vineri, 23 iulie 2010

Mister romanesc

O boala misterioasa pare sa afecteze populatia masculina a Romaniei. Boala isi face de cap si in randul populatiei feminine, insa mult mai rar.
Este vorba despre o ciudata incapacitate de a-si sustine greutatea propriului corp. I-ati vazut in magazine, rasturnati peste carucioare in timp ce le plimba printre rafturi. In tramvai, asteptand deschiderea usii sprijiniti de aceasta sau cu piciorul pe barele de sustinere. In autobuz, agatati ca niste maimute cu ambele maini de barele orizontale. In troleibuz, cu fundul pe un scaun si capul pe scaunul din fata, indiferent daca acesta este ocupat sau nu.
Alte simptome care insotesc adesea aceste manifestari: transpiratie abundenta si o posibila alergie la apa, sapun si deodorant; un apetit deosebit pentru ascultat muzica la difuzorul telefonului mobil si o pofta deosebita de seminte. Aceasta din urma manifestare este de obicei in directa corelatie cu o slabiciune neurologica extrema, care forteaza victima acestei boli misterioase sa scape toate cojile pe jos.
Propun sa trimitem o scrisoare la Organizatia Mondiala a Sanatatii in care sa descriem aceasta misterioasa boala, in speranta ca se va gasi un leac cat mai curand.

luni, 12 iulie 2010

Ziua portilor deschise la aeroportul Otopeni

In urma cu o saptamana, pasionatii de aviatie din intreaga tara si-au deschis computerele, s-au pregatit pentru intrecerea care urma si au dat refresh pe pagina pe care urma sa fie postat formularul de inscriere pentru ziua portilor deschise de la aeroportul Otopeni. Cand, in sfarsit, formularul a aparut, cursa a fost nebuneasca si a depasit viteza multor aeronave. Numarul locurilor era limitat, astfel ca numai cei bine pregatiti au reusit. Primii 80 de norocosi au primit marele premiu: inscrierea pe lista vizitatorilor de la ziua portilor deschise. Practic, inscrierile s-au terminat dupa 4 minute. Dat fiind specificul locului vizitat, este firesc ca numarul vizitatorilor sa fie limitat pentru a permite respectarea tuturor conditiilor de siguranta.



Va povestesc acest lucru pentru a intelege ca lumea aviatiei este dura pentru admiratorii sai. Si ca am fost printre norocosii 80.

Turul a inceput cu doi actori care-i intruchipau pe Aurel Vlaicu si Henri Coanda. Introducerea a fost cam lunga si plina de glumite usor nesarate, transformand personajele istorice intr-un soi de clovni care-si faceau farse si se luau peste picior.



Apoi am trecut prin controalele de securitate obisnuite si am fost urcati in doua autobuze care ne-au plimbat putin.



Am ajuns la niste masinarii uriase folosite pentru diverse scopuri utilitare, care au facut si niste demonstratii. Nu sunt prea pasionata de masinarii, insa acestea sunt impresionante prin forta lor.





In timpul acesta am avut surpriza placuta ca pe deasupra capetelor noastre sa se desfasoare repetitiile pentru mitingul aviatic de saptamana viitoare. Va spun, dupa ce am vazut repetitiile, sigur merita sa mergeti la miting, daca sunteti pasionati de asa ceva.



M-as fi asteptat sa mai vedem cate ceva mai specific aviatiei: un hangar, un avion desfacut, ceva mai spectaculos, insa prima partea a programului s-a incheiat.

A urmat a doua parte, cea asteptata de fapt de toata lumea: o calatorie cu elicopterul.



Care a meritat lunga asteptare.




Intr-un cuvant: a fost frumos. A fost destul de bine organizat. Accesul a fost oarecum limitat, insa asa cum spuneam si mai sus, este firesc, desi sunt convinsa ca se pot gasi alte solutii pe viitor. Mi-a placut. Si saptamana viitoare merg la mitingul aviatic.

joi, 1 iulie 2010

Ce ne lipseste

Am citit pe strada pe un banner o afirmatie care m-a surprins prin adevarul ei:: Binele o duce rau in Romania.
De ce ne plangem? Ca a crescut TVA-ul, ca salariile au scazut, ca avem cei mai scumpi kilometri de autostrada din lume, ca nu esti in siguranta pe trotuar, ca marfa este scumpa si proasta, ca suntem pacaliti de comercianti, ca ne stricam pantofii proaspat cumparati pe strazile stricate, ca facem 2 ore pana la serviciu in inghesuiala, ca in tramvaie pute, ca semafoarele sunt defecte de luni de zile, ca ambulanta nu ajunge la pacienti, ca traficul este de cosmar, ca la circa financiara programul este pana la pranz, ca functionarii sunt scarbosi, ca vanzatoarele sunt obraznice, ca si clientii sunt turbulenti, ca misoginismul este in floare, ca mizeria infloreste la tot pasul samd.

Desigur ca exista  multiple cauze, pe cele economice si politice nici nu vreau sa le discut. Dar ce-ar fi daca am cauta o cauza comuna a tuturor acestor probleme care ne fac viata amara? Convingerea mea este ca probema noastra mare este lipsa respectului fata de celalalt.

In familie copilul este invatat sa nu fie fraier si sa nu respecte pe nimeni. Nu este de mirare ca, odata ajuns la adolescenta, isi bate mama sau isi injunghie tatal. Daca Doamne fereste are parte de o invatatoare sau un profesor care il invata regulile de bun simt, ajuns acasa este "prelucrat" de parintii sai, care ii spun ca "aia este proasta" si "da-i dracu', ca e toti niste comunisti".

Ajuns la liceu, adolescentul nostru are sansa de a gusta din numeroasele oportunitati care sa vand ca painea calda in curtea scolii: ierburi si tigari, pe care nici macar nu le mai ascunde acasa, caci parintii sai sunt cei care l-au invatat ca regulile sunt pentru prosti.

Cand termina liceul, banii parintilor il ajuta sa obtina o diploma de facultate si carnetul de sofer. Acum este un om implinit. Va face fata vietii asa cum a fost invatat: dispretuindu-i pe ceilalti, dorindu-si sa vada toate caprele vecinului moarte, isterizandu-se in magazine si ucigand oameni pe trecerea de pietoni. Dar nu-i nimic, aceasta nu este decat o frana, caci nu-i asa? cu bani cazierul ramane curat ca lacrima.

Sigur, acesta este un exemplu. Haideti sa ne uitam la paznicul unui magazin. Sta in dreptul intrarii, cu un aer magistral, uitandu-se cu dispret la clientii care trebuie sa-l ocoleasca pentru a putea intra. Sau la chelnerul care uita sa aduca desertul, dar nu uita sa-l puna pe nota de plata. Sa ne uitam la copilul dragalas care trece pe langa noi, de mana bunicutei care ii indeasa pe gat ultimii pufuleti si arunca punga pe jos. Si la sugarul pe care mama lui il plimba intr-un carucior pe care-l tine cu o mana, in timp ce cu cealalta se straduieste sa-si aprinda o tigara. Sa privim cum in jurul nostru infloreste nesimtirea, la care nimeni nu mai are reactii.

Sa ne miram deci ca guvernul anunta o majorare de TVA cu 3 zile inainte de punerea ei in practica? Ca pe forumuri si pe diverse platforme online comentariile sunt in majoritate injurioase? Sau ca respectarea regulilor limbii romane este considerata desueta sau, si mai rau, comunista?

Respectul fata de celalalt trebuie predat ca materie obligatorie la scoala, la facultate si la serviciu. Iar ignorarea lui trebuie amendata de cei din jur si de autoritati. Dar, ca sa spun o vorba ce mi-e draga tare: N-ai cu cine!