luni, 22 martie 2010

Saptamana buna se cunoaste de luni dimineata...

... sau cum arata dezastrul matinal

Stii ca te asteapta ceva nasol atunci cand tramvaiul opreste undeva unde nu e nici trecere de pietoni, nici semafor, nici statie, nici intersectie. Vatmanul coboara din tramvai si apoi urca inapoi cu o mutra preocupata. Te rogi de el sa-ti dea drumul si, daca are suflet bun, il indupleci. Daca nu, poti muri sufocat in panica tipica celor care sufera de claustrofobie.

Totusi, dat peste un vatman cumsecade. Cobori si constati ca de fapt tramvaiul s-a oprit din cauza unei intersectii, in spatele unui card de tramvaie. Intersectia pare un puzzle ingenios, din care nu mai poti scoate o piesa nici cu ciocanul. Un alt tramvai din sens opus blocheaza si tramvaiele de pe cealalta linie. Semafoarele nu functioneaza (da, din cauza asta nici nu mai merge nimic), dar nu e periculos sa traversezi, nicio masina nu poate trece.

Taxiuri nu exista (sunt blocate in intersectie, bineinteles), autobuze nu (si ele, culmea, tot acolo), asa ca mergi cu constiinta omului care are de ajuns undeva la o anumita ora. Si mergi si mergi. Pe tocuri. Si uite asa, strabati 4 kilometri sperand totusi sa mai prinzi un tramvai. La un moment dat trec cateva tramvaie scapate din marea invalmaseala, dar sunt atat de pline incat nu mai intra nici macar un ac. Iar apoi nu mai trec.

Dupa 4 kilometri, 2 basici, cativa caini ocoliti cu gratie si tone de praf inghitite, ajungi cu intarziere de jumatate de ora la serviciu. Esti printre fericiti, restul sunt blocati in trafic sau mai asteapta inca un tramvai ce va sa vina...

PS Am vazut la comentariile stirii ca erau oameni care se indoiau de numarul tramvaielor blocate. Nu este exagerat, eu am ajuns la inceputul blocajului si erau cate 10-15 tramvaie de fiecare parte a intersectiei, sunt doua linii de tramvai, deci ies la numar...

duminică, 21 martie 2010

Restaurante bucurestene: Pinar

Astazi inaugurez o rubrica noua: cronica de restaurante bucurestene. Nu va fi actualizata foarte des, pentru ca nu merg des sa mananc in oras. Insa atunci cand merg, va voi spune care este parerea mea despre locul respectiv. Aceasta rubrica nu este platita, nu este o reclama, contine doar parerile mele.

Primul pe lista mea este un restaurant cu specific turcesc: Pinar. Aflat la intersectia dintre str. 13 septembrie si Drumul Sarii, este un restaurant care probabil nu atrage atentia nimanui si nici nu inspira multa incredere. 
Cei care mai viziteaza blogul meu de gatit stiu ca-mi plac mancarurile orientale, deci nu se vor mira ca am ales totusi acest restaurant ca fiind unul dintre preferatele mele.

Locul este foarte simplu amenajat, fara pretentii. Intr-un colt, un televizor merge pe un program turcesc in permanenta, insa sonorul este la un nivel acceptabil. Nu va sfatuiesc totusi sa va asezati la masa de langa usa de la intrare. In vecinatatea ei se afla o alarma care bipaie la intervale regulate si va poate deranja.

Servirea este si ea una fara pretentii: va veni sa va intrebe ce doriti sa mancati fie un turc (probabil patronul restaurantului), fie o chelnerita care va va ajuta si sa va descurcati prin meniu daca simtiti nevoia. Meniul este foarte simplu, bazat mai mult pe carne, sunt numai cateva feluri de mancare, insa va asigur ca tot ceea ce am incercat a fost gatit impecabil.


Am ales compania unui ayran in asteptarea mancarii. Un ayran simplu, asa cum puteti gasi in orice colt de Istanbul sau pe care il puteti face singuri acasa.




A sosit si mancarea:
Domatesli - kebap de oaie nepicant, asortat cu rosii coapte, bulgur, salata de varza rosie, ceapa taiata si un ardei iute copt (va recomand atentie maxima la muscatul din ardei. Nu este iute, este extrem de iute!).



Hashas - kebap de miel nepicant, asortat de asemenea cu rosii coapte, varza rosie, bulgur si ceapa, acompaniat de data asta de doi ardei iuti copti.


Mancarea a fost insotita de lipie proaspata, probabil facuta tot de ei.


Dupa terminarea mancarii, patronul va ofera un ceai (nu stiu daca e sau nu din partea casei). Va recomand sa-l acceptati daca nu este foarte tarziu. Este un ceai exceptional, foare tare, care se bea in pahare mici. De data asta nu am luat, pentru ca era foarte tarziu si voiam sa dorm in noaptea respectiva.

In alte dati am mai comandat si alte feluri de kebap, mai picante, precum si o delicioasa ciorba de linte. Niciodata nu am fost dezamagiti, pentru ca la Pinar se gateste cu adevarat bine. Pentru desert, un kadaif (kataif) sau o baclava sunt perfecte.

Daca mergeti aici nu va temeti sa mergeti la baie: totul este curat si decent.
Singura problema ar fi cu parcarea. Restaurantul nu are parcare, exista o straduta chiar langa el unde se poate parca, daca nu este deja foarte aglomerat.

Daca v-a placut ceea ce ati mancat si vreti sa faceti si acasa, cativa metri mai incolo se afla macelaria unde se prepara aceste kebapuri minunate, dar si carnati si alte bunatati turcesti. Tot aici gasiti carne vita, miel si oaie foarte proaspete si fragede, condimente turcesti, bulgur (grau zdrobit), coji uscate de vinete pentru vinete umplute, conserve cu diverse mancaruri turcesti.

Adresa restaurantului: Str. 13 septembrie nr.272, sector 5, Bucuresti
Tel: 4113001, 0723178400

miercuri, 17 martie 2010

Calcul simplu

Daca:
- eu fac de acasa pana la gara un timp, sa-l numim x
- din gara pana in alt oras fac un alt timp y
- iau un taxi cu care ajung la destinatie intr-un timp z
Stiind ca: 
x=y+z
Aflati:
Cum se numeste orasul meu?
 

luni, 15 martie 2010

Plasa

De cand eram mica, plasele jucau un rol important in viata familiei. Ele erau pastrate, carpite, spalate, nu lipseau niciodata din geanta. Caci nu se stia peste ce coada dai.
Cand supermarketurile au inceput sa dea plase gratuite, ne-am simtit liberi de caratul plasei de carpa si am trecut la domnia plasticului asupra bunului simt. Care nu s-a incheiat, in ciuda faptului ca nu mai sunt gratuite.

Totusi, ceea ce nu s-a schimbat este respectul acordat plaselor noastre - fie ele din carpa sau plastic. Ati remarcat vreodata in autobuz cate plase stau jos, pe scaun, in timp ce posesorii lor stau in picioare langa ele? In cel mai bun caz , posesorul plasei ocupa si el un loc langa ea. Daca prinde.

Intr-o cofetarie, pe singurul scaun de la singura masa statea cuminte o plasa. La coada nu statea, dar nici prajituri nu manca. probabil i le cumpara stapana ei, care era la coada. Nimeni nu a indraznit sa o deranjeze.

Cand vreau sa iau si eu un loc, marea intrebare este: sa o deranjez sau nu? Si pe cine sa intreb, plasa sau stapanul?

duminică, 14 martie 2010

Dialog

Ieri dimineata am surprins urmatoarea conversatie la mine in casa, discutie om-pisica:

Om: Ce faci, Chiti?
Pisica: Miaaaaauuuu?
Om: Unde?

M-am retras, nu am vrut sa ma bag intr-o discutie care nu ma privea.

sâmbătă, 13 martie 2010

Iubirea de sine miroase a bine

Monica ar vrea sa stie cum vad eu iubirea de sine. Si atinge in felul asta un subiect delicat: sunt ani de zile de cand eu nu mai sunt prima pe lista propriilor mele prioritati.
Sentimentele confuze, teama, comoditatea m-au tinut departe de mine insami. Vreau sa schimb asta. Se intampla sa cred ca iubirea de sine este cel mai important lucru care ne mana in viata. Nu numai pentru ca este motorul care ne impinge inainte, ci si pentru ca este cea care sta la baza iubirii fata de ceilalti. Stiu ca nu toata lumea este dornica de citate biblice, dar iata unul care trebuie sa ne puna pe ganduri: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!".

Acum ca v-am zis parerea mea, vreau sa stiu ce cred Iulia, Morticia si Belle de Jour.

joi, 11 martie 2010

Franturi de Bucuresti, prin bucurestenii sai

Aseara am stat la film langa un baiat care i se adresa unui amic la telefon cu "Barosane". Iar spre sfarsitul filmului (Alice in wonderland) a declarat incantat ca "dintre toti, motanul este cel mai panarama". Este bogata limba romana in sensuri, nu credeti?

Intr-o zi, o fetita mica-mica a recitat si a cantat toate poeziile si cantecelele de la serbare in tramvai. Nu numai pe ale ei, ci si pe ale colegilor. Efectul a fost surprinzator, pana si cocalarii care scuipau seminte intr-un colt se oprisera sa o asculte si se minunau. Deci cu o floare se face primavara, chiar daca dureaza foare putin.

 Tot in tramvai l-am auzit pe un domn spunand la telefon: "Te rog sa nu-mi mai pui intrebari care nu-mi plac!" Si chiar mi-a placut ideea, cum ar fi sa putem dicta ce intrebari primim?

Doua doamne discutand pe strada despre o nunta la care una dintre ele participase: "Iar mireasa avea o rochie... cum sa-ti zic, jurai ca era Elena din Troia!" O norocoasa, as putea zice, eu nu am prins-o pe Elena din Troia.

O fetita care se impiedica pe strada exclama, cu un ton foarte natural: "Fir-ar sa fie!". Chiar asa, fir-ar sa fie, de unde a invatat sa vorbeasca asa?

duminică, 7 martie 2010

Un concert si o fapta buna

Sistemul medical din Romania se asigura ca avem mereu ocaiza de a face fapte bune. Asta pentru ca daca ai nenorocul sa te imbolnavesti grav, trebuie sa ai bani ca sa-ti castigi dreptul la viata. Chiar daca platesti lunar asigurarile de sanatate.
Poate credeti ca este o vorba in vant, dar iata ca tot mai multe persoane sunt nevoite sa iasa din anonimat si sa ne ceara un lucru simplu, sa le dam o sansa in plus de viata.
Cristina Dinu are 26 de ani si in loc sa se gandeasca la cariera ei, la prieteni si la familie, se intreaba daca va reusi sa stranga suficienti bani pentru a-si plati dreptul de a se insanatosi. Am citit despre ea pe bloguri, pe facebook, am vazut afisele prin oras.
Va recomand sa cititi blogul ei, veti vedea ca este o lectie de viata, de bun simt si de demnitate. Cristina se intreaba daca oamenii o judeca pentru ca a ales sa faca tratamentul la Viena. Tratamentul respectiv nici nu exista in Romania. Oamenii nu trebuie sa o judece pentru aceasta alegere, trebuie sa judece sistemul medical romanesc.
Si acum sa revenim la titlul postarii mele. Miercuri seara un concert caritabil va avea loc la Jukebox Club. Detalii gasiti pe blogul Cristinei. Biletul costa 30 de lei. Cei 30 de ron platesc biletul la concert si la o fapta buna. Pentru Cristina, este un bilet de intrare la tratament.
Daca nu ajungeti la concert, nu e o problema. Se poate dona si prin SMS la 879 suma de 2 euro. Vi se par bani multi sau putini?
Pe blogul ei puteti dona prin Paypal. Iata si conturile bancare daca preferati transferul bancar:

I. CONTURI
a) Conturi personale :
Cont in LEI deschis la BCR Sucursala Gaesti, Dambovita
Cont : 2511.A01.0.6135006.0318.ROL.1
Cod IBAN RO60RNCB0318061350060001
Titular : Dinu Cristina Liliana
CNP : 2820902150457

Cont in EURO deschis la BCR Sucursala Gaesti, Dambovita
Cont : 2511.A01.0.6135006.0130.EUR.1
Cod IBAN RO11RNCB0130061350060001
SWIFT CODE : RNCBROBU
Titular : Dinu Cristina Liliana
CNP : 2820902150457

b) Datele contului in care trebuie sa achite contravaloarea transplantului, al Spitalulului General din Viena – Clinica Universitara sunt urmatoarele :

Titular cont /Beneficiar : Allgemeinen Krankenhauses der Stadt Wien – Universitatskliniken
Bank Austria Creditanstalt
IBAN : AT31 1200 0514 2845 5902
Numar cont : 51428455903
BIC/Swift Code BKAUATWW
BLZ : 12000
cu mentiunea ”Akonto DINU Cristina-Liliana/StZTX”

Iata, nu mai avem scuze. Posibilitati de ajutor sunt nenumarate.
Multa sanatate, Cristina!

sâmbătă, 6 martie 2010

Proba bicicletei

In Argentina a fost initiat un proiect prin care se masoara gradul de securitate din diverse cartiere si orase printr-un test foarte simplu: se lasa o bicicleta pe strada, fara lant, si se asteapta sa se vada cat dureaza pana cand aceasta bicicleta este furata.
Daca dureaza mai mult de o ora, se considera ca zona respectiva este oarecum sigura.

Modelul a fost preluat si in alte tari:



Ma gandeam ca am testa acelasi lucru si in Bucuresti. Ca sa fie mai interesant, as lega totusi bicicleta cu un lant, sa mai intarziem hotii cu 2-3 secunde.

joi, 4 martie 2010

Un lift de...

Ce credeti ca am gasit in seara asta in unul dintre lifturile de la noi de la bloc?
Vreti niste indicii? Maro, moale si mirositor.

Nu vreau sa va stric seara cu imaginea asta, dar nu vedeti cum se leaga lucrurile? Chiar e de mirare ca tot mai multi romani vor sa paraseasca aceasta tara de... ghiciti voi?

luni, 1 martie 2010

Medicamente, medicamente!

Imi povesteste ieri (duminica) un cunoscut ce i se intamplase in urma cu numai o ora.
Iese omul din casa si se duce spre coltul strazii. Acolo, o femeie intre doua varste, cu un pardesiu descheiat si total goala in pardesiu racneste si urla.
La un moment dat, femeia se repede la chioscul de ziare si da cu un picior in geam. Geamul se sparge. Niste copii rad. Amicul meu suna la 112, le povesteste ce se intampla. Cei de la 112 il intreaba unde se afla femeia respectiva. Le explica in ce zona se desfasoara actiunea, este pus in asteptare. Dintr-o data, se trezeste ca vorbeste cu altcineva. Dupa momente de nedumerire, isi da seama ca i s-a facut legatura la ambulanta. Cei de la ambulanta il intreaba de ce a sunat. Le spune ca a povestit deja, dar i se cere sa repete povestea. Le spune tot, este intrebat (evident!) din nou unde se afla persoana respectiva. Le explica in ce zona, se uita in jur si constata ca femeia disparuse.
Finalul povestii, caci obiectul apelului se facuse nevazut.