Retoric ma intreb

Merg pe strada. Dintr-o data, ajung intr-o portiune in care trotuarul nu mai exista. Au fost scoase dalele si nu mai este decat nisip. Ma uit pe unde as putea ocoli si in acelasi timp observ ca sunt singura persoana care s-a oprit. Ceilalti o iau prin nisip fara nicio ezitare, fara sa para macar surprinsi de acest mic obstacol neasteptat.
Ma urc in troleibuz. Acesta ramane blocat vreo 15 minute intr-o mare si aglomerata intersectie. Nimeni nu pare uimit sau impacientat. Poate doar eu, am o programare si voi intarzia.
Vreau sa traversez strada. Ma uit la semafor si nu vad nimic, se pare ca-i lipseste un bec. Ma agit, incercand sa-mi dau seama daca e verde sau e rosu. Ceilalti trecatori nu se agita, traverseaza pur si simplu, ignorand masinile si orice reguli de circulatie.
Oare am luat-o eu razna sau toti par sa ia lucrurile iesite din comun ca fiind absolut normale?

Pe seara

Ma intorceam in seara asta de la o prietena, cu troleibuzul. Ajungem intr-o statie. In statie, un betiv. Betivul se uita la usa. Nu e hotarat. Soferul se hotaraste sa inchida usile. Asa ca betivul isi ia avant si se arunca in troleibuz, fortand usile care tocmai se inchideau.
In sfarsit, reuseste sa urce si se aseaza pe un scaun. Surprinzator, imi dau seama ca nu e singur. Impreuna cu el mai era un betiv. Conversatia lor este plina de substanta (destul de simpatica de altfel, dar greu de reprodus). Chintesenta poate fi surprinsa intr-o singura fraza, rostita de unul dintre ei: "Bai, deci pe mine nu ma intereseaza scoala, frate! Pe mine ma intereseaza potenta!".
Jumatate de troleibuz se hlizeste impreuna cu mine. Betivul doi coboara, primul ramane singur.

Nu pentru multa vreme. Se urca doi tineri cu un bebelus micut de tot in brate. Betivul, galant, se da la o parte sa stea jos. Apoi incepe sa mangaie bebelusul. Si ii strecoara printre scutece doua hartii de 1 leu. Tatal, rosu la fata, protesteaza. Betivul riposteaza: "Lasa, bre, ca asa se face! Sa ai inca vreo 5-6 copii, ca asta conteaza in viata. Asculta-ma pe mine, om batran!". Apoi coboara.

Genul programului: Romance

Ce poti face cand ai pierdut tramvaiul? Injuri in barba si te resemnezi, privindu-l cum se indeparteaza. Totusi, in aceasta zi injuraturile de rigoare au fost domolite de aparitia unui alt tramvai.

Intr-o statie goala, ma dusesem in spate, pentru a ma urca in ultimul vagon, care oprea mai aproape de destinatia mea.

Tramvaiul era gol, iar vatmanul era probabil intr-o dispozitie romantica. Cu o maiestrie nebanuita, a oprit tramvaiul neregulamentar, deschizand usa din mijloc a primului vagon chiar in dreptul meu. M-am urcat, caci tramvaiul livrat personal nu se refuza. Si m-am bucurat de asa gest romantic nemaivazut.

Ca sa intelegem...

... de ce ne este frica sa iesim pe strada:

Eram in autobuz (va spun, zilele astea am auzit tot felul de lucruri, cred ca o sa mai revin si cu alte povestiri) si langa mine a avut loc urmatoarea conversatie, intre un el si o ea:

Ea: - M-a sunat Anisoara, a luar Marcel sala si intreba daca poti tu...
El: - Ce sa pot? Sa-i aranjez ceva?
Ea: - Da, ma intreba daca poti tu vorbi cu Vasile
El: - Mai, da' esti proasta! Nu ti-am zis ca nu aranjeaza decat pentru aia care au facut scoala cu el?
Ea: - Da, numai pentru aia? Si nu-l poate ajuta si pe Marcel?
El: - Pai sa se duca sa-l aranjeze instructorul lui. Ca asa merge treaba: fiecare isi aranjeaza cu instructorul lui.

Ei, acum este mai clar de ce unii nu stiu sa semnalizeze cand schimba banda? De ce altii ignora trecerile de pietoni si culoarea semaforului? De ce se baga in depasiri periculoase si de ce sunt atatea accidente?
Ceea ce m-a socat insa cel mai tare este ca nimic din tonul acestei conversatii nu arata ca este vorba despre ceva anormal. Discutia se purta in gura mare, in autobuz, iar cei implicati considerau absolut normal sa se procedeze asa... doar ca dupa niste reguli: fiecare instructor "aranjeaza" pentru elevii lui. Aici nu incape discutie!

Bineinteles ca este vorba doar despre o parte dintre soferi. Si eu mi-am luat permisul "pe bune", ca si multi altii. Numai ca siguranta tuturor (automobilisti sau pietoni) nu depinde doar de cei care si-au luat permisul "pe bune", ci si de cei care au dat spaga pentru asta.

* Numele reale au fost inlocuite... pentru ca nu mi le amintesc. Am fost prea socata de discutie.

Bila alba, bila neagra

Bila alba merge astazi catre cel care s-a ridicat si mi-a cedat astazi locul in tramvai. Nu mi-a venit sa cred. M-am uitat la el sa vad daca vorbeste cu mine, daca am inteles bine ce spune si daca nu face misto. Vorbea cu mine, imi facea semn sa ma asez si vorbea serios. Si nu cobora la prima, abia se urcase. Si nu voia sa ma agate, era un om serios, intre doua varste (probabil de asta, totusi). Uau! Va vine sa credeti?

Bila neagra merge la plopii din Bucuresti. Imi intra puful lor in nas, in gura si in ochi. Mi se infunda nasul, imi dau lacrimile, ma mananca obrajii. Si e abia inceputul!
Vreau sa fie interzisi plopii, se poate?

Nervi de Bucuresti

Nu mi-era de-ajuns ca s-a terminat concediul, ca a mai trebuit sa ma mai si intorc la Bucuresti. Am facut cinci ore pe drum. Cinci ore! Mai exact, trei pana la intrarea in Bucuresti si inca doua pana acasa. Asta imi aminteste de un banc cretin:

"- Stii cat va dura in viitor o calatoarie in jurul pamantului?
- Cat?
- Doua ore. De fapt, doar o ora in jurul pamantului, o ora este drumul de acasa pana la baza aeriana."

Eh, cand am citit bancul asta ma gandeam ca e o gluma tare proasta. Dar parca incepe sa se adevereasca.
Ah, de ce nu m-am intalnit eu azi cu Sorin Oprescu? Sa-i povestesc cate ceva si sa-i spun lucruri dragute. Pai cum e posibil sa blochezi circulatia in oras cand si asa e in pom? Da-o incolo de treaba! Nu ma mai mir ca bucurestenii sunt bolnavi de nervi si isterici. Cum poti fi dupa ce-ti petreci o mare parte din viata in turma de masini din oras?

A, nu ca n-ar avea si ei vina lor... Nu si-ar lasa, frate, masina acasa, nici sa-i pici cu ceara. Era tramvaiul 41 gol, trecea pe langa noi si ma uitam cu jind. Imi venea sa cobor din masina si sa ma sui in el. Ca noi veneam din concediu e una, dar multi freaca drumurile aiurea cu masina, in loc sa ia tramvaiul.

Ei, si pentru ca tot stateam nemiscati, asteptand sa se mai mute coloana cu juma' de metru, ma uitam si eu in jur, cand ce vad? Un Peugeot cu numar de Buzau, care avea in geam o placuta de inmatriculare pe care scria "Chico sexy". Mai sa fie! Mi-am itit capul sa vad sexy-soferul masinii. Bineinteles ca era un urat nespalat, cu niste ochelari de soare cat tot capul, tricou negru mulat si telefon de fite la ureche. Baietii astia nu au invatat ca, daca scriu ca sunt sexy, nu inseamna ca se va intampla o minune si vor fi? Si chiar daca s-ar intampla ca vreun baiat sexy sa fie cu mintea aiurea si sa-si puna un astfel de placuta in geam, nu se mai uita nicio gagica la el? Nici macar pitzi alea care se pozeaza in baie pe Hi5, cred ca au totusi standarde mai inalte in materie de barbati.

Dupa aia am descoperit ca in trafic erau cateva masini decapotabile. La ce naiba folosesc decapotabilele in Romania? 10 luni pe an e prea frig sa mergi cu decapotabila, 2 luni prea cald ca sa nu mergi intr-o masina cu aer conditionat si geamuri inchise. Nu mai zic ca risti sa-ti pierzi vreun ochi din motive de mizerii care zboara prin aer (eu sunt patita, am suferit cateva luni din cauza unei mizerii aduse de vant care mi-a intrat in ochi cand mergeam pe strada).

Bun, am ajuns (in sfarsit) acasa si am zis sa mergem la piata. Fara masina, ca am gasit loc de parcare. Mare victorie, locul de parcare! Cand il prinzi, nu-i mai dai drumul. In zona e un bloc de garsoniere, iar unii dintre desteptii care stau acolo au niste masini uriase, nu stiu la ce naiba le folosesc in Bucuresti. Si ma intreb cum o fi sa stai in garsoniera si sa te plimbi cu o masina care costa mai mult decat locuinta ta? Probabil ca bine, doar masina e mai usor de admirat decat locuinta. Nu se poate sa fii roman jmecher fara masina de zeci de mii de euro pe care nu ti-o permiti.

Am luat autobuzul. Cand sa coboram, ce sa vezi? Romanul sta in usa. Nu ca ar cobori, nu... probabil are o placere deosebita sa stea in drum si sa enerveze pe toata lumea.

Minunat Bucurestiul! Ce pacat ca e locuit!

PS Na, ca s-a dus pe apa sambetei si eleganta mea in exprimare!
PS2 Am uitat sa va spun ca exact azi s-a facut vreme frumoasa afara. Azi, cand m-am intors in Bucuresti. Oooof!

Curentul, bata-l vina!

Urc in tramvai. Putoare mare. Si cald, ca-l batuse soarele toata ziua. Ma asez langa o fereastra deschisa, cautand ca pisica aerul curat.
Nu ma asez bine si mai urca in tramvai o doamna care fara nicio jena se duce si inchide toate geamurile din zona, apoi se aseaza pe un scaun. Se scuza catre o batranica de alaturi: "Era curent!". Batranica da din cap aprobator.

Dar putoarea, mirosul ala oribil? Nu a deranjat-o.

Acum, nu imi place nici mie sa stau in curent. Dar nici chiar asa!

Si apoi imi amintesc de diverse persoane care in miezul verii, la temperaturi de peste 40 de grade, se isterizeaza daca se da drumul la aerul conditionat.

Si imi mai amintesc si de cineva care imi povestea despre un strain care remarcase ca romanii invinovatesc curentul pentru o gramada de boli. Te doare maseaua? Te-o fi tras curentul. Te doare un picior? Te-o fi tras curentul. Ai gripa? Te-o fi tras curentul. Jumatate din bolile romanilor sunt provocate de curent.

Dar durerea asta in cot fata de ceilalti de la ce s-o trage? Tot de la curent?

**Fetite dulci** ca-n Bucuresti

Le vezi pe strada, in tramvai sau la mall. Sub stratul de fard le ghicesti trasaturile copilaresti inca. Genele sunt lungi, iar rujul depaseste uneori cu mult conturul buzei. Coafurile sunt de femeie, privirile sunt obraznice.
Miscarile sunt lente si studiate, hainele nu acopera, ci lasa sa se vada ce au mai bun. Uneori sunt foarte grase, alteori sunt foarte slabe, alteori au corpuri foarte frumoase
Cele mai multe vor sa para femei versate, iesite in lume pentru a atrage priviri, admiratie si... bani.

De cele mai multe ori este vorba insa despre copile care nu isi dau seama ca granita intre copilarie si maturitate nu este data de fard sau de haine. Au senzatia ca isi fac un loc in lume, si totusi ceea ce reusesc este sa arate de parca ar iesi la agatat sau chiar la produs.

Sau mai sunt **fetitele** mici, de 2-3 ani, care sunt date cu ruj sau cu oja. Nu cred ca exista multe imagini mai gretoase decat un copil manjit in halul asta.

Nu stiu a cui este vina - a lumii, a educatiei, a societatii, dar este atat de trist sa vezi ceea ce ar trebui sa fie pur si frumos tranformat intr-o imitatie schimonosita a lumii celor mari.

Trenul galben fara cai

Imi place transportul in comun. Imi place ca nu trebuie sa conduc, imi place ca tramvaiul cu care merg eu in fiecare dimineata este mult mai rapid decat un automobil, uneori imi place sa ascult discutiile din tramvai.
Dar eu sunt o persoana norocoasa, tramvaiul merge foarte bine si nu este nici foarte aglomerat. Iata prin ce trebuie sa treaca cei care sunt nevoiti sa ia metroul:



Metroul a fost inaugurat ca o mare realizare in Bucuresti in 1979. La Budapesta fusese inaugurat, tot cu mare pompa, in 1896, de catre imparatul Franz Josef.

Un blog care promoveaza metroul a facut un sondaj in randurile cititorilor sai, punand intrebarea "Ce va scoate din minti cand mergeti cu metroul?". Foarte interesant este ca cei mai multi s-au declarat deranjati de nesimtire, muzica pe speaker, cei care scuipa si arunca hartii si abia apoi de aglomeratie.

Care este solutia pentru tratarea nesimtirii? Sa incerci reeducarea celor din jur este ineficient si total lipsit de sansa.

Poveste scurtă din tramvai

Azi de dimineaţă, în tramvai se afla un grup de tineri entuziaşti, poate recunoaşteţi genul: toţi aveau un fel creastă si perciuni, erau imbrăcaţi in geci din fâş lucios negru, cu lanţuri aurii groase la gât si vorbeau foarte tare. Mai bine zis, grohăiau.
La un moment dat, unul dintre ei a fost lovit de o inspiraţie bruscă şi a răcnit la ceilalţi: "Băăăi, vine Paştele! Noi pe unde dreacu' ne-mbătăm?".

Nu cred că este nevoie să comentez întâmplarea de mai sus. Dar ceea ce mă intristează este că se pare ca mergem spre tot mai rău ca naţiune, educaţie, bun simţ, respect faţă de ceilalţi si de valorile lor.

Traficul din Bucuresti - de vise rele

De cativa ani, traficul ne face viata un cosmar, indiferent daca suntem soferi sau pietoni.
Cei care conduc au ajuns sa isi petreaca o mare parte din zi in masina, iar cei care folosesc mijloacele de transport in comun prefera de multe ori sa "scurteze" distanta mergand pe jos, pentru ca autobuzele merg prea incet din cauza aglomeratiei.
Cine sunt vinovatii? Sigur ca stim: Ceausescu, inaintasii care nu au avut viziunea automobilului omiprezent, primaria, mostenirea trecutului samd.
Dar, sa nu fim copii! Vinovatii sunt locuitorii Bucurestiului! Ma refer la cei care nu renunta la masina, chiar daca trebuie sa mearga pana la paine la colt. La cei care se incapataneaza sa mearga la serviciu cu masina, desi in directia respectiva functioneaza cu succes mijloace de transport in comun. Cei care isi iau masina ca sa nu para fraieri in fata amicilor sau colegilor. Cei care isi cumpara masini foarte mari din aceleasi motive.
Sa facem un mic experiment (eu l-am facut deja): sa le prezentam catorva bucuresteni care au automobil ideea aplicata cu succes in multe orase din lume, de a face benzi separate pentru mijloacele de transport in comun. Reactia cred ca o stim cu totii: bucuresteanul automobilist considera ca aceasta este cea mai proasta idee si se va opune cu vehementa. Pentru ca NU vrea sa mearga cu mijloace de transport in comun. Pentru ca in felul acesta, crede ca va fi mai aglomerat. Cand vom intelege ca putem debloca traficul renuntand la masina si mergand cu mijloacele de transport in comun? Daca acestea ar avea banda separata si ar functiona decent, alternativa ar fi una de mare succes.
Dar nu si in Bucuresti! Pentru ca in Bucuresti, este mare rusine sa mergi cu autobuzul la serviciu - este o ocazie pentru colegi sa rada de tine. Chiar daca tu ai facut pana la serviciu 30 de minute, iar ei 2 ore, venind din acelasi cartier.
Si uite asa, traficul este ceea ce bucuresteanul isi face cu mana lui. Trafic, poluare, nervi, timp pierdut si sanatate irosita. Ca sa dam bine in fata cunoscutilor.