Deosebit

Cuvantul de care ma feresc tot mai tare in ultima vreme este "deosebit". Daca aflu de pe net ca o pensiune este situata intr-o "locatie deosebita" (locatia, prin natura cuvantului impropriu folosit, este cu siguranta deosebita), precum si ca decorurile sunt "deosebite", deja incep sa caut alta pensiune, mai putin deosebita.
"Deosebit" se traduce de cele mai multe ori prin kitsch la nivel maxim si spoiala cu sclipici care ascunde mizeria si proasta calitate.
Dintr-un motiv sau altul constat ca tot mai multi dintre semenii nostri sunt in cautare de lucruri "deosebite": gresia si faianta trebuie sa fie "deosebite" - ce conteaza ca stai in aceeasi ordinara cutie de chibrituri in care stau milioane de alti oameni? Daca pe faianta avem niste modele egiptene deosebite si eventual si un brau cu chipul lui Nefertiti, garsoniera se transforma brusc in descrierea de pe site-urile de imobiliare: "garsoniera cu finisaje deosebite". Daca adaugam si un parchet albastru, asortat la faianta azurie cu desene aurii de pe holul de la intrare, succesul este garantat.
Deosebite sunt si tunsorile inegale de care beneficiaza trei sferturi dintre femeile de pe strada, dar si unghiile cu modele savante. Deosebite sunt si cele cateva sute de baruri si restaurante in care decoratorul a ingramadit niste sifoane vechi, un fier de calcat cu carbuni si ceva reproduceri dupa afise din anii '50-'60.
La fel cum deosebite se promit sejururile all inclusive oferite de agentiile de turism, magazinele de decoruri interioare pline de statui si de animal print, masinile mai scumpe decat apartamentele si vacantele in locuri exotice.

Se pare ca este cuvantul cheie si in acelasi timp dorinta multor compatrioti: sa fie diferiti, sa fie altfel, sa aiba lucruri diferite. Intr-un cuvant, sa fie deosebiti. Nu prin nivelul de cultura, nu prin cartile citite sau faptele de altruism, numai si numai prin ceea ce se vede si se cunoaste de la distanta.

Mergand un pic mai departe, vom constata ca dorinta de a fi "deosebiti" ne impiedica sa avem comunitati inchegate, orase coerente din punct de vedere arhitectonic si, in general, sentimentul de apartenenta la o comunitate si un popor.

Eu una ma retrag in coltisorul meu banal si ma feresc de tot ce e deosebit. Original, nu?

Sursa

Hristos a inviat!

Pe net, dintre articolele de sezon, unul imi atrage atentia. Titlul este "Cum evitam intoxicatia cu oua". Nu am citit articolul, pentru ca stiu exact cum se evita intoxicatia cu oua: nu mancam ca disperatii (a se citi "nu bagam in noi ca disperatii").

Dinozaurii

Adevaratul mit spulberat de stirea de mai jos este acela ca in presa trebuie sa ai notiuni elementare de limba romana. Unii dinozaurii? Unii ziaristii ar trebui sa treaca prin clasa a 4-a inainte sa fie angajatii sa scrie stiri. Sau poate stirii.

Dezacordurile "este" la mare cautare

Tot am senzatia ca in ultimele luni pe site-ul Realitatea stirile sunt scrise de catre niste copii care lipsesc in mod constant la orele de limba romana. Exemplul de astazi este numai unul dintre multele cazuri pe care le-am vazut de ceva vreme.

Romanii si occidentul

Nu inceteaza sa ma uimeasca neobositul dispret pe care il avem fata de tot ceea ce ne este propriu.
Orice este romanesc este nasol, este demn de dispret si oricum, mult mai prost decat orice este strain. Occidental, sa ne intelegem bine. Norocul nostru cu orientalii, pe ei ii putem dispretui in voie.

Sa revenim la occidentali: orice este occidental este bun: ca sunt haine (made in China, dar cu etichete de firma), ca sunt mancaruri sau maniere, tot ce este occidental este bun, iar ceea ce este romanesc este bun de aruncat la gunoi. In mod ciudat, tocmai cei mai entuziasti fani ai civilizatiei occidentale esueaza in aplicarea modelului pe care il admira.
De cate ori nu ati auzit vreo cucoana comentand in gura mare in tramvai ca traim intr-o tara de rusine? Uitam ca si noi suntem o parte a problemei. Cand ne plangem in gura mare, ar trebui sa ne intrebam cat este de occidentala aceasta atitudine. Daca tot ii admiram pe vest-europeni, cat de des credeti ca am vedea un neamt sau un olandez ocarandu-si tara in gura mare? Nu ca ei nu ar avea probleme, dar ei sunt persoane eficiente din fire. Iar lamentatul nu a produs niciodata nimic altceva decat deprimare. Deprimarea este contraproductiva, se stie.

De cate ori nu ne uitam cu dispret la Biserica ortodoxa si cu admiratie la cea catolica? O cunostinta imi explica plina de dispret ca nu intelege de ce ortodocsii ingenuncheaza si nu le-a putut explica unor straini acest gest. Sigur, si catolicii au propriile lor gesturi care fac parte din cult, dar la ei sunt misto, doar la ortodocsi nu. Ma intreb daca strainii respectivi, care puneau aceasta intrebare, ar fi raspuns stramband dispretuitor din nas atunci cand ar fi fost intrebati despre orice legat de Biserica lor.

"Mai aveti mult timp pana o sa va civilizati!" tipa, intre doua injuraturi, un comentator de pe un ziar online. Sa fim bine intelesi, doar civilizarea nu va incepe cu el. Nu, el este civilizat, doar ne atrage atentia in limbajul nostru ca trebuie sa ne civilizam si noi. Cu admiratia pentru occident pe care o au astfel de comentatori, poate ar trebui sa se uite un pic pe comentariile cititorilor de pe slate.com, de exemplu.

De cealalta parte a baricadei, romanii verzi se mai hranesc inca din iluzia ca "baietii nostri" vor face treaba buna in campionatele de fotbal, daca nu-i mai fura arbitrii.
Dispretuiesc camembertul si branza de capra, ca doar nimic nu se compara cu telemeaua noastra romaneasca.
Premiile Grammy? Dar ce, Maria Ciobanu si Sofia Vicoveanca nu ne incanta destul? Iar uneori ne incanta si vecinii, doar nu-i putem lasa sa sufere din cauza linistii.
Excursii in strainatate? Roma, Paris, Ravenna? Avem o tara asa de frumoasa, avem atatea de vazut. Tara noastra are mare, munti, paduri, ce ne-ar mai trebui sa mai vedem in lumea asta? Nimic nu se compara cu tara noastra romaneasca. Si cu dorul nostru romanesc. Si cu baietii nostri. Observati ca sunt "ale noastre" toate, si tocmai de asta sunt bune, asta le da valoare.

Intre cele doua tipuri de romani, ma vad nevoita sa nu ma plang de existenta lor, ci sa incerc sa le aduc la cunostinta ca Romania are locuri frumoase si chiar civilizate, mancaruri gustoase si oameni civilizati, ca exista loc insa de mult mai bine si ca nu ne strica un pic de experienta occidentala, ca Romania nu este centrul lumii si ca ar trebui sa ne mai intereseze si alte sporturi pe lumea asta.

Semne

Mai intai au aparut timide cateva raze de soare.
A doua zi au inceput gugustiucii sa cante.
Chiti cauta acum petele de soare si se intinde pe ele la plaja.
Am auzit voci de copii afara.
Si in sfarsit, vecinul de la parter este din nou afara, surubareste la Trabant.

Sunt semne clare, a venit primavara!

Groaznic!

Intai au fost Moni si Iri. Mi-a fost greu sa accept, dar intr-un final am inceput sa ma obinuiesc cu ideea.
Dar acum aud de Oana si Pepe. Sunt sfasiata. Ce mai inseamna dragostea pura in ziua de azi?
Cum o sa ne mai ducem vietile de-acum incolo, stiind toate aceste lucruri teribile?