Se afișează postările cu eticheta betiv. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta betiv. Afișați toate postările

marți, 8 septembrie 2009

Pe seara

Ma intorceam in seara asta de la o prietena, cu troleibuzul. Ajungem intr-o statie. In statie, un betiv. Betivul se uita la usa. Nu e hotarat. Soferul se hotaraste sa inchida usile. Asa ca betivul isi ia avant si se arunca in troleibuz, fortand usile care tocmai se inchideau.
In sfarsit, reuseste sa urce si se aseaza pe un scaun. Surprinzator, imi dau seama ca nu e singur. Impreuna cu el mai era un betiv. Conversatia lor este plina de substanta (destul de simpatica de altfel, dar greu de reprodus). Chintesenta poate fi surprinsa intr-o singura fraza, rostita de unul dintre ei: "Bai, deci pe mine nu ma intereseaza scoala, frate! Pe mine ma intereseaza potenta!".
Jumatate de troleibuz se hlizeste impreuna cu mine. Betivul doi coboara, primul ramane singur.

Nu pentru multa vreme. Se urca doi tineri cu un bebelus micut de tot in brate. Betivul, galant, se da la o parte sa stea jos. Apoi incepe sa mangaie bebelusul. Si ii strecoara printre scutece doua hartii de 1 leu. Tatal, rosu la fata, protesteaza. Betivul riposteaza: "Lasa, bre, ca asa se face! Sa ai inca vreo 5-6 copii, ca asta conteaza in viata. Asculta-ma pe mine, om batran!". Apoi coboara.