumea aviatiei este dura pentru admiratorii sai. Si ca am fost printre norocosii 80.

Turul a inceput cu doi actori care-i intruchipau pe Aurel Vlaicu si Henri Coanda. Introducerea a fost cam lunga si plina de glumite usor nesarate, transformand personajele istorice intr-un soi de clovni care-si faceau farse si se luau peste picior.

Apoi am trecut prin controalele de securitate obisnuite si am fost urcati in doua autobuze care ne-au plimbat putin.

Am ajuns la niste masinarii uriase folosite pentru diverse scopuri utilitare, care au facut si niste demonstratii. Nu sunt prea pasionata de masinarii, insa acestea sunt impresionante prin forta lor.

In timpul acesta am avut surpriza placuta ca pe deasupra capetelor noastre sa se desfasoare repetitiile pentru mitingul aviatic de saptamana viitoare. Va spun, dupa ce am vazut repetitiile, sigur merita sa mergeti la miting, daca sunteti pasionati de asa ceva.

M-as fi asteptat sa mai vedem cate ceva mai specific aviatiei: un hangar, un avion desfacut, ceva mai spectaculos, insa prima partea a programului s-a incheiat.

A urmat a doua parte, cea asteptata de fapt de toata lumea: o calatorie cu elicopterul.

Care a meritat lunga asteptare.

Intr-un cuvant: a fost frumos. A fost destul de bine organizat. Accesul a fost oarecum limitat, insa asa cum spuneam si mai sus, este firesc, desi sunt convinsa ca se pot gasi alte solutii pe viitor. Mi-a placut. Si saptamana viitoare merg la mitingul aviatic.

Ce ne lipseste

2010-07-01T18:14:00.002+03:00

Am citit pe strada pe un banner o afirmatie care m-a surprins prin adevarul ei:: Binele o duce rau in Romania.

De ce ne plangem? Ca a crescut TVA-ul, ca salariile au scazut, ca avem cei mai scumpi kilometri de autostrada din lume, ca nu esti in siguranta pe trotuar, ca marfa este scumpa si proasta, ca suntem pacaliti de comercianti, ca ne stricam pantofii proaspat cumparati pe strazile stricate, ca facem 2 ore pana la serviciu in inghesuiala, ca in tramvaie pute, ca semafoarele sunt defecte de luni de zile, ca ambulanta nu ajunge la pacienti, ca traficul este de cosmar, ca la circa financiara programul este pana la pranz, ca functionarii sunt scarbosi, ca vanzatoarele sunt obraznice, ca si clientii sunt turbulenti, ca misoginismul este in floare, ca mizeria infloreste la tot pasul samd.

Desigur ca exista multiple cauze, pe cele economice si politice nici nu vreau sa le discut. Dar ce-ar fi daca am cauta o cauza comuna a tuturor acestor probleme care ne fac viata amara? Convingerea mea este ca probema noastra mare este lipsa respectului fata de celalalt.

In familie copilul este invatat sa nu fie fraier si sa nu respecte pe nimeni. Nu este de mirare ca, odata ajuns la adolescenta, isi bate mama sau isi injunghie tatal. Daca Doamne fereste are parte de o invatatoare sau un profesor care il invata regulile de bun simt, ajuns acasa este "prelucrat" de parintii sai, care ii spun ca "aia este proasta" si "da-i dracu', ca e toti niste comunisti".

Ajuns la liceu, adolescentul nostru are sansa de a gusta din numeroasele oportunitati care sa vand ca painea calda in curtea scolii: ierburi si tigari, pe care nici macar nu le mai ascunde acasa, caci parintii sai sunt cei care l-au invatat ca regulile sunt pentru prosti.

Cand termina liceul, banii parintilor il ajuta sa obtina o diploma de facultate si carnetul de sofer. Acum este un om implinit. Va face fata vietii asa cum a fost invatat: dispretuindu-i pe ceilalti, dorindu-si sa vada toate caprele vecinului moarte, isterizandu-se in magazine si ucigand oameni pe trecerea de pietoni. Dar nu-i nimic, aceasta nu este decat o frana, caci nu-i asa? cu bani cazierul ramane curat ca lacrima.

Sigur, acesta este un exemplu. Haideti sa ne uitam la paznicul unui magazin. Sta in dreptul intrarii, cu un aer magistral, uitandu-se cu dispret la clientii care trebuie sa-l ocoleasca pentru a putea intra. Sau la chelnerul care uita sa aduca desertul, dar nu uita sa-l puna pe nota de plata. Sa ne uitam la copilul dragalas care trece pe langa noi, de mana bunicutei care ii indeasa pe gat ultimii pufuleti si arunca punga pe jos. Si la sugarul pe care mama lui il plimba intr-un carucior pe care-l tine cu o mana, in timp ce cu cealalta se straduieste sa-si aprinda o tigara. Sa privim cum in jurul nostru infloreste nesimtirea, la care nimeni nu mai are reactii.

Sa ne miram deci ca guvernul anunta o majorare de TVA cu 3 zile inainte de punerea ei in practica? Ca pe forumuri si pe diverse platforme online comentariile sunt in majoritate injurioase? Sau ca respectarea regulilor limbii romane este considerata desueta sau, si mai rau, comunista?

Respectul fata de celalalt trebuie predat ca materie obligatorie la scoala, la facultate si la serviciu. Iar ignorarea lui trebuie amendata de cei din jur si de autoritati. Dar, ca sa spun o vorba ce mi-e draga tare: N-ai cu cine!

Duminica dimineata....

2010-06-20T10:44:00.000+03:00

... afara este o racoare placuta, miroase a tei in tot cartierul, tocmai am ascultat "What a wonderful world" pus pe pagina de facebook Carturesti, iar Zazuza ne-a imbiat la croissante cu dulceata.
In dimineata asta lumea chiar este perfecta pentru cateva minute.

Persoane si persoane

2010-06-17T19:20:00.000+03:00

La coada la peste.
Vanzatoarea: Buna ziua!
Cumparatoarea: Dati-mi niste pangasius. Dupa o scurta pauza, adauga cu un zamber triumfator: Si mie va rog sa-mi vorbiti la persoana a treia, nu la a doua.
Vanzatoarea: Sa va vorbesc la ce?!?
Cumparatoarea: La persoana intai, adica nu cu el, cu dumneavoastra.
Vanzatoarea: Sigur, deci (accentueaza) va pun niste pangasius?
Cumparatoarea: Da.

In sfarsit, cumparatoarea pleaca. Vanzatoarea, privind-o lung, ii spune colegei:
- Ia uite, fa, la asta, nici nu stie sa mearga!

Ii cer si eu peste, imi da, dupa care imi zambeste larg: -Multumesc, sa aveti o zi frumoasa!
Ei nu i-a urat o zi frumoasa.

Caldura mare

2010-06-13T15:30:00.001+03:00

Pe strada, oamenii transpira in exces, iar sudoarea se imbina cu mirosul de nespalat si cu sudoarea uscata pe hainele de ieri.
In autobuz aerul conditionat nu functioneaza, iar in tramvai nici nu exista. Mirosurile oamenilor se imbina cu cele ale plaselor din mainile lor. Cate un homeless de serviciu in fiecare autobuz asigura inghesuirea calatorilor in jumatatea mai putin afectata de mirosul patrunzator.
In unele case, musafirul se vede prins in capcana fricii de curent. Geamurile sunt bine inchise, iar aerul conditionat si ventilatorul lipsesc, pentru ca nu cumva vreun curent de aer buclucas sa ajunga in casa.
Oamenii devin tot mai nervosi pe masura ce temperatura creste, iar o cearta despre aerul conditionat poate aduce sfarsitul unei amicitii.
Altfel, totul bine. Am transmis din Bucuresti. Unde mall-urile sunt pline, in timp ce la targul de carte cam batea vantul comparativ cu alti ani. Nu e criza, e caldura de vina. Cica.

PS Au trecut 20 de ani.

Mda

2010-06-02T19:48:00.000+03:00

Nu comentez, va recomand sa cititi ceva.

O poveste cu un tren

2010-05-30T14:18:00.000+03:00

Am fost la Istanbul. Frumos oras! Sunt indragostita de el de atatia ani si tot nu ma pot satura sa-l vizitez. Numai ca de data asta am fost aproape de a rata intalnirea cu Istanbulul.

Totul incepe cu biletele de tren pe care Miss Zebra si cu mine le-am cumparat cu cateva saptamani inainte. Am decis sa mergem cu trenul din mai multe motive: teama de avion, pretul biletelor (nu exista low cost spre Istanbul) si orarul perfect al trenului, care ajunge acolo dis-de-dimineata si pleaca seara, oferindu-ne astfel zile intregi de vizitare pentru care nu ar fi trebuit sa platim nopti in plus la hotel.

Cu o zi inainte de plecare am intrat din intamplare pe site-ul CFR pentru a vedea daca au priza de laptop in compartiment pentru vagonul de dormit. Asta nu am aflat (greu, de altfe, sa afli vreo informatie de genul asta), in schimb am descoperit un comunicat in care se anunta ca unele trenuri spre Istanbul vor opri la Kapikule, din cauza alunecarilor de teren din Turcia. Conform comunicatului, trenul nostru nu era afectat, fiind primul care urma sa mearga pana la Istanbul.
Oarecum linistita (pe site nu mai apareau noutati), am sunat de dimineata la CFR, unde am aflat ca trenurile spre Istanbul s-au anulat pentru o perioada nedeterminata. Si de aici a inceput si distractia. Telefoane la Tarom, rezervarea ultimelor doua bilete disponibile, telefon la hotel sa vedem daca putem ajunge cu o zi inainte decat rezervasem, telefon inapoi la Tarom pentru confirmare. Cei de la Tarom si cei de la hotel s-au comportat impecabil, ajutandu-ne pe loc.

Sa vedem si cum s-a comportat CFR-ul: Miss Zebra s-a dus la agentie cu biletele pentru recuperarea banilor. La agentie se stia ca trenul fusese anulat, dar au trimis-o la gara ca sa obtina o stampila care sa certifice ca trenul nu a plecat (!!!). La gara au intrebat-o unde este cealalta persoana de pe bilet. In sfarsit, i-au pus stampila. Fuga inapoi la agentie. Nu e bine, trebuie sa ne aduceti factura! (si stampila pe timbru, vorba unei reclame). Miss Zebra si cu mine am plecat spre Istanbul, lasandu-l pe Sir Io sa se descurce cu CFR-ul. A completat o cerere catre ministerul transporturilor, iar banii vor fi returnati in 90 de zile. Daca avem noroc, chiar si mai repede!

Si asta dupa ce ca am aflat ca trenul a fost anulat dintr-o pura intamplare. Probabil ca cea mai simpla metoda sa descoperi lucrurile astea este sa mergi la gara cu bagajele si sa afli ca uf! ce ghinion, trenul a fost anulat.

Dar Istanbulul a meritat!

PS Cateva fotografii cu savoare speciala gasiti aici.

Restaurante bucurestene: Divan

2010-05-16T09:49:00.001+03:00

Tot in Centrul vechi, la cativa metri de St. George, restaurantul unguresc despre care va povesteam data trecuta, se afla un restaurant turcesc. Cei care o stiti pe Lady Io cea gatitoare de multe turcisme veti intelege de ce m-am hotarat sa vad ce cu restaurantul acesta.

Mai bine pozionat decat Pinar si cu siguranta adresandu-se unui alt tip de public, Divan este un amestec de mancare turceasca de buna calitate cu un decor de fitze. Fitzele nu ajuta prea mult confortului personal, pentru ca mesele joase, la care te asezi pe niste taburete micute, intr-un spatiu destul de stramt, te determina sa stai cam incomod (vorbesc despre terasa, nu am stat inauntru).

Divan este dotat cu o armata de chelneri ce par usor dezorientati. Servirea se desfasoara cu incetinitorul, mancarurile sunt aduse intr-o ordine usor haotica, astfel incat ajungi uneori sa primesti painea cam pe cand esti pe cale sa termini de mancat.

Dar ce paine! Destul am criticat. Painea este facuta chiar de catre bucatar, este o lipie umflata si extraordinar de gustoasa.

Meniul prezinta o poveste destul de simpatica despre bucatarul de la Divan, un turc pe nume Salih, care viseaza noaptea ca gateste si nu isi poate imagina o lume fara arome. Preturile sunt mai mari decat la Pinar (este oarecum si firesc, din cauza pozitiei).

Am comandat Lahmacun (lipie peste care se pune carne de oaie/ miel, rosii, ceapa si condimente) si un amestec de aperitive/ gustari (meze) in care turcii sunt mari specialisti.

Aspectul este ireprosabil, iar aromele se intrepatrund in acel mod perfect pe care il reusesc turcii chiar si in cele mai umile lokanta din Istanbul. Nu stiu daca Salih chiar viseaza o lume alcatuita din arome, dar va pot spune cu certitudine ca are o contributie importanta la alcatuirea unei astfel de lumi. Asa ca mancarea te face sa uiti orice mici neajunsuri ar avea acest restaurant. Pentru ca indiferent de decor, pana la urma valoarea unui restaurant este data de bucatarul sau.

Sa nu va imaginati ca m-am oprit aici. Am tinut neaparat sa incerc si un desert. Güllaç se face din foi din faina de orez, insiropate cu lapte si apa de trandafiri, presarate cu fistic zdrobit. Un desert care aproape ca-l face pe cel care il degusta sa ii inchine poezii.

Concluzii: mancarea exceptionala, servirea de nota 6, confortul tot cam asa. Dar, cum ziceam, bucatarul salveaza tot prin arta sa.

Divan: Str. Franceza nr.46-48, rezervari +40 (0)21 312 30 34

Maricica si Fane

2010-05-10T18:28:00.001+03:00

Maricica si Steluta se stiau inca de mici, fiind vecine de bloc. Mari si Steli, dupa cum le strigau parintii lor, erau nedespartite. Maricica stia ca Steluta este mai urata decat ea, de aceea o tinea aproape, astfel incat frumusetea ei sa nu treaca neobservata. Comparatia ii servea scopului. Steluta era mandra ca este prietena cu Maricica, cea mai admirata fata de pe scara si din clasa. Ceea ce nu o oprea sa o barfeasca de fiecare data cand aceasta nu era atenta.
Prima oara cand a auzit cuvantul "curva", Steluta a decretat tuturor ca Maririca este curva. Pe atunci aveau opt ani. Reputatia facuta de barfitoarea ei prietena a ajutat-o in mod ciudat pe Maricica sa devina si mai populara.

Pe Fane l-a cunoscut la strand, cand era cu Steluta. El era frumusel, cu parul dat cu gel, un lant cat degetul la gat si un tatuaj cu semne chinezesti chiar sub ureche. Atata non-conformism! Maricica nu era o incepatoare, a remarcat ca avea trening de firma, iar lantul de la gat impreuna cu maieul alb contrastau placut cu bronzul dobandit in sesiunile prelungite de mers "pe strand".

Cei doi baieti fumau pe o banca la umbra in timp ce ele se machiau pe cearsaf. Fane a pus ochii pe Maricica si a inceput sa vorbeasca mai tare, pentru a-i atrage atentia. Maricica s-a inrosit pe sub fondul de ten si a trimis-o pe Steluta sa-i ceara o tigara. I-a adus chiar el tigara, in timp ce Maricica si prietenul lui Fane ranjeau satisfacuti.

Afinitati aveau destule, si-au dat seama in curand. Aveau si ei pasiuni comune: lectura. El ii povestea despre ultimele lui lecturi despre Mutu, ei ii povestea cu emotie despre Andreea Marin. Un moment de ruptura era aproape: atunci cand si-au dat seama ca el citea Click, iar ea Can-Can. O divergenta de opinii in aceasta privinta era sa fie fatala relatiei. Din fericire, Steluta, mult mai citita decat ei, a pus punct disputei, aratandu-le ca amandoua ziarele sunt "calitative".

In seara aceea s-au hotarat sa se casatoreasca. Maririca era gravida. Parintii au fost de acord cu casatoria, copiii mai aveau un pic si terminau liceul, era normal sa-si faca un rost in viata.
Intre doua telenovele si o lectura din Can-can, i-a venit sa planga. I-ar fi placut sa existe o confruntare demna de o scena din "Cuibul de vipere". Isi pregatise replici, facuse mii de scenarii. Dar ce folos?

--

Cititi aici si primul capitol al povestii noastre dambovitene.

Steluta

2010-05-06T07:03:00.002+03:00

Steluta era trista. Trista si singura. Maricica se maritase, acum nu mai avea nici macar cu cine sa schimbe o vorba. Ah, viata asta! De maritat nu avea cu cine sa se marite, nu se mai uitase un baiat la ea din ziua in care, chiulind de la ore, isi sfasiase fusta incercand sa sara pe geamul liceului industrial.
Se aseza barbateste pe o banca in parc si medita la singuratate, in timp ce manca seminte.

De pe banca de alaturi, Vasile o privea uimit: ce femeie! Ii atrasese atentia prin modul in care scuipa cojile semintelor, cu bolta, cu aerul ca face ceva obisnuit. Si apoi ochii ei tristi, care ii spuneau lui Vasile ca este o fata serioasa.

Se duse langa ea si-i oferi o tigara. Ea nu refuza nimic gratuit, asa ca accepta. Vasile se aseaza timid langa ea si incerca sa faca un pic de conversatie. Nimic nu se lega. Pana cand el ii povesti ca stie pe cineva care are o cunostinta apropiata care l-a vazut pe Sorinel Pustiu' in carne si oase. Ochii ei se luminara dintr-o data. Gasise subiectul perfect de conversatie. Pasiunea pentru muzica ii lega.

Urma o idila fara prea multe fasoane. El ii aducea ei casete din piata, ea inflorea pe zi ce trece, fericita ca in sfarsit o iubeste cineva. Ea se muta de la parinti intr-un camin de nefamilisti, cu ajutorul unui unchi care avea o pila. Vasile urma sa se mute impreuna cu ea. Asa ca el, baiat muncitor, incepu lucrul la noua lor casuta, in timp ce ea isi regasise din vechile prietene si se ducea zilnic la cafea.

Cand Steluta venea acasa inspecta cu un ochi de cunoscator stadiul lucrarilor. Ei ii veni ideea sa faca bolta la usa de la intrarea in camera. Lui ii veni ideea sa puna o bucata tavan fals taiat intr-o forma abstracta, din care sa luceasca zeci de spoturi. Ea si-l dori albastru, ca sa-i aminteasca de cerul instelat. O, Steluta, marii poeti de la tine se inspira!

Mai pusera cateva spoturi si in podea, iesind din parchetul laminat, colorat tot in albastru. Greul veni atunci cand a venit vremea alegerii mobilei. Niciunul nu prea mai avea bani, in plus ea isi dorea sa aiba, asa cum vazuse in filme, o canapea din piele alba. Zis si facut. Vasile obtinu un credit pe zece ani si plati canapeaua. In sfarsit totul era gata. Spoturile luminau intr-o lumina difuza camera albastra, dand impresia ca erai intr-o minunata caverna dintr-o tara mediteraneana.

Cand Maricica veni in vizita, Steluta ii citi invidia in ochi si se bucura. Ce, ea nu fusese invidioasa cand se maritase Maricica?
Steluta inflorea pe masura ce cei care o vizitau se minunau de camera ei din caminul de nefamilisti. O lumina speciala incepuse sa-i luceasca in ochi. Iar intr-o zi, cand pe drum spre casa incercasera deja doi baieti sa o agate, isi dadu seama ca este prea buna pentru Vasile.

Campanii

2010-05-03T18:21:00.001+03:00

Sursa

De cateva zile, bannere uriase au invadat orasul. Pe ele sunt scrise mesaje de genul: aici s-ar putea face un pasaj / pune semafoare sincronizate daca s-ar colecta la bugetul stat un milioar de euro, cat se pierde anual din contrabanda cu tigari.

Primul gand al meu a fost: bun, si cat costa campania asta? Cat s-ar economisi din bugetul de stat daca am renunta la campanii deopotriva stupide si inutile? Cui i se adreseaza campania: celui care cumpara tigari de contrabanda? Mesajul il va sensibiliza, un val ii va cadea de pe ochi si va zice: ia uite, cum greseam, de azi inainte nu-mi mai iau tigari de contrabanda? Sau i se adreseaza contrabandistului, care dintr-o data isi va pune problema ca pagubeste bugetul de stat?

Intre timp am aflat ca nu este o campanie platita din bugetul de stat.

Totusi, ramane prin parte a enuntului: aici s-ar putea face ceva bun daca ar fi bani. Serios, chiar nu sunt bani? Sa ne gandim: arbori ornamentali uscati dupa cateva luni; trandafiri smulsi si inlocuiti cu grilaje de lemn si plante scumpe, talas pus artistic intre straturile de flori schimbate in fiecare sezon, fantani, plante tunse in forma de elefanti, mineri si elicoptere. Asa ca sa ne revenim un pic: bani sunt. Doar ca sunt cheltuiti pe niste prostii scumpe si inutile, in vreme ce Bucurestiul se cufunda in mizerie si aglomeratie.

Restaurante bucurestene: St. George

2010-05-01T09:30:00.002+03:00

O sa va povestesc poate, zilele astea, cum centrul vechi al Bucurestiului se chinuie sa isi regaseasca o identitate de mult pierduta. Eforturile par mai mult ale restaurantelor din zona decat ale primariei.

Saptamana trecuta am incercat un restaurant care imi facuse pofta de mai multa vreme mai ales prin supa gulas, pe care de multa vreme voiam sa o reincerc, mai ales ca numele ei imi apare zilnic in fata ochilor. St. George este un restaurant cu specific unguresc de pe Str. Franceza.

Am stat afara, pe terasa. Restaurantul arata bine, iar chelnerii sunt amabili si cu mult bun simt. Cand iti aduc meniul, vine si prima surpriza, pentru ca pe prima pagina troneaza preparatele speciale, cu preturi la fel de speciale, de la 50 de ron in sus pentru o friptura. E adevarat ca porcul este crescut in mod natural in nu stiu ce tinut unguresc, dar cred ca ma voi abtine de la a incerca aceste preparate pana cand voi reusi sa castig marele premiu la loto.

Desi in afara acestor preparate speciale preturile sunt ceva mai civilizate, sunt totusi mari, asa ca ne-am limitat la o supa gulas (15 RON) acompaniata de o bere. Ca sa fiu corecta, eu m-am multumit cu o supa gulas si o bere, pentru ca partenera mea a mai comandat inca o supa gulas. Exceptionala!

Supa era condimentata exact cat trebuie, usor picanta, plina de legume si de carnita de ~~porc~~ vaca, fara a fi totusi grasa. Un deliciu.

Berea a fost si ea buna.

Am mai avut un comesean:

Mi-au placut vasele folosite. Am vazut la alte mese ca painea era invelita intr-un stergar brodat alb. De asemenea, am remarcat ca multa lume scotea exclamatii de incantare in timp de manca.
Pentru ca nu voi merge prea des acolo, din motive de distanta si de preturi, am tras concluziile dupa supa: servire foarte buna, mancarea foarte buna, preturile cam mari.
La toaleta totul curat si frumos. Asezarea foarte buna, daca ignori zbieretele locuitorilor zonei te poti relaxa traind iluzia unui centru istoric frumos. Poate intr-o zi va fi. Exista o parte din mine care inca mai crede in happy-end si in victoria frumosului asupra uratului.

St. George - Str. Franceza nr.44

Blonda lui Bote

2010-04-29T18:46:00.000+03:00

Aud prin targ ca blonda lui Bote a mancat bataie. Cum de la cine? De la Bote. Cine e Bote? Asta am aflat intre timp :D
Fara sa vreau, creierul meu inregistreaza tot felul de informatii fara noima. Blonda lui Bote. Mihaela si Razvan (sau Dani?). Andreea lui Banica si Andreea Banica. Iar zapand eu programele la televizor vad un titlu care suna cam asa "Dive in Romania, animatoare in alte parti". Serios, dive? Nici nu-mi place cuvantul, dar cand il folosesti? Pentru cine? Am avut curiozitatea sa ma uit la imaginile cu "divele" - evident, niste pitzipoance.
Apoi a reaparut Fizz. Nu stim cu ce se ocupa, dar e vedeta. Nu inteleg mecanismul prin care niste baietasi care umbla prin cluburi devin subiecte de stiri. Sau Nikita, saraca. Nu stiu de ce, dar cand o vad ca apare la televizor, am o reactie de mila: saraca!
Culmea este ca nu citesc ziare de scandal, nu ma uit la emisiuni mondene, nu ascult nici macar radioul. Si totusi, asa cum ziceam, creierul meu inregistreaza informatii total inutile si idioate.
Pentru ca nu e suficient ca lumea citeste sau asculta stirile astea. Le comenteaza. Se implica.
Si care e beneficiul? Uitam de viata noastra plictisitoare? Ne simtim mai buni decat oamenii despre care citim? Este mai interesant sa barfesti o vedeta decat pe vecina de la doi? Sau una nu o exclude pe cealalta?
Nu am pretentia sa discutam despre Kant (nici eu nu o fac), dar poate niste subiecte mai serioase si mai folositoare ne-ar prinde bine. Haideti sa discutam fara inversunare despre masuri eficiente de rezolvare a problemei cainilor vagabonzi. Sa discutam despre ce putem face noi pentru ca orasul in care traim sa nu mai arate ca o cocina (imi cer scuze porcilor, aceste animale sensibile). Sa discutam despre ultima carte citita, ultimul film vazut sau despre un restaurant bun. Sa facem schimb de experienta intre rolleri si biciclisti.
Sa-i lasam pe Bote si pe blonda lui in lumea lor. Si sa avem grija de lumea noastra, ca se darama peste noi! Au ei grija de lumea lor.

Bucovina: bisericile cu pictura exterioara

2010-04-26T20:10:00.001+03:00

Nu am prea multe comentarii pentru fotografiile de mai jos. Va pot spune doar ca aceste biserici sunt mult mai frumoase decat orice fotografie si ca nimic nu intrece senzatia de a fi acolo, langa ele. Cel putin asa a fost pentru mine.

Si intr-un final, dovada faptul ca scrijelitul numelui pe pereti spre neuitare vesnica se purta inca din epoci pe care tindem sa le consideram mult mai bune. Iata un exemplu, unele dintre scrijelituri sunt datate in secolul 19, caligrafia dovedeste de altfel ca cei care s-au iscalit traiau in alte vremuri.

Liniste si un pic de istorie in Neamt

2010-04-23T20:57:00.002+03:00

Cateva fotografii, ca sa va bucure sfarsitul de saptamana si sa va dea idei de calatorit.

Manastirea Neamtului:

Sihastria:

Cimitirul de la Sihastria, asezat intr-un fel de neuitat, inconjurat de copaci inalti, fiecare mormant fiind acoperit de flori si pazit de o vesnica lumanare aprinsa:

La cetatea Neamtului am ajuns dupa un efort fizic sustinut, pe o panta abrupta. A meritat efortul, spun eu acum, atunci eram cam obosita ca sa-mi dau seama.
Cetatea este absolut impresionanta, fotografiile nu pot reda cu fidelitate realitatea.

Este conservata surprinzator de bine, cel putin pentru mine a fost o surpriza dupa ce am vazut cam cum se conserva cladirile de valoare din Bucuresti.

Accesul in cetate se face pe un fel de pod suspendat. Cadrul natural avantaja apararea cetatii.

Vazand cetatea aceasta mi s-au intamplat doua lucruri: mi-am amintit de lectia din manualul de limba romana de clasa a 6-a - "Sobieski si romanii" si am inceput sa-l simpatizez pe Stefan cel Mare.

Varatec, tot alt taram

2010-04-15T20:19:00.000+03:00

Continuam calatoria prin Neamt cu manastirea Varatec si cu casa lui Creanga (nu parcul tematic, nu va speriati!)

Manastirea Varatec este destul de aproape de Agapia si este tot manastire de maici. O sa remarcati cateva elemente comune.

Si aici exista satul maicutelor, la fel de frumos si de linistit, cu casute din lemn.

Si bineinteles, si aici exista chitirei (daca nu stiti ce inseamna chitirei, va explica draga de Chiti)

Pe scurt, manastirea Varatec este si ea un alt taram, un taram mult mai bun.

In final va arat si casa lui Creanga de la Humulesti. Este o casa reprezentativa pentru stilul arhitectural popular al perioadei in care a fost construita.

Daca ignorati intrarea in parcul tematic de la curtea invecinata, puteti pleca mai departe fara dureri de cap si fara a fi in pericol de a avea cosmaruri noaptea intreaga.

Agapia, un alt taram

2010-04-13T22:29:00.001+03:00

Dupa cum va spuneam, inainte de ajunge in Bucovina, am petrecut cateva zile in Neamt.
Manastirea Agapia este prima pe lista.

Curtea era plina de floricele de primavara.

Toate vietuitoarele sunt binevenite in aceasta lume.

Adevarata supriza vine daca te ratacesti un pic si ajungi in satul maicutelor. Ele locuiesc in casute albe de lemn in stilul arhitectonic al zonei. Este unul dintre cele mai frumoase sate pe care le-am vazut vreodata, totul este curat si alb, linistea te inconjoara din toate partile.

In una dintre casutele din sat au locuit candva mama si sora lui Alexandru Vlahuta, care se calugerisera si erau vizitate de acesta. Casa memoriala Alexandru Vlahuta merita vizitata pentru a vedea cum arata o astfel de locuinta si inauntru.

Satul maicutelor se pare ca inspira florile sa creasca si din piatra.

Povestea lupului cel rau sau cum sa-ti oripilezi copilul cu cele mai bune intentii

2010-04-12T22:09:00.001+03:00

Va promiteam cateva postari despre Bucovina, insa am sa incep cu primele zile ale concediului, petrecute in zona Neamtului.

Cand eram mica, mergeam cu bunica mea la o matusa care locuia la Oradea (incantator oras, apropo, nu ezitati sa-l vizitati daca aveti ocazia). Langa casa ei se afla usa unei pivinite adanci si reci in care nu am coborat niciodata. Ca sa se asigure ca nu am de gand sa cercetez pivnita, care avea niste trepte foarte inalte si periculoase, matusa mea s-a gandit, cu cele mai bune intentii de altfel, sa ma fereasca povestindu-mi ca in pivnita isi avea salasul un lup. Nu eram un copil foarte usor de impresionat, zmeii nu ma speriau, iar balaurii nici atat. Totusi, intr-o noapte am visat ca lupul a iesit din pivnita si bate cu un pumn urias in geamurile casei care se cutremura.

Visul nu l-am uitat niciodata, dovada ca vi-l povestesc si voua astazi. Tot asa, daca avand in minte cele mai bune intentii, veti avea ideea nefericita de a va duce copilul in asa-numitul parc tematic Ion Creanga de la Humulesti, nu va indoiti ca aveti toate sansele sa provocati traume ireversibile copilului, ba chiar si voua.

De la intrare te intampina hada o vulpe impaiata, ce tine teapana intr-o labuta un peste de plastic. In fata ei, ursul pacalit de vulpe, impaiat si el, pare sa-si strige durerea cu gura larg deschisa. Nu stim daca este din cauza cozii rupte sau din cauza ca s-a uitat peste drum si s-a speriat.

Caci acolo isi are salasul cocosul impaiat, ce tine in cioc... o punguta de bijuterii contemporana, din care rasar anemic 2 lei. Roni, ca sa fim mai exacti.

In spatele scenei, nefericitii iezi din poveste, imbracati in costume populare, au ramas tepeni in urma impaierii si incearca sa se arate terifiati de lupul cel rau. Probabil ca figura acestuia nu era suficient de fioroasa, astfel incat o limba rosie artificiala a fost lipita de bot.

Nimic nu intrece totusi in uratenie pisica ce ar trebui sa se joace cu smotoceii din fata casei. Impaiata, stramba si sinistra, pisica ranjeste in cel mai oribil mod cu putinta, intepenita in timp ce vantul leagana smotoceii prin fata ei. Este o imagine atat de sinistra incat am decis sa nu o pun aici, dupa ce reactiile de pe facebook mi-au demonstrat ca o imagine poate face mai rau decat o mie de cuvinte.

Asa ca ascultati-mi sfatul: ocoliti parcul tematic Creanga de la Humulesti! Sau mergeti daca Stephen King a inceput sa vi se para prea ... soft.

Despre Bucovina - cu drag, dar fara poze deocamdata

2010-04-09T22:49:00.000+03:00

Sunt inca in Bucovina. Ce pacat ca se termina vacanta!
Va spun inca de astazi cateva lucruri, ca sa va deschid apetitul.

Bisericile cu pictura exterioara sunt chiar mai frumoase decat in fotografii.
In Bucovina copiii se joaca pe strada. Ei se plimba cu bicicleta si cu calul. Copiii din Bucovina se catara in copaci si sar garduri. Joaca sotronul si coarda.
In Bucovina, multe masini au volanul pe dreapta si au numar de Anglia. Cele care nu au numar de Anglia au numar de Bulgaria. Cine sa-i mai inteleaga?
Femeile de toate varstele merg la biserica in port popular cand e sarbatoare. Fetele poarta basmale fara sa se jeneze.
Ciorba radauteana este un deliciu.
Peisajele iti taie respiratia. Drumurile forestiere te duc prin locuri la care nici nu visai. Informatiile date de GPS sunt relative.

Oamenii se mai saluta cu "Hristos a inviat!".
Sa fugim in Bucovina!

Vin repede

2010-04-08T23:13:00.000+03:00

Am plecat un pic din Bucuresti, va povestesc la intoarcere lucruri minunate din Bucovina.
Pana atunci, m-a pus Zazuza la treaba, asa ca va invit pe blogul ei culinar sa cititi un guest post desore cum si ce se mananca la Istanbul.

Grevistilor RATB

2010-04-01T08:51:00.001+03:00

Cum ne dam seama cum va merge RATB-ul intr-o zi de lucru? Ne uitam la Lady Io si vedem daca s-a hotarat sa mearga pe tocuri la serviciu. Daca e pe tocuri, ceva se va intampla.

Asa si azi de dimineata. Noroc ca am fost anuntata inainte sa plec de familia mea, mai ales ca eu nu obisnuiesc sa deschid televizorul dimineata.

Dar, eu am fost dintre cei norocosi. Statiile RATB sunt pline ochi de oameni care nu au idee ce se intampla. Strazile sunt pline de clienti RATB care au luat-o pe jos, oricat de mari ar fi distantele.

O greva de genul asta trebuie anuntata. Nu vreau sa mai aud minciuni, nu este o greva spontana. Este o greva mitocaneasca si plina de nesimtire.

Ce s-ar intampla daca am face o greva antiRATB? Noi, calatorii, cei pe care ne lasati sa va asteptam in timp ce voi mai intarziati la un zar la capat de linie. Cei pe care ii lasati sa fuga dupa autobuz si le inchideti usa in nas. Cei carora nu le dati voie sa coboare daca tramvaiul ramane blocat intre statii perioade indelungate. Cei pe care ii injurati, pe care ii carati ca pe cartofi.

Va indemn la bun simt, dragi grevisti!

Saptamana buna se cunoaste de luni dimineata...

2010-03-22T21:33:00.001+02:00

... sau cum arata dezastrul matinal

Stii ca te asteapta ceva nasol atunci cand tramvaiul opreste undeva unde nu e nici trecere de pietoni, nici semafor, nici statie, nici intersectie. Vatmanul coboara din tramvai si apoi urca inapoi cu o mutra preocupata. Te rogi de el sa-ti dea drumul si, daca are suflet bun, il indupleci. Daca nu, poti muri sufocat in panica tipica celor care sufera de claustrofobie.

Totusi, dat peste un vatman cumsecade. Cobori si constati ca de fapt tramvaiul s-a oprit din cauza unei intersectii, in spatele unui card de tramvaie. Intersectia pare un puzzle ingenios, din care nu mai poti scoate o piesa nici cu ciocanul. Un alt tramvai din sens opus blocheaza si tramvaiele de pe cealalta linie. Semafoarele nu functioneaza (da, din cauza asta nici nu mai merge nimic), dar nu e periculos sa traversezi, nicio masina nu poate trece.

Taxiuri nu exista (sunt blocate in intersectie, bineinteles), autobuze nu (si ele, culmea, tot acolo), asa ca mergi cu constiinta omului care are de ajuns undeva la o anumita ora. Si mergi si mergi. Pe tocuri. Si uite asa, strabati 4 kilometri sperand totusi sa mai prinzi un tramvai. La un moment dat trec cateva tramvaie scapate din marea invalmaseala, dar sunt atat de pline incat nu mai intra nici macar un ac. Iar apoi nu mai trec.

Dupa 4 kilometri, 2 basici, cativa caini ocoliti cu gratie si tone de praf inghitite, ajungi cu intarziere de jumatate de ora la serviciu. Esti printre fericiti, restul sunt blocati in trafic sau mai asteapta inca un tramvai ce va sa vina...

PS Am vazut la comentariile stirii ca erau oameni care se indoiau de numarul tramvaielor blocate. Nu este exagerat, eu am ajuns la inceputul blocajului si erau cate 10-15 tramvaie de fiecare parte a intersectiei, sunt doua linii de tramvai, deci ies la numar...

Restaurante bucurestene: Pinar

2010-03-21T09:23:00.002+02:00

Astazi inaugurez o rubrica noua: cronica de restaurante bucurestene. Nu va fi actualizata foarte des, pentru ca nu merg des sa mananc in oras. Insa atunci cand merg, va voi spune care este parerea mea despre locul respectiv. Aceasta rubrica nu este platita, nu este o reclama, contine doar parerile mele.

Primul pe lista mea este un restaurant cu specific turcesc: Pinar. Aflat la intersectia dintre str. 13 septembrie si Drumul Sarii, este un restaurant care probabil nu atrage atentia nimanui si nici nu inspira multa incredere.
Cei care mai viziteaza blogul meu de gatit stiu ca-mi plac mancarurile orientale, deci nu se vor mira ca am ales totusi acest restaurant ca fiind unul dintre preferatele mele.

Locul este foarte simplu amenajat, fara pretentii. Intr-un colt, un televizor merge pe un program turcesc in permanenta, insa sonorul este la un nivel acceptabil. Nu va sfatuiesc totusi sa va asezati la masa de langa usa de la intrare. In vecinatatea ei se afla o alarma care bipaie la intervale regulate si va poate deranja.

Servirea este si ea una fara pretentii: va veni sa va intrebe ce doriti sa mancati fie un turc (probabil patronul restaurantului), fie o chelnerita care va va ajuta si sa va descurcati prin meniu daca simtiti nevoia. Meniul este foarte simplu, bazat mai mult pe carne, sunt numai cateva feluri de mancare, insa va asigur ca tot ceea ce am incercat a fost gatit impecabil.

Am ales compania unui ayran in asteptarea mancarii. Un ayran simplu, asa cum puteti gasi in orice colt de Istanbul sau pe care il puteti face singuri acasa.

A sosit si mancarea:
Domatesli - kebap de oaie nepicant, asortat cu rosii coapte, bulgur, salata de varza rosie, ceapa taiata si un ardei iute copt (va recomand atentie maxima la muscatul din ardei. Nu este iute, este extrem de iute!).

Hashas - kebap de miel nepicant, asortat de asemenea cu rosii coapte, varza rosie, bulgur si ceapa, acompaniat de data asta de doi ardei iuti copti.

Mancarea a fost insotita de lipie proaspata, probabil facuta tot de ei.

Dupa terminarea mancarii, patronul va ofera un ceai (nu stiu daca e sau nu din partea casei). Va recomand sa-l acceptati daca nu este foarte tarziu. Este un ceai exceptional, foare tare, care se bea in pahare mici. De data asta nu am luat, pentru ca era foarte tarziu si voiam sa dorm in noaptea respectiva.

In alte dati am mai comandat si alte feluri de kebap, mai picante, precum si o delicioasa ciorba de linte. Niciodata nu am fost dezamagiti, pentru ca la Pinar se gateste cu adevarat bine. Pentru desert, un kadaif (kataif) sau o baclava sunt perfecte.

Daca mergeti aici nu va temeti sa mergeti la baie: totul este curat si decent.
Singura problema ar fi cu parcarea. Restaurantul nu are parcare, exista o straduta chiar langa el unde se poate parca, daca nu este deja foarte aglomerat.

Daca v-a placut ceea ce ati mancat si vreti sa faceti si acasa, cativa metri mai incolo se afla macelaria unde se prepara aceste kebapuri minunate, dar si carnati si alte bunatati turcesti. Tot aici gasiti carne vita, miel si oaie foarte proaspete si fragede, condimente turcesti, bulgur (grau zdrobit), coji uscate de vinete pentru vinete umplute, conserve cu diverse mancaruri turcesti.

Adresa restaurantului: Str. 13 septembrie nr.272, sector 5, Bucuresti
Tel: 4113001, 0723178400

Calcul simplu

2010-03-17T18:07:00.001+02:00

Daca:

- eu fac de acasa pana la gara un timp, sa-l numim x

- din gara pana in alt oras fac un alt timp y

- iau un taxi cu care ajung la destinatie intr-un timp z

Stiind ca:

x=y+z

Aflati:

Cum se numeste orasul meu?

Plasa

2010-03-15T20:33:00.000+02:00

De cand eram mica, plasele jucau un rol important in viata familiei. Ele erau pastrate, carpite, spalate, nu lipseau niciodata din geanta. Caci nu se stia peste ce coada dai.
Cand supermarketurile au inceput sa dea plase gratuite, ne-am simtit liberi de caratul plasei de carpa si am trecut la domnia plasticului asupra bunului simt. Care nu s-a incheiat, in ciuda faptului ca nu mai sunt gratuite.

Totusi, ceea ce nu s-a schimbat este respectul acordat plaselor noastre - fie ele din carpa sau plastic. Ati remarcat vreodata in autobuz cate plase stau jos, pe scaun, in timp ce posesorii lor stau in picioare langa ele? In cel mai bun caz , posesorul plasei ocupa si el un loc langa ea. Daca prinde.

Intr-o cofetarie, pe singurul scaun de la singura masa statea cuminte o plasa. La coada nu statea, dar nici prajituri nu manca. probabil i le cumpara stapana ei, care era la coada. Nimeni nu a indraznit sa o deranjeze.

Cand vreau sa iau si eu un loc, marea intrebare este: sa o deranjez sau nu? Si pe cine sa intreb, plasa sau stapanul?

Dialog

2010-03-14T11:42:00.000+02:00

Ieri dimineata am surprins urmatoarea conversatie la mine in casa, discutie om-pisica:

Om: Ce faci, Chiti?
Pisica: Miaaaaauuuu?
Om: Unde?

M-am retras, nu am vrut sa ma bag intr-o discutie care nu ma privea.

Iubirea de sine miroase a bine

2010-03-13T09:56:00.000+02:00

Monica ar vrea sa stie cum vad eu iubirea de sine. Si atinge in felul asta un subiect delicat: sunt ani de zile de cand eu nu mai sunt prima pe lista propriilor mele prioritati.
Sentimentele confuze, teama, comoditatea m-au tinut departe de mine insami. Vreau sa schimb asta. Se intampla sa cred ca iubirea de sine este cel mai important lucru care ne mana in viata. Nu numai pentru ca este motorul care ne impinge inainte, ci si pentru ca este cea care sta la baza iubirii fata de ceilalti. Stiu ca nu toata lumea este dornica de citate biblice, dar iata unul care trebuie sa ne puna pe ganduri: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!".

Acum ca v-am zis parerea mea, vreau sa stiu ce cred Iulia, Morticia si Belle de Jour.

Franturi de Bucuresti, prin bucurestenii sai

2010-03-11T19:55:00.000+02:00

Aseara am stat la film langa un baiat care i se adresa unui amic la telefon cu "Barosane". Iar spre sfarsitul filmului (Alice in wonderland) a declarat incantat ca "dintre toti, motanul este cel mai panarama". Este bogata limba romana in sensuri, nu credeti?

Intr-o zi, o fetita mica-mica a recitat si a cantat toate poeziile si cantecelele de la serbare in tramvai. Nu numai pe ale ei, ci si pe ale colegilor. Efectul a fost surprinzator, pana si cocalarii care scuipau seminte intr-un colt se oprisera sa o asculte si se minunau. Deci cu o floare se face primavara, chiar daca dureaza foare putin.

Tot in tramvai l-am auzit pe un domn spunand la telefon: "Te rog sa nu-mi mai pui intrebari care nu-mi plac!" Si chiar mi-a placut ideea, cum ar fi sa putem dicta ce intrebari primim?

Doua doamne discutand pe strada despre o nunta la care una dintre ele participase: "Iar mireasa avea o rochie... cum sa-ti zic, jurai ca era Elena din Troia!" O norocoasa, as putea zice, eu nu am prins-o pe Elena din Troia.

O fetita care se impiedica pe strada exclama, cu un ton foarte natural: "Fir-ar sa fie!". Chiar asa, fir-ar sa fie, de unde a invatat sa vorbeasca asa?

Un concert si o fapta buna

2010-03-07T19:37:00.000+02:00

Sistemul medical din Romania se asigura ca avem mereu ocaiza de a face fapte bune. Asta pentru ca daca ai nenorocul sa te imbolnavesti grav, trebuie sa ai bani ca sa-ti castigi dreptul la viata. Chiar daca platesti lunar asigurarile de sanatate.
Poate credeti ca este o vorba in vant, dar iata ca tot mai multe persoane sunt nevoite sa iasa din anonimat si sa ne ceara un lucru simplu, sa le dam o sansa in plus de viata.
Cristina Dinu are 26 de ani si in loc sa se gandeasca la cariera ei, la prieteni si la familie, se intreaba daca va reusi sa stranga suficienti bani pentru a-si plati dreptul de a se insanatosi. Am citit despre ea pe bloguri, pe facebook, am vazut afisele prin oras.
Va recomand sa cititi blogul ei, veti vedea ca este o lectie de viata, de bun simt si de demnitate. Cristina se intreaba daca oamenii o judeca pentru ca a ales sa faca tratamentul la Viena. Tratamentul respectiv nici nu exista in Romania. Oamenii nu trebuie sa o judece pentru aceasta alegere, trebuie sa judece sistemul medical romanesc.
Si acum sa revenim la titlul postarii mele. Miercuri seara un concert caritabil va avea loc la Jukebox Club. Detalii gasiti pe blogul Cristinei. Biletul costa 30 de lei. Cei 30 de ron platesc biletul la concert si la o fapta buna. Pentru Cristina, este un bilet de intrare la tratament.
Daca nu ajungeti la concert, nu e o problema. Se poate dona si prin SMS la 879 suma de 2 euro. Vi se par bani multi sau putini?
Pe blogul ei puteti dona prin Paypal. Iata si conturile bancare daca preferati transferul bancar:

I. CONTURI
a) Conturi personale :
Cont in LEI deschis la BCR Sucursala Gaesti, Dambovita
Cont : 2511.A01.0.6135006.0318.ROL.1
Cod IBAN RO60RNCB0318061350060001
Titular : Dinu Cristina Liliana
CNP : 2820902150457

Cont in EURO deschis la BCR Sucursala Gaesti, Dambovita
Cont : 2511.A01.0.6135006.0130.EUR.1
Cod IBAN RO11RNCB0130061350060001
SWIFT CODE : RNCBROBU
Titular : Dinu Cristina Liliana
CNP : 2820902150457

b) Datele contului in care trebuie sa achite contravaloarea transplantului, al Spitalulului General din Viena – Clinica Universitara sunt urmatoarele :

Titular cont /Beneficiar : Allgemeinen Krankenhauses der Stadt Wien – Universitatskliniken
Bank Austria Creditanstalt
IBAN : AT31 1200 0514 2845 5902
Numar cont : 51428455903
BIC/Swift Code BKAUATWW
BLZ : 12000
cu mentiunea ”Akonto DINU Cristina-Liliana/StZTX”

Iata, nu mai avem scuze. Posibilitati de ajutor sunt nenumarate.
Multa sanatate, Cristina!

Proba bicicletei

2010-03-06T11:35:00.000+02:00

In Argentina a fost initiat un proiect prin care se masoara gradul de securitate din diverse cartiere si orase printr-un test foarte simplu: se lasa o bicicleta pe strada, fara lant, si se asteapta sa se vada cat dureaza pana cand aceasta bicicleta este furata.
Daca dureaza mai mult de o ora, se considera ca zona respectiva este oarecum sigura.

Modelul a fost preluat si in alte tari:

Ma gandeam ca am testa acelasi lucru si in Bucuresti. Ca sa fie mai interesant, as lega totusi bicicleta cu un lant, sa mai intarziem hotii cu 2-3 secunde.

Un lift de...

2010-03-04T21:30:00.000+02:00

Ce credeti ca am gasit in seara asta in unul dintre lifturile de la noi de la bloc?
Vreti niste indicii? Maro, moale si mirositor.

Nu vreau sa va stric seara cu imaginea asta, dar nu vedeti cum se leaga lucrurile? Chiar e de mirare ca tot mai multi romani vor sa paraseasca aceasta tara de... ghiciti voi?

Medicamente, medicamente!

2010-03-01T18:26:00.000+02:00

Imi povesteste ieri (duminica) un cunoscut ce i se intamplase in urma cu numai o ora.
Iese omul din casa si se duce spre coltul strazii. Acolo, o femeie intre doua varste, cu un pardesiu descheiat si total goala in pardesiu racneste si urla.
La un moment dat, femeia se repede la chioscul de ziare si da cu un picior in geam. Geamul se sparge. Niste copii rad. Amicul meu suna la 112, le povesteste ce se intampla. Cei de la 112 il intreaba unde se afla femeia respectiva. Le explica in ce zona se desfasoara actiunea, este pus in asteptare. Dintr-o data, se trezeste ca vorbeste cu altcineva. Dupa momente de nedumerire, isi da seama ca i s-a facut legatura la ambulanta. Cei de la ambulanta il intreaba de ce a sunat. Le spune ca a povestit deja, dar i se cere sa repete povestea. Le spune tot, este intrebat (evident!) din nou unde se afla persoana respectiva. Le explica in ce zona, se uita in jur si constata ca femeia disparuse.
Finalul povestii, caci obiectul apelului se facuse nevazut.

La film

2010-02-25T20:53:00.000+02:00

A fost frumos la film in seara asta. Mai intai am intrat intr-o sala goala, in care mai era o singura persoana. Ne-am asezat, ne-am inchis telefoanele si a inceput filmul. Atunci au mai venit doua fete, prietene cu prima persoana din sala. S-au mirat si ele, cu voce tare, de sala goala, protapite in picioare in fata noastra.
In sfarsit, s-au asezat.
Au mai trecut cateva minute si au mai aparut cativa spectatori intarziati. Doua femei cu doi copii micuti. Mai intai a trebuit sa le facem loc, aveau scaune de pe randul nostru. Dar s-au razgandit, au vrut mai in fata. Ne-am ridicat din nou, sa le facem loc. Si apoi au trecut prin fata noastra, ca se aseze cu un rand mai aproape de ecran.
Nu au stat mult, unul dintre copii a vrut la toaleta. Mamica insotita de copilas a ridicat-o pe cea care statea in fata mea, ca sa poata trece. Celei care statea in fata mea i-a trecut repede supararea, pentru ca i-a sunat telefonul. Si a stat un pic de vorba la telefon.
Numai bine, se intorsesesera de la toaleta. Iarasi ridicat, copilul mai are ceva la care sa se uite in spate, ma dureaza cateva secunde.
Se aseaza. Unul dintre copii incepe sa vorbeasca tare. Maica-sa ii spune (probabil) sa taca. Una dintre fetele venite la inceputul filmului o ameninta cu voce tare ca o reclama si cere sa fie data afara cu tot cu copil. Discutia continua cu voce tare.
Mama certata pleaca, ridicand-o din nou pe cea din fata mea. Cealalta mamica, ofensata, se hotaraste un minut mai tarziu sa-i urmeze exemplul. Pleaca un pic mai in fata. Din cand in cand mai aud vocea unuia dintre copii.
Dar si mai aproape se aud vocile celor de pe randul din fata mea si cateva hlizeli ocazionale.
Si toatea astea intr-o sala aproape goala, in care eram mai putin de zece persoane.

Cu claustrofobia la plimbare

2010-02-20T20:02:00.000+02:00

Ce inseamna pentru cineva care sufera de claustrofobie sa locuiasca in Romania? Va invit in lumea mea!

Este o lume care se intampla sa coexiste cu un Bucuresti plin de stimuli. Daca in alte orase din lume stimulii de acest gen sunt aproape inexistenti, in orasul meu ma intalnesc cu ei zilnic.

Autobuzele si tramvaiele sunt pline, calatorii circula de multe ori in vehicule supraincarcate in care nu poti nici macar sa faci un pas, iar uneori nu reusesti sa ajungi la usa la timp pentru a cobori la statia la care doresti. Mijloacele de transport la suprafata se opresc adesea din cauza traficului, ajungand sa faca 20-30 de miunte intre doua statii. Inauntru, zeci de oameni inghesuiti si sufocati asteapta rabdatori (sau nu) ca lucrurile sa se miste. Nu-i nimic, macar nu este curent. Intotdeauna se asigura un calator de bine ca niciun geam nu este deschis, in niciun fel de conditii.
Daca doresti sa cobori nu poti, practic esti inchis impreuna cu cateva alte sardele intr-o cutie de tabla din care nu mai poti iesi.

Metroul, dincolo de faptul ca este el in sine un stimul de claustrofobie prin natura sa, este atat de incarcat la anumite ore incat nu incap oamenii pe peroane. Intra cu greu in vagoanele care gem de atata lume, usile se inchid cu greu. Iar metroul porneste intr-o calatorie care promite sa fie rapida. Dar care se intrerupe din cand in cand, fara nicio explicatie, pentru minute intregi, intr-un tunel stramt si intunecat. Pentru ca nu sunt bine corelate trenurile. Alte sardele, alta cutie, aceeasi situatie.

Ceea ce este surprizator este faptul ca nu am atatea ocazii de a ma simti rau in alte orase. Am folosit transportul in comun la Istanbul, Budapesta, Viena, Barcelona, Madrid si nu numai. Nu am avut nici macar o data ocazia de a-mi reaminti ca sufar de claustrofobie.
Concluzia este ca, indiferent de cauzele problemei mele, orasul ma ajuta sa nu o ignor si sa stiu mereu ca ea, claustrofobia, ma vegheaza.

La pescuit

2010-02-16T18:46:00.000+02:00

Pe strada, doua femei in varsta se opresc sa vorbeasca. Una este insotita de un baietel de cativa anisori. Plictisit, in timp ce cele doua vorbesc, sapa de zor in zapada.
Conversatia se termina, asa ca baiatul este luat de la groapa din zapada.
- Bunico, stii ca sub zapada este apa?
- Da.
- Si in apa sunt crocodili...

Comandamentul de iarna

2010-02-08T20:37:00.000+02:00

Viata intr-un cub

2010-02-03T20:25:00.000+02:00

Am un prieten care locuieste intr-o garsoniera. Nu este singur, locuieste cu iubita lui. Iar acum cativa ani au adoptat o pisica birmaneza de la o vecina. Pisica a facut un pui.
Dupa o vreme, el a gasit intr-o curte de peste drum de bloc doi pisoi subnutriti. I-a fost mila de ei si i-a luat in casa, sa-i puna pe picioare. A doua zi, iubita lui a gasit sub roata masinii inca o pisicuta. Au presupus ca cei trei sunt frati si au reunit familia.
Mama lui s-a oferit sa ia birmanezele ca sa-i ajute. Nu le-a dus la ea, pentru ca avea deja patru pisici in apartament. Le-a dus la mama ei, care statea in aceeasi cladire.
Cand pisicile gasite de pe strada au mai crescut, am luat eu una si am dus-o de acolo. Astazi este tovarasa de joaca a lui Chiti atunci cand se afla in vacanta.
Dupa numai cateva luni, amicul meu si cu iubita lui au vazut cum un catel a fost accidentat de o masina. L-au luat, l-au tratat si au zis ca-l dau spre adoptie. Astazi este inca impreuna cu ei si cu pisicile, in garsoniera.
As fi tentata sa va pun sa calculati acum cate picioare sunt in garsoniera, precum intr-o celebra problema. Dar nu o sa fac asta. Va las pe voi sa trageti concluziile.

Bunavointa cu dinti

2010-01-29T13:25:00.001+02:00

Dimineata, frig si zapada. In tramvai, surprinzator, este mai clad decat afara. Calatorii se ghemuiesc pe scaune si asteapta plecarea din statie.

De pe trotuar apare o fatuta de vreo 20 de ani, alergand cu greu printre nameti ca sa ajunga la tramvai. Viteza ei este aceeasi cu a oricarei persoane care are de infruntat zapezile din Bucuresti.

Vatmanita, ca o mama binevoitoare, se hotaraste s-o astepte. O priveste cum alearga prin zapada si o incurajeaza printre dinti: "Hai, tuto, alearga, vino astazi! Hai, proasto!"

Fata ajunge in sfarsit si se suie recunoscatoare in tramvaiul care a asteptat-o, fara sa uite sa multumeasca.

Bucurestiul si incalzirea globala

2010-01-26T20:13:00.002+02:00

De cativa ani, iernile nu mai sunt ce erau. Asa zice toata lumea. Si parca asa imi amintesc si eu. Iarna, zapda, saniuta si derdelusul, ba chiar si o vacanta de iarna prelungita din cauza viscolului - pe toate mi le amintesc. Si-mi placeau. Dar nu pot sa zic ca de cand se plange lumea ca iernile sunt prea blande am simtit vreo urma de regret pentru asta.
Si iata! In sfarsit a venit iarna! Acea iarna, cea in care viscolul ne-a rascolit, gheata ne-a trantit si gerul ne-a muscat din obraji ca niciodata. Iata ca mi-e dor si mie acum... de vremurile cand iernile erau prea blande. Pai cum sa vrei zapada intr-un oras care intra in colaps si de la o ploaie? Cum sa vrei frig intr-un oras in care transportul in comun inca nu este o alternativa?

(Multumesc, Monica, pentru filmulet!)

De exemplu, caci am si un exemplu, tramvaiele de pe linia pe care merg eu au sucombat de patru ori in ultimele doua saptamani.
Si cum o distractie nu vine niciodata singura... azi de dimineata, pe la 7.30 cred ca erau vreo 15 grade sub zero. Si vreo douazeci de oameni inghetati in statia de tramvai, misunand intr-o parte si alta in incercarea zadarnica de a se incalzi. Tramvaiele erau blocate, lucru pe care l-am aflat mult mai tarziu, cand coada de tramvaie de pe sensul celalalt a ajuns pana la noi.
Asa ca am sunat la un taxi. Taxi Total, ca sa fiu mai exacta si sa-i fac reclama pe care o merita. De raspuns mi s-a raspuns repede, dar fara buna ziua, fara nimic mi s-a indicat sa astept "cateva secunde". Au fost vreo 7... minute. Dupa care a binevoit sa-mi ia cineva comanda. Au mai trecut 5 minute. Dupa care m-a mai intrebat o data ce vreau. Ca sa-mi spuna in final ca nu a gasit masina libera.
Asteptarea asta a fost pe banii mei, pe timpul meu si pe frigul ala ingrozitor in care eu tremuram cu telefonul in mana. Dupa ce am reusit sa gasesc un taxi si am ajuns la serviciu, am cautat o adresa de mail sa le transmit urarile mele de bine celor de la Taxi Total. Numai ca nu au asa ceva, asa ca tin sa le multumesc pe aceasta cale. La fel si celor de la RATB care nu sunt in stare nici sa-si mentina reteaua in stare de functionare, nici sa gaseasca o metoda prin care sa-i anunte pe amaratii din statii ca mai au de asteptat mult si bine. La minus 15 grade!

Revenind deci la incalzirea globala, daca ea inseamna sa nu mai existe iarna in Bucuresti, n-am nimic impotriva. Este adevarat ca nu rezolva si nesimtirea, dar nu le poti avea pe toate.

PS Exista si o iarna frumoasa in Bucuresti.

Creatie in spatii private

2010-01-21T23:28:00.000+02:00

La sfarsitul anilor '90, un vant de schimbare a ajuns si pe meleagurile noastre. Asa se face ca in barurile proaspat deschise, toaletele puse la dispozitia clientilor au inceput sa fie mai curate si mai civilizate decat erau romanii obisnuiti. Aproape firesc, un curent artistic neobisnuit a pus stapanire pe clientii acestor baruri. Cei ce erau tineri in acea vreme isi vor aminti mereu de versurile pe care le scriau sau le citeau de pe peretii toaletei unui anumit bar din zona strazii Matasari, nu singurul de altfel care le oferea astfel clientilor sai un spatiu de exprimare artistica neobisnuit.

Sa mergi la toaleta nu mai era un simplu act fiziologic, era un prilej fie de creatie, fie de culturalizare.
Vremurile au trecut, la fel si aceasta moda, intre timp a aparut publicitatea in toalete, intr-o incercare timida de a folosi momentele in care omul este singur, expus si vulnerabil.

Probabil in acelasi spirit, o persoana intreprinzatoare a exploatat cu folos timpul petrecut in toaleta de la cinematograful Studio. Anuntul de mai jos denota un spirit de sacrificiu iesit din comun, avand in vedere locul desfasurarii actiunii de scriere.

Leapsa cititorului

2010-01-17T11:01:00.001+02:00

Inca o datorie, de fapt doua - leapsa cu carti, primita de la Belle de Jour si Cool Cat Sasha.

1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Incerc sa folosesc semne de carte (noroc ca editorii din zilele noastre s-au gandit la asta). La un moment dat pierd semnul de carte si atunci folosesc etichete, bonuri de casa sau cine stie ce altceva. Daca n-am asa ceva la-ndemana incerc sa tin minte numarul paginii la care am ramas. Fara prea mare succes, desigur.
Detest paginile indoite si obiceiul asta.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Nu :(

3. Citiţi în baie?
Citesc oriunde. Deci da, si in baie.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Daaa, impreuna cu Chiti :)
Ce-o vrea fiara, dar ma gandesc ca tot carte pentru copii iese. Sau o carte cu retete pentru lenesii gurmanzi, ca tot am ceva retete stranse.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Imi plac. Si-mi placea mult vremea cand la librarii cartile erau organizate in functie de editura si de colectie. Dintr-un motiv pe care nu-l inteleg, librariile au adoptat mai nou un sistem de a pune cartile in ordine alfabetica. Bleah!

6. Care este cartea preferată?
Nu am o carte preferata. Am carti preferate, uneori din perioade preferate. Cand eram mica am citit Ciresarii de cateva zeci de ori. La fel si orice volum de Jules Verne.
Bastarda Istanbulului, Pe vremea fluviului Amur, Ultimul suspin al lui Luis Bunuel - pe astea le vad acum de unde stau si stiu ca mi-au placut si le-am recitit.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Da, uite ca am raspuns deja la intrebarea asta mai sus.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Nu, sunt prea timida si detest banalitatile de genul "Mi-a placut foarte mult cartea, sunt un adevarat fan."

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Nu, cred ca felul in care fiecare percepe o carte este absolut personal.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Poate sa fie o carte despre care am auzit. Sau un pasaj din ea pe care-l citesc in librarie, ca sa vad daca-mi place sau nu.. Sau dupa autor.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Nu stiu sa raspund la intrebarea asta. Dar obligatorie este lectura.

12. Care este locul preferat pentru lectură?
Patul sau tramvaiul.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Nu ascult muzica, imi distrage atentia.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Nu, si nici nu vreau. Stau cel putin 12 ore pe zi cu ochii in calculator oricum.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Numai cumparate.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
Un prilej de cunoastere, bucurie...

Si acum, leapsa se duce spre Zazuza, Mimi, Dana din Gibraltar si Flavius.

Leapsa cu bogatie vine

2010-01-16T14:47:00.000+02:00

Am primit de la Mimi o leapsa care mi-a placut, pentru ca m-a facut, inca de cand am citit-o, sa-mi pun intrebari.
Intrebarea era: ce mi-ar trebui sa am pentru a ma simti bogata.
Daca e sa ma gandesc in sens spiritual, daca as fi atat de bogata spiritual incat sa fiu inteleapta, paradoxal nu m-as simti bogata - doar cei cu obiective prea putin inalte s-ar simti increzatori in ei si in intelepciunea lor.

Sursa

Daca e sa vorbim despre aspectul material, m-am gandit prima oara ca mi-ar trebui o casa. Apoi mi-am dat seama ca acesta este un drept al fiecaruia, nu este o bogatie. Si dintr-o data mi-a picat fisa: m-as simti cu adevarat bogata si stapana pe mine daca as putea calatori oriunde, oricand, oricat - bineinteles insotita de persoanele care ma fac sa gust nu numai calatoria, ci si bucuria de a fi cu ele.

Sursa

Dau si eu mai departe aceasta leapsa catre Morticia, Miss Zebra si Sonho de Lisboa. Daca raspundeti pana pe 20 ianuarie, puteti castiga si ceva simpatic de la Magielle.ro. Yupiii!

Catre "o anumita parte" a utilizatoarelor toaletelor publice

2010-01-11T19:39:00.000+02:00

Dragele mele,
Va scriu aceasta scrisoare in speranta ca, in sfarsit, veti pricepe tehnica prin care noi, femeile din lumea asta, supravietuim unei intalniri cu o toaleta publica fara sa trecem prin pericole majore.

Stiu ca multe dintre voi sunteti frustrate de mizeria care poate exista intr-o toaleta publica. Nu va imaginati insa sentimentele pe care mi le starneste o astfel de toaleta, vizitata anterior de una dintre voi. Nu stiu ce anume ma impresioneaza mai tare: urmele de pantofi de pe colac sau urmele de… stiti-voi-ce – tot de pe colac.

Nu stiu de ce, in capetele voastre alea micute, aveti senzatia ca va feriti de microbi, urcandu-va cu picioarele pe vasul toaletei. Ma intreb ce faceti atunci cand aveti pantofi cu tocuri.

Nu doresc in general raul nimanui, dar totusi visez la momentul in care vi se va intampla. Pentru ca intr-o zi i se va intampla uneia dintre voi sa se dezechilibreze si sa cada in… stiti-voi-ce. Si sper sa fiu acolo, cu un aparat de fotografiat. In scopuri pedagogice, desigur.
Nu este foarte complicat sa te duci la toaleta si sa reusesti, fara eforturi deosebite, sa faci ceea ce ai de facut fara sa te atingi de nimic. Si credeti-ma, este infinit mai usor decat sa te cocoti pe ea, intr-un echilibru precar. Nu mai spun ca este si mult mai putin periculos. Poti supravietui unei intalniri intamplatoare a fustitei cu colacul. Se duce cu detergent. Dar nu stiu cum mai poti iesi demna dintr-o toaleta in care ai cazut.

In plus, un secret: “tinta” este mult mai usor de nimerit. Adica, sa va explic: stiti-voi-ce trebuie sa ajunga IN vas, nu pe marginea lui, nici pe jos si nici pe pantofiorii vostri delicati.

O sa va surprinda, dar aceste toalete publice mai sunt folosite si de alte persoane, dupa voi. Probabil ca voi aveti stomacul mai tare (nu ma indoiesc, din moment ce sunteti in stare de asa ceva), dar trebuie sa va ganditi si la oamenii amarati de pe lumea asta carora dezastrul lasat de voi in urma le-ar putea lasa traume pentru totdeauna.

In final, va spun ca nu fac apel la bunul vostru simt. Nu sunt inconstienta. Fac apel la frica pe care trebuie sa o constientizati: urcatul cu picioarele pe toaleta ESTE periculos, feriti-va de el!

Un an cat o mie si una de nopti si mai bine

2010-01-06T06:00:00.001+02:00

Merita si blogul meu sa fie sarbatorit.
Acum un an, in seara zilei de 6 ianuarie, incepeam cu ceva teama blogul acesta. Cuvinte ca blogger, trafic si moderare imi erau straine. De widget-uri nu auzisem, iar intre blogspot si wordpress nu aveam vreo preferinta.
Intre timp le-am incercat pe amandoua, dar am ramas agatata de prima dragoste - blogspot. Traficul nu ma intereseaza atat de mult, decat daca imi aduce oameni noi cu care pot schimba idei. Moderare am incercat, dar nu mi-a placut si nici nu am prea avut nevoie.
Am intalnit oameni pe care-i indragesc si am inceput proiecte noi. Am reusit sa-mi conving mama sa-si faca impreuna cu mine un blog. M-am implicat in proiectul Romania - casa mea impreuna cu celelalte gargaritze-muschetari, intr-o incercare aproape don quijoteasca de a lupta cu gunoiul, am facut un blog de gatit (si asa am descoperit ca nu-mi prea place wordpress) si mi-am ajutat pisica-fiara sa-si faca si ea blog.
Un bilant care nu ar insemna aproape nimic daca oamenii care pe care i-am intalnit in ultimul an nu ar fi cu totul si cu totul speciali. Nu vreau sa va enumar, pentru ca mi-e teama ca as putea uita pe cineva si nu ar fi frumos. Dar cred sau sper ca va stiti :). Cei care nu stiu, sa ridice mane si sa ma intrebe.
Gata cu sentimentalismele! Va multumesc tuturor, va invit de pe-acum si la petrecerea de anul viitor, tot pe 6 ianuarie.
Sa bem ceva in cinstea Bucurestiului de vis!

Tentative de ecologie

2010-01-03T19:47:00.001+02:00

Cand eram mica aveam mereu niste brazi imensi de Craciun. Imi place pastrez amintirile intacte, astfel incat in fiecare an m-am straduit sa avem un brad cat mai frumos.

Dar de cativa ani incepuse marele avertisment al ecologistilor: ucidem brazii pentru propria noastra placere. Eu, care nu sunt vegetariana din fire, mananc si animale care sunt ucise spre placerea papilelor noastre gustative. Si recunosc, prefer pantofii din piele in locul celor din plastic. Si picioarele mele la fel.
In privinta mobilei, recunosc ca prefer lemnul masiv. Iar cand merg la munte, nimeni nu ma poate dezlipi de langa soba cu lemne. Si iata deci cum, in dorinta de a ma hrani, incalta si a avea pe ce dormi si cu ce ma incalzi, diverse fiinte vii sunt ucise.

Dar bradul, ce vina are bradul in povestea asta? Il tii doua saptamani si-l arunci (daca am trai intr-o tara civilizata, l-am arunca si cu folos).
Nu am crezut balivernele celor care numeau brazii de plastic brazi ecologici. Pentru ca plasticul poate fi in multe feluri, numai ecologic nu. Nici nu vreau sa ma gandesc la fumul gros care iese din numeroarele fabrici chinezesti in care se produc aceste constructii de plastic numite brazi.

Am tot sperat intr-o solutie in care sa impac si capra si varza: sa am bradut adevarat in casa, dar sa nu moara niciun brad pentru asta. Si iata ca anul asta s-a intamplat: in sfarsit au aparut pe peste tot brazii in ghiveci. Teoria este simpla: iei bradutul in ghiveci, il tii cateva saptamani si apoi il plantezi.
Unde il plantezi daca locuiesti intr-un cartier de blocuri si nu stii pe nimeni cu curte dispus sa-ti ia bradul? Nu stiu, dar veti vedea ca asta nu a mai fost o problema.

Am umblat prin magazine, am reusit sa gasim un bradut la un pret cat de cat rezonabil (bineinteles, intotdeauna apar dupa aia cativa oameni care au gasit in alta parte mult mai ieftin, mult mai mare si mult mai bun). L-am dus acasa fericiti, l-am cazat pe balcon si am stat linistiti. Pana a doua zi cand am mers pe balcon si ne-a izbit un miros puternic de motorina.
Ce sa facem? Bradul cu miros de motorina nu da bine la casa omului. Am observat apoi si ca ghiveciul era spart. Asa ca ne-am hotarat sa mutam bradul in alt ghiveci.

Bun, fugi la magazin si cumpara alt ghiveci, plus un sac de pamant ca ne-am dat noi seama ca avea cam putin pamant, Sa nu va imaginati ca mutarea a fost usoara. A durat cateva ore, dar finalul a fost fericit. L-am pus in casa si nu mai mirosea a motorina, probabil mirosul venea de la ghiveci.
L-am udat zilnic, nu l-am tinut la caldura si ne-am rugat de mai multi prieteni sa-l plantam in gradinile lor. Dar degeaba, caci bradul nostru ecologic s-a uscat. In ultimul hal. Ca un brad ne-ecologic. Nu i-o fi priit lipsa de motorina de la radacina.

Asa ca este ultimul an in care sunt ecologista: de la anu', brazi normali, fara pretentii, vor poposi pentru cateva saptamani in casa noastra. Si apoi se vor duce sa se integreze in natura sau sa incalzeasca vreo casa mai amarata. Gata cu ecologia de Craciun, ca ne-a costat dublu si ca bani si ca efort, pentru ca rezultatul sa fie acelasi.

La sfarsit de an

2009-12-31T09:54:00.000+02:00

La sfarsit de an simt nevoia sa trag cateva concluzii intelepte:
Nu subestimati adevarul vorbei ca sanatatea e mai buna decat toate! Si tineti minte ca sistemul medical poate fi mai nociv decat boala in sine.
Animalele pot fi prieteni mai bune decat oamenii. Pe de alta parte, gargaritzele sunt prietene si mai bune :)
Lotusii se planteaza usor daca nu mergi pe unde nu trebuie. Brazii in schimb se pot planta pe geamurile de la tramvai.
Zen-ul nu stiu daca exista, dar este mai sanatos pentru noi sa-l cautam si sa incercam sa acordam importanta numai acelor lucruri care merita.
Sa ai blog este fain pentru ca descoperi ca nu esti singura persoana care gandeste intr-un anumit fel.

Si in final, va doresc exact ceea ce-mi doresc si mie pentru 2010: sanatate, intelepciune, dragoste si noroc.

De Craciun ne regasim copilaria

2009-12-26T19:33:00.000+02:00

Am gasit un articol care exprima foarte bine ceea ce ar trebui sa se intample de Craciun, dar nu se intampla. Asa ca n-am sa insist, vi-l recomand.
Astazi o sa va povestesc cum pe mine, in fiecare an, in perioada aceasta ma apuca un alt soi de nebunie. Cea de a ma simti copil din nou.
Trecand peste sinistrele ore de lucru manual din scoala generala, niciodata nu am facut nimic de mana, mai ales ca nu sunt o persoana indemanatica (asa cum ar spune mama mea, am doua maini stangi). Acum vreo doi ani insa, am invins teama de neindemanare si am purces la facut figurine din lut de Craciun. Dupa indelungi chinuri, singurul rezultat al muncii mele este renuletul chinuit de mai jos. Coarnele ii cad mereu, de tinut pe picioare nu se tine prea bine, insa mi se pare ca are o fata haioasa si iubareata si este numai buna ca sa va ilustrez ce vreau eu sa va urez: Craciun fericit!
Dupa ce radeti de renul meu, vedeti cum am evoluat anul acesta, cand am facut alte figurine, de data aceasta de turta dulce.

Viena-l astepta pe pruncul Iisus

2009-12-23T20:27:00.003+02:00

Am pastrat pentru perioada asta cateva poze de la Viena, care la sfarsitul lui noiembrie deja astepta Craciunul cu celebrele piete de Craciun si cu luminite mii.

La posta

2009-12-22T15:48:00.001+02:00

Inainte de Craciun, spiritele sunt ininse pe peste tot - pe strazi, in magazine si la posta.

Merg azi la posta sa trimit cateva felicitari old fashioned. Inauntru, lume multa si un miros pe masura. Ma asez la coada la timbre. In fata, direct la functionara, intra un tip inalt si cere doua timbre, ignorandu-i pe fraierii care stateau la coada:

- Dati-mi si mie doua timbre!

- Da' domnu', dumneavoastra nu serviti coada? se ratoieste un barbat din fata mea, care-si tine de mana copilul de 2-3 ani.

Nesimtitul il ignora. Clientul revoltat nu se lasa:

- Sa stiti ca si eu tot pentru doua timbre stau, la fel si ceilalti. Trebuie sa stati la coada.

- Ei lasa, pentru doua timbre n-o fi foc, raspunde sictirit nesimtitul.

- Cum sa nu fie foc, dom'le? Stam toti la coada, ce crezi ca suntem mai fraieri?

Nesimtitul nu raspunde, dar parerea lui privitoare la aceasta ultima intrebare este evident. O doamna de pe margine intervine:

- Pai bine, dom'le, dar te bagi asa, nu vezi ca domnu'; are si copil si sta la coada?

- Nu conteaza daca am sau nu copil, intervine clientul revoltat.

- Ce, ma, acum mare problema ca iau io doua timbre, ia mai da-te dracului! riposteaza nesimtitul.

Dintr-o data, de la coada de la ghiseul de alaturi sare un tip:

- Ce, ma, crezi ca daca esti mai mare merge asa treburile cum vrei tu?

Acum observam si noi ca e cam mare nesimtitul. Dar acesta continua imperturbabil:

- Am doar doua timbre de luat!

- La fel si domnu', care are si copil! (se pare ca era singurul argument valabil, noi ceilalti, fara copii nu aveam dreptul la respect)

- Ei, si?

Noul intrat in discutie se repede deodata de la locul lui si se iteste in fata nesimtitului, cu pieptul in fata:

- Ma, tu esti chiar nesimtit? Ce, te faci ca nu pricepi ca se sta la coada? Nu intelegi ca domnu' are si copil, chiar asa de nesimtit esti?

- Da' care e problema ta, nene?

- Problema mea? Poate vrei sa-ti explic eu problema mea afara!

Se lasa linistea. Diriginta postei, o femeie maruntica, vine la tipul cu chef de baiaie si incearca sa-l linisteasca:

- Haideti, domnu', haideti, nu va enervati!

Tipul pleaca la coada lui, o functionara vine la cel cu copilul si-i da timbrele, iar cea de la ghiseu il serveste si pe nesimtit.

Iar eu raman la coada, caci nu am nici tupeu si nici copil.

Ajung si eu in fata, cer patru timbre si astept 10 minute sa mi le dea. Si inca 5 ca sa-mi dea restul. Cred ca timbrele si banii sunt hand-made in spatele ghiseului, altfel nu-mi explic. Nu-i de mirare ca nervii sunt intinsi la maximum la posta. Si nici ca lumea a renuntat la posta clasica in favoarea mult mai prietenosului e-mail.

Despre carne, in Postul Craciunului - din tramvai

2009-12-21T22:19:00.000+02:00

Si m-a chemat vecinul asta al meu, Marian, ca stie ca-mi place pulpa de vitel: Mai nea Nelule, hai ca stiu io un baiat care aduce niste carne proaspata de la tara, o minune.

No, si ma duc cu el si ce sa vezi? O carne rosieeee, dar rosie, nu asa oricum. Si-l intreb pe asta de-o adusese: De mult ai taiat magarul asta?
Nimic nu-mi raspunde. Da' nimic, ma! S-a urcat in masina si a plecat, nici la revedere n-a mai zis.

Ca el, ma-ntelegi, n-avea de unde sa stie, Da' eu, daca am trecut si prin razboi si in foametea aia de dupa, am mancat si carne de cal, sa nu stiu eu cum arata?

Nu aveti chef...

2009-12-18T13:59:00.001+02:00

... sa desenati braduti pe geamurile aburite ale tramvaiului sau autobuzului?

... cantati colinde in timp ce va luptati cu zapada? (Let it snow, let it snow, let it snow!)

... le zambiti tuturor vecinilor, chiar si celor care nu va saluta?

... beti vin fiert in mijlocul zilei?

... mirositi toti brazii de pe drum?

... luati acasa toate pisicile de pe strada? (hmm, de fapt asta nu e ceva nou)

... iertati tot felul de persoane?

... nu va mai enervati pentru orice?

Daca raspunsul vostru este NU, inseamna ca am luat-o razna! .

Complimente de tramvai

2009-12-17T22:22:00.004+02:00

Ma urc in tramvai. Ma asez pe un scaun, dar imediat dupa mine mai urca si doi muncitori mai in varsta, foarte volubili. Vor si ei sa stea jos, numai ca mai sunt doar doua locuri libere: unul in fata mea si unul in spatele meu. Nu-i problema! Veseli, cei doi continua sa palavrageasca peste capul meu. Ma ofer sa fac schimb cu cel din fata mea.
Chipul i se lumineaza. Facem schimbul si imi multumeste:
- Multumesc, multumesc! Sunteti o... (se opreste, se uita la mine, probabil se gandeste sa nu ma jigneasca sugerand ca sunt o doamna, adica... mai in varsta) domnisoara!

Va povestesc asta doar ca sa vedeti cat sunt de tanara...

Balada unor ghete triste

2009-12-16T09:13:00.001+02:00

"Acum cateva zile, stateam pe rafturile unui magazin si vorbeam intre noi: "Crezi ca va veni cineva sa ne ia si pe noi? Uite, familia de ghetute din dreapta noastra a plecat cu o doamna foarte eleganta, cea din dreapta cu o copilita frumoasa. Pe noi ne-au admirat mai multe persoane, dar nu am fost inca alese sa fim luate acasa."

Intr-o zi a venit ea, autoarea acestui blog si ne-a ales. Ne-am simtit bine in prezenta ei, cand inca se gandea daca sa ne ia sau nu. Ne privea zambind si dintr-o data am simtit ca am putea sa formam impreuna o familie minunata.

"Ia-ne! Ia-ne!", i-am strigat, iar ea a zambit si ne-a luat acasa. Ne-a laudat tuturor: ca suntem frumoase si comode si ca de mult ne dorea. Ce fericire! Am ajuns in casa pe care o visam.

Cand ne-a pus in picioare pentru prima oara, acum vreo doua zile, ne-am bucurat mult sa iesim la plimbare. Ne-a cam pierit insa zambetul cand am vazut trotuarul, plin de noroi si de gropi. Ne-a hurducanit prin tot felul de locuri, am vazut niste caini care sa uitau pofticios la noi, am mers si cu un tramvai mizer. De la nivelul nostru am vazut tot felul de pantofi si ghete, cu fetele triste si pline de praf. Si ne-am uitat una la alta si ne-am dat seama ca si noi am inceput sa aratam cam la fel. La un metru mai incolo erau aruncate pe jos ambalaje de biscuiti si coji de seminte. I-am fost recunoscatoare purtatoarei noastre pentru ca a incercat sa ne fereasca de cele mai rele locuri. In sfarsit, am ajuns cu ea la serviciu si zambetul ne-a revenit de indata ce am fost curatate. Credeam ca asta este tot si ne impacasem cu situatia.

Dar a venit si ziua de ieri. Cand am iesit de la serviciu, vantul si zapada ne-au lovit drept in fata. Pe strada am alunecat de mai multe ori, iar apoi am stat mult in statia de trmvai ca sa-l asteptam. Nu ne gandeam ca aveam sa ne bucuram sa vedem tramvaiul mizer...

Iar ziua de astazi a pus capac. Ne-a luat de la caldura si ne-a dus in frig si zapada. Pe trotuare am luptat cu zapada pe care nimeni nu o stransese. Cand am ajuns la trecerea de pietoni, a trebuit sa o luam direct printr-un morman inalt de zapada mizerabila si ne-am murdarit ingrozitor. In strada nu mai era zapada, era in schimb un fel de noroi zemos, cu un miros ciudat. Am calcat prin troiene, am mers prin noroaie, am indurat frigul...

Nu era mai bine pe raftul magazinului? Stateam bine acolo, era cald si curat. Am vrea sa ne intoarcem acolo. Nu mai vrem sa plecam acasa la nimeni din orasul asta. Protestam! Vrem sa mergem pe trotuare curate, sa nu avem de-a face cu noroaie si zapezi, vrem sa fim respectate!"

Viena relaxata

2009-12-14T22:42:00.005+02:00

Iata cum arata un oras relaxat.
Cateii sunt scosi la plimbare pe langa palatul Hofburg:

Un ren ne priveste din fata unui magazin:

Ursul sta la pozat in strada, in spatele lui, in vitrina, ursuletul cel alb isi doreste si el sa fie vedeta.

La Karlskirche are loc unul dintre numeroasele targuri de Craciun. Tot acolo, o iesle cu cativa porcusori si un ied provoaca admiratia copiilor. Chiar langa tarcul cu animalute, un loc de joaca plin de fan este amenajat pentru copii.

Copiii se joaca in fan la fel cum ne jucam si noi in zapada cand eram mici.

Iar porcusorii lenesi se lasa gadilati prin gardulet.

Da, pana la urma Viena s-a dovedit a fi foarte prietenoasa.

Zenul, lotusii si trotuarul

2009-12-10T19:15:00.002+02:00

Iulia scria acum cateva zile despre plantatul lotusilor - un tip de meditatie pe care o fac calugarii budisti, in cautarea zen-ului.
Azi de dimineata m-am hotarat sa plantez si eu lotusi, doar-doar oi gasi vreun zen pierdut. Si cum mergeam pe strada, vizualizam cum, de fiecare data cand paseam, sub pasul meu infloreau lotusi. Nu stiam cum arata lotusii, dar mi-i imaginam ca pe niste tufe maricele, cu frunze mari si carnoase si flori violete.
Pentru o vreme a mers destul de bine, am reusit sa plantez o buna bucata de trotuar cu lotusi, va rog sa nu calcati pe ei.
Dintr-o data, a trecut o masina in super-viteza pe trotuar pe langa mine, mai-mai sa ma calce. Si zau ca am vizualizat cum ma aplec la ultima tufa de lotusi, o smulg din pamant si o arunc direct in capul nesimtitului.
Cam asa s-a incheiat plantarea lotusilor. Cred ca a ramas o gaura cam mare in trotuar de la ultima tufa.

Vacanta la Viena - un inceput putin promitator

2009-12-05T18:56:00.007+02:00

Inceputul este simplu. Biletele de avion se cumpara fara vreun efort special, de acasa.
Cautatul cazarii este putin mai complicat, insa se rezolva destul de bine atunci cand stii ce vrei. Iar noi am vrut sa inchiriem un apartament cat mai aproape de centrul Vienei. Nu am gasit chiar in buricul targului, ci la patru statii de tramvai mai incolo.

Problema cu avionul este ca trecerea de la un mediu la altul este prea brusca. Am plecat de la Baneasa, un fel de autogara jegoasa de provincie si dupa numai o ora si jumatate eram intr-un aeroport luminos, plin de cafenele si de magazine imbietoare. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa intru la brutarie si sa-mi iau delicioasa paine neagra cu nuci recomandata de Zazuza.

Urmatoarele trei ore sunt marturii tacute ale straduintei noastre de a ajunge la apartamentul pe care-l inchiriasem. Asta pentru ca ghiseele de bilete in care un functionar zambitor si amabil te ajuta sa intelegi ce trebuie sa faci au fost inlocuite de automate de bilete care, chiar si setate pe engleza, se incapataneaza sa vorbeasca mai mult in germana. Apoi hartile cu traseele trenurilor care lipseau, o statie aleasa gresit si imposibilitatea de a gasi pe cineva care sa ne ajute.
In sfarsit, ne-am urcat in alt tren in care un controlor ne-a explicat in engleza ce trebuie sa facem (da, controlorii vorbesc engleza!). Si totusi, un gust amar lasat de niste pusti care, imediat dupa plecarea controlorului, si-au aprins tigarile in tren.

Dupa trei ore de aventuri, in care nu vazusem nimic din Viena, am ajuns in sfarsit la apartament, unde am mai asteptat o jumatate de ora in frig sa ne trimita proprietarul cheile, printr-un sofer de taxi.

Nu mi se parea ca incepuse bine vacanta noastra si deja Viena ma enervase, ca tot se vorbea zilele astea despre lucruri care ne enerveaza.

Viena nu-i ca Bucurestiul

2009-12-03T21:36:00.004+02:00

Asta e clar. Dar de ce?
Pentru ca la Viena metroul ajunge cam pe peste tot si nici cand este foarte aglomerat nu ramai pe peron.
Pentru ca la Viena nu exista pitzipoance (sau nu le-am vazut).
Pentru ca la Viena nu prea sunt gunoaie pe jos.
Pentru ca la Viena trotuarele sunt folosite in exclusivitate de catre pietoni.
Pentru ca la Viena toate semafoarele functioneaza.
Pentru ca la Viena exista spatii verzi.
Pentru ca la Viena biciclistii sunt respectati.
Pentru ca la Viena luminitele de Craciun sunt minunate.
Pentru ca la Viena nu exista caini vagabonzi.
Pentru ca la Viena costumul cel mai bun nu este treningul, iar bomboanele nu sunt agricole.

Pentru ca Viena este o capitala europeana normala.

Cronica foarte scurta - Gaudeamus

2009-11-29T18:51:00.003+02:00

Am avut o saptamana de vacanta din care m-am intors ieri. Astazi am zis sa dam o tura pe la targul de carte.
Am ajuns mai tarziu, este adevarat, caci trezirea e grea dupa un concediu. Cand am ajuns acolo, am remarcat cu uimire ca, desi ora inchiderii era destul de departe, o mare parte dintre edituri incepusera sa stranga, deja unele standuri erau inchise iar altele s-au inchis in timp ce alergam de la o editura la alta. Probabil unul dintre motivele pentru care ne merge prost ca natiune este si acela ca incercam sa furam din timpul oficial de lucru. Ca asa ne place si asa suntem obisnuiti: sa furam.
O mare parte din carti pareau sa aiba preturi mai mari chiar decat in anii trecuti (din ce am apucat sa vedem).
Iar fiorul de intensitate maxima l-am simtit cand o reprezentanta a unei prestigioase edituri i-a spus unui client: "Decat cartile cu bulina sunt reduse". Ca doar eram la un targ de carte, nu?

Despre vacanta si felurite lucruri frumoase, in episodul urmator.

Ce fac eu azi

2009-11-22T12:17:00.001+02:00

Ma duc sa votez. Voi votati? De ce?

Si dupa aia ma duc la un concert, va dau un indiciu:

Un oras bolnav

2009-11-18T10:22:00.001+02:00

Daca mai era nevoie sa ni se mai aminteasca, locuim intr-un oras bolnav. Atunci cand un organ este taiat, restul corpului este incapabil sa suplineasca lipsa acestuia.

Asta ne dovedeste greva de la metrou.

Povestile de groaza din ultimele zile vorbesc despre oameni care au facut 3-4 ore pana la serviciu, masini pe contrasens, intersectii blocate iremediabil, tramvaie blocate de masini, autobuze din care calatorii au coborat, preferand sa mearga mai repede, pe jos. Un tramvai care s-a stricat a reusit performanta de a mai bloca o mica bucatica din Bucuresti. O imagine aproape apocaliptica a unui oras care nu mai poate respira, este aproape de colaps.

In felul acesta, sindicalistii de la Metrorex pot fi siguri ca santajul exercitat asupra guvernului va functiona. Pentru ca nu mai exista cale de scapare.

De ce am ajuns aici? Trecand peste motivele care-i conduc pe cei de la Metrorex, ar fi interesant sa aflam de ce Bucurestiul moare in chinuri in lipsa metroului.

Ne este clar ca niciunul dintre edilii capitalei care s-au perindat in ultimii 20 de ani nu a avut un plan bine pus la punct de dezvoltare a transportului in comun. Metroul a fost lasat sa functioneze asa cum a fost mostenit, fara a se mai investi in alte linii de metrou, chiar daca unele incepute. Transportul de suprafata se lupta zilnic cu traficul, caci inca nu s-a inteles din modelele aplicate cu succes in alte tari ca accentul trebuie pus pe transportul in comun, nu pe automobilul personal. Decizii drastice, cum ar fi crearea unor benzi speciale numai pentru transportul in comun ne-ar fi salvat poate de la acest colaps rusinos. Ar fi fortat mana impatimitilor de condus sa mai renunte la automobil in favoarea autobuzului. Marirea numarului de autobuze, troleibuze si tramvaie ale RATB-ului ar fi fost si ea de folos in acelasi context.

Poate si pistele pentru biciclisti si rezolvarea problemei cainilor ar fi contribuit la stimularea folosirii acestui mijloc de transport care nu provoaca nici ambuteiaje, nici poluare.

Si educatia romanului are lacune. Prefera sa mearga fiecare cu automobilul propriu in loc sa se grupeze in functie de cartiere si sa mearga mai multi cu aceeasi masina. Prefera sa mearga cu automobilul chiar daca ar putea ajunge la fel de repede (sau mai repede) cu un mijloc de transport in comun. Prefera sa-si ia masini mari, voluminoase, in loc sa-si aleaga masini de oras, micute si mult mai rapide in conditii de trafic. Prefera sa blocheze intersectiile, muscand din drum inca un metru, ignorand cu buna stiinta efectele actiunilor lor. Prefera sa mearga pe contrasens si pe liniile de tramvai, desconsiderand atat regulile de circulatie, cat si pe cei blocati astfel.

Ce face Politia? Politia ignora prima zi de greva, abia in a doua zi trimitand agenti in marile intersectii pentru a fluidiza traficul.

Semafoarele merg numai daca nu ploua. Si nici atunci intotdeauna. Semafoarelor pentru pietoni le lipseste minim un bec aproape peste tot. Singura solutie de deblocare a traficului este aceea ca s-au initiat actiuni de vanare a masinilor parcate ilegal. In acelasi timp, nici daca dai cu tunul nu gasesti locuri de parcare; acest detaliu a fost ignorat, spre bucuria firmelor care ridica masini.

Autoritatile locale se plang ca nu sunt bani si isi justifica astfel lipsa de actiuni pe aceste teme. Nu mai sunt bani, ei au fost dati pe dinozauri din iarba, portite de lemn si ghivece cu flori gata uscate, pe care s-a platit mai mult decat daca ar fi fost cumparate direct din magazin, fara licitatie.

Orasul nostru este bolnav si contribuim cu totii la uciderea lui lenta, condusi spre victorie de primari de toate culorile politice.

Retoric ma intreb

2009-11-15T12:19:00.002+02:00

Merg pe strada. Dintr-o data, ajung intr-o portiune in care trotuarul nu mai exista. Au fost scoase dalele si nu mai este decat nisip. Ma uit pe unde as putea ocoli si in acelasi timp observ ca sunt singura persoana care s-a oprit. Ceilalti o iau prin nisip fara nicio ezitare, fara sa para macar surprinsi de acest mic obstacol neasteptat.
Ma urc in troleibuz. Acesta ramane blocat vreo 15 minute intr-o mare si aglomerata intersectie. Nimeni nu pare uimit sau impacientat. Poate doar eu, am o programare si voi intarzia.
Vreau sa traversez strada. Ma uit la semafor si nu vad nimic, se pare ca-i lipseste un bec. Ma agit, incercand sa-mi dau seama daca e verde sau e rosu. Ceilalti trecatori nu se agita, traverseaza pur si simplu, ignorand masinile si orice reguli de circulatie.
Oare am luat-o eu razna sau toti par sa ia lucrurile iesite din comun ca fiind absolut normale?

Cersetori de alt soi

2009-11-11T20:37:00.003+02:00

Mergeam pe strada cu maica-mea. Un pusti de vreo 17-18 ani, bine imbracat si cu un Red Bull in mana se apropie de noi si incepe cu o voce plangacioasa: "Va rog sa ma ajutati si pe mine, am ajuns astazi in Bucuresti si am avut un accident de motocicleta si nu am unde dormi la noapte. Va rog sa-mi dati si mie 30 de lei".

Mama il refuza, continuam sa mergem, el tot dupa noi. De data asta mi se adreseaza mie: "Haide, te rog, de ce nu ma ajuti, nu intelegi ca nu am unde dormi, vrei sa dorm pe strada?"

Imi vine sa-i raspund ca ar putea sa-si vanda cutia de Red Bull, sa mai faca rost de bani. Il rog doar sa ma lase in pace, continua sa-mi vorbeasca, din ce in ce mai rastit: "Dar de ce nu ma ajuti, de ce nu-mi raspunzi? Am nevoie doar de 30 de lei! Da-mi si mie 30 de lei!", iar vocea sa e din ce in ce mai puternica.

Pana la urma intram intr-un magazin, iar de acolo suntem ajutate sa scapam de cersetorul agresiv si nedorit.

Imi amintesc ca moda asta a pustilor care se milogesc de trecatori ca sa capete bani de tigari a aparut inca de pe vremea cand eram la liceu. Nu este vorba despre cersetori profesionisti, ci despre copii din familii de conditie buna, care incearca sa iasa din tipare.

Acesta era insa in mod deosebit insistent si usor agresiv.

Ceea ce m-a determinat sa ma intreb daca sunt chiar in halul asta de ieftine drogurile. Doar 30 de lei?

Cronica de film - Amintiri din epoca de aur

2009-11-07T14:40:00.002+02:00

Nu obisnuiesc sa scriu aici despre filmele pe care le vad, insa pentru acesta (acestea) voi face exceptie.
"Amintiri din epoca de aur" este un film despre care s-a tot vorbit. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la acest film ma simt inselata.
Nu pentru ca ar fi un film rau. Dar nu este suficient de bun.

Prima parte , "Tovarasi, frumoasa e viata!" este constituita din patru filmulete bazate pe legende urbane mai mult sau mai putin cunoscute. Legendele sunt graitoare pentru spiritul epocii, mai putin aceea a politricului zelos - din care nu am inteles nici care este legenda, nici care este poanta.
Impresia mea generala despre film este ca pare facut in graba, usor incropit, avand totusi la baza niste idei care meritau exploatate mai frumos si mai atent. Actiunea pare lungita inutil, iar filmului ii lipseste pe alocuri dinamica. Prea multe detalii menite sa descrie mai bine epoca tind sa acopere povestea si sa te indeparteze de actiune.
Totusi, merita vazut atat pentru trei dintre povesti, cat si pentru finalurile destul de bine conturate.

In schimb a doua parte, "Dragoste in timpul liber" m-a dezamagit. Povestile nu pareau sa aiba cap si coada, personajele nu erau toate credibile, iar ultima poveste nici macar nu are loc in epoca respectiva, deci nu inteleg ce cauta in film ("Legenda curcanului zburator").

Va recomand totusi sa vedeti filmul, pentru ca are darul de a ne aminti de unde am pornit in urma cu 20 de ani.
Voi l-ati vazut? Ce parere aveti?

Culori si lepse

2009-11-03T18:27:00.004+02:00

Dana din Gibraltar mi-a dat o leapsa si abia astazi imi tin promisiunea de a ma ocupa de ea.

Pasul 1. Se aleg obiectele din casă de culoarea indicata şi se face o listă a lor.
Pasul 2. Este scris un text nu prea stufos legat de unul dintre obiectele respective - textul poate să fie si-n versuri pentru cine are inspiratie. Acest text se postează pe blogul personal împreună cu o fotografie a unui obiect colorat din lista de la pasul 1.
Pasul 3. Leapşa fiind colorată cea/cel care dă leapşa mai departe poate schimba sau nu culoarea în cauză. Singura limitare este să menţină condiţiile de la punctele 1 şi 2 .Mai adăug că leapşa este data mai departe cu o singură culoare.
Pasul 4. Se dă "leapşa" mai departe.

Mie mi-a revenit o leapsa albastra. Ma uit in jur si nu vad nimic albastru, cu exceptia faptului ca sunt intr-o dispozitie albastra de ceva vreme incoace.
Totusi, o sa pun ceva cu mult albastru - nu este din casa, dar e o imagine pe care o am mereu cu mine.Dau si eu mai departe leapsa catre:
Clarisa - culoarea pentru ea este rosu
Misaki - culoarea ei va fi verde
Mimi - violet