Nu puteam să trec astăzi peste Mărţişor, să nu il bag în seamă, ca şi când nu ar exista.
Ieri am umblat prin oraş. Mai corect spus, am umblat printr-un alt oraş, alcătuit din tarabe, care s-a întins peste marele oraş.
Mărţişoare aurite, mărţişoare aiurite, semne zodiacale si animăluţe, animăloaie de pluş, lebede bolânde din sticlă, coşari, buburuze, flori de plastic - toate acestea inconjurate de sute de cumpărători pretenţioşi si nehotărâţi, de cumpăratori plictisiţi si zgârciţi, de cumpăratori curioşi si entuziaşti.
La Muzeul Ţăranului Român, unde era unul dintre Târgurile de mărţişoare mai intelectuale, coada era atât de mare la intrare încât am renunţat să mai intru. Mai departe, birjar, spre Muzeul Satului! Tot coadă. Am renunţat.
Cineva spunea că asta este o dovadă ca oraşul nostru adăposteşte prea mulţi oameni. Eu zic că este adevărat, dar este si o dovadă ca românii sunt mai dornici de frumos decât i-am putea bănui. Aşa că scuzele celor care intoxică piaţa cu tot felul de lucruri kitsch, de la obiecte decorative până la emisuni de televiziune nu stau in picioare. Există un public dornic de lucruri autentice. Există un public dornic de cultură. Există un public pe care ar trebui să-l respectăm.
Aşa că, iată, am veşti bune: mai există speranţe.
După cum vedeţi, sunt într-o dispoziţie optimistă azi. O fi din cauza primăverii.
Bucuraţi-vă de Mărţişor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu