Femeia de serviciu de la noi din bloc isi aducea si familia sa o ajute la curatenie: sotul si unul dintre copii. In fiecare dimineata ii auzeai vorbind intre ei de la un etaj la altul, fiecare facand curat la alt etaj. Scarile erau ude de sus pana jos, iar in bloc nu mai dormea dupa 7 dimineata decat cine avea norocul sa fie posesorul unor dopuri de urechi performante. Volumul imens de munca probabil ca-i dadea gata pe cei trei, astfel incat niciodata nu s-a putut spune ca in bloc era cu adevarat curat, in ciuda faptului ca activitatea lor era febrila si foarte evidenta.
De cateva saptamani, familia de serviciu a fost inlocuita cu o singura femeie de serviciu. Nu o aud cand munceste, am zarit-o o singura data, in treacat - altfel as fi crezut ca nici nu exista. Se pare ca face fata si fara ajutoare. Iar in bloc este mult mai curat.
Se afișează postările cu eticheta bloc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bloc. Afișați toate postările
marți, 16 noiembrie 2010
joi, 4 martie 2010
Un lift de...
Ce credeti ca am gasit in seara asta in unul dintre lifturile de la noi de la bloc?
Vreti niste indicii? Maro, moale si mirositor.
Nu vreau sa va stric seara cu imaginea asta, dar nu vedeti cum se leaga lucrurile? Chiar e de mirare ca tot mai multi romani vor sa paraseasca aceasta tara de... ghiciti voi?
Vreti niste indicii? Maro, moale si mirositor.
Nu vreau sa va stric seara cu imaginea asta, dar nu vedeti cum se leaga lucrurile? Chiar e de mirare ca tot mai multi romani vor sa paraseasca aceasta tara de... ghiciti voi?
miercuri, 3 februarie 2010
Viata intr-un cub
Am un prieten care locuieste intr-o garsoniera. Nu este singur, locuieste cu iubita lui. Iar acum cativa ani au adoptat o pisica birmaneza de la o vecina. Pisica a facut un pui.
Dupa o vreme, el a gasit intr-o curte de peste drum de bloc doi pisoi subnutriti. I-a fost mila de ei si i-a luat in casa, sa-i puna pe picioare. A doua zi, iubita lui a gasit sub roata masinii inca o pisicuta. Au presupus ca cei trei sunt frati si au reunit familia.
Mama lui s-a oferit sa ia birmanezele ca sa-i ajute. Nu le-a dus la ea, pentru ca avea deja patru pisici in apartament. Le-a dus la mama ei, care statea in aceeasi cladire.
Cand pisicile gasite de pe strada au mai crescut, am luat eu una si am dus-o de acolo. Astazi este tovarasa de joaca a lui Chiti atunci cand se afla in vacanta.
Dupa numai cateva luni, amicul meu si cu iubita lui au vazut cum un catel a fost accidentat de o masina. L-au luat, l-au tratat si au zis ca-l dau spre adoptie. Astazi este inca impreuna cu ei si cu pisicile, in garsoniera.
As fi tentata sa va pun sa calculati acum cate picioare sunt in garsoniera, precum intr-o celebra problema. Dar nu o sa fac asta. Va las pe voi sa trageti concluziile.
Dupa o vreme, el a gasit intr-o curte de peste drum de bloc doi pisoi subnutriti. I-a fost mila de ei si i-a luat in casa, sa-i puna pe picioare. A doua zi, iubita lui a gasit sub roata masinii inca o pisicuta. Au presupus ca cei trei sunt frati si au reunit familia.
Mama lui s-a oferit sa ia birmanezele ca sa-i ajute. Nu le-a dus la ea, pentru ca avea deja patru pisici in apartament. Le-a dus la mama ei, care statea in aceeasi cladire.
Cand pisicile gasite de pe strada au mai crescut, am luat eu una si am dus-o de acolo. Astazi este tovarasa de joaca a lui Chiti atunci cand se afla in vacanta.
Dupa numai cateva luni, amicul meu si cu iubita lui au vazut cum un catel a fost accidentat de o masina. L-au luat, l-au tratat si au zis ca-l dau spre adoptie. Astazi este inca impreuna cu ei si cu pisicile, in garsoniera.
As fi tentata sa va pun sa calculati acum cate picioare sunt in garsoniera, precum intr-o celebra problema. Dar nu o sa fac asta. Va las pe voi sa trageti concluziile.
luni, 7 septembrie 2009
Am pierdut o batistuta
Am primit de la bunica mea 100 de lei. Pe care i-am pus in buzunarul de la pantaloni si, bineinteles, i-am pierdut. Refacand drumul din bloc, unde banuiam ca i-am pierdut, am pasit atenta la fiecare detaliu, in speranta ca-i voi regasi.
Am gasit asa: un ambalaj de eugenie, 3 mucuri de tigari si o bratara de ata.
Le dau la schimb pe 100 de lei.
Am gasit asa: un ambalaj de eugenie, 3 mucuri de tigari si o bratara de ata.
Le dau la schimb pe 100 de lei.
sâmbătă, 5 septembrie 2009
Bienvenido, Mister Marshall
In 1953, spaniolii au facut un film foarte simpatic, considerat astazi una dintre capodoperele cinematografului spaniol. Bienvenido, Mister Marshall este o comedie care suprinde Spania anilor '50. Este perioada in care americanii incep sa puna in aplicare planul Marshall, plan menit sa ajute la reconstructia tarilor vest-europene.
Actiunea are loc intr-un sat din centrul Spaniei, Villar del Rio. Primarul este informat ca mai multi inalti oficiali americani vor trece prin satul sau, prin urmare spera sa primeasca din partea acestora ajutoare pentru satul sau prin planul Marshall. Asadar incearca sa le ofere oficialilor americani cea mai buna primire posibila.
Dupa numeroase idei mai mult sau mai putin originale de intampinare a americanilor, ideea castigatoare este aceea de a "imbraca" satul in haine andaluze (retinem, totusi, ca nu este un sat andaluz). Prin urmare, cu grele sacrificii din partea intregii populatii, sunt cumparate haine si decoratiuni andaluze, iar satul din centrul Spaniei se transforma peste noapte intr-un sat din sud. Evident, tot efortul se dovedeste inutil intr-un final.
De ce va povestesc filmul? Pentru ca de filmul asta imi amintesc primarii bucuresteni - ca este vorba despre primarul general sau despre cei de sector, ca sunt afiliati unui partid politic sau altuia, problema lor este sa "infrumuseteze" urbea prin diverse elemente decorative fara nicio legatura cu specificul orasului sau climei, din pacate si fara nicio legatura intre ele si vreun simt estetic.
Observ, de exemplu, ca multe zone din oras s-au imbogatit cu copacei exotici, care nu rezista climei noastre; cu flori necunoscute, care nu dureaza prea mult; cu fantani arteziene si constructii ciudate. Orasul este imbracat in haine care nu-i apartin, dar care costa mult. Scopul pare sa se fi pierdut pe drum, deja nu se stie pe cine mai vrem sa impresionam.
Mister Marshall nu mai vine.
Later edit: va recomand si articolul acesta, se vede treaba ca sunt destul de multi oameni saturati de proiectele cu fantani. Probabil ca suntem totusi mult prea putini.
Actiunea are loc intr-un sat din centrul Spaniei, Villar del Rio. Primarul este informat ca mai multi inalti oficiali americani vor trece prin satul sau, prin urmare spera sa primeasca din partea acestora ajutoare pentru satul sau prin planul Marshall. Asadar incearca sa le ofere oficialilor americani cea mai buna primire posibila.
Dupa numeroase idei mai mult sau mai putin originale de intampinare a americanilor, ideea castigatoare este aceea de a "imbraca" satul in haine andaluze (retinem, totusi, ca nu este un sat andaluz). Prin urmare, cu grele sacrificii din partea intregii populatii, sunt cumparate haine si decoratiuni andaluze, iar satul din centrul Spaniei se transforma peste noapte intr-un sat din sud. Evident, tot efortul se dovedeste inutil intr-un final.
De ce va povestesc filmul? Pentru ca de filmul asta imi amintesc primarii bucuresteni - ca este vorba despre primarul general sau despre cei de sector, ca sunt afiliati unui partid politic sau altuia, problema lor este sa "infrumuseteze" urbea prin diverse elemente decorative fara nicio legatura cu specificul orasului sau climei, din pacate si fara nicio legatura intre ele si vreun simt estetic.
Observ, de exemplu, ca multe zone din oras s-au imbogatit cu copacei exotici, care nu rezista climei noastre; cu flori necunoscute, care nu dureaza prea mult; cu fantani arteziene si constructii ciudate. Orasul este imbracat in haine care nu-i apartin, dar care costa mult. Scopul pare sa se fi pierdut pe drum, deja nu se stie pe cine mai vrem sa impresionam.
Mister Marshall nu mai vine.
Later edit: va recomand si articolul acesta, se vede treaba ca sunt destul de multi oameni saturati de proiectele cu fantani. Probabil ca suntem totusi mult prea putini.
luni, 31 august 2009
O poveste de la bloc
Ca orice opera literara, povestea de astazi are mai multe momente ale actiunii.
1. Expozitiunea
La noi la bloc, o intamplare a tulburat linistea locatarilor pentru o saptamana. Babutele vorbesc si acum pe la colturi, in timp ce vecinul in maieu sopteste in fata masinii in timp ce surubareste ceva la o bere impreuna cu vecinul de la parter.
2. Intriga
La avizier aparuse lista rusinii, lista... restantierilor cu plata intretinerii.
3. Desfasurarea actiunii
In urma numeroaselor zvonuri si a intrebarilor ce apareau pe buzele tuturor, administratia a simtit nevoia sa isi explice gestul. Pur si simplu, locatarii corecti doreau sa afle cine sunt aceia dintre ei care isi tradau blocul si vecinii, neachitand la timp intretinerea.
4. Punctul culminant
A aparut si o reactie, probabil a vreunui datornic vexat de prezenta sa in Lista rusinii, cum este ea numita in soapta.
5. Deznodamantul
Reactia datornicului, plina de venin la adresa dnei. Icsuleasca - presedinte de bloc, a disparut in mod misterios, la avizier ramanand spre amintire perpetua Lista rusinii, insotita de explicatiile acuzatoare.
Astazi, in blocul nostru lucrurile sunt mult mai clare. Se stia intotdeauna ca exista doua tabere - cea a oamenilor corecti si cea a celor care intarzie cu plata intretinerii, insa apartenenta locatarilor la una sau alta dintre tabere nu era foarte clara. Astazi, taberele au fost clar delimitate, iar razboiul a inceput sa isi arate fata hada.
1. Expozitiunea
La noi la bloc, o intamplare a tulburat linistea locatarilor pentru o saptamana. Babutele vorbesc si acum pe la colturi, in timp ce vecinul in maieu sopteste in fata masinii in timp ce surubareste ceva la o bere impreuna cu vecinul de la parter.
2. Intriga
La avizier aparuse lista rusinii, lista... restantierilor cu plata intretinerii.
3. Desfasurarea actiunii
In urma numeroaselor zvonuri si a intrebarilor ce apareau pe buzele tuturor, administratia a simtit nevoia sa isi explice gestul. Pur si simplu, locatarii corecti doreau sa afle cine sunt aceia dintre ei care isi tradau blocul si vecinii, neachitand la timp intretinerea.
4. Punctul culminant
A aparut si o reactie, probabil a vreunui datornic vexat de prezenta sa in Lista rusinii, cum este ea numita in soapta.
5. Deznodamantul
Reactia datornicului, plina de venin la adresa dnei. Icsuleasca - presedinte de bloc, a disparut in mod misterios, la avizier ramanand spre amintire perpetua Lista rusinii, insotita de explicatiile acuzatoare.
Astazi, in blocul nostru lucrurile sunt mult mai clare. Se stia intotdeauna ca exista doua tabere - cea a oamenilor corecti si cea a celor care intarzie cu plata intretinerii, insa apartenenta locatarilor la una sau alta dintre tabere nu era foarte clara. Astazi, taberele au fost clar delimitate, iar razboiul a inceput sa isi arate fata hada.
- SFARSIT-
sau, poate...
- VA URMA -
sau, poate...
- VA URMA -
joi, 6 august 2009
O plimbare pe scari
Ies din casa pentru niste cumparaturi. De dupa usa vecinilor iese o fata curioasa, dar usa se inchide repede la loc. Cobor un etaj si gasesc mai multe vecine stand de vorba. Se intrerup cand trec pe langa ele si ma masoara de sus pana jos. Inca un etaj. Un batran sta in fata usii si ma priveste curios. Inca doi pasi si o doamna scoate capul pe usa si se uita la mine.
Inca un etaj. Usile se intredeschid usor pentru a se inchide discret la loc cand trec. Ma simt urmarita, iar in bloc este o vanzoleala ciudata.
Inca un etaj: oamenii stau pe scari, toti se uita la mine, simt ca din spatele usilor inchise sunt privita prin vizoare.
In sfarsit, la parter, o batranica deschide hotarata usa: "Aaaa, dumneavoastra sunteti? Asteptam lumina."
Inca un etaj. Usile se intredeschid usor pentru a se inchide discret la loc cand trec. Ma simt urmarita, iar in bloc este o vanzoleala ciudata.
Inca un etaj: oamenii stau pe scari, toti se uita la mine, simt ca din spatele usilor inchise sunt privita prin vizoare.
In sfarsit, la parter, o batranica deschide hotarata usa: "Aaaa, dumneavoastra sunteti? Asteptam lumina."
vineri, 24 iulie 2009
Despre ura
Citesc pe mai multe bloguri despre o specie de comentatori de bloguri numiti "hateri" - cei care "prind ciuda" pe cate un blogger cunoscut si tin neaparat sa arate in asta prin diverse comentarii veninoase. Citind eu asta, mi-am dat seama ca nu sunt in pericol. Nu sunt un blogger important, ura vine numai de la un anumit nivel in sus.
Ascult apoi (vrand-nevrand) manelele care vorbesc despre ura si despre dusmani. Raman putin uimita, cati oameni care sa aiba dusmani cunosc? Probabil niciunul, dusmanii vin probabil de la un anumit nivel in sus (bani, functii, manele etc).
Pornind de la cele doua fapte prezentate mai sus, stiam ca nu am dusmani, poate tocmai din cauza ca nu sunt o persoana importanta.
Iata totusi ca, de ceva vreme, ceva s-a schimbat: cineva se razbuna periodic pe masina noastra (este aceeasi persoana, pe care o suspectam din mai multe motive). Ne-am gasit masina zgariata cu un morman de crengi uscate care zaceau pe trotuar. Apoi am gasit un ou spart pe parbriz, imprastiat astfel incat sa nu mai poti ajunge nici pana la spalatorie. Apoi ne-au furat un stergator. Iar acum doua zile cineva a varsat o galeata cu zoaie pe masina (sa vedeti si ce miros!).
Ce ne arata noua asta? Asta ne arata ca avem dusmani. Deci suntem persoane importante, cu dusmani, am inaintat pe scara vietii sociale. Uau, e o realizare, nu credeti?
vineri, 19 iunie 2009
Imobiliare
Probabil ca acesta este doar primul episod dintr-o lunga serie care se va incheia cam pe vremea cand vom renunta la ideea de a ne cumpara un apartament.
In primul rand ca in seara asta m-am grabit sa ajung acasa ca sa ne vedem cu un agent imobiliar, care trebuia sa ne arate un apartament. Iar agentul imobiliar pur si simplu nu a aparut. Nici nu a venit, nici nu a sunat. Dar intamplarea asta nu face decat sa intareasca impresia ca multi dintre acesti agenti imobiliari sunt niste nesimtiti.
Primul lucru pe care trebuie sa-l stiti atunci cand va cautati o locuinta este ca anunturile nu sunt reale (de cele mai multe ori). Suni si apartamentul "tocmai s-a dat", dar iti recomanda agentul un alt apartament, ceva mai scump decat in anunt si intr-o zona mai proasta. Ai putea crede ca e doar o intamplare, dar cand acelasi lucru se intampla de cateva zeci de ori, dati-mi voie sa va spun ca este teapa. Te ademenesc sa suni ca sa-ti vanda ceva mai scump si mai prost. Probabil asa se fac vanzarile in Romania si sunt suficienti fraieri care musca momeala.
Apoi, descrierea apartamentului (desi, poate ar trebui scris separat despre asta) poate fi extrem de inselatoare. Intotdeauna, agentul iti spune ca este o ocazie extraordinara, ca mai are un cumparator in stand by si ar fi bine sa te grabesti. Mai ales ca incepe sa miste piata si cresc preturile. Si deja au inceput sa se dea din nou credite. Si are clienti garla.
In plus, te trateaza de parca banii pe care-i ai s-ar putea intinde ca pelteaua. Cam in ce suna vreti sa va incadrati? In X euro. Aaa, am oferta perfecta pentru dvs, 4/4 fara imbunatatiri, langa parc, suma este Z (unde Z = X + 6000 de euro). Ca vorba aia, ce conteaza o diferenta de 6000 de euro? Doar bani se gasesc pe toate drumurile.
Sa nu uitam de geografie. "Am un apartament la Favorit" inseamna pe langa Piata Moghioros (adica doua statii de autobuz mai incolo), eventual cu vedere directa catre piata.
Ei bine, in conditiile astea eu zau ca nu pricep de ce trebuie sa-i mai platesc si comision, in cazul in care reusesc sa gasesc ceva care-mi place. El este platit de vanzator sa-i gaseasca un cumparator. Eu sunt cumparatorul, m-a gasit (de fapt, eu l-am gasit pe el), sunt rezolvarea problemei lui. De ce trebuie sa-l platesc? Stiti cat este comisionul? 3% din valoarea de vanzare a locuintei. 3% plateste cumparatorul (de ce oare, nu stiu), 3% plateste vanzatorul. Adica agentul isi ia la fiecare tranzactie 6%. Nu e cam mult? Stiu ca sunt si agentii la care acest comision este negociabil, dar suma de pornire mi se pare imensa.
Mai ales ca nu te mai suna inapoi, de multe ori. Mai ales ca te trateaza de sus. Mai ales ca nu vin la intalnirile stabilite. Mai ales ca mint cu nerusinare.
Ce nu-mi explic este cum de mai au tupeul sa se poarte asa in perioada asta, cand oricum vanzarile de locuinte au stagnat si nu gasesti clienti pe toate drumurile. Pe criza asta ar trebui sa isi trateze potentialii clienti cu manusi, nu sa-si bata joc de ei.
Poate ca exista si agenti imobiliari corecti, nu zic nu. Dar eu nu i-am descoperit inca. De saptamani intregi dam numai peste mincinosi, neseriosi, neatenti la nevoile clientului.
Apropo, stiti de vreun apartament de 2 camere de vanzare in Dr. Taberei, in zona Dr Taberei 34 - Favorit - Orizont? La un pret rezonabil?
Ca daca nu, tare mi-e ca o sa platesc chirie multa vreme de acum inainte.
In primul rand ca in seara asta m-am grabit sa ajung acasa ca sa ne vedem cu un agent imobiliar, care trebuia sa ne arate un apartament. Iar agentul imobiliar pur si simplu nu a aparut. Nici nu a venit, nici nu a sunat. Dar intamplarea asta nu face decat sa intareasca impresia ca multi dintre acesti agenti imobiliari sunt niste nesimtiti.
Primul lucru pe care trebuie sa-l stiti atunci cand va cautati o locuinta este ca anunturile nu sunt reale (de cele mai multe ori). Suni si apartamentul "tocmai s-a dat", dar iti recomanda agentul un alt apartament, ceva mai scump decat in anunt si intr-o zona mai proasta. Ai putea crede ca e doar o intamplare, dar cand acelasi lucru se intampla de cateva zeci de ori, dati-mi voie sa va spun ca este teapa. Te ademenesc sa suni ca sa-ti vanda ceva mai scump si mai prost. Probabil asa se fac vanzarile in Romania si sunt suficienti fraieri care musca momeala.
Apoi, descrierea apartamentului (desi, poate ar trebui scris separat despre asta) poate fi extrem de inselatoare. Intotdeauna, agentul iti spune ca este o ocazie extraordinara, ca mai are un cumparator in stand by si ar fi bine sa te grabesti. Mai ales ca incepe sa miste piata si cresc preturile. Si deja au inceput sa se dea din nou credite. Si are clienti garla.
In plus, te trateaza de parca banii pe care-i ai s-ar putea intinde ca pelteaua. Cam in ce suna vreti sa va incadrati? In X euro. Aaa, am oferta perfecta pentru dvs, 4/4 fara imbunatatiri, langa parc, suma este Z (unde Z = X + 6000 de euro). Ca vorba aia, ce conteaza o diferenta de 6000 de euro? Doar bani se gasesc pe toate drumurile.
Sa nu uitam de geografie. "Am un apartament la Favorit" inseamna pe langa Piata Moghioros (adica doua statii de autobuz mai incolo), eventual cu vedere directa catre piata.
Ei bine, in conditiile astea eu zau ca nu pricep de ce trebuie sa-i mai platesc si comision, in cazul in care reusesc sa gasesc ceva care-mi place. El este platit de vanzator sa-i gaseasca un cumparator. Eu sunt cumparatorul, m-a gasit (de fapt, eu l-am gasit pe el), sunt rezolvarea problemei lui. De ce trebuie sa-l platesc? Stiti cat este comisionul? 3% din valoarea de vanzare a locuintei. 3% plateste cumparatorul (de ce oare, nu stiu), 3% plateste vanzatorul. Adica agentul isi ia la fiecare tranzactie 6%. Nu e cam mult? Stiu ca sunt si agentii la care acest comision este negociabil, dar suma de pornire mi se pare imensa.
Mai ales ca nu te mai suna inapoi, de multe ori. Mai ales ca te trateaza de sus. Mai ales ca nu vin la intalnirile stabilite. Mai ales ca mint cu nerusinare.
Ce nu-mi explic este cum de mai au tupeul sa se poarte asa in perioada asta, cand oricum vanzarile de locuinte au stagnat si nu gasesti clienti pe toate drumurile. Pe criza asta ar trebui sa isi trateze potentialii clienti cu manusi, nu sa-si bata joc de ei.
Poate ca exista si agenti imobiliari corecti, nu zic nu. Dar eu nu i-am descoperit inca. De saptamani intregi dam numai peste mincinosi, neseriosi, neatenti la nevoile clientului.
Apropo, stiti de vreun apartament de 2 camere de vanzare in Dr. Taberei, in zona Dr Taberei 34 - Favorit - Orizont? La un pret rezonabil?
Ca daca nu, tare mi-e ca o sa platesc chirie multa vreme de acum inainte.
Din panseurile lui Gâgă
Panseul de mai jos are un factor declansator. Acum cativa ani, la un curs de spaniola, doi colegi din sala si-au dat seama ca sunt vecini (acelasi bloc, aceeasi scara), dar nu se cunosc.
Si pentru ca mi se intampla mereu sa ma intalnesc cu cate cineva in bloc despre care nu as putea spune daca mi-e vecin sau e doar in vizita, am emis urmatoarea gandire adanca:
Intr-un bloc din asta comunist cu 10 etaje stau 100-200 de oameni, daca nu mai mult. Pe vremuri, o asemenea populatie avea un sat, in care toata lumea se cunostea cu toata lumea.
In schimb, acum locuim la maxim 10-20 de metri unii de ceilalti si nu ne cunoastem.
La cat de intimi ajungem sa fim intr-un bloc, mereu cu un perete/ o opdea/ un tavan in casa vecinului, este curios ca de multe ori nu ne recunoastem atunci cand ne intalnim. Adica, eu il aud pe vecinu' de sus cand urineaza, dar nu am habar cum arata. Stiu ce gateste vecina de mai jos, dar nu o recunosc pe strada. Ii aud pe vecinii din dreapta cand fac sex, dar... ma rog, pe ei ii stiu, ca ne mai intalnim pe hol.
Ceea ce vreau sa spun este ca societatea moderna ne ofera ocazii de neuitat: de a afla totul despre cei din apropierea noastra fara a-i cunoaste de fapt.
Na, ca v-am zis si panseul meu!
Si pentru ca mi se intampla mereu sa ma intalnesc cu cate cineva in bloc despre care nu as putea spune daca mi-e vecin sau e doar in vizita, am emis urmatoarea gandire adanca:
Intr-un bloc din asta comunist cu 10 etaje stau 100-200 de oameni, daca nu mai mult. Pe vremuri, o asemenea populatie avea un sat, in care toata lumea se cunostea cu toata lumea.
In schimb, acum locuim la maxim 10-20 de metri unii de ceilalti si nu ne cunoastem.
La cat de intimi ajungem sa fim intr-un bloc, mereu cu un perete/ o opdea/ un tavan in casa vecinului, este curios ca de multe ori nu ne recunoastem atunci cand ne intalnim. Adica, eu il aud pe vecinu' de sus cand urineaza, dar nu am habar cum arata. Stiu ce gateste vecina de mai jos, dar nu o recunosc pe strada. Ii aud pe vecinii din dreapta cand fac sex, dar... ma rog, pe ei ii stiu, ca ne mai intalnim pe hol.
Ceea ce vreau sa spun este ca societatea moderna ne ofera ocazii de neuitat: de a afla totul despre cei din apropierea noastra fara a-i cunoaste de fapt.
Na, ca v-am zis si panseul meu!
duminică, 7 iunie 2009
O cultura a galagiei
Decibelii sunt la moda. Se revarsa din masinile de fite sau din Daciile tunate, de la ferestrele oamenilor si din telefoanele mobile. Muzici de tot felul sunt puse la maximum, astfel incat toata lumea este martora gusturilor muzicale ale fiecaruia.
Claxonatul, desi interzis in oras, este folosit cu mare arta de catre automobilistii exasperati de aglomeratie sau de alti soferi. Claxonul este probabil instrumentul prin care isi revarsa frustrarile asupra unui oras care deja inghite mult prea multe.
Daca vrei sa petreci o seara la taclale cu prietenii la o bere in oras, iti poti satisface pofta de bere, dar nu si cea de conversatie. Exista o strategie prin care clientii vorbaresti sunt alungati din restaurante: muzica pusa la maximum. Daca este insotita si de un fum gros de tigara, succesul este garantat. Pentru ca patronii de restaurante investesc mai degraba in instalatii performante de sunet decat in instalatii performante de aerisire, intr-o tara in care fumatul este un viciu generalizat.
Nici la nuntile prietenilor nu scapi de decibelii neprietenosi. Se pare ca exista o credinta generalizata ca asurzind invitatii acestia se vor simti mai bine.
Insa cel mai rau este in parcuri. Parcurile mari nu mai sunt de multa vreme oaza de liniste. In primul rand, nu prea mai exista parc mare fara un grup de peruani postati in poarta, care canta aceleasi melodii seara de seara. La fiecare sfarsit de saptamana, in parc trebuie sa se intample ceva. Uneori este miting electoral, cu aceeasi melodie revarsandu-se generos peste cartier de mii si mii de ori, intretaiata doar de discursuri si de sloganuri strigate in grup.
Altadata sunt spectacole destinate copilor. Teoretic destinate copiilor, majoritatea sunt niste formatii stupide, care lalaie niste rime penibile de genul "Am stat aseara pan' la unu si m-am invartit ca nebunu' ", "de dorul tau eu ma sfarsesc si pe tine te iubesc", "esti cea mai frumoasa fata, hai s-o facem iarasi lata". Acum, eu nu sunt mama si poate nu e cazul sa-mi dau cu parerea. Dar uite, cu mintea mea de acum sunt sigura ca niciodata nu mi-as duce copilul sa asculte asemenea porcarii sinistre.
Dar asta nu e tot, cei care sufera nu sunt doar cei iesiti la o plimbare in parc. Imaginati-va ca locuiti in apropiere. Soseste sfarsitul de saptamana, va planificati marea leneveala. Dar ce se-aude din parc? "Vreti sa va distrati?", "Daaaaa!", "NU va aud, vreti sa va distrati?", "Daaaaaaaaaaa!". Dupa ce repeta de cateva ori iti vine sa te dai jos din pat si sa te duci la imbecilul de pe scena si sa-i zici: "Nene, vor sa se distreze, i-am auzit eu de acasa."
Dar aici nu se incheie spectacolul. In functie de primar, in parcul din apropiere pot canta formatii de muzica populara, manelisti, Al Bano, Boney M sau alti artisti pusi de multa vreme la naftalina. Stai acasa, in pat, blestemand ziua in care ai citit anuntul in ziar "Vand apartament 2 camere, zona linistita, vedere spre parc". Ce frumos si poetic parea totul in acea zi! Iar acum nu te gandesti decat la acte de violenta legate de parc. Vine seara si se incheie petrecerea. Se mai aud doar peruanii si dintr-o data iti devin simpatici. Pana la urma, sunt melodiile pe care le auzi seara de seara, este deja reconfortant, dupa o zi de odihna la umbra decibelilor.
Dar cultura galagiei nu se opreste aici. Am remarcat ca romanii (chiar si eu) vorbesc foarte tare. Daca esti undeva, departe de Romania, si auzi de departe niste voci, poti fi sigur: sunt romani in apropiere. Am remarcat ca multi dintre noi au senzatia ca acest vorbit tare, insotit de un ras cu hohote zgomotoase reprezinta o masura a distractiei si a relaxarii. De fapt, de cele mai multe ori reprezinta o masura a nesimtirii.
Ce demonstreaza asta despre noi, ca popor? Nu stiu. Dar sigur este ca aceasta galagie generalizata contribuie la nebunia noastra colectiva si face parte din ea.
Claxonatul, desi interzis in oras, este folosit cu mare arta de catre automobilistii exasperati de aglomeratie sau de alti soferi. Claxonul este probabil instrumentul prin care isi revarsa frustrarile asupra unui oras care deja inghite mult prea multe.
Daca vrei sa petreci o seara la taclale cu prietenii la o bere in oras, iti poti satisface pofta de bere, dar nu si cea de conversatie. Exista o strategie prin care clientii vorbaresti sunt alungati din restaurante: muzica pusa la maximum. Daca este insotita si de un fum gros de tigara, succesul este garantat. Pentru ca patronii de restaurante investesc mai degraba in instalatii performante de sunet decat in instalatii performante de aerisire, intr-o tara in care fumatul este un viciu generalizat.
Nici la nuntile prietenilor nu scapi de decibelii neprietenosi. Se pare ca exista o credinta generalizata ca asurzind invitatii acestia se vor simti mai bine.
Insa cel mai rau este in parcuri. Parcurile mari nu mai sunt de multa vreme oaza de liniste. In primul rand, nu prea mai exista parc mare fara un grup de peruani postati in poarta, care canta aceleasi melodii seara de seara. La fiecare sfarsit de saptamana, in parc trebuie sa se intample ceva. Uneori este miting electoral, cu aceeasi melodie revarsandu-se generos peste cartier de mii si mii de ori, intretaiata doar de discursuri si de sloganuri strigate in grup.
Altadata sunt spectacole destinate copilor. Teoretic destinate copiilor, majoritatea sunt niste formatii stupide, care lalaie niste rime penibile de genul "Am stat aseara pan' la unu si m-am invartit ca nebunu' ", "de dorul tau eu ma sfarsesc si pe tine te iubesc", "esti cea mai frumoasa fata, hai s-o facem iarasi lata". Acum, eu nu sunt mama si poate nu e cazul sa-mi dau cu parerea. Dar uite, cu mintea mea de acum sunt sigura ca niciodata nu mi-as duce copilul sa asculte asemenea porcarii sinistre.
Dar asta nu e tot, cei care sufera nu sunt doar cei iesiti la o plimbare in parc. Imaginati-va ca locuiti in apropiere. Soseste sfarsitul de saptamana, va planificati marea leneveala. Dar ce se-aude din parc? "Vreti sa va distrati?", "Daaaaa!", "NU va aud, vreti sa va distrati?", "Daaaaaaaaaaa!". Dupa ce repeta de cateva ori iti vine sa te dai jos din pat si sa te duci la imbecilul de pe scena si sa-i zici: "Nene, vor sa se distreze, i-am auzit eu de acasa."
Dar aici nu se incheie spectacolul. In functie de primar, in parcul din apropiere pot canta formatii de muzica populara, manelisti, Al Bano, Boney M sau alti artisti pusi de multa vreme la naftalina. Stai acasa, in pat, blestemand ziua in care ai citit anuntul in ziar "Vand apartament 2 camere, zona linistita, vedere spre parc". Ce frumos si poetic parea totul in acea zi! Iar acum nu te gandesti decat la acte de violenta legate de parc. Vine seara si se incheie petrecerea. Se mai aud doar peruanii si dintr-o data iti devin simpatici. Pana la urma, sunt melodiile pe care le auzi seara de seara, este deja reconfortant, dupa o zi de odihna la umbra decibelilor.
Dar cultura galagiei nu se opreste aici. Am remarcat ca romanii (chiar si eu) vorbesc foarte tare. Daca esti undeva, departe de Romania, si auzi de departe niste voci, poti fi sigur: sunt romani in apropiere. Am remarcat ca multi dintre noi au senzatia ca acest vorbit tare, insotit de un ras cu hohote zgomotoase reprezinta o masura a distractiei si a relaxarii. De fapt, de cele mai multe ori reprezinta o masura a nesimtirii.
Ce demonstreaza asta despre noi, ca popor? Nu stiu. Dar sigur este ca aceasta galagie generalizata contribuie la nebunia noastra colectiva si face parte din ea.
vineri, 29 mai 2009
Sa vezi si sa nu crezi!
Numa' ce terminasem scris postarea asta, cand CE a decis sa numeasca pe cineva in functia de gospodar !?!
V-am zis eu ca stau intr-un bloc special.
(Imi cer scuze pentru calitatea pozei, dar am facut-o pe fuga, ca tot intra lume in bloc si mi-era frica sa nu ma prinda careva din CE... )
PS Am fost aseara la B-Fit, neaparat sa mergeti, ca merita. O sa revin si cu poze, dar nu stiu exact cand.
luni, 25 mai 2009
C.E.
Ce credeti ca se ascunde in spatele titlului, de la ce credeti ca este prescurtarea? Ceva legat de Uniunea Europeana, vreun standard tehnic, un campionat european de popice?
Nu, va inselati, este vorba despre o institutie mai puternica decat guvernul si parlamentul. In fata sa, chiar si Uniunea Europeana se teme sa vorbeasca. Este... Comitetul Executiv al blocului.
Despre care trebuie sa vorbim cu tot respectul cuvenit.
Atunci cand la avizier apar anunturi semnate CE, locatarii stiu ca trebuie sa trateze lucrurile cu seriozitate. Pentru ca nimic nu este simplu.
Sedintele de bloc pot fi ordinare si extraordinare, asta stabileste CE atunci cand editeaza anuntul. Au o ordine de zi, primul punct fiind stabilirea ordinei de zi. Subiectele i-ar face sa paleasca de invidie pe cei care participa la sedintele parlamentului. Exista o serie de dari de seama - administratorul, dar si CE trebuie sa dea de seama, apoi exista discutii pe sectiuni asupra bugetului, iar apoi... fiti un pic atenti! aprobarea proiectului de hotarare. Nici mai mult, nici mai putin. Nu m-am dus niciodata, dar trebuie sa fie foarte interesant.
CE sta cu ochii pe toti locatarii. Din cand in cand, cand unul dintre locatari calca stramb, CE il anunta prin intermediul avizierului sa se potoleasca. Anunturile sunt redactate intr-un limbaj care este un amestec intre Monitorul Oficial si declaratiile de la stiri ale politistilor.
Nu este simplu sa ajungi in CE, cu atat mai mult sa ajungi presedinte de bloc. Aceste pozitii sunt ravnite de majoritatea pensionarilor din bloc, iar luptele pentru putere se tin lant. Din cand in cand apar si dizidente, dar revoltele sunt lesne inabusite de cate un anunt la avizier.
La fel cum si in anii trecuti in Romania presedintele era din tabara opusa guvernului, si la noi in bloc am avut o astfel de situatie. Administratorul era urmarit cu atentie de catre CE, care astepta rabdator ca acesta sa faca o greseala.
Intr-o vara, am gasit urmatorul anunt:
Nu, va inselati, este vorba despre o institutie mai puternica decat guvernul si parlamentul. In fata sa, chiar si Uniunea Europeana se teme sa vorbeasca. Este... Comitetul Executiv al blocului.
Despre care trebuie sa vorbim cu tot respectul cuvenit.
Atunci cand la avizier apar anunturi semnate CE, locatarii stiu ca trebuie sa trateze lucrurile cu seriozitate. Pentru ca nimic nu este simplu.
Sedintele de bloc pot fi ordinare si extraordinare, asta stabileste CE atunci cand editeaza anuntul. Au o ordine de zi, primul punct fiind stabilirea ordinei de zi. Subiectele i-ar face sa paleasca de invidie pe cei care participa la sedintele parlamentului. Exista o serie de dari de seama - administratorul, dar si CE trebuie sa dea de seama, apoi exista discutii pe sectiuni asupra bugetului, iar apoi... fiti un pic atenti! aprobarea proiectului de hotarare. Nici mai mult, nici mai putin. Nu m-am dus niciodata, dar trebuie sa fie foarte interesant.
CE sta cu ochii pe toti locatarii. Din cand in cand, cand unul dintre locatari calca stramb, CE il anunta prin intermediul avizierului sa se potoleasca. Anunturile sunt redactate intr-un limbaj care este un amestec intre Monitorul Oficial si declaratiile de la stiri ale politistilor.
Nu este simplu sa ajungi in CE, cu atat mai mult sa ajungi presedinte de bloc. Aceste pozitii sunt ravnite de majoritatea pensionarilor din bloc, iar luptele pentru putere se tin lant. Din cand in cand apar si dizidente, dar revoltele sunt lesne inabusite de cate un anunt la avizier.
La fel cum si in anii trecuti in Romania presedintele era din tabara opusa guvernului, si la noi in bloc am avut o astfel de situatie. Administratorul era urmarit cu atentie de catre CE, care astepta rabdator ca acesta sa faca o greseala.
Intr-o vara, am gasit urmatorul anunt:
Ne-am intalnit dupa cateva zile cu administratorul. Era cam suparat. I se stricase masina in vacanta si isi amanase din acest motiv intoarcerea cu doua zile.
Dar despre administrator (alta specie umana speciala), in alt episod.
joi, 21 mai 2009
Scrisoare
Dragul meu vecin, draga mea vecina,
Poate ma cunoasteti sau poate nu.
Totusi, daca va intalniti cu mine in bloc, va rog sa imi raspundeti la salut. Nu va demonstrati superioritatea strangand din dinti atunci cand va salut si uitandu-va intr-o parte. Va demonstrati proasta crestere - de parca era nevoie de o confirmare.
Va informez ca regulile cele mai elementare de bun simt cer ca cel care intra sa salute, nu sa se uite la celalalt si sa astepte sa fie salutat. Iar daca ne intalnim in bloc, nu la intrare, este de datoria barbatului sa salute, chiar daca este mai in varsta.
Ati remarcat, poate, ca folosesc pluralul in adresare. Este din politete - aceeasi cu care inteleg sa-i tratez chiar si pe cei care ma tutuie in virtutea ideii ca sunt mai tanara.
Cand ne intalnim in bloc si vedeti ca urc sau cobor pe scari nu este nevoie sa ma intrebati de ce fac asta. Este suficient sa ne salutam ca sa aratam ca suntem politicosi. Discutiile despre deciziile mele personale nu fac parte din salut.
Apropo de lift, probabil ca aveti ficatul tare atunci cand turnati o sticla de parfum peste haine sau atunci cand fumati in lift sau in bloc. Eu sunt mai sensibila, recunosc, imi vine sa vomit. Ceea ce n-ar aduce un plus prea mare de mizerie in bloc, avand in vedere mucurile de tigara, ambalajele murdare si acele de brad pe care le gasesc mereu pe scari (acele de brad, e adevarat, le gasesc doar in ianuarie, februarie sau martie, cand strangeti bradul). Poate invatam cu totii ca locul gunoiului este la cos si ca nu se crapa pamantul daca vom curata dupa ce am facut mizerie.
Apropo de mirosuri, apreciez grija cu care va aerisiti casele, umpland totusi blocul de mirosuri felurite. Nimic nu se compara cu un miros proaspat de prajeala sau cu cel de peste pe gratar. Nici cu mirosul statut, asezonat cu aroma de medicamente, pe care eu in numesc (vai!, recunosc ca e urat din partea mea), miros de batran. Nu, batranetea nu ma deranjeaza, o respect. Dar si oamenii merita respect nu numai in functie de varsta, ci si de cine sunt si ce fac. Nu imi cereti sa va respect decat daca ma respectati.
Apropo de respect. Stiti usa aceea de la lift, care scoate un zgomot foarte puternic imediat dupa ce ati parasit liftul? Noile cercetari stiintifice au demonstrat faptul ca acest zgomot poate fi diminuat cu pana la 99% daca usa este tinuta cu mana, in loc sa fie trantita. Iar gradul de respect cu care va tratati vecinii este invers proportional cu nivelul zgomotului pe care il face usa. Studii stiintifice aprofundate au demonstrat efecte similare pentru usile apartamentelor si pentru usa balconului de la ghena.
Ca tot vorbeam de ghena. Acolo aruncam gunoiul. IN ghena, nu pe langa. Stiu ca nu va pasa, dar lipirea pantofilor de scursurile gunoaielor aruncate neglijent, calcatul pe hartii si pe mucuri de tigara nu este exact ceea ce ne dorim atunci cand mergem sa aruncam gunoiul.
Nu ne dorim nici sa punem mana pe gainatii de pe capacul de la ghena, nici pe painea inmuiata pe care o puneti pe balustrada pentru porumbei. Stiu ca sunt si ei niste sufletele. Dar la fel de adevarat este ca lasa o mizerie de nedescris, pe care desi o provocati, nu va straduitit sa o strangeti.
Si apropo de sufletele. Imi plac pisicile (pe primul loc) si cainii. Nu mi-am luat insa un animal, pentru ca stiu ca nu am timp sa ma ocup de el. Ar fi o lipsa de respect fata de dvs. sa imi las cainele sa schelalaie ziua intreaga de dorul meu, rupand sufletele, dar si nervii nenorocosilor care sunt acasa. Iar cand plec la serviciu si mai calc in diverse 'urme' lasate de animalute dragalase in bloc, fiti convinsi ca aveti toate urarile mele de bine pentru grija acordata sufletelului respectiv.
Zgomotul pe care il fac cateii topiti de dorul dvs. nu se compara insa cu petrecerile cu care ne incantati din cand in cand sufletele. Cand invitati 10-20 de oameni care canta si sar in acelasi timp, ma bucur tare mult sa vad cum tresalta plafonul si se misca lampa. Ma gandesc ca este un bun antrenament pentru un eventual cutremur, o sa fiu calita si nu ma voi mai speria. Apreciez grija cu care doriti sa ma invatati noile tendinte muzicale - indferent daca este vorba despre manele sau despre Metallica, muzica pusa la maximum ma inspira. La ganduri criminale.
As mai scrie acum, dar ma gandesc sa e cam lung mesajul meu, asa ca o sa revin, probabil. Sa nu va tin din treburi.
Inainte de final haideti sa repetam impreuna: "Buna ziua!", "Buna dimineata!", "Buna seara!". Asa, bravo! Acum chiar ca inchei scrisoarea aceasta. Dar nu uitati ca voi reveni.
A dvs. vecina,
Lady Io
Poate ma cunoasteti sau poate nu.
Totusi, daca va intalniti cu mine in bloc, va rog sa imi raspundeti la salut. Nu va demonstrati superioritatea strangand din dinti atunci cand va salut si uitandu-va intr-o parte. Va demonstrati proasta crestere - de parca era nevoie de o confirmare.
Va informez ca regulile cele mai elementare de bun simt cer ca cel care intra sa salute, nu sa se uite la celalalt si sa astepte sa fie salutat. Iar daca ne intalnim in bloc, nu la intrare, este de datoria barbatului sa salute, chiar daca este mai in varsta.
Ati remarcat, poate, ca folosesc pluralul in adresare. Este din politete - aceeasi cu care inteleg sa-i tratez chiar si pe cei care ma tutuie in virtutea ideii ca sunt mai tanara.
Cand ne intalnim in bloc si vedeti ca urc sau cobor pe scari nu este nevoie sa ma intrebati de ce fac asta. Este suficient sa ne salutam ca sa aratam ca suntem politicosi. Discutiile despre deciziile mele personale nu fac parte din salut.
Apropo de lift, probabil ca aveti ficatul tare atunci cand turnati o sticla de parfum peste haine sau atunci cand fumati in lift sau in bloc. Eu sunt mai sensibila, recunosc, imi vine sa vomit. Ceea ce n-ar aduce un plus prea mare de mizerie in bloc, avand in vedere mucurile de tigara, ambalajele murdare si acele de brad pe care le gasesc mereu pe scari (acele de brad, e adevarat, le gasesc doar in ianuarie, februarie sau martie, cand strangeti bradul). Poate invatam cu totii ca locul gunoiului este la cos si ca nu se crapa pamantul daca vom curata dupa ce am facut mizerie.
Apropo de mirosuri, apreciez grija cu care va aerisiti casele, umpland totusi blocul de mirosuri felurite. Nimic nu se compara cu un miros proaspat de prajeala sau cu cel de peste pe gratar. Nici cu mirosul statut, asezonat cu aroma de medicamente, pe care eu in numesc (vai!, recunosc ca e urat din partea mea), miros de batran. Nu, batranetea nu ma deranjeaza, o respect. Dar si oamenii merita respect nu numai in functie de varsta, ci si de cine sunt si ce fac. Nu imi cereti sa va respect decat daca ma respectati.
Apropo de respect. Stiti usa aceea de la lift, care scoate un zgomot foarte puternic imediat dupa ce ati parasit liftul? Noile cercetari stiintifice au demonstrat faptul ca acest zgomot poate fi diminuat cu pana la 99% daca usa este tinuta cu mana, in loc sa fie trantita. Iar gradul de respect cu care va tratati vecinii este invers proportional cu nivelul zgomotului pe care il face usa. Studii stiintifice aprofundate au demonstrat efecte similare pentru usile apartamentelor si pentru usa balconului de la ghena.
Ca tot vorbeam de ghena. Acolo aruncam gunoiul. IN ghena, nu pe langa. Stiu ca nu va pasa, dar lipirea pantofilor de scursurile gunoaielor aruncate neglijent, calcatul pe hartii si pe mucuri de tigara nu este exact ceea ce ne dorim atunci cand mergem sa aruncam gunoiul.
Nu ne dorim nici sa punem mana pe gainatii de pe capacul de la ghena, nici pe painea inmuiata pe care o puneti pe balustrada pentru porumbei. Stiu ca sunt si ei niste sufletele. Dar la fel de adevarat este ca lasa o mizerie de nedescris, pe care desi o provocati, nu va straduitit sa o strangeti.
Si apropo de sufletele. Imi plac pisicile (pe primul loc) si cainii. Nu mi-am luat insa un animal, pentru ca stiu ca nu am timp sa ma ocup de el. Ar fi o lipsa de respect fata de dvs. sa imi las cainele sa schelalaie ziua intreaga de dorul meu, rupand sufletele, dar si nervii nenorocosilor care sunt acasa. Iar cand plec la serviciu si mai calc in diverse 'urme' lasate de animalute dragalase in bloc, fiti convinsi ca aveti toate urarile mele de bine pentru grija acordata sufletelului respectiv.
Zgomotul pe care il fac cateii topiti de dorul dvs. nu se compara insa cu petrecerile cu care ne incantati din cand in cand sufletele. Cand invitati 10-20 de oameni care canta si sar in acelasi timp, ma bucur tare mult sa vad cum tresalta plafonul si se misca lampa. Ma gandesc ca este un bun antrenament pentru un eventual cutremur, o sa fiu calita si nu ma voi mai speria. Apreciez grija cu care doriti sa ma invatati noile tendinte muzicale - indferent daca este vorba despre manele sau despre Metallica, muzica pusa la maximum ma inspira. La ganduri criminale.
As mai scrie acum, dar ma gandesc sa e cam lung mesajul meu, asa ca o sa revin, probabil. Sa nu va tin din treburi.
Inainte de final haideti sa repetam impreuna: "Buna ziua!", "Buna dimineata!", "Buna seara!". Asa, bravo! Acum chiar ca inchei scrisoarea aceasta. Dar nu uitati ca voi reveni.
A dvs. vecina,
Lady Io
miercuri, 20 mai 2009
Omul gospodar
Omul gospodar isi face iarna car si vara sanie, spune o vorba populara.
La bloc, omul gospodar este cel pe care il auzi toata ziua trebaluind. Sa spunem ca este sambata dimineata si, dupa cinci zile de trezit la 6.30, dormi un somn dulce. Dintr-o data, pe la 7 dimineata, auzi cu insistenta niste batai. Te scoli buimac si alergi la usa, crezand ca s-a intamplat ceva. Ajungi la usa si o deschizi, doar ca sa vezi ca nu e nimeni, dar bataile continua sa se auda. Abia atunci te dezmeticesti si il recunosti dupa ora si dupa ritm: este el, vecinul gospodar. Poate astazi bate cuie, poate repara un sertar sau poate incropeste o noua mobila din resturile ramase de sambata trecuta de cand a facut un blat de geam.
Si asta pentru ca omul gospodar gaseste intotdeauna o intrebuintare resturilor. Nimic nu se arunca, totul se foloseste pentru o noua incropeala.
Omul gospodar nu cunoaste odihna. Cine se scoala de dimineata departe ajunge. Iar daca se scoala sambata de dimineata, are toata ziua la dispozitie sa le reaminteasca vecinilor aceasta vorba din batrani.
Omul gospodar are si o pereche - gospodina. O recunosti dupa miros, atunci cand treci pe langa ea si te inconjoara un puternic miros de prajeala. Tot dupa miros iti dai seama si la ce ora s-a trezit. Atunci cand, deja satul de bataile repetate, te trezesti si mergi sa bei un ceai sau o cafea in bucatarie, aceasta este invadata de mirosul de ceapa prajita. Si asta pentru ca gospodina noastra stie ca nu e timp de pierdut, mancarea buna se gateste in zori. In felul acesta, restul zilei poate fi dedicat activitatilor culturale: cafeaua cu vecina, revista evenimentelor din bloc, telenovelele de dupa-amiaza.
Gospodina nu uita sa isi laude partenerul in fata vecinei: "Vai, draga, este atat de muncitor! Un om tare gospodar... Din orice avem mai incropeste ceva. Uite, de exemplu, raftul asta mic de aici. L-a facut dintr-o usa rupta pe care a gasit-o la ghena. A taiat o zi intreaga scandurile, ca erau tare groase. S-au mai ciobit, dar uite acum ce avem. Si nici nu am mai dat bani.". Vecina da din cap: "Draga, dar al meu a facut si un suport pentru flori dintr-o scandura veche si doua placi de faianta care se sparsesera in baie". Amandoua stiu ca al lor este mai gospodar decat al celeilalte.
Cred ca aveti si voi macar un vecin gospodar, nu-i asa? Este omniprezent,
miercuri, 13 mai 2009
Cufarul-capcana
Prima oara, cand am iesit din bloc si l-am vazut abandonat langa intrare, am crezut ca este cufarul ratacit de Rumburak si voi gasi in el mantia fermecata si inelul care indeplineste orice dorinta. Era inchis inca si putea ascunde comori nebanuite.
Pana cand m-am intors eu de la cumparaturi, cineva deschisese cufarul si furase toate lucrurile fermecate si bogatiile. Mai ramasesera numai pungile de plastic in care acestea fusesera invelite.
Pana cand m-am intors eu de la cumparaturi, cineva deschisese cufarul si furase toate lucrurile fermecate si bogatiile. Mai ramasesera numai pungile de plastic in care acestea fusesera invelite.
luni, 27 aprilie 2009
Cutremurul saptamanal
Ca tot se vorbeste in continuu despre cutremure, sa va povestesc despre cutremurele noastre saptamanale.
Sfarsitul postului coincide cu inceputul sezonului de nunti. In apropierea blocului meu exista un restaurant al armatei. Vedeti deja unde vreau sa ajung, nu?
Ca e sambata, ca e duminica, ba uneori chiar si in timpul saptamanii, de acum si pana in august, cu o mica pauza in postul Sf. Apostoli, nuntile si botezurile se tin lant. Nunti mari, ale copiilor diversilor stabi de armata (am citit pe un forum de mirese cam ce conditii trebuie indeplinite pentru a ajunge sa-ti faci nunta aici - pornesc de la gradul rudei care face cererea la comandament si se termina cu gradul de rudenie intre "gradat" si miri).
No, si sa revenim la nuntile noastre. Nunti de stabi, uneori cu lautari pe masura gradului. Iar in functie de notorietatea lautarilor, creste si notorietatea petrecerii in cartierul nostru (altfel, unul foarte linistit).
Muzica, dedicatiile pentru nasu' mare, pentru nasa mica, miri si mirese, furatul miresei si uneori si strigarea darurilor - toate acestea ne fac noptile sfarsitului de saptamana mult mai interesante. Nu mai spun de nuntasii incinsi de atata voie buna, iesiti la umbra blocurilor sa hohoteasca cu chef in noapte. Sau de scandalul in care cavalerul de onoare s-a batut cu mirele in curte, iar mireasa a strigat plangand: "Di ci faci asta, maaaa?". Totul cu cateva sute de telespectatori din blocurile din imprejurimi.
Sigur ca sunam si la Politie uneori. Pentru a primi invariabil acelasi raspuns: este restaurantul armatei, nu avem ce face.
Si uite asa ajung la subiectul care ma preocupa de fapt astazi. De ce merg lucrurile prost in tara asta? Pai, printre altele, pentru ca institutiile sunt corupte, si chiar daca nu se sprijina una pe alta, merg incet, ce varfuri, sa nu cumva sa se calce una pe alta pe bataturi.
Sfarsitul postului coincide cu inceputul sezonului de nunti. In apropierea blocului meu exista un restaurant al armatei. Vedeti deja unde vreau sa ajung, nu?
Ca e sambata, ca e duminica, ba uneori chiar si in timpul saptamanii, de acum si pana in august, cu o mica pauza in postul Sf. Apostoli, nuntile si botezurile se tin lant. Nunti mari, ale copiilor diversilor stabi de armata (am citit pe un forum de mirese cam ce conditii trebuie indeplinite pentru a ajunge sa-ti faci nunta aici - pornesc de la gradul rudei care face cererea la comandament si se termina cu gradul de rudenie intre "gradat" si miri).
No, si sa revenim la nuntile noastre. Nunti de stabi, uneori cu lautari pe masura gradului. Iar in functie de notorietatea lautarilor, creste si notorietatea petrecerii in cartierul nostru (altfel, unul foarte linistit).
Muzica, dedicatiile pentru nasu' mare, pentru nasa mica, miri si mirese, furatul miresei si uneori si strigarea darurilor - toate acestea ne fac noptile sfarsitului de saptamana mult mai interesante. Nu mai spun de nuntasii incinsi de atata voie buna, iesiti la umbra blocurilor sa hohoteasca cu chef in noapte. Sau de scandalul in care cavalerul de onoare s-a batut cu mirele in curte, iar mireasa a strigat plangand: "Di ci faci asta, maaaa?". Totul cu cateva sute de telespectatori din blocurile din imprejurimi.
Sigur ca sunam si la Politie uneori. Pentru a primi invariabil acelasi raspuns: este restaurantul armatei, nu avem ce face.
Si uite asa ajung la subiectul care ma preocupa de fapt astazi. De ce merg lucrurile prost in tara asta? Pai, printre altele, pentru ca institutiile sunt corupte, si chiar daca nu se sprijina una pe alta, merg incet, ce varfuri, sa nu cumva sa se calce una pe alta pe bataturi.
duminică, 22 martie 2009
Bucurestiul sapunit
Angajatii firmelor de salubritate au iesit zilele acestea pe strazi sa curete si sa spele (cu detergent biodegradabil) Bucurestiul - mai exact trotuare, strazi, cosuri de gunoi, banci si semne de circulatie.
I-am vazut si eu si chiar ma miram ce i-a cuprins asa o harnicie dintr-o data.
Dar intrebarea mea este: la ce ne foloseste?
Nu, nu imi spuneti ca e curat, ca e frumos, ca miroase bine. Asta stiu.
Ma intreb la ce ne foloseste ca se intampla asta astazi si poate la anu' pe vremea asta. Cu asta nu rezolvi absolut nimic. Este ceva temporar, o actiune care da bine in presa, dar pe termen lung nu aduce nimic. Maine va fi din nou murdar.
Actiunile astea heirupiste au ca unic scop vrajirea populatiei. Daca vrei sa ai un Bucuresti curat, trebuie sa ai un plan mult mai bine pus la punct. Un plan permanent si pe termen lung.
Ceea ce se intampla astazi este un nimic impopotonat.
Si, apropo de ce ne mai bucura ochiul prin Bucuresti si ce fac autoritatile, iata aici un mic exemplu.
I-am vazut si eu si chiar ma miram ce i-a cuprins asa o harnicie dintr-o data.
Dar intrebarea mea este: la ce ne foloseste?
Nu, nu imi spuneti ca e curat, ca e frumos, ca miroase bine. Asta stiu.
Ma intreb la ce ne foloseste ca se intampla asta astazi si poate la anu' pe vremea asta. Cu asta nu rezolvi absolut nimic. Este ceva temporar, o actiune care da bine in presa, dar pe termen lung nu aduce nimic. Maine va fi din nou murdar.
Actiunile astea heirupiste au ca unic scop vrajirea populatiei. Daca vrei sa ai un Bucuresti curat, trebuie sa ai un plan mult mai bine pus la punct. Un plan permanent si pe termen lung.
Ceea ce se intampla astazi este un nimic impopotonat.
Si, apropo de ce ne mai bucura ochiul prin Bucuresti si ce fac autoritatile, iata aici un mic exemplu.
sâmbătă, 21 martie 2009
Despre dezvoltatorii imobiliari
V-am mai spus parerea mea despre noile ansambluri rezidenţiale - fiţe între betoane, ferestre mici si initimitate ioc.
Am găsit aici câteva informaţii foarte interesante şi despre seriozitatea acestor dezvoltatori imobiliari.
Am găsit aici câteva informaţii foarte interesante şi despre seriozitatea acestor dezvoltatori imobiliari.
joi, 19 martie 2009
Nostalgii
Astăzi am trecut pe lângă un apartament de la noi din bloc care avea uşa deschisă (aerisire in stil bloc-românesc).
Şi pentru că nu mă pot abţine de la a trage cu ochiul in casa altora, am privit înăuntru şi m-am trezit direct in lumea pe care mi-o amintesc de când eram copil: masa mare şi înaltă, cu patru scaune in jur, acoperită cu un mileu uriaş, iar in mijloc un vas de porţelan. Pe perete o vitrină cu ceşti, farfurioare şi platouri. Alături, bufetul în care stau probabil cele mai bune farfurii, cele care se scot numai când vin musafirii.
Mi-am amintit de copilărie, de vizitele în care vedeam invariabil aceleaşi elemente: masa cu scaune, vitrina, bufetul. Pe vremea aceea se mai purtau cărţile, aşa că biblioteca nu lipsea din casa nimănui.
Peste 20-30 de ani, cei care sunt acum copii vor privi la apartamentele renovate in vremurile de azi şi işi vor aminti cu nostalgie de termopane, tavan fals şi spoturi.
Şi pentru că nu mă pot abţine de la a trage cu ochiul in casa altora, am privit înăuntru şi m-am trezit direct in lumea pe care mi-o amintesc de când eram copil: masa mare şi înaltă, cu patru scaune in jur, acoperită cu un mileu uriaş, iar in mijloc un vas de porţelan. Pe perete o vitrină cu ceşti, farfurioare şi platouri. Alături, bufetul în care stau probabil cele mai bune farfurii, cele care se scot numai când vin musafirii.
Mi-am amintit de copilărie, de vizitele în care vedeam invariabil aceleaşi elemente: masa cu scaune, vitrina, bufetul. Pe vremea aceea se mai purtau cărţile, aşa că biblioteca nu lipsea din casa nimănui.
Peste 20-30 de ani, cei care sunt acum copii vor privi la apartamentele renovate in vremurile de azi şi işi vor aminti cu nostalgie de termopane, tavan fals şi spoturi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)