Inspirata de
povestea noptii de Inviere la Chicago, m-am hotarat sa mai scriu cate ceva despre noptile de Inviere de care-mi mai amintesc.
Cand eram mica, mergeam in noaptea de Inviere la
biserica Mantuleasa, de la noi din cartier. Pentru cei care nu cunosc zona, biserica aceasta este veche, din secolul 18 si are o curte plina de flori. Cand intri in curtea ei uiti de unde vii si ca esti in Bucuresti. Pur si simplu are o lume a ei.
Curtea bisericii era plina in noaptea de Inviere.
La aceeasi biserica mai venea si unul dintre crainicii Televiziunii Romane (cred ca dupa Revolutie, totusi), si toata lumea il privea, caci pe atunci ei erau singurele persoane care puteau aspira cat de cat la statutul de vedeta. Nu mai stiu daca era Petre Popescu sau George Marinescu (parca asa il chema, nu?).
Dupa Revolutie, lumea nu a mai incaput in curtea bisericii in noaptea de Inviere. Ce pacat ca noii veniti aduceau cu ei si noi obiceiuri: vorbit tare, rasete zgomotoase, mistouri. Si, de cativa ani, diverse tipuri de melodii de la telefoanele mobile.
Prin anii '90 am fost de Pasti la
biserica Sf. Silvestru, unde slujea parintele Galeriu. Era la moda pe-atunci sa frecventezi acea biserica, astfel incat lumea stransa acolo se imprastiase si pe strazile din jur, nemaiavand cum sa se apropie de biserica. Cand a inceput sa se cante "Hristos a inviat!", o fata de langa mine canta cu voce de soprana, incercand astfel sa se distinga in multime.
Pe la sfarsitul anilor '90 am mers la
biserica Stavropoleos, si va pot spune ca a fost cea mai frumoasa experienta, pentru ca totul a fost perfect: slujba, dar si participantii.
Acum vreo 3-4 ani am mers de Pasti la biserica Razoare si am avut ocazia sa vad una dintre cele mai suprarealiste scene. Daca as fi fost singura si nu ar avea cine sa-mi confirme ca asa s-a intamplat, m-as indoi de veridicitatea propriei mele amintiri. Era multa lume, ca de obicei plin de golani, iar de curtea bisericii deja nu te mai puteai apropia. Eram pe trotuar. Chiar langa noi, un capac de canal a inceput sa se miste si apoi s-a dat la o parte. Din canal a iesit, foarte demn, un barbat cu barba, intr-un palton vechi, cu palarie si cu un baston in mana. Se vedea ca se aranjase, parul si barba pareau pieptanate, iar intreaga lui tinuta, desi extrem de ponosita, era una a unui om elegant. A pus la loc capacul de canal, s-a indreptat si a intrat in multime, ca sa participe la slujba de Inviere. Toti cei de acolo ramasesera fara grai.
Anul acesta am fost la biserica militara din Dr. Taberei, o bisericuta de lemn a carei curte este plina in fiecare duminica. Ca in fiecare an, curtea era neincapatoare, asa ca lumea se ingramadea pe trotuar si in strada. La un moment dat a trecut o ambulanta cu sirenele pornite, dar oamenii nu se dadeau la o parte din calea ei. A fost nevoie ca soferul ambulantei sa foloseasca portavocea.
Si tot ca in fiecare an, am constatat ca nu inteleg de ce mai vin oamenii la biserica. Nu participa deloc la slujba Invierii. Nu canta "Hristos a inviat!", nu ii raspund preotului "Adevarat a inviat!", vorbesc intre ei si se hlizesc, gandindu-se probabil numai la festinul care-i asteapta acasa.
Totusi, se poate si mai.. bine, rau?
La stiri am vazut ca multi tineri au petrecut noaptea de Inviere in cluburi. Frumos, nu?