Cronica de film - Amintiri din epoca de aur

Nu obisnuiesc sa scriu aici despre filmele pe care le vad, insa pentru acesta (acestea) voi face exceptie.
"Amintiri din epoca de aur" este un film despre care s-a tot vorbit. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la acest film ma simt inselata.
Nu pentru ca ar fi un film rau. Dar nu este suficient de bun.

Prima parte , "Tovarasi, frumoasa e viata!" este constituita din patru filmulete bazate pe legende urbane mai mult sau mai putin cunoscute. Legendele sunt graitoare pentru spiritul epocii, mai putin aceea a politricului zelos - din care nu am inteles nici care este legenda, nici care este poanta.
Impresia mea generala despre film este ca pare facut in graba, usor incropit, avand totusi la baza niste idei care meritau exploatate mai frumos si mai atent. Actiunea pare lungita inutil, iar filmului ii lipseste pe alocuri dinamica. Prea multe detalii menite sa descrie mai bine epoca tind sa acopere povestea si sa te indeparteze de actiune.
Totusi, merita vazut atat pentru trei dintre povesti, cat si pentru finalurile destul de bine conturate.

In schimb a doua parte, "Dragoste in timpul liber" m-a dezamagit. Povestile nu pareau sa aiba cap si coada, personajele nu erau toate credibile, iar ultima poveste nici macar nu are loc in epoca respectiva, deci nu inteleg ce cauta in film ("Legenda curcanului zburator").

Va recomand totusi sa vedeti filmul, pentru ca are darul de a ne aminti de unde am pornit in urma cu 20 de ani.
Voi l-ati vazut? Ce parere aveti?

Culori si lepse

Dana din Gibraltar mi-a dat o leapsa si abia astazi imi tin promisiunea de a ma ocupa de ea.

Pasul 1. Se aleg obiectele din casă de culoarea indicata şi se face o listă a lor.
Pasul 2. Este scris un text nu prea stufos legat de unul dintre obiectele respective - textul poate să fie si-n versuri pentru cine are inspiratie. Acest text se postează pe blogul personal împreună cu o fotografie a unui obiect colorat din lista de la pasul 1.
Pasul 3. Leapşa fiind colorată cea/cel care dă leapşa mai departe poate schimba sau nu culoarea în cauză. Singura limitare este să menţină condiţiile de la punctele 1 şi 2 .Mai adăug că leapşa este data mai departe cu o singură culoare.
Pasul 4. Se dă "leapşa" mai departe.

Mie mi-a revenit o leapsa albastra. Ma uit in jur si nu vad nimic albastru, cu exceptia faptului ca sunt intr-o dispozitie albastra de ceva vreme incoace.
Totusi, o sa pun ceva cu mult albastru - nu este din casa, dar e o imagine pe care o am mereu cu mine.Dau si eu mai departe leapsa catre:
Clarisa - culoarea pentru ea este rosu
Misaki - culoarea ei va fi verde
Mimi - violet

Succesul se masoara pe Facebook

Imi place Facebook, pentru anumite aspecte - cum ar fi cam m-am reintalnit cu persoane cu care nu mai vorbisem de 15 ani si cu care urmeaza sa ma reintalnesc si in lumea reala. Ma distreaza testele, chiar daca uneori sunt usor stupide, ma amuza predictiile si perlele de intelepciune accesibile zilnic, dar unele nu mai des de 5 ori pe zi (probabil se termina doza de intelepciune si noroc).

Una dintre persoanele din lista mea de prieteni are aproape 200 de persoane in lista sa. Alte persoane au 6, 7 sau 8 prieteni. Asa ca Facebook, grijuliu, imi atrage atentia din cand in cand: Vezi ca X nu are decat noua prieteni. Mai sugereaza-i nume noi. Acum, sincer, cati dintre noi au noua prieteni in viata reala? Stiti voi, persoane care sa insemne mai mult decat o bere impreuna si o vorba despre fotbal sau politica. Noua prieteni inseamna mult deja.
Dar se pare ca Facebook-ul nu e de aceeasi parere cu mine. Are doar noua prieteni, ajuta-l, saracul este singur. Pentru ca succesul in acesta lume virtuala se pare ca sta in numarul persoanelor din lista.

Eu am doar 26 de prieteni in lista. Incep sa ma simt cam singura si cred ca nu prea am succes. Vai!

A vazut careva zenul meu?

E la moda sa fii zen. Adica, daca am inteles eu bine, relaxat si linistit.
Asa m-am hotarat si eu sa fiu. Sa ignor mizeriile mai mari sau mai mici, tot ce este negativ si tot ce ma poate scoate din aceasta seninatate minunata la care visam.
Nu stiu daca voi ati luat vreodata o astfel de hotarare, insa va garantez ca Murphy este pe faza si se scarpina ghidus in barbie: aha, zen vrei? Mai vedem noi.

Asa am pornit eu ieri de dimineata catre serviciu, un mic zambet pe fata, optimism cat cuprinde si o sclipire vesela in ochi. Cum mergeam pe trotuar, un sofer a trecut in viteza pe langa mine (tot pe trotuar), a trecut printr-o baltoaca si m-a stropit de sus pana jos cu noroi. Si zau ca am ramas zen. Nici macar nu m-am enervat. Pentru ca nu stiam ca este doar inceputul.
Au urmat tramvaiul, cateva mizerii din partea celor din jur, care au culminat astazi cu unele mai mari, o intalnire ratata cu niste prietene. Si sincer, nu mai gasesc starea aia de zen pe nicaieri, parca nici nu a existat vreodata.
Este adevarat ca seara a fost salvata de niste vesti aproape bune. Dar zen-ul ia-l de unde nu-i. Il declar nul. Cine il gaseste il poate pastra, dar sa nu aiba incredere in el.

Despre fumuri, cu un pic de obida

N-am nimic cu fumatorii. Si in general cu alegerile pe care oamenii le fac in viata. Dar, nu stiu daca ati remarcat, viciul fumatului pare sa stearga din mintea posesorului sau orice idee privind respectul fata de celalalt. Stiu, nu este o regula care se aplica tuturor.

Observatiile de mai jos se aplica numai in cazul anumitor fumatori.

La unii fumatori in casa tai fumul cu cutitul. Aerisirea probabil ca nu merita, doar nu trebuie irosit atata fum pretios. O simpla sugestie ca ar trebui sa se deschida un pic geamul este intampinata cu un val de proteste: ne trage curentul! Curentul ne face rau, fumul nu.

Va imaginati cum arata o excursie in care un nefumator se trezeste nevoit sa stea inchis in masina cu cativa fumatori? Va pot spune eu: se fumeaza cu schimbul, astfel incat nici macar o secunda fumul sa nu dispara din masina.

Este cumva de la sine inteles ca un grup in care exista minim un fumator va alege un local in care se fumeaza. Pentru ca viciul trebuie cocolosit. Sanatatea nu.

Un fumator in vizita poate uita ca in apartamentul in care se afla nu se fumeaza. Sau ca exista un bebelus care ar trebui ferit de fumul de tigara. Lasa, ca fumez langa geam, se scuza el. Iar gazda, decisa sa nu-si ofenseze musafirul, se supune.

Fumatorii put. Stiu, nu este un cuvant frumos. Dar nici ei nu miros frumos. Iar cand o dragalasa si eleganta domnisoara se apropie mirosind a parfum amestecat cu tutun, bietul nefumator nu mai poate reactiona nicicum.

In cele mai multe restaurante din Bucuresti se fumeaza. Iar cele care au spatii care permit separarea intre fumatori si nefumatori, vor alege spatiul cel mai frumos pentru a-l oferi fumatorilor.

Eu ma simt ofensata de aceasta politica de incurajare a fumatului. Imaginati-va ca intr-un loc stau doua persoane: un fumator convins si un nefumator convins. Care dintre ei, urmandu-si convingerea, face ceva in detrimentul celuilalt?

Asa ca, daca sunteti fumatori, va rog sa nu considerati textul meu ca un atac contra voastra. Ganditi-va doar ca si nefumatorii merita respect.

Later edit: am gasit un text care il completeaza bine pe al meu.

O conversatie ciudata

Atentie! Celor sensibili din fire le recomand sa stea departe de postarea mea de azi.

Am cunoscut-o de curand si am stat la masa cu ea. Mi-a impuiat capul cu niste detalii foarte intime ale vietii sale, pe care mi le-a repetat (caci repetitia este mama invataturii).
Spre sfarsitul mesei, continua sa-mi vorbeasca. La un moment dat, vad cu stupoare cum isi baga un deget in gura si incepe sa razuie portiunea dintre dintii din fata. Se opreste putin, pentru a inghiti ceea ce a desprins de pe dinti.
Continua apoi sa vorbeasca. Intre timp, degetul intra voiniceste in gura. Nu pare deranjata in timp ce vorbeste, probabil are deja experienta. Privesc siderata cum gura se misca pentru a vorbi, in timp ce degetul se misca inauntru, curatand, frecand. Din cand in cand se opreste sa mai mestece resturile. Doar e criza, nu se iroseste mancarea!
Spre finalul intalnirii noastre, nu as putea spune cu certitudine ce mi-a povestit. Stiu doar ca are un talent deosebit de a vorbi in conditii de munca grea.

Capitala Cycladelor - Syros

Nu va e frig?
Mie imi este. Si mi-am amintit ca numai trei saptamani au trecut de cand soarele si marea erau peste tot. Asa ca astazi va voi povesti despre ultima insula vizitata in concediul din septembrie.


Ne-am dus pe insula Syros numai pentru cateva ore. Este o insulita micuta, aflata chiar in centrul arhipelagului Cycladelor. Tocmai din acest motiv a fost aleasa capitala administrativa a acestor insule.


Desi este capitala lor, nu seamana atat de mult cu ele. Portul este plin de vase de toate marimile, orasul este agitat si plin de scutere. Piata centrala a orasului este foarte larga, astfel de spatii uriase nefiind chiar obisnuite pentru insule. Tocmai de aceea am avut pentru cateva secunde impresia ca am ajuns pe continent.


Nu este o insula turistica, totusi vapoarele vin si pleaca, totul se desfasoara rapid. Vapoarele care vin din insulele din jur sunt pline de oameni care vin sa-si rezolve probleme administrative. Unii se intorc acasa si cu cate o cutie de prajituri "de la oras", desi nu exista cofetarii proaste in Grecia (sau eu nu am gasit)


Insula este plina de vilele si barcile grecilor instariti, care au gasit aici o oaza de liniste (evident, nu in capitala).


V-ati mai incalzit? Nici eu...