sâmbătă, 31 octombrie 2009

Succesul se masoara pe Facebook

Imi place Facebook, pentru anumite aspecte - cum ar fi cam m-am reintalnit cu persoane cu care nu mai vorbisem de 15 ani si cu care urmeaza sa ma reintalnesc si in lumea reala. Ma distreaza testele, chiar daca uneori sunt usor stupide, ma amuza predictiile si perlele de intelepciune accesibile zilnic, dar unele nu mai des de 5 ori pe zi (probabil se termina doza de intelepciune si noroc).

Una dintre persoanele din lista mea de prieteni are aproape 200 de persoane in lista sa. Alte persoane au 6, 7 sau 8 prieteni. Asa ca Facebook, grijuliu, imi atrage atentia din cand in cand: Vezi ca X nu are decat noua prieteni. Mai sugereaza-i nume noi. Acum, sincer, cati dintre noi au noua prieteni in viata reala? Stiti voi, persoane care sa insemne mai mult decat o bere impreuna si o vorba despre fotbal sau politica. Noua prieteni inseamna mult deja.
Dar se pare ca Facebook-ul nu e de aceeasi parere cu mine. Are doar noua prieteni, ajuta-l, saracul este singur. Pentru ca succesul in acesta lume virtuala se pare ca sta in numarul persoanelor din lista.

Eu am doar 26 de prieteni in lista. Incep sa ma simt cam singura si cred ca nu prea am succes. Vai!

joi, 29 octombrie 2009

A vazut careva zenul meu?

E la moda sa fii zen. Adica, daca am inteles eu bine, relaxat si linistit.
Asa m-am hotarat si eu sa fiu. Sa ignor mizeriile mai mari sau mai mici, tot ce este negativ si tot ce ma poate scoate din aceasta seninatate minunata la care visam.
Nu stiu daca voi ati luat vreodata o astfel de hotarare, insa va garantez ca Murphy este pe faza si se scarpina ghidus in barbie: aha, zen vrei? Mai vedem noi.

Asa am pornit eu ieri de dimineata catre serviciu, un mic zambet pe fata, optimism cat cuprinde si o sclipire vesela in ochi. Cum mergeam pe trotuar, un sofer a trecut in viteza pe langa mine (tot pe trotuar), a trecut printr-o baltoaca si m-a stropit de sus pana jos cu noroi. Si zau ca am ramas zen. Nici macar nu m-am enervat. Pentru ca nu stiam ca este doar inceputul.
Au urmat tramvaiul, cateva mizerii din partea celor din jur, care au culminat astazi cu unele mai mari, o intalnire ratata cu niste prietene. Si sincer, nu mai gasesc starea aia de zen pe nicaieri, parca nici nu a existat vreodata.
Este adevarat ca seara a fost salvata de niste vesti aproape bune. Dar zen-ul ia-l de unde nu-i. Il declar nul. Cine il gaseste il poate pastra, dar sa nu aiba incredere in el.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Despre fumuri, cu un pic de obida

N-am nimic cu fumatorii. Si in general cu alegerile pe care oamenii le fac in viata. Dar, nu stiu daca ati remarcat, viciul fumatului pare sa stearga din mintea posesorului sau orice idee privind respectul fata de celalalt. Stiu, nu este o regula care se aplica tuturor.

Observatiile de mai jos se aplica numai in cazul anumitor fumatori.

La unii fumatori in casa tai fumul cu cutitul. Aerisirea probabil ca nu merita, doar nu trebuie irosit atata fum pretios. O simpla sugestie ca ar trebui sa se deschida un pic geamul este intampinata cu un val de proteste: ne trage curentul! Curentul ne face rau, fumul nu.

Va imaginati cum arata o excursie in care un nefumator se trezeste nevoit sa stea inchis in masina cu cativa fumatori? Va pot spune eu: se fumeaza cu schimbul, astfel incat nici macar o secunda fumul sa nu dispara din masina.

Este cumva de la sine inteles ca un grup in care exista minim un fumator va alege un local in care se fumeaza. Pentru ca viciul trebuie cocolosit. Sanatatea nu.

Un fumator in vizita poate uita ca in apartamentul in care se afla nu se fumeaza. Sau ca exista un bebelus care ar trebui ferit de fumul de tigara. Lasa, ca fumez langa geam, se scuza el. Iar gazda, decisa sa nu-si ofenseze musafirul, se supune.

Fumatorii put. Stiu, nu este un cuvant frumos. Dar nici ei nu miros frumos. Iar cand o dragalasa si eleganta domnisoara se apropie mirosind a parfum amestecat cu tutun, bietul nefumator nu mai poate reactiona nicicum.

In cele mai multe restaurante din Bucuresti se fumeaza. Iar cele care au spatii care permit separarea intre fumatori si nefumatori, vor alege spatiul cel mai frumos pentru a-l oferi fumatorilor.

Eu ma simt ofensata de aceasta politica de incurajare a fumatului. Imaginati-va ca intr-un loc stau doua persoane: un fumator convins si un nefumator convins. Care dintre ei, urmandu-si convingerea, face ceva in detrimentul celuilalt?

Asa ca, daca sunteti fumatori, va rog sa nu considerati textul meu ca un atac contra voastra. Ganditi-va doar ca si nefumatorii merita respect.

Later edit: am gasit un text care il completeaza bine pe al meu.

marți, 20 octombrie 2009

O conversatie ciudata

Atentie! Celor sensibili din fire le recomand sa stea departe de postarea mea de azi.

Am cunoscut-o de curand si am stat la masa cu ea. Mi-a impuiat capul cu niste detalii foarte intime ale vietii sale, pe care mi le-a repetat (caci repetitia este mama invataturii).
Spre sfarsitul mesei, continua sa-mi vorbeasca. La un moment dat, vad cu stupoare cum isi baga un deget in gura si incepe sa razuie portiunea dintre dintii din fata. Se opreste putin, pentru a inghiti ceea ce a desprins de pe dinti.
Continua apoi sa vorbeasca. Intre timp, degetul intra voiniceste in gura. Nu pare deranjata in timp ce vorbeste, probabil are deja experienta. Privesc siderata cum gura se misca pentru a vorbi, in timp ce degetul se misca inauntru, curatand, frecand. Din cand in cand se opreste sa mai mestece resturile. Doar e criza, nu se iroseste mancarea!
Spre finalul intalnirii noastre, nu as putea spune cu certitudine ce mi-a povestit. Stiu doar ca are un talent deosebit de a vorbi in conditii de munca grea.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Capitala Cycladelor - Syros

Nu va e frig?
Mie imi este. Si mi-am amintit ca numai trei saptamani au trecut de cand soarele si marea erau peste tot. Asa ca astazi va voi povesti despre ultima insula vizitata in concediul din septembrie.


Ne-am dus pe insula Syros numai pentru cateva ore. Este o insulita micuta, aflata chiar in centrul arhipelagului Cycladelor. Tocmai din acest motiv a fost aleasa capitala administrativa a acestor insule.


Desi este capitala lor, nu seamana atat de mult cu ele. Portul este plin de vase de toate marimile, orasul este agitat si plin de scutere. Piata centrala a orasului este foarte larga, astfel de spatii uriase nefiind chiar obisnuite pentru insule. Tocmai de aceea am avut pentru cateva secunde impresia ca am ajuns pe continent.


Nu este o insula turistica, totusi vapoarele vin si pleaca, totul se desfasoara rapid. Vapoarele care vin din insulele din jur sunt pline de oameni care vin sa-si rezolve probleme administrative. Unii se intorc acasa si cu cate o cutie de prajituri "de la oras", desi nu exista cofetarii proaste in Grecia (sau eu nu am gasit)


Insula este plina de vilele si barcile grecilor instariti, care au gasit aici o oaza de liniste (evident, nu in capitala).


V-ati mai incalzit? Nici eu...

Un premiu de dat mai departe


L-am primit de la Belle de Jour, careia ii multumesc.
Si il dau mai departe tuturor blogurilor din blogroll.

Later edit: Si Sonho de Lisboa s-a gandit la mine, asa ca am acum premiul din doua parti :-). Multumesc, sunt onorata!

joi, 15 octombrie 2009

Strugurii sunt acri

La semafor, un copilas de vreo 9-10 ani cerseste printre masini. Are o fetisoara pusa pe sotii. Una dintre masinile oprite are in remorca saci de plastic plini cu struguri. Atat de plini, incat nici nu au fost legati.
Pustiul se duce si se autoserveste cu un ciorchine, in timp ce-mi face cu ochiul. Duce ciorchinele la gura si musca un strugure. Pfuuui! E acru. Se stramba si-l scuipa. Este foarte expresiv. Il pune inapoi in sac cu gesturi teatrale. Apoi se duce si-i bate obrazul soferului care nu pricepe nimic.

Asa e, strugurii la care putem ajunge chiar sunt acri.

marți, 13 octombrie 2009

Frica

Mi-am dat seama ce urasc cel mai mult la orasul asta (adica la Bucuresti). Nu e doar mizeria, nu e doar uratenia din jur. Urasc frica cu care ne confruntam zi de zi cand iesim pe strada.
Frica de a nu fi muscat(a) de cainii intretinuti de portarii fabricilor sau de batranele miloase de la bloc. Dar carora nu le este suficienta mila incat sa-i tina in casa.
(Lasati, domnisoara, ca astia nu stie sa muste!")
Frica de a nu ti se smulge geanta pe strada.
Frica de a nu fi agresat(a) de diversi indivizi.
Frica de a nu fi buzunarit(a) in tramvai.
Frica de a nu fi calcat(a) de masina pe trotuar sau pe trecerea de pietoni.
Frica de a nu da peste nebuni cu cutite in autobuz.
Frica de a nu-ti rupe vreun picior din cauza gaurilor de pe strada sau a unor bare de otel care rasar din pamant.
Frica de a nu te trezi cu tencuiala vreunui bloc in cap.
Frica de a nu ti se scutura gunoaie in cap, de la vreun balcon.
Frica de a nu mai gasi loc de parcare la intoarcere, daca faci imprudenta sa pleci cu masina.

De fiecare data cand plec in concediu in alte tari, imi place sa ma uit dimineata la localnicii care pleaca la treburile lor zilnice. Poate nu zambesc, dar fetele lor sunt senine. Nu am vazut atatia oameni incruntati cum vad in Bucuresti. Poate pentru ca nu au de ce se teme.

vineri, 9 octombrie 2009

Intamplare cu babuta, tramvai si gard

Statia de tramvai este peste drum de statia de autobuz. Ca sa ajungi de la autobuz la tramvai, trebuie sa te duci pana la trecerea de pietoni si sa traversezi. E un pic de mers.
Babuta din titlu se afla in statia de autobuz, sprijinita in carje. Nu vrea sa mearga pana la trecerea de pietoni. Asa ca traverseaza sontac-sontac, abia mergand, intr-un moment in care masinile erau oprite la stop.
Ajunge cu greu la statie. Statia are gard. Nu degeaba. Babuta incearca sa sara gardul. Carjele o incurca. Reuseste sa le mute pe partea cealalta a gardului si incearca iarasi sa sara gardul, tremurand din toate incheieturile. Un pusti incearca sa o ajute, dar nu reuseste.
Babuta adopta alta tactica: incearca sa se bage prin gard. Nu se poate apleca. Ce ghinion!
Intre timp, masinile au verde si pornesc. Porneste si babuta, printre masini, catre trecerea de pietoni, abia mergand.

Sa se afle: cat timp si cata energie a economisit babuta in incercarea ei de a traversa printr-un loc nepermis?

miercuri, 7 octombrie 2009

In Ciclade - insula Tynos

Insula Tynos este un loc de pelerinaj binecunoscut pentru toti grecii ortodocsi ( in insule se gasesc multi greci catolici), pentru ca aici se afla o vestita icoana. Pelerinii vin din toata Grecia si urca in genunchi intreg dealul care duce pana la biserica in care este adapostita icoana.


Insula este extrem de arida, insa sate intregi se ascund in vai umbroase, care nu sunt vizibile de pe sosea. Satele pastreaza arhitectura tipica a cicladelor, casele sunt de multe ori vechi, cu inscriptii de marmura, strazile sunt inguste, iar insularii isi pun vazele cu flori pe pervazul de afara, pentru ca odata cu casa sa fie impodobit si satul. Este plin de flori si de pisici, iar localnicii saluta cu respect orice persoana intalnita in cale, inclusiv pe turisti.


Magazinul care a luat locul vechii piete de peste din capitala insulei l-a mostenit si pe Marcos, pelicanul cersetor, care mananca peste fara efort, doarme pe un scaun in magazin si mai iese din cand in cand pe strada pentru a-si dezmorti picioarele. Lumea care se intalneste cu el il saluta, caci toti il cunosc pe Marcos.


Pelicanul reflecta de altfel atitudinea relaxata a locuitorilor din insule.
In fiecare seara, cafenelele din centrul capitalei sunt pline de batranei care isi savureaza ciocolata calda, insotita de nelipsitele gogosi cu miere si scortisoara.

duminică, 4 octombrie 2009

Intrerupem programul cu o leapsa

Am primit de la Belle de Jour o leapsa, care ne spune sa punem pe blog un basm. Cum greu ar fi sa gasesc povestile mele preferate pe youtube, pentru cei nostalgici avem in seara asta un program special: Divertis in anii '90, cu un basm interpretat in stilul lor propriu.
Acum nu mai par atat de amuzanti, insa in anii '90 erau sarea si piperul vietii noatre postrevolutionare.



Dau si eu leapsa mai departe tuturor celor carora le place ideea (mie mi-a placut).

joi, 1 octombrie 2009

In Ciclade - insula Andros


Cand m-am intors din vacanta, lumea mi-a spus ca sunt "putin bronzata", mirandu-se, poate, ca nu arat ca si cand as fi fost la mare, adica neagra ca taciunele. Explicatia este simpla: nu ma distrez stand cu burta la soare toata ziua, ma plictisesc groaznic. Prefer plimbarile si cunoasterea locurilor in care ma aflu.


Grecii spun ca Cicladele sunt cele mai frumoase insule. Probabil ca au si dreptate. Combinatia dintre albul caselor, albastrul usilor si arhitectura cubista farmeca pe oricine, inclusiv pe mine. Cea mai celebra insula cicladica este Santorini. Noi am preferat cateva insule mai apropiate: Andros, Tinos si Syros.


Andros este o insula bogata. Locuitorii sai au crescut viermi de matase, ceea ce a facut ca insula sa devina prospera. Tot de aici privin si cateva familii de armatori greci extrem de bogati. Acestia nu s-au multumit cu acumularea averilor, au facut ceva pentru locurile natale - astfel incat insula beneficiaza de un muzeu de arheologie foarte apreciat, dar si de alte muzee.


In zilele noastre, Andros este locul in care multi greci bogati au case de vacanta, la care vin cu feribotul in week-end, drumul durand aproximativ 2 ore de la la Rafina (in apropiere de Atena).



Pentru mine insa, Andros este locul in care gastele fac baie toata ziua in mare, plimbandu-se apoi relaxate pe plaja.