miercuri, 30 septembrie 2009

La casa

Nu stiu, o fi ceva in aer. Cert e ca de doua-trei zile, de cand m-am intors, numai chestii menite sa ma scoata din ale mele mi se intampla.
Si asta in ciuda promisiunii pe care mi-am facut-o in urma cu numai cateva zile. Mi-am promis ca ma voi trata cu mai mult respect, ceea ce inseamna sa ignor toate micile rahaturi zilnice (expresia nu este cea mai eleganta, dar cu siguranta este cea mai potrivita).

Bun, trecand pe langa faptul ca am avut ieri o zi groaznica, soldata cu o insomnie, am astazi proasta inspiratie sa ma duc sa cumpar cate ceva de mancare. Intru la Angst, la Moghioros si iau niste iaurt si inca doua-trei chestii si ma duc la casa. Platesc, imi iau iaurtul si constat ca este desfacut. Asa ca port urmatoarea discutie:
Eu: Iaurtul acesta este desfacut.
Vanzatoarea: Si ce propuneti? (voce acra, obraznicie cat casa)
Eu: Pai eu propun sa-l schimbam.
Vanzatoarea (strambandu-se): Faceti ce vreti!

L-am schimbat, evident. Si nici macar nu m-am enervat. Sunt o lady, zau asa!

marți, 29 septembrie 2009

Am revenit

Cum mi-am dat seama ca am ajuns "acasa"?
Dupa numarul cainilor calcati de masini pe sosea.
Dupa numarul cainilor care se plimbau nestingheriti pe sosea, asteptand veseli sa impartaseasca soarta primilor.
Dupa mirosul de canal din tot orasul.
Dupa gunoaiele strecurate cu indemanare prin garduletele care inconjoara spatiile verzi.
Dupa spatiile verzi proaspat amenajate, in care flora se transforma in fauna, iar animalele de iarba ranjesc deja uscate catre trecatorii care nu pot abtine sa se intrebe cat au mai costat si mizeriile astea.
Dupa masina care era sa ma calce ieri dimineata pe trotuar (eram inca putin cu capul in nori, uitasem ca sunt pe trotuarul-sosea).
Dupa chiuiturile petrecaretilor din bloc, bucurosi duminica seara sa asculte melodia Hai sa facem hutza-hutza cu masina mea caruta. Original si de mare clasa!
Dupa semafoarele care functioneaza numai pentru masini, nu si pentru pietoni.
Dupa cursele de motociclete care au loc noaptea pe bulevard.
Dupa glumele deocheate din tramvai si mirosurile uitate pentru doua saptamani.
 
Am revenit. In curand, revin cu impresii si fotografii din vacanta.

vineri, 11 septembrie 2009

A sosit vacanta

Asadar in urmatoarele doua saptamani voi lipsi de pe blog. Poate mai scriu cateva ceva in perioada asta, dar nu promit.

marți, 8 septembrie 2009

Pe seara

Ma intorceam in seara asta de la o prietena, cu troleibuzul. Ajungem intr-o statie. In statie, un betiv. Betivul se uita la usa. Nu e hotarat. Soferul se hotaraste sa inchida usile. Asa ca betivul isi ia avant si se arunca in troleibuz, fortand usile care tocmai se inchideau.
In sfarsit, reuseste sa urce si se aseaza pe un scaun. Surprinzator, imi dau seama ca nu e singur. Impreuna cu el mai era un betiv. Conversatia lor este plina de substanta (destul de simpatica de altfel, dar greu de reprodus). Chintesenta poate fi surprinsa intr-o singura fraza, rostita de unul dintre ei: "Bai, deci pe mine nu ma intereseaza scoala, frate! Pe mine ma intereseaza potenta!".
Jumatate de troleibuz se hlizeste impreuna cu mine. Betivul doi coboara, primul ramane singur.

Nu pentru multa vreme. Se urca doi tineri cu un bebelus micut de tot in brate. Betivul, galant, se da la o parte sa stea jos. Apoi incepe sa mangaie bebelusul. Si ii strecoara printre scutece doua hartii de 1 leu. Tatal, rosu la fata, protesteaza. Betivul riposteaza: "Lasa, bre, ca asa se face! Sa ai inca vreo 5-6 copii, ca asta conteaza in viata. Asculta-ma pe mine, om batran!". Apoi coboara.

luni, 7 septembrie 2009

Am pierdut o batistuta

Am primit de la bunica mea 100 de lei. Pe care i-am pus in buzunarul de la pantaloni si, bineinteles, i-am pierdut. Refacand drumul din bloc, unde banuiam ca i-am pierdut, am pasit atenta la fiecare detaliu, in speranta ca-i voi regasi.
Am gasit asa: un ambalaj de eugenie, 3 mucuri de tigari si o bratara de ata.
Le dau la schimb pe 100 de lei.

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Bienvenido, Mister Marshall

In 1953, spaniolii au facut un film foarte simpatic, considerat astazi una dintre capodoperele cinematografului spaniol. Bienvenido, Mister Marshall este o comedie care suprinde Spania anilor '50. Este perioada in care americanii incep sa puna in aplicare planul Marshall, plan menit sa ajute la reconstructia tarilor vest-europene.
Actiunea are loc intr-un sat din centrul Spaniei, Villar del Rio. Primarul este informat ca mai multi inalti oficiali americani vor trece prin satul sau, prin urmare spera sa primeasca din partea acestora ajutoare pentru satul sau prin planul Marshall. Asadar incearca sa le ofere oficialilor americani cea mai buna primire posibila.
Dupa numeroase idei mai mult sau mai putin originale de intampinare a americanilor, ideea castigatoare este aceea de a "imbraca" satul in haine andaluze (retinem, totusi, ca nu este un sat andaluz). Prin urmare, cu grele sacrificii din partea intregii populatii, sunt cumparate haine si decoratiuni andaluze, iar satul din centrul Spaniei se transforma peste noapte intr-un sat din sud. Evident, tot efortul se dovedeste inutil intr-un final.

De ce va povestesc filmul? Pentru ca de filmul asta imi amintesc primarii bucuresteni - ca este vorba despre primarul general sau despre cei de sector, ca sunt afiliati unui partid politic sau altuia, problema lor este sa "infrumuseteze" urbea prin diverse elemente decorative fara nicio legatura cu specificul orasului sau climei, din pacate si fara nicio legatura intre ele si vreun simt estetic.
Observ, de exemplu, ca multe zone din oras s-au imbogatit cu copacei exotici, care nu rezista climei noastre; cu flori necunoscute, care nu dureaza prea mult; cu fantani arteziene si constructii ciudate. Orasul este imbracat in haine care nu-i apartin, dar care costa mult. Scopul pare sa se fi pierdut pe drum, deja nu se stie pe cine mai vrem sa impresionam.
Mister Marshall nu mai vine.

Later edit: va recomand si articolul acesta, se vede treaba ca sunt destul de multi oameni saturati de proiectele cu fantani. Probabil ca suntem totusi mult prea putini.

miercuri, 2 septembrie 2009