joi, 31 decembrie 2009

La sfarsit de an

La sfarsit de an simt nevoia sa trag cateva concluzii intelepte:
Nu subestimati adevarul vorbei ca sanatatea e mai buna decat toate! Si tineti minte ca sistemul medical poate fi mai nociv decat boala in sine.
Animalele pot fi prieteni mai bune decat oamenii. Pe de alta parte, gargaritzele sunt prietene si mai bune :)
Lotusii se planteaza usor daca nu mergi pe unde nu trebuie. Brazii in schimb se pot planta pe geamurile de la tramvai.
Zen-ul nu stiu daca exista, dar este mai sanatos pentru noi sa-l cautam si sa incercam sa acordam importanta numai acelor lucruri care merita.
Sa ai blog este fain pentru ca descoperi ca nu esti singura persoana care gandeste intr-un anumit fel.

Si in final, va doresc exact ceea ce-mi doresc si mie pentru 2010: sanatate, intelepciune, dragoste si noroc.

sâmbătă, 26 decembrie 2009

De Craciun ne regasim copilaria

Am gasit un articol care exprima foarte bine ceea ce ar trebui sa se intample de Craciun, dar nu se intampla. Asa ca n-am sa insist, vi-l recomand.
Astazi o sa va povestesc cum pe mine, in fiecare an, in perioada aceasta ma apuca un alt soi de nebunie. Cea de a ma simti copil din nou.
Trecand peste sinistrele ore de lucru manual din scoala generala, niciodata nu am facut nimic de mana, mai ales ca nu sunt o persoana indemanatica (asa cum ar spune mama mea, am doua maini stangi). Acum vreo doi ani insa, am invins teama de neindemanare si am purces la facut figurine din lut de Craciun. Dupa indelungi chinuri, singurul rezultat al muncii mele este renuletul chinuit de mai jos. Coarnele ii cad mereu, de tinut pe picioare nu se tine prea bine, insa mi se pare ca are o fata haioasa si iubareata si este numai buna ca sa va ilustrez ce vreau eu sa va urez: Craciun fericit!
Dupa ce radeti de renul meu, vedeti cum am evoluat anul acesta, cand am facut alte figurine, de data aceasta de turta dulce.


miercuri, 23 decembrie 2009

Viena-l astepta pe pruncul Iisus

Am pastrat pentru perioada asta cateva poze de la Viena, care la sfarsitul lui noiembrie deja astepta Craciunul cu celebrele piete de Craciun si cu luminite mii.






marți, 22 decembrie 2009

La posta

Inainte de Craciun, spiritele sunt ininse pe peste tot - pe strazi, in magazine si la posta.
 
Merg azi la posta sa trimit cateva felicitari old fashioned. Inauntru, lume multa si un miros pe masura. Ma asez la coada la timbre. In fata, direct la functionara, intra un tip inalt si cere doua timbre, ignorandu-i pe fraierii care stateau la coada:
- Dati-mi si mie doua timbre!
- Da' domnu', dumneavoastra nu serviti coada? se ratoieste un barbat din fata mea, care-si tine de mana copilul de 2-3 ani.
Nesimtitul il ignora. Clientul revoltat nu se lasa:
- Sa stiti ca si eu tot pentru doua timbre stau, la fel si ceilalti. Trebuie sa stati la coada.
- Ei lasa, pentru doua timbre n-o fi foc, raspunde sictirit nesimtitul.
- Cum sa nu fie foc, dom'le? Stam toti la coada, ce crezi ca suntem mai fraieri?
Nesimtitul nu raspunde, dar parerea lui privitoare la aceasta ultima intrebare este evident. O doamna de pe margine intervine:
- Pai bine, dom'le, dar te bagi asa, nu vezi ca domnu'; are si copil si sta la coada?
- Nu conteaza daca am sau nu copil, intervine clientul revoltat.
- Ce, ma, acum mare problema ca iau io doua timbre, ia mai da-te dracului! riposteaza nesimtitul.
Dintr-o data, de la coada de la ghiseul de alaturi sare un tip:
- Ce, ma, crezi ca daca esti mai mare merge asa treburile cum vrei tu?
Acum observam si noi ca e cam mare nesimtitul. Dar acesta continua imperturbabil:
- Am doar doua timbre de luat!
- La fel si domnu', care are si copil! (se pare ca era singurul argument valabil, noi ceilalti, fara copii nu aveam dreptul la respect)
- Ei, si?
Noul intrat in discutie se repede deodata de la locul lui si se iteste in fata nesimtitului, cu pieptul in fata:
- Ma, tu esti chiar nesimtit? Ce, te faci ca nu pricepi ca se sta la coada? Nu intelegi ca domnu' are si copil, chiar asa de nesimtit esti?
- Da' care e problema ta, nene?
- Problema mea? Poate vrei sa-ti explic eu problema mea afara!
Se lasa linistea. Diriginta postei, o femeie maruntica, vine la tipul cu chef de baiaie si incearca sa-l linisteasca:
- Haideti, domnu', haideti, nu va enervati!
Tipul pleaca la coada lui, o functionara vine la cel cu copilul si-i da timbrele, iar cea de la ghiseu il serveste si pe nesimtit.
Iar eu raman la coada, caci nu am nici tupeu si nici copil.
 
Ajung si eu in fata, cer patru timbre si astept 10 minute sa mi le dea. Si inca 5 ca sa-mi dea restul. Cred ca timbrele si banii sunt hand-made in spatele ghiseului, altfel nu-mi explic. Nu-i de mirare ca nervii sunt intinsi la maximum la posta. Si nici ca lumea a renuntat la posta clasica in favoarea mult mai prietenosului e-mail.
 

vineri, 18 decembrie 2009

Nu aveti chef...

... sa desenati braduti pe geamurile aburite ale tramvaiului sau autobuzului?
... cantati colinde in timp ce va luptati cu zapada? (Let it snow, let it snow, let it snow!)
... le zambiti tuturor vecinilor, chiar si celor care nu va saluta?
... beti vin fiert in mijlocul zilei?
... mirositi toti brazii de pe drum?
... luati acasa toate pisicile de pe strada? (hmm, de fapt asta nu e ceva nou)
... iertati tot felul de persoane?
... nu va mai enervati pentru orice?
 
Daca raspunsul vostru este NU, inseamna ca am luat-o razna! .

joi, 17 decembrie 2009

Complimente de tramvai

Ma urc in tramvai. Ma asez pe un scaun, dar imediat dupa mine mai urca si doi muncitori mai in varsta, foarte volubili. Vor si ei sa stea jos, numai ca mai sunt doar doua locuri libere: unul in fata mea si unul in spatele meu. Nu-i problema! Veseli, cei doi continua sa palavrageasca peste capul meu. Ma ofer sa fac schimb cu cel din fata mea.
Chipul i se lumineaza. Facem schimbul si imi multumeste:
- Multumesc, multumesc! Sunteti o... (se opreste, se uita la mine, probabil se gandeste sa nu ma jigneasca sugerand ca sunt o doamna, adica... mai in varsta) domnisoara!

Va povestesc asta doar ca sa vedeti cat sunt de tanara...

miercuri, 16 decembrie 2009

Balada unor ghete triste

"Acum cateva zile, stateam pe rafturile unui magazin si vorbeam intre noi: "Crezi ca va veni cineva sa ne ia si pe noi? Uite, familia de ghetute din dreapta noastra a plecat cu o doamna foarte eleganta, cea din dreapta cu o copilita frumoasa. Pe noi ne-au admirat mai multe persoane, dar nu am fost inca alese sa fim luate acasa."
Intr-o zi a venit ea, autoarea acestui blog si ne-a ales. Ne-am simtit bine in prezenta ei, cand inca se gandea daca sa ne ia sau nu. Ne privea zambind si dintr-o data am simtit ca am putea sa formam impreuna o familie minunata.
"Ia-ne! Ia-ne!", i-am strigat, iar ea a zambit si ne-a luat acasa. Ne-a laudat tuturor: ca suntem frumoase si comode si ca de mult ne dorea. Ce fericire! Am ajuns in casa pe care o visam.
 
Cand ne-a pus in picioare pentru prima oara, acum vreo doua zile, ne-am bucurat mult sa iesim la plimbare. Ne-a cam pierit insa zambetul cand am vazut trotuarul, plin de noroi si de gropi. Ne-a hurducanit prin tot felul de locuri, am vazut niste caini care sa uitau pofticios la noi, am mers si cu un tramvai mizer. De la nivelul nostru am vazut tot felul de pantofi si ghete, cu fetele triste si pline de praf. Si ne-am uitat una la alta si ne-am dat seama ca si noi am inceput sa aratam cam la fel. La un metru mai incolo erau aruncate pe jos ambalaje de biscuiti si coji de seminte. I-am fost recunoscatoare purtatoarei noastre pentru ca a incercat sa ne fereasca de cele mai rele locuri. In sfarsit, am ajuns cu ea la serviciu si zambetul ne-a revenit de indata ce am fost curatate. Credeam ca asta este tot si ne impacasem cu situatia.
 
Dar a venit si ziua de ieri. Cand am iesit de la serviciu, vantul si zapada ne-au lovit drept in fata. Pe strada am alunecat de mai multe ori, iar apoi am stat mult in statia de trmvai ca sa-l asteptam. Nu ne gandeam ca aveam sa ne bucuram sa vedem tramvaiul mizer...
 
Iar ziua de astazi a pus capac. Ne-a luat de la caldura si ne-a dus in frig si zapada. Pe trotuare am luptat cu zapada pe care nimeni nu o stransese. Cand am ajuns la trecerea de pietoni, a trebuit sa o luam direct printr-un morman inalt de zapada mizerabila si ne-am murdarit ingrozitor. In strada nu mai era zapada, era in schimb un fel de noroi zemos, cu un miros ciudat. Am calcat prin troiene, am mers prin noroaie, am indurat frigul...
Nu era mai bine pe raftul magazinului? Stateam bine acolo, era cald si curat. Am vrea sa ne intoarcem acolo. Nu mai vrem sa plecam acasa la nimeni din orasul asta. Protestam! Vrem sa mergem pe trotuare curate, sa nu avem de-a face cu noroaie si zapezi, vrem sa fim respectate!"

luni, 14 decembrie 2009

Viena relaxata

Iata cum arata un oras relaxat.
Cateii sunt scosi la plimbare pe langa palatul Hofburg:


Un ren ne priveste din fata unui magazin:


Ursul sta la pozat in strada, in spatele lui, in vitrina, ursuletul cel alb isi doreste si el sa fie vedeta.


La Karlskirche are loc unul dintre numeroasele targuri de Craciun. Tot acolo, o iesle cu cativa porcusori si un ied provoaca admiratia copiilor. Chiar langa tarcul cu animalute, un loc de joaca plin de fan este amenajat pentru copii.

Copiii se joaca in fan la fel cum ne jucam si noi in zapada cand eram mici.




Iar porcusorii lenesi se lasa gadilati prin gardulet.


Da, pana la urma Viena s-a dovedit a fi foarte prietenoasa.

joi, 10 decembrie 2009

Zenul, lotusii si trotuarul

Iulia scria acum cateva zile despre plantatul lotusilor - un tip de meditatie pe care o fac calugarii budisti, in cautarea zen-ului.
Azi de dimineata m-am hotarat sa plantez si eu lotusi, doar-doar oi gasi vreun zen pierdut. Si cum mergeam pe strada, vizualizam cum, de fiecare data cand paseam, sub pasul meu infloreau lotusi. Nu stiam cum arata lotusii, dar mi-i imaginam ca pe niste tufe maricele, cu frunze mari si carnoase si flori violete.
Pentru o vreme a mers destul de bine, am reusit sa plantez o buna bucata de trotuar cu lotusi, va rog sa nu calcati pe ei.
Dintr-o data, a trecut o masina in super-viteza pe trotuar pe langa mine, mai-mai sa ma calce. Si zau ca am vizualizat cum ma aplec la ultima tufa de lotusi, o smulg din pamant si o arunc direct in capul nesimtitului.
Cam asa s-a incheiat plantarea lotusilor. Cred ca a ramas o gaura cam mare in trotuar de la ultima tufa.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Vacanta la Viena - un inceput putin promitator

Inceputul este simplu. Biletele de avion se cumpara fara vreun efort special, de acasa.
Cautatul cazarii este putin mai complicat, insa se rezolva destul de bine atunci cand stii ce vrei. Iar noi am vrut sa inchiriem un apartament cat mai aproape de centrul Vienei. Nu am gasit chiar in buricul targului, ci la patru statii de tramvai mai incolo.

Problema cu avionul este ca trecerea de la un mediu la altul este prea brusca. Am plecat de la Baneasa, un fel de autogara jegoasa de provincie si dupa numai o ora si jumatate eram intr-un aeroport luminos, plin de cafenele si de magazine imbietoare. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa intru la brutarie si sa-mi iau delicioasa paine neagra cu nuci recomandata de Zazuza.

Urmatoarele trei ore sunt marturii tacute ale straduintei noastre de a ajunge la apartamentul pe care-l inchiriasem. Asta pentru ca ghiseele de bilete in care un functionar zambitor si amabil te ajuta sa intelegi ce trebuie sa faci au fost inlocuite de automate de bilete care, chiar si setate pe engleza, se incapataneaza sa vorbeasca mai mult in germana. Apoi hartile cu traseele trenurilor care lipseau, o statie aleasa gresit si imposibilitatea de a gasi pe cineva care sa ne ajute.
In sfarsit, ne-am urcat in alt tren in care un controlor ne-a explicat in engleza ce trebuie sa facem (da, controlorii vorbesc engleza!). Si totusi, un gust amar lasat de niste pusti care, imediat dupa plecarea controlorului, si-au aprins tigarile in tren.

Dupa trei ore de aventuri, in care nu vazusem nimic din Viena, am ajuns in sfarsit la apartament, unde am mai asteptat o jumatate de ora in frig sa ne trimita proprietarul cheile, printr-un sofer de taxi.

Nu mi se parea ca incepuse bine vacanta noastra si deja Viena ma enervase, ca tot se vorbea zilele astea despre lucruri care ne enerveaza.

joi, 3 decembrie 2009

Viena nu-i ca Bucurestiul

Asta e clar. Dar de ce?
Pentru ca la Viena metroul ajunge cam pe peste tot si nici cand este foarte aglomerat nu ramai pe peron.
Pentru ca la Viena nu exista pitzipoance (sau nu le-am vazut).
Pentru ca la Viena nu prea sunt gunoaie pe jos.
Pentru ca la Viena trotuarele sunt folosite in exclusivitate de catre pietoni.
Pentru ca la Viena toate semafoarele functioneaza.
Pentru ca la Viena exista spatii verzi.
Pentru ca la Viena biciclistii sunt respectati.
Pentru ca la Viena luminitele de Craciun sunt minunate.
Pentru ca la Viena nu exista caini vagabonzi.
Pentru ca la Viena costumul cel mai bun nu este treningul, iar bomboanele nu sunt agricole.

Pentru ca Viena este o capitala europeana normala.