marți, 21 aprilie 2009

Nu inteleg!

Dupa cum va ziceam, merg la o sala de fitze (nu pot spune fiţe, este cuvantul care isi merita cu prisosinta tz-ul).
Si zau daca inteleg: intru in vestiar, dau ziua buna si nu-mi raspunde nimeni. Cand plec, la fel, nu-mi raspunde nimeni. Acum, ma intreb: suntem destul de intime incat sa ne plimbam fara jena si fara haine prin vestiar, dar nu suntem suficient de intime ca sa raspundem la un salut?

Acum cateva saptamani, mi-a raspuns cineva la salut. M-am intors surprinsa si am constatat ca e una dintre straineze. Nu stie decat "Buna ziua" si "La revedere" in romaneste, dar stie sa raspunda la salut.
Mda...

PS Cred ca ar fi cazul sa nu mai insist in ideea asta a mea de a saluta. Mai bine renunt.

15 comentarii:

Zazuza's Gulaschsuppe spunea...

ba sa insistam! sunt cu tine! ca si eu am acelasi soc de fiecare data! prima oara l-am avut aici, in Romania, la intoarcerea, acum muuuuulti ani de zile, de la o bursa din Serbia. acolo toata lumea zicea buna ziua la magazin, va rog, poftiti, multumesc,la revedere. ma intorc - ziceam - ca o floare in Romania, si aplic si eu procedeul - pt ca deja mi se implantase in creier. soc! vb alora de la mondenii :)). nimeni nu raspunde, parca ori nu eram acolo, ori vanzatoarea era surdo-muta. ideea proasta e ca eu nu m-am lasat de obiceiul meu, dar nici ei de al lor. acuma iar, in Austria, se saluta si se raspunde la salut. un client de-al meu m-a intrebat socat de ce lumea nu-i raspunde la salut la paine. hahahahahhahaah, saracu, natuerlich, el e austriac :)), si a crezut ca nu i se raspunde din cauza ca e strain :))!

Lady Io spunea...

Stii, nu m-ar deranja doar ca nu saluta. Dar macar sa raspunda la salut!
Ieri (ca de asta m-am si enervat) intru in vestiar, era o singura persoana inauntru. Deci nu avea cum sa nu ma auda. Ei bine, m-a ignorat complet, desi am salutat-o. Si ne si stim din vedere, mergand cam la aceleasi ore ne intalnim mereu.

Sonho de Lisboa spunea...

Sunt intru totul de acord cu Zazuza: sa nu renuntam la a-i saluta pe ceilalti!!!daca nici noi nu mai salutam, atunci cine???
Si eu ma lovesc de aceeasi nesimtire pitziporceasca de fiecare data cand intru si ies din vestiar...doar ca eu salut de doua ori: o data cu vocea mea (''la revedere!o seara buna!''), iar a doua oara le imit, cu voce lenesa si fandosita, pe cele care ar trebui sa-mi raspunda (''la revedere!vaaai, multumim, la fel'')!!!
bine, uneori sunt rea si spun, dupa ce inchid usa ''vai, fata!ce mult am lucrat azi...ma doare limba!'' sau ceva de genul...trebuie sa mentionez ca am o tovarasa de sala, asa ca joaca mea de-a pitzipoarca e si mai savuroasa :-))
In concluzie: daca ele nu vor sa ma salute, eu vreau (sa le salut pe ele)!!!ca e mult prea utopic sa spun ca vreau sa ma salute ele pe mine...

Lady Io spunea...

@Sonho_de_Lisboa
Stii, tot citeam un articol despre ardeleni, m-am regasit intr-o fraza foarte simpatica:
"Cunosc multe cazuri de ardeleni frustati ca o replica - ce in mintea lor trebuia sa fie de o ironie muscatoare - a ramas, well, fara replica. Adrisantul “n-a prins-o”. A luat-o de buna, ba i-a mai si multumit pentru “compliment”."

M-am regasit foarte bine in fraza asta. Asa ca as renunta daca the pitzies tot nu s-ar prinde...

Sonho de Lisboa spunea...

Eu nu renunt, stiu ca sunt auzita si tot mai sper ca se va schimba ceva intr-o zi...
Nu sunt ardeleanca decat prin adoptie, asa ca uneori prefer sa dau cu bata decat sa mai inghit frustrari...imi aduc aminte de o intamplare de la birou (ca ma lovesc si acolo de astfel de creaturi, pe care le numesc euglene verzi, ca sa nu mai jignesc sarmanele vertebrate, care nu-si merita comparatiile cu oamenii!!): intr-o zi, am intrat intr-un birou cu doua euglene verzi si le-am salutat prima, asa cum se cuvine...bineinteles, nu am primit niciun raspuns...am salutat inca o data, am asteptat si...nimic!eram cu spatele la ele, cautam ceva intr-un dulap si am simtit cum tot sangele imi urca in cap si tasneste apoi pe toti peretii...m-am intors spre ele si, cu un zambet cat s-a putut de ironic, in conditiile date, le-am intrebat: ''auziti, voi chiar nu stiti sa raspundeti la un salut??''

Lady Io spunea...

Pai si ti-au raspuns? Ce-au raspuns? Nu ne lasa fara finalul povestirii!

sonho de lisboa spunea...

haha, scuze, a trebuit sa plecam de-acasa val-vartej :-)) dupa ce am rezolvat toate problemele, am vazut asa: Lisabona (am ajuns si eu in sfarsit in Bairro Alto ziua, ca tot omul :)), Sintra (castelul maur, padurile si drumurile necunoscute de turisti din Serra de Sintra) si un apus superb in Peninha, catarati pe niste stanci si cu ochii pe ocean si plaje si tot ce se asternea la picioarele noastre...voi dezvolta la mine pe blog, cand ne vom intoarce din sud!maine dimineata e plecarea :))
cat despre euglenele verzi de multinationala, s-au uitat la mine cu ochii mariti din cauza iesirii mele neasteptate, si-au cerut scuze si m-au salutat :-)) vezi ca se poate??
si mai sunt cateva astfel de exemplare in firma, pe care trebuie sa le trag de maneca sa-mi raspunda la salut, de obicei repetand ceea ce am rostit, pe un tot vadit iritat...cred ca sunt foarte greu de inghitit pentru unii, insa putin imi pasa!am pretentia sa mi se raspunda, atata tot...

Lady Io spunea...

Pai, in primul rand, ce pot sa-ti zic? Te cam distrezi tu acolo, micut vis de Lisboa...
Si apoi, legat de euglenele verzi, intrebarea este: data urmatoarea ti-au raspuns la salut? Adica macar a contat?

Lady Io spunea...

Ah, mi-a placut asta cu "drumurile necunoscute de turisti". Cand ajung si eu la Lisabona, pe acolo vreau, sa stii!

sonho de lisboa spunea...

iar mie mi-a placut ''micut vis de Lisboa'' :-))

sa stii ca euglenele au inceput sa ma salute din acea zi, se vede treaba ca nu sunt atat de nevertebrate pe cat credeam eu ;-))

si sa stii ca m-am gandit la tine cand zburam cu masina pe un drum cum nici nu poti sa-ti imaginezi...de fapt, hai sa-ti dau o mana de ajutor: porneste din Peninha, serpuind prin paduri care-ti taie rasuflarea (si-n care am descoperit salcami infloriti, imagineaza-ti ce bucurie!!!), apoi printre dealuri pe care se odihnesc niste case care ar putea servi drept model de bun-gust arhitectonic pentru toate grozaviile construite ''acolo''...si gradini in care simti ca vrei sa te pierzi, pentru a ajunge apoi langa Ocean...acolo unde se intinde o plaja nespus de frumoasa, cu dune de nisip, care pareau desprinse dintr-o alta lume, lumina apusului facand-o parca si mai frumoasa...este un loc in care nisipul paraseste plaja si ajunge direct sub rotile masinilor, iar tu ai impresia ca ai parasit soseaua, luand locul nisipului...apoi ne-am indreptat spre Cascais, ocolind Boca do Inferno (atat de plina de turisti, bucurandu-ne de ultimele culori fermecate, in timp ce fredonam un cantecel simpatic de la radio :-))

Lady Io spunea...

Aha, deci a servit la ceva.
In rest, astept sa ma duci si pe mine cand ne vedem acolo :-)

Sonho de Lisboa spunea...

te ducem, cum sa nu?! :-))
cu promisiunea ca vom evita zonele care colcaie de turisti (bine, trebuie sa vezi Sintra, desi e sufocata de tot soiul de gura-casca din toate colturile lumii, cu aparatul foto de gat si cu o gura cat o sura, ca doar trebuie sa vada lumea ca sunt de pe alte meleaguri...si, mai ales, sa auda!!!) eu ma gandesc intotdeauna la Sighisoara cand sunt acolo...si, implicit, la tine :-) si sunt convinsa ca iti va placea tare mult!

Lady Io spunea...

Abia astept!

Sonho de Lisboa spunea...

sa inteleg ca se mai naste un vis micut de Lisabona/Portugalia? :-))

eu abia astept sa plecam spre sud...e atat de cald afara!!!ieri ne-am sufocat la 30 de grade, eu fiind toata imbracata in negru...
astazi imi voi pune fusta alba, lunga si larga, o bluzita alba si sandalutele de plaja :-)) cred ca ne vom opri direct pe nisip, langa ocean ;-)
gataaa, ma duc sa-l trezesc!!! :-) ca nu mai am rabdare...

Lady Io spunea...

Haha, cine stie?
Hai, fugi, la plaja!