Dragele mele,
Va scriu aceasta scrisoare in speranta ca, in sfarsit, veti pricepe tehnica prin care noi, femeile din lumea asta, supravietuim unei intalniri cu o toaleta publica fara sa trecem prin pericole majore.
Stiu ca multe dintre voi sunteti frustrate de mizeria care poate exista intr-o toaleta publica. Nu va imaginati insa sentimentele pe care mi le starneste o astfel de toaleta, vizitata anterior de una dintre voi. Nu stiu ce anume ma impresioneaza mai tare: urmele de pantofi de pe colac sau urmele de… stiti-voi-ce – tot de pe colac.
Nu stiu de ce, in capetele voastre alea micute, aveti senzatia ca va feriti de microbi, urcandu-va cu picioarele pe vasul toaletei. Ma intreb ce faceti atunci cand aveti pantofi cu tocuri.
Nu doresc in general raul nimanui, dar totusi visez la momentul in care vi se va intampla. Pentru ca intr-o zi i se va intampla uneia dintre voi sa se dezechilibreze si sa cada in… stiti-voi-ce. Si sper sa fiu acolo, cu un aparat de fotografiat. In scopuri pedagogice, desigur.
Nu este foarte complicat sa te duci la toaleta si sa reusesti, fara eforturi deosebite, sa faci ceea ce ai de facut fara sa te atingi de nimic. Si credeti-ma, este infinit mai usor decat sa te cocoti pe ea, intr-un echilibru precar. Nu mai spun ca este si mult mai putin periculos. Poti supravietui unei intalniri intamplatoare a fustitei cu colacul. Se duce cu detergent. Dar nu stiu cum mai poti iesi demna dintr-o toaleta in care ai cazut.
In plus, un secret: “tinta” este mult mai usor de nimerit. Adica, sa va explic: stiti-voi-ce trebuie sa ajunga IN vas, nu pe marginea lui, nici pe jos si nici pe pantofiorii vostri delicati.
O sa va surprinda, dar aceste toalete publice mai sunt folosite si de alte persoane, dupa voi. Probabil ca voi aveti stomacul mai tare (nu ma indoiesc, din moment ce sunteti in stare de asa ceva), dar trebuie sa va ganditi si la oamenii amarati de pe lumea asta carora dezastrul lasat de voi in urma le-ar putea lasa traume pentru totdeauna.
In final, va spun ca nu fac apel la bunul vostru simt. Nu sunt inconstienta. Fac apel la frica pe care trebuie sa o constientizati: urcatul cu picioarele pe toaleta ESTE periculos, feriti-va de el!
Se afișează postările cu eticheta nesimtire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nesimtire. Afișați toate postările
luni, 11 ianuarie 2010
joi, 29 octombrie 2009
A vazut careva zenul meu?
E la moda sa fii zen. Adica, daca am inteles eu bine, relaxat si linistit.
Asa m-am hotarat si eu sa fiu. Sa ignor mizeriile mai mari sau mai mici, tot ce este negativ si tot ce ma poate scoate din aceasta seninatate minunata la care visam.
Nu stiu daca voi ati luat vreodata o astfel de hotarare, insa va garantez ca Murphy este pe faza si se scarpina ghidus in barbie: aha, zen vrei? Mai vedem noi.
Asa am pornit eu ieri de dimineata catre serviciu, un mic zambet pe fata, optimism cat cuprinde si o sclipire vesela in ochi. Cum mergeam pe trotuar, un sofer a trecut in viteza pe langa mine (tot pe trotuar), a trecut printr-o baltoaca si m-a stropit de sus pana jos cu noroi. Si zau ca am ramas zen. Nici macar nu m-am enervat. Pentru ca nu stiam ca este doar inceputul.
Au urmat tramvaiul, cateva mizerii din partea celor din jur, care au culminat astazi cu unele mai mari, o intalnire ratata cu niste prietene. Si sincer, nu mai gasesc starea aia de zen pe nicaieri, parca nici nu a existat vreodata.
Este adevarat ca seara a fost salvata de niste vesti aproape bune. Dar zen-ul ia-l de unde nu-i. Il declar nul. Cine il gaseste il poate pastra, dar sa nu aiba incredere in el.
Asa m-am hotarat si eu sa fiu. Sa ignor mizeriile mai mari sau mai mici, tot ce este negativ si tot ce ma poate scoate din aceasta seninatate minunata la care visam.
Nu stiu daca voi ati luat vreodata o astfel de hotarare, insa va garantez ca Murphy este pe faza si se scarpina ghidus in barbie: aha, zen vrei? Mai vedem noi.
Asa am pornit eu ieri de dimineata catre serviciu, un mic zambet pe fata, optimism cat cuprinde si o sclipire vesela in ochi. Cum mergeam pe trotuar, un sofer a trecut in viteza pe langa mine (tot pe trotuar), a trecut printr-o baltoaca si m-a stropit de sus pana jos cu noroi. Si zau ca am ramas zen. Nici macar nu m-am enervat. Pentru ca nu stiam ca este doar inceputul.
Au urmat tramvaiul, cateva mizerii din partea celor din jur, care au culminat astazi cu unele mai mari, o intalnire ratata cu niste prietene. Si sincer, nu mai gasesc starea aia de zen pe nicaieri, parca nici nu a existat vreodata.
Este adevarat ca seara a fost salvata de niste vesti aproape bune. Dar zen-ul ia-l de unde nu-i. Il declar nul. Cine il gaseste il poate pastra, dar sa nu aiba incredere in el.
sâmbătă, 24 octombrie 2009
Despre fumuri, cu un pic de obida
N-am nimic cu fumatorii. Si in general cu alegerile pe care oamenii le fac in viata. Dar, nu stiu daca ati remarcat, viciul fumatului pare sa stearga din mintea posesorului sau orice idee privind respectul fata de celalalt. Stiu, nu este o regula care se aplica tuturor.
Observatiile de mai jos se aplica numai in cazul anumitor fumatori.
La unii fumatori in casa tai fumul cu cutitul. Aerisirea probabil ca nu merita, doar nu trebuie irosit atata fum pretios. O simpla sugestie ca ar trebui sa se deschida un pic geamul este intampinata cu un val de proteste: ne trage curentul! Curentul ne face rau, fumul nu.
Va imaginati cum arata o excursie in care un nefumator se trezeste nevoit sa stea inchis in masina cu cativa fumatori? Va pot spune eu: se fumeaza cu schimbul, astfel incat nici macar o secunda fumul sa nu dispara din masina.
Este cumva de la sine inteles ca un grup in care exista minim un fumator va alege un local in care se fumeaza. Pentru ca viciul trebuie cocolosit. Sanatatea nu.
Un fumator in vizita poate uita ca in apartamentul in care se afla nu se fumeaza. Sau ca exista un bebelus care ar trebui ferit de fumul de tigara. Lasa, ca fumez langa geam, se scuza el. Iar gazda, decisa sa nu-si ofenseze musafirul, se supune.
Fumatorii put. Stiu, nu este un cuvant frumos. Dar nici ei nu miros frumos. Iar cand o dragalasa si eleganta domnisoara se apropie mirosind a parfum amestecat cu tutun, bietul nefumator nu mai poate reactiona nicicum.
In cele mai multe restaurante din Bucuresti se fumeaza. Iar cele care au spatii care permit separarea intre fumatori si nefumatori, vor alege spatiul cel mai frumos pentru a-l oferi fumatorilor.
Eu ma simt ofensata de aceasta politica de incurajare a fumatului. Imaginati-va ca intr-un loc stau doua persoane: un fumator convins si un nefumator convins. Care dintre ei, urmandu-si convingerea, face ceva in detrimentul celuilalt?
Asa ca, daca sunteti fumatori, va rog sa nu considerati textul meu ca un atac contra voastra. Ganditi-va doar ca si nefumatorii merita respect.
Observatiile de mai jos se aplica numai in cazul anumitor fumatori.
La unii fumatori in casa tai fumul cu cutitul. Aerisirea probabil ca nu merita, doar nu trebuie irosit atata fum pretios. O simpla sugestie ca ar trebui sa se deschida un pic geamul este intampinata cu un val de proteste: ne trage curentul! Curentul ne face rau, fumul nu.
Va imaginati cum arata o excursie in care un nefumator se trezeste nevoit sa stea inchis in masina cu cativa fumatori? Va pot spune eu: se fumeaza cu schimbul, astfel incat nici macar o secunda fumul sa nu dispara din masina.
Este cumva de la sine inteles ca un grup in care exista minim un fumator va alege un local in care se fumeaza. Pentru ca viciul trebuie cocolosit. Sanatatea nu.
Un fumator in vizita poate uita ca in apartamentul in care se afla nu se fumeaza. Sau ca exista un bebelus care ar trebui ferit de fumul de tigara. Lasa, ca fumez langa geam, se scuza el. Iar gazda, decisa sa nu-si ofenseze musafirul, se supune.
Fumatorii put. Stiu, nu este un cuvant frumos. Dar nici ei nu miros frumos. Iar cand o dragalasa si eleganta domnisoara se apropie mirosind a parfum amestecat cu tutun, bietul nefumator nu mai poate reactiona nicicum.
In cele mai multe restaurante din Bucuresti se fumeaza. Iar cele care au spatii care permit separarea intre fumatori si nefumatori, vor alege spatiul cel mai frumos pentru a-l oferi fumatorilor.
Eu ma simt ofensata de aceasta politica de incurajare a fumatului. Imaginati-va ca intr-un loc stau doua persoane: un fumator convins si un nefumator convins. Care dintre ei, urmandu-si convingerea, face ceva in detrimentul celuilalt?
Asa ca, daca sunteti fumatori, va rog sa nu considerati textul meu ca un atac contra voastra. Ganditi-va doar ca si nefumatorii merita respect.
Later edit: am gasit un text care il completeaza bine pe al meu.
luni, 17 august 2009
20 de minute...
... atata a durat sa scot bani de la bancomat.
La banca, doua bancomate. Unul nu functiona. La celalalt era coada. Termina toti cei din fata mea, pana cand ii vine randul unei babute simpatice. Are nevoie de ajutor pentru a depune bani la bancomat, asa ca vine o angajata sa o ajute.
Angajata, o pustoaica acra care nici macar nu se straduia sa-i explice femeii ce are de facut. Mai degraba parea ca-i da ordine: "Bagati cardul!", "Da, e bine asa.", "Acum bagati banii. Dar aranjati-i, doamna, putin, ca nu-i ia altfel". Evident, bancomatul nu "ii lua". De ce? Nu se stie. "Poate sunt prea noi" a zis domnisoara plictisita. Dupa care a anuntat ca se intoarce in 5 minute. Unde o fi fost, ce o fi facut, nu stiu, cert este ca in spatele meu coada capata proportii.
In sfarsit, trec cele 5 minute in care babuta ramasese cuminte in fata bancomatului, asteptand-o pe domnisoara intepata. Se simtea rusinata ca intarzie coada din cauza ei. Se simtea rusinata in locul intepatei.
Care a aparut in cele din urma cu aceeasi mutra acra. Am crezut ca s-a dus sa rezolve ceva. Da' de unde? Iarasi: "Bagati cardul!", "Da, e bine asa.", "Acum bagati banii. Dar aranjati-i, doamna, putin, ca nu-i ia altfel", iarasi bancomatul nu lua banii, iarasi o luau de la capat. Timp in care lumea astepta. Unul dintre colegii mei de suferinta a intrebat-o pe intepata noastra daca va merge si celalalt bancomat. La care ea a raspuns sec, fara sa se uite la el: "Da, o sa mearga." Cand? Nu se stie, doar nu era acolo ca sa ne ajute.
Si uite asa, pana mi-a venit randul au trecut 20 de minute.
Distractiv, nu?
PS Nu dau numele bancii pentru ca, intamplator, este prima experienta neplacuta pe care o am din partea lor.
sâmbătă, 11 iulie 2009
O judecata pripita
Exemplul 1
In autobuz, o doamna intreaba cuplul din fata ei daca urmeaza sa coboare la prima statie. Nimeni nu raspunde nimic. Doamna se stramba, ceilalti calatori la fel. Ne uitam cu totii urat spre cei doi. Ei nu se uita urat, dar incep sa vorbeasca intre ei. Prin semne, ca sunt surdomuti. Evident, nu auzisera intrebarea.
Exemplul 2
Merg pe strada, in fata mea un grup de adolescenti zgomotosi. Pe strada sta intr-o rana un sac de plastic cu frunzele stranse de pe jos de gunoieri, sac ce urmeaza sa fie ridicat de o masina de gunoi, probabil. Ii vad pe pustii din fata mea oprindu-se in fata sacului si imi imaginez deja o scena de groaza, in care imprastie tot gunoiul si se distreaza. In loc de asta, ei deschid sacul si isi scot din buzunare gunoaie pastrate cu grija, pentru ca nu gasisera niciun cos de gunoi pana atunci. Apoi leaga frumos sacul la loc si il lasa asa cum l-au gasit.
Exemplul 3
Chiar astazi, prietenul meu se afla pe o straduta facand poze. Observa un pusti pe bicicleta, care se opreste in dreptul unei masini si ia stergatoarele acesteia. Ii face repede cateva fotografii, ca sa aiba ce arata la politie, apoi se repede la pusti: "Ce faci aici?". Pustiul raspunde ca a fost trimis de proprietarul masinii sa ia stergatoarele, se suie pe bicicleta si fuge.
Putin mai tarziu, apare proprietarul masinii, iar prietenul meu vrea sa-l ajute sa prinda hotul. Surpriza! Nu era hot, il trimisese chiar el sa-i aduca stergatoarele.
Bine, asta nu inseamna nici sa ne asteptam la ce e mai bun din partea concetatenilor nostri, dar totusi... poate nu ne mai grabim sa judecam dupa prima impresie.
luni, 6 iulie 2009
Michael Jackson pentru noi va fi Michael Jackson doi
Nu am vrut sa scriu despre Michael Jackson aici. In principal pentru ca nu-mi placea muzica lui (chestie de gusturi). Cand a avut concert in Bucuresti, tin minte ca am ras cu totii despre o colega care ne-a spus ca noi nu intelegem ca a venit "megastarul Michael Jackson".
In ultimii ani il priveam ca pe un personaj de balci. Am citit insa, via Pang, articolul acesta si mi-am schimbat parerea despre el. Am inceput sa-l vad ca pe o victima a celor din jur, a industriei si chiar a sa.
Pe el, privind azi inapoi, il vad ca pe un soi de copil caruia i s-a spus ca poate face orice si a cautat sa isi indeplineasca anumite vise, fiind insa obligat sa isi pastreze o imagine. Cea mai proasta alegere, care probabil ca l-a condus spre o pierdere a propriei identitati.
Cam aici poate conduce posibilitatea financiara de a putea face orice, insotita de o lipsa de educatie - si nu ma refer aici la educatia scolara. Ma refer la educatia privitoare la modul de a te privi pe tine insuti.
Victima a sa, dar si a celor din jur, Michael Jackson este in continuare folosit in cel mai jalnic mod ca sursa de bani si de audienta. La inmormantare se intra cu bilet (inmormantare cu bilet, inca nu-mi pot reveni), iar castigatorii biletelor vor fi trasi la sorti. Chiar nu ni se pare scandalos? Este deja prea mult, respectul fata de cel care s-a dus este calcat in picioare.
Dar cireasa de pe tort a fost stirea aceasta. Familia lui, probabil din dragoste fata de el (siiigur!) s-a gandit sa organizeze concerte in care el ca participa sub forma unei holograme. Adica m-ati inteles: o gaselnita de facut si mai multi bani. Il mulg de bani chiar si acum si vor sa-l mai mulga inca multa vreme. Eu voiam sa le propun asa: sa-i usuce corpul, sau sa-l impaieze, iar apoi sa faca mari turnee mondiale, in care corpul sau conservat sa fie miscat de masinarii, astfel incat sa para ca e chiar el, dansand. Iar in momentele de odihna, sa fie pus intr-un loc in care sa fie vizitat, fireste contra bani, de catre toti fanii sai. Precum Lenin. In felul asta, dragostea pentru morbid a omului de rand este satisfacuta, iar familia poate mulge chiar si mai multi bani.
Va spun sincer ca mi-e scarba. Nu cred ca merita cineva sa fie tratat cu atata lipsa de respect dupa moarte. Asa cum nu cred ca merita nici in timpul vietii.
duminică, 5 iulie 2009
Rasfaturi si lucruri inutile
Suntem niste oameni tare rasfatati. Nu de soarta, ci de noi insine. Impinsi de la spate sa consumam, ne trezim spunand ca pur si simplu nu mai putem trai fara o bluza noua, o pereche noua de pantofi sau o camera foto scumpa.
Ne cumparam ceasuri scumpe, desi ceasul nici nu mai este o necesitate astazi, cand toata lumea foloseste telefonul si ca ceas. Ne cumparam mii de zorzoane, bluzite, pantofi si declaram ca shoppingul este doar o terapie care se ne face sa ne simtim mai bine. O terapie de tip nou, in ziua de azi, cand valorile nu mai sunt evidentiate de cartile citite, ci de mall-urile frecventate.
Iar cand vin vremuri ca cele de acum, gasim foarte dificil sa traim fara aceste mici rasfaturi, desi acum cativa ani dormeam linistiti noaptea si fara sa avem pantofi si bijuterii asortate fiecarei tinute. Nu aveam depresii, desi nu auzisem inca de terapia prin shopping. Ne multumeam cu o casuta in care sa ne ducem existenta, fara sa ne punem problema piscinei din curte.
Urmaresc din cand in cand o emisiunea fascinanta la MTV - Sweet Sixteen. Puteti vedea aici episoade din ea. Este vorba de niste fetite din Statele Unite, care isi organizeaza petrecerea pentru aniversarea celei de-a 16-a zile de nastere. Inteleg ca este o varsta importanta (sunt usor ignoranta, recunosc, nu stiu de ce e atat de importanta, probabil ca din cauza ca e varsta la care isi pot lua carnetul de conducere), de aceea trebuie sa organizeze o petrecere cu totul si cu totul speciala (cam cum isi pregateau unii dintre noi majoratul). Ei, dar fetele astea nu sunt doar niste americance obisnuite. Sunt fete de bani gata, iar pretentiile lor sunt pe masura. De la o tanara domnisoara care declara ca daca nu primeste de ziua ei un Mercedes alb, viata sa intreaga ca fi distrusa, pana la o alta tanara domnisoara pentru care s-a blocat circulatia pe mai multe strazi dintr-un oras ca sa ajunga ea, intr-o limuzina inconjurata de un alai de motociclisti, la locul unde se tinea petrecerea. Sau de la o pustoaica ce isi acuza tatal ca nu este in stare sa-i angajeze niste staruri adevarate care sa-i cante la petrecere (onorariul fiind unul cu multe zerouri) pana la alta care si-a umilit colegii de scoala aruncandu-le un numar limitat de invitatii, pe care care acestia pur si simplu s-au batut.
De ce ma fascineaza? Este incredibil cat de departe pot merge proasta educatie insotita de posibilitatile financiare oferite copiilor. Este o oglinda hiperbolizanta a societatii de astazi, cand nu ne mai percepem noi insine ca pe niste valori, ci doar ca purtatori de haine, masini si accesorii la moda, iar singurul lucru pentru care ne mai luptam este bunastarea - preferabil luxurianta.
Ne cumparam ceasuri scumpe, desi ceasul nici nu mai este o necesitate astazi, cand toata lumea foloseste telefonul si ca ceas. Ne cumparam mii de zorzoane, bluzite, pantofi si declaram ca shoppingul este doar o terapie care se ne face sa ne simtim mai bine. O terapie de tip nou, in ziua de azi, cand valorile nu mai sunt evidentiate de cartile citite, ci de mall-urile frecventate.
Iar cand vin vremuri ca cele de acum, gasim foarte dificil sa traim fara aceste mici rasfaturi, desi acum cativa ani dormeam linistiti noaptea si fara sa avem pantofi si bijuterii asortate fiecarei tinute. Nu aveam depresii, desi nu auzisem inca de terapia prin shopping. Ne multumeam cu o casuta in care sa ne ducem existenta, fara sa ne punem problema piscinei din curte.
Urmaresc din cand in cand o emisiunea fascinanta la MTV - Sweet Sixteen. Puteti vedea aici episoade din ea. Este vorba de niste fetite din Statele Unite, care isi organizeaza petrecerea pentru aniversarea celei de-a 16-a zile de nastere. Inteleg ca este o varsta importanta (sunt usor ignoranta, recunosc, nu stiu de ce e atat de importanta, probabil ca din cauza ca e varsta la care isi pot lua carnetul de conducere), de aceea trebuie sa organizeze o petrecere cu totul si cu totul speciala (cam cum isi pregateau unii dintre noi majoratul). Ei, dar fetele astea nu sunt doar niste americance obisnuite. Sunt fete de bani gata, iar pretentiile lor sunt pe masura. De la o tanara domnisoara care declara ca daca nu primeste de ziua ei un Mercedes alb, viata sa intreaga ca fi distrusa, pana la o alta tanara domnisoara pentru care s-a blocat circulatia pe mai multe strazi dintr-un oras ca sa ajunga ea, intr-o limuzina inconjurata de un alai de motociclisti, la locul unde se tinea petrecerea. Sau de la o pustoaica ce isi acuza tatal ca nu este in stare sa-i angajeze niste staruri adevarate care sa-i cante la petrecere (onorariul fiind unul cu multe zerouri) pana la alta care si-a umilit colegii de scoala aruncandu-le un numar limitat de invitatii, pe care care acestia pur si simplu s-au batut.
De ce ma fascineaza? Este incredibil cat de departe pot merge proasta educatie insotita de posibilitatile financiare oferite copiilor. Este o oglinda hiperbolizanta a societatii de astazi, cand nu ne mai percepem noi insine ca pe niste valori, ci doar ca purtatori de haine, masini si accesorii la moda, iar singurul lucru pentru care ne mai luptam este bunastarea - preferabil luxurianta.
duminică, 7 iunie 2009
O cultura a galagiei
Decibelii sunt la moda. Se revarsa din masinile de fite sau din Daciile tunate, de la ferestrele oamenilor si din telefoanele mobile. Muzici de tot felul sunt puse la maximum, astfel incat toata lumea este martora gusturilor muzicale ale fiecaruia.
Claxonatul, desi interzis in oras, este folosit cu mare arta de catre automobilistii exasperati de aglomeratie sau de alti soferi. Claxonul este probabil instrumentul prin care isi revarsa frustrarile asupra unui oras care deja inghite mult prea multe.
Daca vrei sa petreci o seara la taclale cu prietenii la o bere in oras, iti poti satisface pofta de bere, dar nu si cea de conversatie. Exista o strategie prin care clientii vorbaresti sunt alungati din restaurante: muzica pusa la maximum. Daca este insotita si de un fum gros de tigara, succesul este garantat. Pentru ca patronii de restaurante investesc mai degraba in instalatii performante de sunet decat in instalatii performante de aerisire, intr-o tara in care fumatul este un viciu generalizat.
Nici la nuntile prietenilor nu scapi de decibelii neprietenosi. Se pare ca exista o credinta generalizata ca asurzind invitatii acestia se vor simti mai bine.
Insa cel mai rau este in parcuri. Parcurile mari nu mai sunt de multa vreme oaza de liniste. In primul rand, nu prea mai exista parc mare fara un grup de peruani postati in poarta, care canta aceleasi melodii seara de seara. La fiecare sfarsit de saptamana, in parc trebuie sa se intample ceva. Uneori este miting electoral, cu aceeasi melodie revarsandu-se generos peste cartier de mii si mii de ori, intretaiata doar de discursuri si de sloganuri strigate in grup.
Altadata sunt spectacole destinate copilor. Teoretic destinate copiilor, majoritatea sunt niste formatii stupide, care lalaie niste rime penibile de genul "Am stat aseara pan' la unu si m-am invartit ca nebunu' ", "de dorul tau eu ma sfarsesc si pe tine te iubesc", "esti cea mai frumoasa fata, hai s-o facem iarasi lata". Acum, eu nu sunt mama si poate nu e cazul sa-mi dau cu parerea. Dar uite, cu mintea mea de acum sunt sigura ca niciodata nu mi-as duce copilul sa asculte asemenea porcarii sinistre.
Dar asta nu e tot, cei care sufera nu sunt doar cei iesiti la o plimbare in parc. Imaginati-va ca locuiti in apropiere. Soseste sfarsitul de saptamana, va planificati marea leneveala. Dar ce se-aude din parc? "Vreti sa va distrati?", "Daaaaa!", "NU va aud, vreti sa va distrati?", "Daaaaaaaaaaa!". Dupa ce repeta de cateva ori iti vine sa te dai jos din pat si sa te duci la imbecilul de pe scena si sa-i zici: "Nene, vor sa se distreze, i-am auzit eu de acasa."
Dar aici nu se incheie spectacolul. In functie de primar, in parcul din apropiere pot canta formatii de muzica populara, manelisti, Al Bano, Boney M sau alti artisti pusi de multa vreme la naftalina. Stai acasa, in pat, blestemand ziua in care ai citit anuntul in ziar "Vand apartament 2 camere, zona linistita, vedere spre parc". Ce frumos si poetic parea totul in acea zi! Iar acum nu te gandesti decat la acte de violenta legate de parc. Vine seara si se incheie petrecerea. Se mai aud doar peruanii si dintr-o data iti devin simpatici. Pana la urma, sunt melodiile pe care le auzi seara de seara, este deja reconfortant, dupa o zi de odihna la umbra decibelilor.
Dar cultura galagiei nu se opreste aici. Am remarcat ca romanii (chiar si eu) vorbesc foarte tare. Daca esti undeva, departe de Romania, si auzi de departe niste voci, poti fi sigur: sunt romani in apropiere. Am remarcat ca multi dintre noi au senzatia ca acest vorbit tare, insotit de un ras cu hohote zgomotoase reprezinta o masura a distractiei si a relaxarii. De fapt, de cele mai multe ori reprezinta o masura a nesimtirii.
Ce demonstreaza asta despre noi, ca popor? Nu stiu. Dar sigur este ca aceasta galagie generalizata contribuie la nebunia noastra colectiva si face parte din ea.
Claxonatul, desi interzis in oras, este folosit cu mare arta de catre automobilistii exasperati de aglomeratie sau de alti soferi. Claxonul este probabil instrumentul prin care isi revarsa frustrarile asupra unui oras care deja inghite mult prea multe.
Daca vrei sa petreci o seara la taclale cu prietenii la o bere in oras, iti poti satisface pofta de bere, dar nu si cea de conversatie. Exista o strategie prin care clientii vorbaresti sunt alungati din restaurante: muzica pusa la maximum. Daca este insotita si de un fum gros de tigara, succesul este garantat. Pentru ca patronii de restaurante investesc mai degraba in instalatii performante de sunet decat in instalatii performante de aerisire, intr-o tara in care fumatul este un viciu generalizat.
Nici la nuntile prietenilor nu scapi de decibelii neprietenosi. Se pare ca exista o credinta generalizata ca asurzind invitatii acestia se vor simti mai bine.
Insa cel mai rau este in parcuri. Parcurile mari nu mai sunt de multa vreme oaza de liniste. In primul rand, nu prea mai exista parc mare fara un grup de peruani postati in poarta, care canta aceleasi melodii seara de seara. La fiecare sfarsit de saptamana, in parc trebuie sa se intample ceva. Uneori este miting electoral, cu aceeasi melodie revarsandu-se generos peste cartier de mii si mii de ori, intretaiata doar de discursuri si de sloganuri strigate in grup.
Altadata sunt spectacole destinate copilor. Teoretic destinate copiilor, majoritatea sunt niste formatii stupide, care lalaie niste rime penibile de genul "Am stat aseara pan' la unu si m-am invartit ca nebunu' ", "de dorul tau eu ma sfarsesc si pe tine te iubesc", "esti cea mai frumoasa fata, hai s-o facem iarasi lata". Acum, eu nu sunt mama si poate nu e cazul sa-mi dau cu parerea. Dar uite, cu mintea mea de acum sunt sigura ca niciodata nu mi-as duce copilul sa asculte asemenea porcarii sinistre.
Dar asta nu e tot, cei care sufera nu sunt doar cei iesiti la o plimbare in parc. Imaginati-va ca locuiti in apropiere. Soseste sfarsitul de saptamana, va planificati marea leneveala. Dar ce se-aude din parc? "Vreti sa va distrati?", "Daaaaa!", "NU va aud, vreti sa va distrati?", "Daaaaaaaaaaa!". Dupa ce repeta de cateva ori iti vine sa te dai jos din pat si sa te duci la imbecilul de pe scena si sa-i zici: "Nene, vor sa se distreze, i-am auzit eu de acasa."
Dar aici nu se incheie spectacolul. In functie de primar, in parcul din apropiere pot canta formatii de muzica populara, manelisti, Al Bano, Boney M sau alti artisti pusi de multa vreme la naftalina. Stai acasa, in pat, blestemand ziua in care ai citit anuntul in ziar "Vand apartament 2 camere, zona linistita, vedere spre parc". Ce frumos si poetic parea totul in acea zi! Iar acum nu te gandesti decat la acte de violenta legate de parc. Vine seara si se incheie petrecerea. Se mai aud doar peruanii si dintr-o data iti devin simpatici. Pana la urma, sunt melodiile pe care le auzi seara de seara, este deja reconfortant, dupa o zi de odihna la umbra decibelilor.
Dar cultura galagiei nu se opreste aici. Am remarcat ca romanii (chiar si eu) vorbesc foarte tare. Daca esti undeva, departe de Romania, si auzi de departe niste voci, poti fi sigur: sunt romani in apropiere. Am remarcat ca multi dintre noi au senzatia ca acest vorbit tare, insotit de un ras cu hohote zgomotoase reprezinta o masura a distractiei si a relaxarii. De fapt, de cele mai multe ori reprezinta o masura a nesimtirii.
Ce demonstreaza asta despre noi, ca popor? Nu stiu. Dar sigur este ca aceasta galagie generalizata contribuie la nebunia noastra colectiva si face parte din ea.
vineri, 5 iunie 2009
Reclamati, reclamati, reclamati!
Prin ce trebuie sa treci ca sa primesti alocatia copilului, aici.
Bogdana, persoana care lupta pentru un drept garantat prin lege, este o bloggerita destul de cunoscuta (mai ales printre mamici) si o persoana foarte serioasa. Ii citesc blogul de cateva luni.
In definitiv, nu putem schimba ceva decat daca luam atitudine, adica exact ceea ce face Bogdana.
Si pentru ca lucrurile se leaga putin, va anunt marea victorie de a fi primit un raspuns la o reclamatie trimis la Politie. Intreaga poveste aici.
Deci, daca va nemultumeste ceva, reclamati! Nu aveti nimic de pierdut, poate doar (din cand in cand) vom reusi sa urnim lucrurile. Eu am inceput deja.
joi, 14 mai 2009
Sfaturi pentru tinerele bucurestence (si nu numai)
Venind eu astazi acasa cu autobuzul, am vazut cate ceva care m-a inspirat sa scriu sfaturile de mai jos, pentru tinerele aspirante la titlul de Miss Young Pitzi.
Sa porti tocuri foarte inalte desi nu stii sa mergi pe tocuri nu e cool. Este jalnic si periculos.
Sa mergi la scoala sau la serviciu cu bluzite care lasa buricul gol si nu este cool. Este urat si lipsit de respect. (Se aplica si pentru fustele foarte scurte si decolteurile foarte largi)
Sa mesteci guma cu gura deschisa si sa faci baloane in mijloacele de transport in comun sau in timp ce vorbesti cu cineva nu este cool. Este scarbos si foarte urat.
Sa vorbesti tare la telefon in public si sa iti barfesti colegele nu este cool. Este urat si deranjant.
Sa porti fusta scurta si/ sau bluzita cu vedere la burtica atunci cand esti supraponderala nu este cool. Este trist si gretos.
Sa asculti muzica (in special manele, dar nu numai) tare la telefonul mobil nu este cool. Este dovada de nesimtire si de lipsa de inteligenta.
Sa porti cercei de marimea unor covrigi nu este cool. Este inestetic si urat.
Sa te fardezi cu culori foarte puternice dimineata sau in timpul zilei nu este cool. Este urat si prostesc.
Sa sclipesti toata de la rujul cu sclipici, fardul cu sclipici si bluzele cu paiete in miezul zilei nu este cool. Este oribil si periculos (pericol de orbire).
Sa iti tii rucsacul in spate intr-un loc aglomerat nu este cool. Este dovada de nesimtire si de lipsa de respect fata de cei din jur.
Nici cuvantul cool nu este cool, decat atunci cand toata fraza este in engleza - indiferent de ceea ce cititi in revistele pentru adolescenti.
Daca mai aveti si alte sfaturi de adaugat, feel free sa folositi formularul de comentarii.
Sa porti tocuri foarte inalte desi nu stii sa mergi pe tocuri nu e cool. Este jalnic si periculos.
Sa mergi la scoala sau la serviciu cu bluzite care lasa buricul gol si nu este cool. Este urat si lipsit de respect. (Se aplica si pentru fustele foarte scurte si decolteurile foarte largi)
Sa mesteci guma cu gura deschisa si sa faci baloane in mijloacele de transport in comun sau in timp ce vorbesti cu cineva nu este cool. Este scarbos si foarte urat.
Sa vorbesti tare la telefon in public si sa iti barfesti colegele nu este cool. Este urat si deranjant.
Sa porti fusta scurta si/ sau bluzita cu vedere la burtica atunci cand esti supraponderala nu este cool. Este trist si gretos.
Sa asculti muzica (in special manele, dar nu numai) tare la telefonul mobil nu este cool. Este dovada de nesimtire si de lipsa de inteligenta.
Sa porti cercei de marimea unor covrigi nu este cool. Este inestetic si urat.
Sa te fardezi cu culori foarte puternice dimineata sau in timpul zilei nu este cool. Este urat si prostesc.
Sa sclipesti toata de la rujul cu sclipici, fardul cu sclipici si bluzele cu paiete in miezul zilei nu este cool. Este oribil si periculos (pericol de orbire).
Sa iti tii rucsacul in spate intr-un loc aglomerat nu este cool. Este dovada de nesimtire si de lipsa de respect fata de cei din jur.
Nici cuvantul cool nu este cool, decat atunci cand toata fraza este in engleza - indiferent de ceea ce cititi in revistele pentru adolescenti.
Daca mai aveti si alte sfaturi de adaugat, feel free sa folositi formularul de comentarii.
sâmbătă, 9 mai 2009
Iarasi nervi... si tot de Bucuresti
Probabil ca va gandeati ca ziua de ieri mi-a pus capac. Nu, nici vorba! Azi de dimineata m-am trezit vesela si optimista. Sonho de Lisboa poate depune marturie in acest sens.
Eh, dar ziua de azi avea sa-mi dovedeasca ca Bucurestiul este plin de resurse nebanuite... resurse de nesimtire, evident.
In primul rand ca ar fi trebuit sa ajung in oras la ora 1 fix. Ei bine, am ajuns mult mai tarziu. De ce? Pentru ca e ziua Europei, asa ca au inchis nu stiu cate strazi, in plus are loc si lansarea nu stiu caror candidati pentru alegerile din iunie. Sustinatorii partidului respectiv au venit cu autocarele la congres, autocare care evident au fost parcate pe strada, blocand o banda intreaga. Zeci de autocare au umplut astazi centrul Bucurestiului.
Acum, nu stiu cum se organizeaza treburile astea. Dar daca as fi primar (domnule Oprescu, un pic de atentie aici, va rog!) as interzice mai multe blocari de trafic intr-o zi. Vreti congresul partidului? Sigur! Cate autocare aveti? 40? Bine, pai asteptati un pic pana ce se termina cu ziua Europei, si va programam noi in alta zi. Sau, si mai bine, miscati-va fundurile de delegati de partid dintr-o parcare amenajata pana la locul unde se tine congresul. Nu-mi blocati traficul, ca si asa stam naspa!
Colac peste pupaza, a venit caldura. Prilej pentru treningari sa treaca la maieuri, bermude si slapi. Numa' bine, sa se vada mai bine si lantul gros de la gat, ca pana acum nu se vedea asa de bine. Eh, dar o dunga alba peste bronzul frumos al verii ne va arata in permanenta grosimea lantului purtat. Este un trofeu.
Si stati, ca nu am terminat! Aseara, dau sa ies dintr-o cofetarie, cand ce sa vezi? Nu puteam, ca un baiat dragut cu un Mercedes cat China blocase tot trotuarul, inclusiv intrarea in cofetarie. Doar trebuia sa parcheze, nu?
Ei, dar noroc ca avem un primar care se gandeste la de toate. La gondole, fantani cu apa, monumente create prin distrugerea unor parcuri... macar cinci minute daca ar aloca pe zi unei gandiri mai serioase, sigur ar reusi sa vine cu idei mai intelepte.
Credeti ca am luat-o eu razna? Sau chiar merita un pic de atentie ideea de a ne muta in alt oras? Astept sugestii de orase in care s-ar putea muta o familie bionica (prietenii stiu de ce).
PS Hai, ca nu am numai vesti proaste azi. Zilele astea are loc Europafest, cu muzica buna. Cine merge, sa ne povesteasca si noua, ca eu nu ajung.
Si, vestea cea mai buna: si anul acesta va avea loc festivalul B-fit in the Street, anul trecut mi-au placut foarte mult spectacolele lor. Este vorba despre spectacole de teatru in strada - cateva poze de anul trecut gasiti aici. Abia astept!
Eh, dar ziua de azi avea sa-mi dovedeasca ca Bucurestiul este plin de resurse nebanuite... resurse de nesimtire, evident.
In primul rand ca ar fi trebuit sa ajung in oras la ora 1 fix. Ei bine, am ajuns mult mai tarziu. De ce? Pentru ca e ziua Europei, asa ca au inchis nu stiu cate strazi, in plus are loc si lansarea nu stiu caror candidati pentru alegerile din iunie. Sustinatorii partidului respectiv au venit cu autocarele la congres, autocare care evident au fost parcate pe strada, blocand o banda intreaga. Zeci de autocare au umplut astazi centrul Bucurestiului.
Acum, nu stiu cum se organizeaza treburile astea. Dar daca as fi primar (domnule Oprescu, un pic de atentie aici, va rog!) as interzice mai multe blocari de trafic intr-o zi. Vreti congresul partidului? Sigur! Cate autocare aveti? 40? Bine, pai asteptati un pic pana ce se termina cu ziua Europei, si va programam noi in alta zi. Sau, si mai bine, miscati-va fundurile de delegati de partid dintr-o parcare amenajata pana la locul unde se tine congresul. Nu-mi blocati traficul, ca si asa stam naspa!
Colac peste pupaza, a venit caldura. Prilej pentru treningari sa treaca la maieuri, bermude si slapi. Numa' bine, sa se vada mai bine si lantul gros de la gat, ca pana acum nu se vedea asa de bine. Eh, dar o dunga alba peste bronzul frumos al verii ne va arata in permanenta grosimea lantului purtat. Este un trofeu.
Si stati, ca nu am terminat! Aseara, dau sa ies dintr-o cofetarie, cand ce sa vezi? Nu puteam, ca un baiat dragut cu un Mercedes cat China blocase tot trotuarul, inclusiv intrarea in cofetarie. Doar trebuia sa parcheze, nu?
Ei, dar noroc ca avem un primar care se gandeste la de toate. La gondole, fantani cu apa, monumente create prin distrugerea unor parcuri... macar cinci minute daca ar aloca pe zi unei gandiri mai serioase, sigur ar reusi sa vine cu idei mai intelepte.
Credeti ca am luat-o eu razna? Sau chiar merita un pic de atentie ideea de a ne muta in alt oras? Astept sugestii de orase in care s-ar putea muta o familie bionica (prietenii stiu de ce).
PS Hai, ca nu am numai vesti proaste azi. Zilele astea are loc Europafest, cu muzica buna. Cine merge, sa ne povesteasca si noua, ca eu nu ajung.
Si, vestea cea mai buna: si anul acesta va avea loc festivalul B-fit in the Street, anul trecut mi-au placut foarte mult spectacolele lor. Este vorba despre spectacole de teatru in strada - cateva poze de anul trecut gasiti aici. Abia astept!
vineri, 8 mai 2009
Nervi de Bucuresti
Nu mi-era de-ajuns ca s-a terminat concediul, ca a mai trebuit sa ma mai si intorc la Bucuresti. Am facut cinci ore pe drum. Cinci ore! Mai exact, trei pana la intrarea in Bucuresti si inca doua pana acasa. Asta imi aminteste de un banc cretin:
"- Stii cat va dura in viitor o calatoarie in jurul pamantului?
- Cat?
- Doua ore. De fapt, doar o ora in jurul pamantului, o ora este drumul de acasa pana la baza aeriana."
Eh, cand am citit bancul asta ma gandeam ca e o gluma tare proasta. Dar parca incepe sa se adevereasca.
Ah, de ce nu m-am intalnit eu azi cu Sorin Oprescu? Sa-i povestesc cate ceva si sa-i spun lucruri dragute. Pai cum e posibil sa blochezi circulatia in oras cand si asa e in pom? Da-o incolo de treaba! Nu ma mai mir ca bucurestenii sunt bolnavi de nervi si isterici. Cum poti fi dupa ce-ti petreci o mare parte din viata in turma de masini din oras?
A, nu ca n-ar avea si ei vina lor... Nu si-ar lasa, frate, masina acasa, nici sa-i pici cu ceara. Era tramvaiul 41 gol, trecea pe langa noi si ma uitam cu jind. Imi venea sa cobor din masina si sa ma sui in el. Ca noi veneam din concediu e una, dar multi freaca drumurile aiurea cu masina, in loc sa ia tramvaiul.
Ei, si pentru ca tot stateam nemiscati, asteptand sa se mai mute coloana cu juma' de metru, ma uitam si eu in jur, cand ce vad? Un Peugeot cu numar de Buzau, care avea in geam o placuta de inmatriculare pe care scria "Chico sexy". Mai sa fie! Mi-am itit capul sa vad sexy-soferul masinii. Bineinteles ca era un urat nespalat, cu niste ochelari de soare cat tot capul, tricou negru mulat si telefon de fite la ureche. Baietii astia nu au invatat ca, daca scriu ca sunt sexy, nu inseamna ca se va intampla o minune si vor fi? Si chiar daca s-ar intampla ca vreun baiat sexy sa fie cu mintea aiurea si sa-si puna un astfel de placuta in geam, nu se mai uita nicio gagica la el? Nici macar pitzi alea care se pozeaza in baie pe Hi5, cred ca au totusi standarde mai inalte in materie de barbati.
Dupa aia am descoperit ca in trafic erau cateva masini decapotabile. La ce naiba folosesc decapotabilele in Romania? 10 luni pe an e prea frig sa mergi cu decapotabila, 2 luni prea cald ca sa nu mergi intr-o masina cu aer conditionat si geamuri inchise. Nu mai zic ca risti sa-ti pierzi vreun ochi din motive de mizerii care zboara prin aer (eu sunt patita, am suferit cateva luni din cauza unei mizerii aduse de vant care mi-a intrat in ochi cand mergeam pe strada).
Bun, am ajuns (in sfarsit) acasa si am zis sa mergem la piata. Fara masina, ca am gasit loc de parcare. Mare victorie, locul de parcare! Cand il prinzi, nu-i mai dai drumul. In zona e un bloc de garsoniere, iar unii dintre desteptii care stau acolo au niste masini uriase, nu stiu la ce naiba le folosesc in Bucuresti. Si ma intreb cum o fi sa stai in garsoniera si sa te plimbi cu o masina care costa mai mult decat locuinta ta? Probabil ca bine, doar masina e mai usor de admirat decat locuinta. Nu se poate sa fii roman jmecher fara masina de zeci de mii de euro pe care nu ti-o permiti.
Am luat autobuzul. Cand sa coboram, ce sa vezi? Romanul sta in usa. Nu ca ar cobori, nu... probabil are o placere deosebita sa stea in drum si sa enerveze pe toata lumea.
Minunat Bucurestiul! Ce pacat ca e locuit!
PS Na, ca s-a dus pe apa sambetei si eleganta mea in exprimare!
PS2 Am uitat sa va spun ca exact azi s-a facut vreme frumoasa afara. Azi, cand m-am intors in Bucuresti. Oooof!
"- Stii cat va dura in viitor o calatoarie in jurul pamantului?
- Cat?
- Doua ore. De fapt, doar o ora in jurul pamantului, o ora este drumul de acasa pana la baza aeriana."
Eh, cand am citit bancul asta ma gandeam ca e o gluma tare proasta. Dar parca incepe sa se adevereasca.
Ah, de ce nu m-am intalnit eu azi cu Sorin Oprescu? Sa-i povestesc cate ceva si sa-i spun lucruri dragute. Pai cum e posibil sa blochezi circulatia in oras cand si asa e in pom? Da-o incolo de treaba! Nu ma mai mir ca bucurestenii sunt bolnavi de nervi si isterici. Cum poti fi dupa ce-ti petreci o mare parte din viata in turma de masini din oras?
A, nu ca n-ar avea si ei vina lor... Nu si-ar lasa, frate, masina acasa, nici sa-i pici cu ceara. Era tramvaiul 41 gol, trecea pe langa noi si ma uitam cu jind. Imi venea sa cobor din masina si sa ma sui in el. Ca noi veneam din concediu e una, dar multi freaca drumurile aiurea cu masina, in loc sa ia tramvaiul.
Ei, si pentru ca tot stateam nemiscati, asteptand sa se mai mute coloana cu juma' de metru, ma uitam si eu in jur, cand ce vad? Un Peugeot cu numar de Buzau, care avea in geam o placuta de inmatriculare pe care scria "Chico sexy". Mai sa fie! Mi-am itit capul sa vad sexy-soferul masinii. Bineinteles ca era un urat nespalat, cu niste ochelari de soare cat tot capul, tricou negru mulat si telefon de fite la ureche. Baietii astia nu au invatat ca, daca scriu ca sunt sexy, nu inseamna ca se va intampla o minune si vor fi? Si chiar daca s-ar intampla ca vreun baiat sexy sa fie cu mintea aiurea si sa-si puna un astfel de placuta in geam, nu se mai uita nicio gagica la el? Nici macar pitzi alea care se pozeaza in baie pe Hi5, cred ca au totusi standarde mai inalte in materie de barbati.
Dupa aia am descoperit ca in trafic erau cateva masini decapotabile. La ce naiba folosesc decapotabilele in Romania? 10 luni pe an e prea frig sa mergi cu decapotabila, 2 luni prea cald ca sa nu mergi intr-o masina cu aer conditionat si geamuri inchise. Nu mai zic ca risti sa-ti pierzi vreun ochi din motive de mizerii care zboara prin aer (eu sunt patita, am suferit cateva luni din cauza unei mizerii aduse de vant care mi-a intrat in ochi cand mergeam pe strada).
Bun, am ajuns (in sfarsit) acasa si am zis sa mergem la piata. Fara masina, ca am gasit loc de parcare. Mare victorie, locul de parcare! Cand il prinzi, nu-i mai dai drumul. In zona e un bloc de garsoniere, iar unii dintre desteptii care stau acolo au niste masini uriase, nu stiu la ce naiba le folosesc in Bucuresti. Si ma intreb cum o fi sa stai in garsoniera si sa te plimbi cu o masina care costa mai mult decat locuinta ta? Probabil ca bine, doar masina e mai usor de admirat decat locuinta. Nu se poate sa fii roman jmecher fara masina de zeci de mii de euro pe care nu ti-o permiti.
Am luat autobuzul. Cand sa coboram, ce sa vezi? Romanul sta in usa. Nu ca ar cobori, nu... probabil are o placere deosebita sa stea in drum si sa enerveze pe toata lumea.
Minunat Bucurestiul! Ce pacat ca e locuit!
PS Na, ca s-a dus pe apa sambetei si eleganta mea in exprimare!
PS2 Am uitat sa va spun ca exact azi s-a facut vreme frumoasa afara. Azi, cand m-am intors in Bucuresti. Oooof!
marți, 7 aprilie 2009
Am gasit metoda de a depasi criza
Am auzit ca Elena Basescu (Eba pentru alegatori) are salariu de 7000 ron (sau pe-acolo) la Luxten, pentru un program de 4 ore.
Si asa ca ma gandeam acum, ca tot pleaca ea ca europarlamentar, sa le scriu celor de la Luxten sa ma angajeze si pe mine temporar, cat lipseste, pe pozitia ei. Accept si jumatate din salariul ei (ca doar nu am experienta pe post). A, sa stiti ca nu am indoieli ca m-as descurca cu un al doilea serviciu, facand exact ceea ce face ea la Luxten. Ba cred ca imi ramane si ceva timp liber, ce ziceti?
Si asa ca ma gandeam acum, ca tot pleaca ea ca europarlamentar, sa le scriu celor de la Luxten sa ma angajeze si pe mine temporar, cat lipseste, pe pozitia ei. Accept si jumatate din salariul ei (ca doar nu am experienta pe post). A, sa stiti ca nu am indoieli ca m-as descurca cu un al doilea serviciu, facand exact ceea ce face ea la Luxten. Ba cred ca imi ramane si ceva timp liber, ce ziceti?
miercuri, 11 martie 2009
Trenul galben fara cai
Imi place transportul in comun. Imi place ca nu trebuie sa conduc, imi place ca tramvaiul cu care merg eu in fiecare dimineata este mult mai rapid decat un automobil, uneori imi place sa ascult discutiile din tramvai.
Dar eu sunt o persoana norocoasa, tramvaiul merge foarte bine si nu este nici foarte aglomerat. Iata prin ce trebuie sa treaca cei care sunt nevoiti sa ia metroul:
Metroul a fost inaugurat ca o mare realizare in Bucuresti in 1979. La Budapesta fusese inaugurat, tot cu mare pompa, in 1896, de catre imparatul Franz Josef.
Un blog care promoveaza metroul a facut un sondaj in randurile cititorilor sai, punand intrebarea "Ce va scoate din minti cand mergeti cu metroul?". Foarte interesant este ca cei mai multi s-au declarat deranjati de nesimtire, muzica pe speaker, cei care scuipa si arunca hartii si abia apoi de aglomeratie.
Care este solutia pentru tratarea nesimtirii? Sa incerci reeducarea celor din jur este ineficient si total lipsit de sansa.
Dar eu sunt o persoana norocoasa, tramvaiul merge foarte bine si nu este nici foarte aglomerat. Iata prin ce trebuie sa treaca cei care sunt nevoiti sa ia metroul:
Metroul a fost inaugurat ca o mare realizare in Bucuresti in 1979. La Budapesta fusese inaugurat, tot cu mare pompa, in 1896, de catre imparatul Franz Josef.
Un blog care promoveaza metroul a facut un sondaj in randurile cititorilor sai, punand intrebarea "Ce va scoate din minti cand mergeti cu metroul?". Foarte interesant este ca cei mai multi s-au declarat deranjati de nesimtire, muzica pe speaker, cei care scuipa si arunca hartii si abia apoi de aglomeratie.
Care este solutia pentru tratarea nesimtirii? Sa incerci reeducarea celor din jur este ineficient si total lipsit de sansa.
marți, 3 martie 2009
Rezistenţa la nesimţire
În fiecare dimineaţă, pe trotuarul pe care merg spre serviciu pietonii sunt goniţi de şoferii care au ales sa ocolească aglomeraţia. Şi asta nu-i nimic. Aici, şoferii nu se mai simt doar stăpânii şoselelor, se simt şi stăpânii trotuarelor, de aceea claxoneaza si înjura pietonii care îşi vad de drum, îndrăznind sa stea în calea zeilor.
Într-o dimineaţă, când ajunsesem în dreptul trecerii de pietoni, unul dintre aceşti zei m-a claxonat insistent, ca să îl las sa coboare de pe trotuar. A fost momentul in care m-am hotărât ca ajunge, nu poţi fi in permanenţă la cheremul nesimţirii. Şi nu m-am mişcat din loc. Aşa ca a coborât geamul şi m-a înjurat. Nu m-am mişcat. M-a ameninţat. Nu m-am mişcat. Şi a trebuit să aştepte să se facă verde pentru pietoni ca să mă mişc din loc.
Nesimţirea există şi pentru că îi permitem să existe. Tolerând nesimţirea, îi facem loc si o încurajăm. Dacă nu o combatem, nu avem dreptul sa ne plângem.
Într-o dimineaţă, când ajunsesem în dreptul trecerii de pietoni, unul dintre aceşti zei m-a claxonat insistent, ca să îl las sa coboare de pe trotuar. A fost momentul in care m-am hotărât ca ajunge, nu poţi fi in permanenţă la cheremul nesimţirii. Şi nu m-am mişcat din loc. Aşa ca a coborât geamul şi m-a înjurat. Nu m-am mişcat. M-a ameninţat. Nu m-am mişcat. Şi a trebuit să aştepte să se facă verde pentru pietoni ca să mă mişc din loc.
Nesimţirea există şi pentru că îi permitem să existe. Tolerând nesimţirea, îi facem loc si o încurajăm. Dacă nu o combatem, nu avem dreptul sa ne plângem.
luni, 2 februarie 2009
Nesimtire de Bucuresti
-
Soferul masinii cu numarul de inmatriculare B-85-YYM nu este numai nesimtit, dar si prost - prin acelasi noroi prin care ii obliga pe pietoni sa treaca trebuie sa treaca si el ca sa coboare din masina.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)