Mergem cu autobuzul, eu si mama. Autobuzul opreste in statie si cineva coboara rampa pentru carucioare si urca un om in carucior. Eu ma uit la mama uimita, nu stiam ca rampele alea chiar functioneaza.
Omul din carucior incepe sa recite poezii (caci se recomanda poet), in timp ce insotitoarea sa strabate autobuzul si cere bani. Dupa doua statii vor sa coboara. Ei, coboara rampa daca poti, ca lumea se bulucea sa intre fara sa astepte sa coboare cineva. In fine, coboara, iar omul din carucior incepe sa-i injure ca la usa cortului pe cei care urcasera fara sa le pese ca vrea sa coboare.
Un om de langa noi i se adreseaza maica-mii: " Ei, la noi acolo in Otopeni pe astia (era vorba despre tigani, cel din carucior fiind tigan) ii batem daca fac figuri. Ne strangem in grupuri de 13-14 oameni si-i batem de se p... pe ei". Eu tac. Mama da din cap politicoasa. El continua: "Lucrez la o societate de paza, acolo la Otopeni, acolo chiar ieri l-am batut pe unul care incercase sa bage cutitul in noi". Ma uit la el, o fata de om cumsecade, micut si cu burtica, are niste ochi de un albastru intens, cum nu am mai vazut vreodata.
Continua sa vorbeasca, usor peltic si fara nicio noima. Mama este prea politicoasa sa-l repeada. Imi dau seama ca este nebun. Ma uit pe fereastra si ma gandesc la altceva. Printre ganduri, mai razbate vocea lui pana la mine: "Am avut un Logan, dar mi s-a stricat... si acum am de platit 700 de RON... Dar mai bine imi iau masina de teren, cum au si baietii de la mine de la unitate... Uite, asta cu masina care trece, il cunosc, este de la ambasada, sa-i fac cu mana, vezi, are numar de corp diplomatic... Si avem acolo multe masini de teren... Si daca va uitati seara la televizor o sa-i vedeti, sunt baietii mei... Noi suntem acolo... Si atunci i-am zis ca... Eu nici nu-mi cumpar mancare de aici, ma duc in Bulgaria... Cam la trei saptamani gata, trec frontiera si ma duc si-mi iau mancare... se trece acum frontiera uite asa... nici nu se mai uita la ttine... si ce marfa... oricum, cred ca-mi iau o masina de teren, ca nu se mai poate..." Continua sa vorbeasca si sa vorbeasca. Mama, usor exasperata, imi face semn sa coboram. El continua sa-i vorbeasca: "A, coborati... Sa veniti aici pe 26 august, o sa ma vadeti si pe mine, defilez impreuna cu baietii mei".
Of, in sfarsit, am coborat. Cu gandul la nebunul vorbaret, imi dau seama ca am fost norocoase, macar era inofensiv.
Imi amintesc ca acum cateva luni, tot in autobuz, un alt nebun incepuse sa vorbeasca singur (despre politica, am remarcat ca este un subiect predilect pentru nebuni), apoi scosese un cutit si incepuse sa-l invarta amenintator in aer. Nu stiu cum s-a intamplat, dar chiar atunci mai urcase o nebuna in autobuz. Nebuna a inceput sa-l injure pe nebun. Nebunul pe nebuna. El avea un cutit in mama... Toata lumea se lipise de scaune, fara sa indrazneasca sa spuna nimic. Pana la urma au coborat, unul pe la scara din fata, celalalt pe la scara din spate si au continuat sa se injure in statie.
Ei bine, macar nu ne plictisim in autobuz, mai ales ca-mi mai uit cartea acasa uneori.
