Zenul, lotusii si trotuarul

Iulia scria acum cateva zile despre plantatul lotusilor - un tip de meditatie pe care o fac calugarii budisti, in cautarea zen-ului.
Azi de dimineata m-am hotarat sa plantez si eu lotusi, doar-doar oi gasi vreun zen pierdut. Si cum mergeam pe strada, vizualizam cum, de fiecare data cand paseam, sub pasul meu infloreau lotusi. Nu stiam cum arata lotusii, dar mi-i imaginam ca pe niste tufe maricele, cu frunze mari si carnoase si flori violete.
Pentru o vreme a mers destul de bine, am reusit sa plantez o buna bucata de trotuar cu lotusi, va rog sa nu calcati pe ei.
Dintr-o data, a trecut o masina in super-viteza pe trotuar pe langa mine, mai-mai sa ma calce. Si zau ca am vizualizat cum ma aplec la ultima tufa de lotusi, o smulg din pamant si o arunc direct in capul nesimtitului.
Cam asa s-a incheiat plantarea lotusilor. Cred ca a ramas o gaura cam mare in trotuar de la ultima tufa.

Retoric ma intreb

Merg pe strada. Dintr-o data, ajung intr-o portiune in care trotuarul nu mai exista. Au fost scoase dalele si nu mai este decat nisip. Ma uit pe unde as putea ocoli si in acelasi timp observ ca sunt singura persoana care s-a oprit. Ceilalti o iau prin nisip fara nicio ezitare, fara sa para macar surprinsi de acest mic obstacol neasteptat.
Ma urc in troleibuz. Acesta ramane blocat vreo 15 minute intr-o mare si aglomerata intersectie. Nimeni nu pare uimit sau impacientat. Poate doar eu, am o programare si voi intarzia.
Vreau sa traversez strada. Ma uit la semafor si nu vad nimic, se pare ca-i lipseste un bec. Ma agit, incercand sa-mi dau seama daca e verde sau e rosu. Ceilalti trecatori nu se agita, traverseaza pur si simplu, ignorand masinile si orice reguli de circulatie.
Oare am luat-o eu razna sau toti par sa ia lucrurile iesite din comun ca fiind absolut normale?

A vazut careva zenul meu?

E la moda sa fii zen. Adica, daca am inteles eu bine, relaxat si linistit.
Asa m-am hotarat si eu sa fiu. Sa ignor mizeriile mai mari sau mai mici, tot ce este negativ si tot ce ma poate scoate din aceasta seninatate minunata la care visam.
Nu stiu daca voi ati luat vreodata o astfel de hotarare, insa va garantez ca Murphy este pe faza si se scarpina ghidus in barbie: aha, zen vrei? Mai vedem noi.

Asa am pornit eu ieri de dimineata catre serviciu, un mic zambet pe fata, optimism cat cuprinde si o sclipire vesela in ochi. Cum mergeam pe trotuar, un sofer a trecut in viteza pe langa mine (tot pe trotuar), a trecut printr-o baltoaca si m-a stropit de sus pana jos cu noroi. Si zau ca am ramas zen. Nici macar nu m-am enervat. Pentru ca nu stiam ca este doar inceputul.
Au urmat tramvaiul, cateva mizerii din partea celor din jur, care au culminat astazi cu unele mai mari, o intalnire ratata cu niste prietene. Si sincer, nu mai gasesc starea aia de zen pe nicaieri, parca nici nu a existat vreodata.
Este adevarat ca seara a fost salvata de niste vesti aproape bune. Dar zen-ul ia-l de unde nu-i. Il declar nul. Cine il gaseste il poate pastra, dar sa nu aiba incredere in el.

Reclamati, reclamati, reclamati!

Prin ce trebuie sa treci ca sa primesti alocatia copilului, aici.

Bogdana, persoana care lupta pentru un drept garantat prin lege, este o bloggerita destul de cunoscuta (mai ales printre mamici) si o persoana foarte serioasa. Ii citesc blogul de cateva luni.

In definitiv, nu putem schimba ceva decat daca luam atitudine, adica exact ceea ce face Bogdana.

Si pentru ca lucrurile se leaga putin, va anunt marea victorie de a fi primit un raspuns la o reclamatie trimis la Politie. Intreaga poveste aici.

Deci, daca va nemultumeste ceva, reclamati! Nu aveti nimic de pierdut, poate doar (din cand in cand) vom reusi sa urnim lucrurile.  Eu am inceput deja.

Iarasi nervi... si tot de Bucuresti

Probabil ca va gandeati ca ziua de ieri mi-a pus capac. Nu, nici vorba! Azi de dimineata m-am trezit vesela si optimista. Sonho de Lisboa poate depune marturie in acest sens.

Eh, dar ziua de azi avea sa-mi dovedeasca ca Bucurestiul este plin de resurse nebanuite... resurse de nesimtire, evident.
In primul rand ca ar fi trebuit sa ajung in oras la ora 1 fix. Ei bine, am ajuns mult mai tarziu. De ce? Pentru ca e ziua Europei, asa ca au inchis nu stiu cate strazi, in plus are loc si lansarea nu stiu caror candidati pentru alegerile din iunie. Sustinatorii partidului respectiv au venit cu autocarele la congres, autocare care evident au fost parcate pe strada, blocand o banda intreaga. Zeci de autocare au umplut astazi centrul Bucurestiului.
Acum, nu stiu cum se organizeaza treburile astea. Dar daca as fi primar (domnule Oprescu, un pic de atentie aici, va rog!) as interzice mai multe blocari de trafic intr-o zi. Vreti congresul partidului? Sigur! Cate autocare aveti? 40? Bine, pai asteptati un pic pana ce se termina cu ziua Europei, si va programam noi in alta zi. Sau, si mai bine, miscati-va fundurile de delegati de partid dintr-o parcare amenajata pana la locul unde se tine congresul. Nu-mi blocati traficul, ca si asa stam naspa!

Colac peste pupaza, a venit caldura. Prilej pentru treningari sa treaca la maieuri, bermude si slapi. Numa' bine, sa se vada mai bine si lantul gros de la gat, ca pana acum nu se vedea asa de bine. Eh, dar o dunga alba peste bronzul frumos al verii ne va arata in permanenta grosimea lantului purtat. Este un trofeu.

Si stati, ca nu am terminat! Aseara, dau sa ies dintr-o cofetarie, cand ce sa vezi? Nu puteam, ca un baiat dragut cu un Mercedes cat China blocase tot trotuarul, inclusiv intrarea in cofetarie. Doar trebuia sa parcheze, nu?

Ei, dar noroc ca avem un primar care se gandeste la de toate. La gondole, fantani cu apa, monumente create prin distrugerea unor parcuri... macar cinci minute daca ar aloca pe zi unei gandiri mai serioase, sigur ar reusi sa vine cu idei mai intelepte.

Credeti ca am luat-o eu razna? Sau chiar merita un pic de atentie ideea de a ne muta in alt oras? Astept sugestii de orase in care s-ar putea muta o familie bionica (prietenii stiu de ce).

PS Hai, ca nu am numai vesti proaste azi. Zilele astea are loc Europafest, cu muzica buna. Cine merge, sa ne povesteasca si noua, ca eu nu ajung.
Si, vestea cea mai buna: si anul acesta va avea loc festivalul B-fit in the Street, anul trecut mi-au placut foarte mult spectacolele lor. Este vorba despre spectacole de teatru in strada - cateva poze de anul trecut gasiti aici. Abia astept!

Bucurestiul sapunit

Angajatii firmelor de salubritate au iesit zilele acestea pe strazi sa curete si sa spele (cu detergent biodegradabil) Bucurestiul - mai exact trotuare, strazi, cosuri de gunoi, banci si semne de circulatie.
I-am vazut si eu si chiar ma miram ce i-a cuprins asa o harnicie dintr-o data.
Dar intrebarea mea este: la ce ne foloseste?
Nu, nu imi spuneti ca e curat, ca e frumos, ca miroase bine. Asta stiu.
Ma intreb la ce ne foloseste ca se intampla asta astazi si poate la anu' pe vremea asta. Cu asta nu rezolvi absolut nimic. Este ceva temporar, o actiune care da bine in presa, dar pe termen lung nu aduce nimic. Maine va fi din nou murdar.
Actiunile astea heirupiste au ca unic scop vrajirea populatiei. Daca vrei sa ai un Bucuresti curat, trebuie sa ai un plan mult mai bine pus la punct. Un plan permanent si pe termen lung.

Ceea ce se intampla astazi este un nimic impopotonat.

Si, apropo de ce ne mai bucura ochiul prin Bucuresti si ce fac autoritatile, iata aici un mic exemplu.

**Fetite dulci** ca-n Bucuresti

Le vezi pe strada, in tramvai sau la mall. Sub stratul de fard le ghicesti trasaturile copilaresti inca. Genele sunt lungi, iar rujul depaseste uneori cu mult conturul buzei. Coafurile sunt de femeie, privirile sunt obraznice.
Miscarile sunt lente si studiate, hainele nu acopera, ci lasa sa se vada ce au mai bun. Uneori sunt foarte grase, alteori sunt foarte slabe, alteori au corpuri foarte frumoase
Cele mai multe vor sa para femei versate, iesite in lume pentru a atrage priviri, admiratie si... bani.

De cele mai multe ori este vorba insa despre copile care nu isi dau seama ca granita intre copilarie si maturitate nu este data de fard sau de haine. Au senzatia ca isi fac un loc in lume, si totusi ceea ce reusesc este sa arate de parca ar iesi la agatat sau chiar la produs.

Sau mai sunt **fetitele** mici, de 2-3 ani, care sunt date cu ruj sau cu oja. Nu cred ca exista multe imagini mai gretoase decat un copil manjit in halul asta.

Nu stiu a cui este vina - a lumii, a educatiei, a societatii, dar este atat de trist sa vezi ceea ce ar trebui sa fie pur si frumos tranformat intr-o imitatie schimonosita a lumii celor mari.

Ioan T Morar - Un nou tip de erou, biciclistul de Bucureşti

Într-o postare de astăzi de pe blogul său, Ioan T Morar vorbeşte despre pistele de biciclişti din Bucureşti. În exemplul din fotografia postată de el, banda de biciclişti este ocupată de o maşina parcată.
Dar ce ne facem cu benzile de biciclişti ocupate din loc in loc de câte un stâlp? Că aşa s-a gândit onorabila primărie să se facă că avem trasee pentru biciclişti: trasate pe trotuare înguste, uneori terminându-se brusc, cu stâlpi si coşuri de gunoi in mijlocul traseului
Nu sunt benzi de biciclişti, mai degrabă sunt făcute sa inchidă gura celor care cer aceste benzi.

Cât despre educaţia pietonilor şi a şoferilor in acest sens, ea lipseşte cu desăvârşire, dar de ce să ne mirăm atâta timp cât maşinile merg pe trotuar, pietonii traverseaza pe unde îi taie capul şi, in general, nimeni nu mai respecta nici legi, nici reguli de bun simţ?

Rezistenţa la nesimţire

În fiecare dimineaţă, pe trotuarul pe care merg spre serviciu pietonii sunt goniţi de şoferii care au ales sa ocolească aglomeraţia. Şi asta nu-i nimic. Aici, şoferii nu se mai simt doar stăpânii şoselelor, se simt şi stăpânii trotuarelor, de aceea claxoneaza si înjura pietonii care îşi vad de drum, îndrăznind sa stea în calea zeilor.

Într-o dimineaţă, când ajunsesem în dreptul trecerii de pietoni, unul dintre aceşti zei m-a claxonat insistent, ca să îl las sa coboare de pe trotuar. A fost momentul in care m-am hotărât ca ajunge, nu poţi fi in permanenţă la cheremul nesimţirii. Şi nu m-am mişcat din loc. Aşa ca a coborât geamul şi m-a înjurat. Nu m-am mişcat. M-a ameninţat. Nu m-am mişcat. Şi a trebuit să aştepte să se facă verde pentru pietoni ca să mă mişc din loc.

Nesimţirea există şi pentru că îi permitem să existe. Tolerând nesimţirea, îi facem loc si o încurajăm. Dacă nu o combatem, nu avem dreptul sa ne plângem.

Nesimtire de Bucuresti

-
Soferul masinii cu numarul de inmatriculare B-85-YYM nu este numai nesimtit, dar si prost - prin acelasi noroi prin care ii obliga pe pietoni sa treaca trebuie sa treaca si el ca sa coboare din masina.