Merita si blogul meu sa fie sarbatorit.
Acum un an, in seara zilei de 6 ianuarie, incepeam cu ceva teama blogul acesta. Cuvinte ca blogger, trafic si moderare imi erau straine. De widget-uri nu auzisem, iar intre blogspot si wordpress nu aveam vreo preferinta.
Intre timp le-am incercat pe amandoua, dar am ramas agatata de prima dragoste - blogspot. Traficul nu ma intereseaza atat de mult, decat daca imi aduce oameni noi cu care pot schimba idei. Moderare am incercat, dar nu mi-a placut si nici nu am prea avut nevoie.
Am intalnit oameni pe care-i indragesc si am inceput proiecte noi. Am reusit sa-mi conving mama sa-si faca impreuna cu mine un blog. M-am implicat in proiectul Romania - casa mea impreuna cu celelalte gargaritze-muschetari, intr-o incercare aproape don quijoteasca de a lupta cu gunoiul, am facut un blog de gatit (si asa am descoperit ca nu-mi prea place wordpress) si mi-am ajutat pisica-fiara sa-si faca si ea blog.
Un bilant care nu ar insemna aproape nimic daca oamenii care pe care i-am intalnit in ultimul an nu ar fi cu totul si cu totul speciali. Nu vreau sa va enumar, pentru ca mi-e teama ca as putea uita pe cineva si nu ar fi frumos. Dar cred sau sper ca va stiti :). Cei care nu stiu, sa ridice mane si sa ma intrebe.
Gata cu sentimentalismele! Va multumesc tuturor, va invit de pe-acum si la petrecerea de anul viitor, tot pe 6 ianuarie.
Sa bem ceva in cinstea Bucurestiului de vis!
miercuri, 6 ianuarie 2010
duminică, 3 ianuarie 2010
Tentative de ecologie
Cand eram mica aveam mereu niste brazi imensi de Craciun. Imi place pastrez amintirile intacte, astfel incat in fiecare an m-am straduit sa avem un brad cat mai frumos.
Dar de cativa ani incepuse marele avertisment al ecologistilor: ucidem brazii pentru propria noastra placere. Eu, care nu sunt vegetariana din fire, mananc si animale care sunt ucise spre placerea papilelor noastre gustative. Si recunosc, prefer pantofii din piele in locul celor din plastic. Si picioarele mele la fel.
In privinta mobilei, recunosc ca prefer lemnul masiv. Iar cand merg la munte, nimeni nu ma poate dezlipi de langa soba cu lemne. Si iata deci cum, in dorinta de a ma hrani, incalta si a avea pe ce dormi si cu ce ma incalzi, diverse fiinte vii sunt ucise.
Dar bradul, ce vina are bradul in povestea asta? Il tii doua saptamani si-l arunci (daca am trai intr-o tara civilizata, l-am arunca si cu folos).
Nu am crezut balivernele celor care numeau brazii de plastic brazi ecologici. Pentru ca plasticul poate fi in multe feluri, numai ecologic nu. Nici nu vreau sa ma gandesc la fumul gros care iese din numeroarele fabrici chinezesti in care se produc aceste constructii de plastic numite brazi.
Am tot sperat intr-o solutie in care sa impac si capra si varza: sa am bradut adevarat in casa, dar sa nu moara niciun brad pentru asta. Si iata ca anul asta s-a intamplat: in sfarsit au aparut pe peste tot brazii in ghiveci. Teoria este simpla: iei bradutul in ghiveci, il tii cateva saptamani si apoi il plantezi.
Unde il plantezi daca locuiesti intr-un cartier de blocuri si nu stii pe nimeni cu curte dispus sa-ti ia bradul? Nu stiu, dar veti vedea ca asta nu a mai fost o problema.
Am umblat prin magazine, am reusit sa gasim un bradut la un pret cat de cat rezonabil (bineinteles, intotdeauna apar dupa aia cativa oameni care au gasit in alta parte mult mai ieftin, mult mai mare si mult mai bun). L-am dus acasa fericiti, l-am cazat pe balcon si am stat linistiti. Pana a doua zi cand am mers pe balcon si ne-a izbit un miros puternic de motorina.
Ce sa facem? Bradul cu miros de motorina nu da bine la casa omului. Am observat apoi si ca ghiveciul era spart. Asa ca ne-am hotarat sa mutam bradul in alt ghiveci.
Bun, fugi la magazin si cumpara alt ghiveci, plus un sac de pamant ca ne-am dat noi seama ca avea cam putin pamant, Sa nu va imaginati ca mutarea a fost usoara. A durat cateva ore, dar finalul a fost fericit. L-am pus in casa si nu mai mirosea a motorina, probabil mirosul venea de la ghiveci.
L-am udat zilnic, nu l-am tinut la caldura si ne-am rugat de mai multi prieteni sa-l plantam in gradinile lor. Dar degeaba, caci bradul nostru ecologic s-a uscat. In ultimul hal. Ca un brad ne-ecologic. Nu i-o fi priit lipsa de motorina de la radacina.
Asa ca este ultimul an in care sunt ecologista: de la anu', brazi normali, fara pretentii, vor poposi pentru cateva saptamani in casa noastra. Si apoi se vor duce sa se integreze in natura sau sa incalzeasca vreo casa mai amarata. Gata cu ecologia de Craciun, ca ne-a costat dublu si ca bani si ca efort, pentru ca rezultatul sa fie acelasi.
Dar de cativa ani incepuse marele avertisment al ecologistilor: ucidem brazii pentru propria noastra placere. Eu, care nu sunt vegetariana din fire, mananc si animale care sunt ucise spre placerea papilelor noastre gustative. Si recunosc, prefer pantofii din piele in locul celor din plastic. Si picioarele mele la fel.
In privinta mobilei, recunosc ca prefer lemnul masiv. Iar cand merg la munte, nimeni nu ma poate dezlipi de langa soba cu lemne. Si iata deci cum, in dorinta de a ma hrani, incalta si a avea pe ce dormi si cu ce ma incalzi, diverse fiinte vii sunt ucise.
Dar bradul, ce vina are bradul in povestea asta? Il tii doua saptamani si-l arunci (daca am trai intr-o tara civilizata, l-am arunca si cu folos).
Nu am crezut balivernele celor care numeau brazii de plastic brazi ecologici. Pentru ca plasticul poate fi in multe feluri, numai ecologic nu. Nici nu vreau sa ma gandesc la fumul gros care iese din numeroarele fabrici chinezesti in care se produc aceste constructii de plastic numite brazi.
Am tot sperat intr-o solutie in care sa impac si capra si varza: sa am bradut adevarat in casa, dar sa nu moara niciun brad pentru asta. Si iata ca anul asta s-a intamplat: in sfarsit au aparut pe peste tot brazii in ghiveci. Teoria este simpla: iei bradutul in ghiveci, il tii cateva saptamani si apoi il plantezi.
Unde il plantezi daca locuiesti intr-un cartier de blocuri si nu stii pe nimeni cu curte dispus sa-ti ia bradul? Nu stiu, dar veti vedea ca asta nu a mai fost o problema.
Am umblat prin magazine, am reusit sa gasim un bradut la un pret cat de cat rezonabil (bineinteles, intotdeauna apar dupa aia cativa oameni care au gasit in alta parte mult mai ieftin, mult mai mare si mult mai bun). L-am dus acasa fericiti, l-am cazat pe balcon si am stat linistiti. Pana a doua zi cand am mers pe balcon si ne-a izbit un miros puternic de motorina.
Ce sa facem? Bradul cu miros de motorina nu da bine la casa omului. Am observat apoi si ca ghiveciul era spart. Asa ca ne-am hotarat sa mutam bradul in alt ghiveci.
Bun, fugi la magazin si cumpara alt ghiveci, plus un sac de pamant ca ne-am dat noi seama ca avea cam putin pamant, Sa nu va imaginati ca mutarea a fost usoara. A durat cateva ore, dar finalul a fost fericit. L-am pus in casa si nu mai mirosea a motorina, probabil mirosul venea de la ghiveci.
L-am udat zilnic, nu l-am tinut la caldura si ne-am rugat de mai multi prieteni sa-l plantam in gradinile lor. Dar degeaba, caci bradul nostru ecologic s-a uscat. In ultimul hal. Ca un brad ne-ecologic. Nu i-o fi priit lipsa de motorina de la radacina.
Asa ca este ultimul an in care sunt ecologista: de la anu', brazi normali, fara pretentii, vor poposi pentru cateva saptamani in casa noastra. Si apoi se vor duce sa se integreze in natura sau sa incalzeasca vreo casa mai amarata. Gata cu ecologia de Craciun, ca ne-a costat dublu si ca bani si ca efort, pentru ca rezultatul sa fie acelasi.
joi, 31 decembrie 2009
La sfarsit de an
La sfarsit de an simt nevoia sa trag cateva concluzii intelepte:
Nu subestimati adevarul vorbei ca sanatatea e mai buna decat toate! Si tineti minte ca sistemul medical poate fi mai nociv decat boala in sine.
Animalele pot fi prieteni mai bune decat oamenii. Pe de alta parte, gargaritzele sunt prietene si mai bune :)
Lotusii se planteaza usor daca nu mergi pe unde nu trebuie. Brazii in schimb se pot planta pe geamurile de la tramvai.
Zen-ul nu stiu daca exista, dar este mai sanatos pentru noi sa-l cautam si sa incercam sa acordam importanta numai acelor lucruri care merita.
Sa ai blog este fain pentru ca descoperi ca nu esti singura persoana care gandeste intr-un anumit fel.
Si in final, va doresc exact ceea ce-mi doresc si mie pentru 2010: sanatate, intelepciune, dragoste si noroc.
Nu subestimati adevarul vorbei ca sanatatea e mai buna decat toate! Si tineti minte ca sistemul medical poate fi mai nociv decat boala in sine.
Animalele pot fi prieteni mai bune decat oamenii. Pe de alta parte, gargaritzele sunt prietene si mai bune :)
Lotusii se planteaza usor daca nu mergi pe unde nu trebuie. Brazii in schimb se pot planta pe geamurile de la tramvai.
Zen-ul nu stiu daca exista, dar este mai sanatos pentru noi sa-l cautam si sa incercam sa acordam importanta numai acelor lucruri care merita.
Sa ai blog este fain pentru ca descoperi ca nu esti singura persoana care gandeste intr-un anumit fel.
Si in final, va doresc exact ceea ce-mi doresc si mie pentru 2010: sanatate, intelepciune, dragoste si noroc.
sâmbătă, 26 decembrie 2009
De Craciun ne regasim copilaria
Am gasit un articol care exprima foarte bine ceea ce ar trebui sa se intample de Craciun, dar nu se intampla. Asa ca n-am sa insist, vi-l recomand.
Astazi o sa va povestesc cum pe mine, in fiecare an, in perioada aceasta ma apuca un alt soi de nebunie. Cea de a ma simti copil din nou.
Trecand peste sinistrele ore de lucru manual din scoala generala, niciodata nu am facut nimic de mana, mai ales ca nu sunt o persoana indemanatica (asa cum ar spune mama mea, am doua maini stangi). Acum vreo doi ani insa, am invins teama de neindemanare si am purces la facut figurine din lut de Craciun. Dupa indelungi chinuri, singurul rezultat al muncii mele este renuletul chinuit de mai jos. Coarnele ii cad mereu, de tinut pe picioare nu se tine prea bine, insa mi se pare ca are o fata haioasa si iubareata si este numai buna ca sa va ilustrez ce vreau eu sa va urez: Craciun fericit!
Dupa ce radeti de renul meu, vedeti cum am evoluat anul acesta, cand am facut alte figurine, de data aceasta de turta dulce.
Astazi o sa va povestesc cum pe mine, in fiecare an, in perioada aceasta ma apuca un alt soi de nebunie. Cea de a ma simti copil din nou.
Trecand peste sinistrele ore de lucru manual din scoala generala, niciodata nu am facut nimic de mana, mai ales ca nu sunt o persoana indemanatica (asa cum ar spune mama mea, am doua maini stangi). Acum vreo doi ani insa, am invins teama de neindemanare si am purces la facut figurine din lut de Craciun. Dupa indelungi chinuri, singurul rezultat al muncii mele este renuletul chinuit de mai jos. Coarnele ii cad mereu, de tinut pe picioare nu se tine prea bine, insa mi se pare ca are o fata haioasa si iubareata si este numai buna ca sa va ilustrez ce vreau eu sa va urez: Craciun fericit!
Dupa ce radeti de renul meu, vedeti cum am evoluat anul acesta, cand am facut alte figurine, de data aceasta de turta dulce.
miercuri, 23 decembrie 2009
Viena-l astepta pe pruncul Iisus
Am pastrat pentru perioada asta cateva poze de la Viena, care la sfarsitul lui noiembrie deja astepta Craciunul cu celebrele piete de Craciun si cu luminite mii.
marți, 22 decembrie 2009
La posta
Inainte de Craciun, spiritele sunt ininse pe peste tot - pe strazi, in magazine si la posta.
Merg azi la posta sa trimit cateva felicitari old fashioned. Inauntru, lume multa si un miros pe masura. Ma asez la coada la timbre. In fata, direct la functionara, intra un tip inalt si cere doua timbre, ignorandu-i pe fraierii care stateau la coada:
- Dati-mi si mie doua timbre!
- Da' domnu', dumneavoastra nu serviti coada? se ratoieste un barbat din fata mea, care-si tine de mana copilul de 2-3 ani.
Nesimtitul il ignora. Clientul revoltat nu se lasa:
- Sa stiti ca si eu tot pentru doua timbre stau, la fel si ceilalti. Trebuie sa stati la coada.
- Ei lasa, pentru doua timbre n-o fi foc, raspunde sictirit nesimtitul.
- Cum sa nu fie foc, dom'le? Stam toti la coada, ce crezi ca suntem mai fraieri?
Nesimtitul nu raspunde, dar parerea lui privitoare la aceasta ultima intrebare este evident. O doamna de pe margine intervine:
- Pai bine, dom'le, dar te bagi asa, nu vezi ca domnu'; are si copil si sta la coada?
- Nu conteaza daca am sau nu copil, intervine clientul revoltat.
- Ce, ma, acum mare problema ca iau io doua timbre, ia mai da-te dracului! riposteaza nesimtitul.
Dintr-o data, de la coada de la ghiseul de alaturi sare un tip:
- Ce, ma, crezi ca daca esti mai mare merge asa treburile cum vrei tu?
Acum observam si noi ca e cam mare nesimtitul. Dar acesta continua imperturbabil:
- Am doar doua timbre de luat!
- La fel si domnu', care are si copil! (se pare ca era singurul argument valabil, noi ceilalti, fara copii nu aveam dreptul la respect)
- Ei, si?
Noul intrat in discutie se repede deodata de la locul lui si se iteste in fata nesimtitului, cu pieptul in fata:
- Ma, tu esti chiar nesimtit? Ce, te faci ca nu pricepi ca se sta la coada? Nu intelegi ca domnu' are si copil, chiar asa de nesimtit esti?
- Da' care e problema ta, nene?
- Problema mea? Poate vrei sa-ti explic eu problema mea afara!
Se lasa linistea. Diriginta postei, o femeie maruntica, vine la tipul cu chef de baiaie si incearca sa-l linisteasca:
- Haideti, domnu', haideti, nu va enervati!
Tipul pleaca la coada lui, o functionara vine la cel cu copilul si-i da timbrele, iar cea de la ghiseu il serveste si pe nesimtit.
Iar eu raman la coada, caci nu am nici tupeu si nici copil.
Ajung si eu in fata, cer patru timbre si astept 10 minute sa mi le dea. Si inca 5 ca sa-mi dea restul. Cred ca timbrele si banii sunt hand-made in spatele ghiseului, altfel nu-mi explic. Nu-i de mirare ca nervii sunt intinsi la maximum la posta. Si nici ca lumea a renuntat la posta clasica in favoarea mult mai prietenosului e-mail.
luni, 21 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)