joi, 31 decembrie 2009

La sfarsit de an

La sfarsit de an simt nevoia sa trag cateva concluzii intelepte:
Nu subestimati adevarul vorbei ca sanatatea e mai buna decat toate! Si tineti minte ca sistemul medical poate fi mai nociv decat boala in sine.
Animalele pot fi prieteni mai bune decat oamenii. Pe de alta parte, gargaritzele sunt prietene si mai bune :)
Lotusii se planteaza usor daca nu mergi pe unde nu trebuie. Brazii in schimb se pot planta pe geamurile de la tramvai.
Zen-ul nu stiu daca exista, dar este mai sanatos pentru noi sa-l cautam si sa incercam sa acordam importanta numai acelor lucruri care merita.
Sa ai blog este fain pentru ca descoperi ca nu esti singura persoana care gandeste intr-un anumit fel.

Si in final, va doresc exact ceea ce-mi doresc si mie pentru 2010: sanatate, intelepciune, dragoste si noroc.

sâmbătă, 26 decembrie 2009

De Craciun ne regasim copilaria

Am gasit un articol care exprima foarte bine ceea ce ar trebui sa se intample de Craciun, dar nu se intampla. Asa ca n-am sa insist, vi-l recomand.
Astazi o sa va povestesc cum pe mine, in fiecare an, in perioada aceasta ma apuca un alt soi de nebunie. Cea de a ma simti copil din nou.
Trecand peste sinistrele ore de lucru manual din scoala generala, niciodata nu am facut nimic de mana, mai ales ca nu sunt o persoana indemanatica (asa cum ar spune mama mea, am doua maini stangi). Acum vreo doi ani insa, am invins teama de neindemanare si am purces la facut figurine din lut de Craciun. Dupa indelungi chinuri, singurul rezultat al muncii mele este renuletul chinuit de mai jos. Coarnele ii cad mereu, de tinut pe picioare nu se tine prea bine, insa mi se pare ca are o fata haioasa si iubareata si este numai buna ca sa va ilustrez ce vreau eu sa va urez: Craciun fericit!
Dupa ce radeti de renul meu, vedeti cum am evoluat anul acesta, cand am facut alte figurine, de data aceasta de turta dulce.


miercuri, 23 decembrie 2009

Viena-l astepta pe pruncul Iisus

Am pastrat pentru perioada asta cateva poze de la Viena, care la sfarsitul lui noiembrie deja astepta Craciunul cu celebrele piete de Craciun si cu luminite mii.






marți, 22 decembrie 2009

La posta

Inainte de Craciun, spiritele sunt ininse pe peste tot - pe strazi, in magazine si la posta.
 
Merg azi la posta sa trimit cateva felicitari old fashioned. Inauntru, lume multa si un miros pe masura. Ma asez la coada la timbre. In fata, direct la functionara, intra un tip inalt si cere doua timbre, ignorandu-i pe fraierii care stateau la coada:
- Dati-mi si mie doua timbre!
- Da' domnu', dumneavoastra nu serviti coada? se ratoieste un barbat din fata mea, care-si tine de mana copilul de 2-3 ani.
Nesimtitul il ignora. Clientul revoltat nu se lasa:
- Sa stiti ca si eu tot pentru doua timbre stau, la fel si ceilalti. Trebuie sa stati la coada.
- Ei lasa, pentru doua timbre n-o fi foc, raspunde sictirit nesimtitul.
- Cum sa nu fie foc, dom'le? Stam toti la coada, ce crezi ca suntem mai fraieri?
Nesimtitul nu raspunde, dar parerea lui privitoare la aceasta ultima intrebare este evident. O doamna de pe margine intervine:
- Pai bine, dom'le, dar te bagi asa, nu vezi ca domnu'; are si copil si sta la coada?
- Nu conteaza daca am sau nu copil, intervine clientul revoltat.
- Ce, ma, acum mare problema ca iau io doua timbre, ia mai da-te dracului! riposteaza nesimtitul.
Dintr-o data, de la coada de la ghiseul de alaturi sare un tip:
- Ce, ma, crezi ca daca esti mai mare merge asa treburile cum vrei tu?
Acum observam si noi ca e cam mare nesimtitul. Dar acesta continua imperturbabil:
- Am doar doua timbre de luat!
- La fel si domnu', care are si copil! (se pare ca era singurul argument valabil, noi ceilalti, fara copii nu aveam dreptul la respect)
- Ei, si?
Noul intrat in discutie se repede deodata de la locul lui si se iteste in fata nesimtitului, cu pieptul in fata:
- Ma, tu esti chiar nesimtit? Ce, te faci ca nu pricepi ca se sta la coada? Nu intelegi ca domnu' are si copil, chiar asa de nesimtit esti?
- Da' care e problema ta, nene?
- Problema mea? Poate vrei sa-ti explic eu problema mea afara!
Se lasa linistea. Diriginta postei, o femeie maruntica, vine la tipul cu chef de baiaie si incearca sa-l linisteasca:
- Haideti, domnu', haideti, nu va enervati!
Tipul pleaca la coada lui, o functionara vine la cel cu copilul si-i da timbrele, iar cea de la ghiseu il serveste si pe nesimtit.
Iar eu raman la coada, caci nu am nici tupeu si nici copil.
 
Ajung si eu in fata, cer patru timbre si astept 10 minute sa mi le dea. Si inca 5 ca sa-mi dea restul. Cred ca timbrele si banii sunt hand-made in spatele ghiseului, altfel nu-mi explic. Nu-i de mirare ca nervii sunt intinsi la maximum la posta. Si nici ca lumea a renuntat la posta clasica in favoarea mult mai prietenosului e-mail.
 

vineri, 18 decembrie 2009

Nu aveti chef...

... sa desenati braduti pe geamurile aburite ale tramvaiului sau autobuzului?
... cantati colinde in timp ce va luptati cu zapada? (Let it snow, let it snow, let it snow!)
... le zambiti tuturor vecinilor, chiar si celor care nu va saluta?
... beti vin fiert in mijlocul zilei?
... mirositi toti brazii de pe drum?
... luati acasa toate pisicile de pe strada? (hmm, de fapt asta nu e ceva nou)
... iertati tot felul de persoane?
... nu va mai enervati pentru orice?
 
Daca raspunsul vostru este NU, inseamna ca am luat-o razna! .

joi, 17 decembrie 2009

Complimente de tramvai

Ma urc in tramvai. Ma asez pe un scaun, dar imediat dupa mine mai urca si doi muncitori mai in varsta, foarte volubili. Vor si ei sa stea jos, numai ca mai sunt doar doua locuri libere: unul in fata mea si unul in spatele meu. Nu-i problema! Veseli, cei doi continua sa palavrageasca peste capul meu. Ma ofer sa fac schimb cu cel din fata mea.
Chipul i se lumineaza. Facem schimbul si imi multumeste:
- Multumesc, multumesc! Sunteti o... (se opreste, se uita la mine, probabil se gandeste sa nu ma jigneasca sugerand ca sunt o doamna, adica... mai in varsta) domnisoara!

Va povestesc asta doar ca sa vedeti cat sunt de tanara...

miercuri, 16 decembrie 2009

Balada unor ghete triste

"Acum cateva zile, stateam pe rafturile unui magazin si vorbeam intre noi: "Crezi ca va veni cineva sa ne ia si pe noi? Uite, familia de ghetute din dreapta noastra a plecat cu o doamna foarte eleganta, cea din dreapta cu o copilita frumoasa. Pe noi ne-au admirat mai multe persoane, dar nu am fost inca alese sa fim luate acasa."
Intr-o zi a venit ea, autoarea acestui blog si ne-a ales. Ne-am simtit bine in prezenta ei, cand inca se gandea daca sa ne ia sau nu. Ne privea zambind si dintr-o data am simtit ca am putea sa formam impreuna o familie minunata.
"Ia-ne! Ia-ne!", i-am strigat, iar ea a zambit si ne-a luat acasa. Ne-a laudat tuturor: ca suntem frumoase si comode si ca de mult ne dorea. Ce fericire! Am ajuns in casa pe care o visam.
 
Cand ne-a pus in picioare pentru prima oara, acum vreo doua zile, ne-am bucurat mult sa iesim la plimbare. Ne-a cam pierit insa zambetul cand am vazut trotuarul, plin de noroi si de gropi. Ne-a hurducanit prin tot felul de locuri, am vazut niste caini care sa uitau pofticios la noi, am mers si cu un tramvai mizer. De la nivelul nostru am vazut tot felul de pantofi si ghete, cu fetele triste si pline de praf. Si ne-am uitat una la alta si ne-am dat seama ca si noi am inceput sa aratam cam la fel. La un metru mai incolo erau aruncate pe jos ambalaje de biscuiti si coji de seminte. I-am fost recunoscatoare purtatoarei noastre pentru ca a incercat sa ne fereasca de cele mai rele locuri. In sfarsit, am ajuns cu ea la serviciu si zambetul ne-a revenit de indata ce am fost curatate. Credeam ca asta este tot si ne impacasem cu situatia.
 
Dar a venit si ziua de ieri. Cand am iesit de la serviciu, vantul si zapada ne-au lovit drept in fata. Pe strada am alunecat de mai multe ori, iar apoi am stat mult in statia de trmvai ca sa-l asteptam. Nu ne gandeam ca aveam sa ne bucuram sa vedem tramvaiul mizer...
 
Iar ziua de astazi a pus capac. Ne-a luat de la caldura si ne-a dus in frig si zapada. Pe trotuare am luptat cu zapada pe care nimeni nu o stransese. Cand am ajuns la trecerea de pietoni, a trebuit sa o luam direct printr-un morman inalt de zapada mizerabila si ne-am murdarit ingrozitor. In strada nu mai era zapada, era in schimb un fel de noroi zemos, cu un miros ciudat. Am calcat prin troiene, am mers prin noroaie, am indurat frigul...
Nu era mai bine pe raftul magazinului? Stateam bine acolo, era cald si curat. Am vrea sa ne intoarcem acolo. Nu mai vrem sa plecam acasa la nimeni din orasul asta. Protestam! Vrem sa mergem pe trotuare curate, sa nu avem de-a face cu noroaie si zapezi, vrem sa fim respectate!"

luni, 14 decembrie 2009

Viena relaxata

Iata cum arata un oras relaxat.
Cateii sunt scosi la plimbare pe langa palatul Hofburg:


Un ren ne priveste din fata unui magazin:


Ursul sta la pozat in strada, in spatele lui, in vitrina, ursuletul cel alb isi doreste si el sa fie vedeta.


La Karlskirche are loc unul dintre numeroasele targuri de Craciun. Tot acolo, o iesle cu cativa porcusori si un ied provoaca admiratia copiilor. Chiar langa tarcul cu animalute, un loc de joaca plin de fan este amenajat pentru copii.

Copiii se joaca in fan la fel cum ne jucam si noi in zapada cand eram mici.




Iar porcusorii lenesi se lasa gadilati prin gardulet.


Da, pana la urma Viena s-a dovedit a fi foarte prietenoasa.

joi, 10 decembrie 2009

Zenul, lotusii si trotuarul

Iulia scria acum cateva zile despre plantatul lotusilor - un tip de meditatie pe care o fac calugarii budisti, in cautarea zen-ului.
Azi de dimineata m-am hotarat sa plantez si eu lotusi, doar-doar oi gasi vreun zen pierdut. Si cum mergeam pe strada, vizualizam cum, de fiecare data cand paseam, sub pasul meu infloreau lotusi. Nu stiam cum arata lotusii, dar mi-i imaginam ca pe niste tufe maricele, cu frunze mari si carnoase si flori violete.
Pentru o vreme a mers destul de bine, am reusit sa plantez o buna bucata de trotuar cu lotusi, va rog sa nu calcati pe ei.
Dintr-o data, a trecut o masina in super-viteza pe trotuar pe langa mine, mai-mai sa ma calce. Si zau ca am vizualizat cum ma aplec la ultima tufa de lotusi, o smulg din pamant si o arunc direct in capul nesimtitului.
Cam asa s-a incheiat plantarea lotusilor. Cred ca a ramas o gaura cam mare in trotuar de la ultima tufa.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Vacanta la Viena - un inceput putin promitator

Inceputul este simplu. Biletele de avion se cumpara fara vreun efort special, de acasa.
Cautatul cazarii este putin mai complicat, insa se rezolva destul de bine atunci cand stii ce vrei. Iar noi am vrut sa inchiriem un apartament cat mai aproape de centrul Vienei. Nu am gasit chiar in buricul targului, ci la patru statii de tramvai mai incolo.

Problema cu avionul este ca trecerea de la un mediu la altul este prea brusca. Am plecat de la Baneasa, un fel de autogara jegoasa de provincie si dupa numai o ora si jumatate eram intr-un aeroport luminos, plin de cafenele si de magazine imbietoare. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa intru la brutarie si sa-mi iau delicioasa paine neagra cu nuci recomandata de Zazuza.

Urmatoarele trei ore sunt marturii tacute ale straduintei noastre de a ajunge la apartamentul pe care-l inchiriasem. Asta pentru ca ghiseele de bilete in care un functionar zambitor si amabil te ajuta sa intelegi ce trebuie sa faci au fost inlocuite de automate de bilete care, chiar si setate pe engleza, se incapataneaza sa vorbeasca mai mult in germana. Apoi hartile cu traseele trenurilor care lipseau, o statie aleasa gresit si imposibilitatea de a gasi pe cineva care sa ne ajute.
In sfarsit, ne-am urcat in alt tren in care un controlor ne-a explicat in engleza ce trebuie sa facem (da, controlorii vorbesc engleza!). Si totusi, un gust amar lasat de niste pusti care, imediat dupa plecarea controlorului, si-au aprins tigarile in tren.

Dupa trei ore de aventuri, in care nu vazusem nimic din Viena, am ajuns in sfarsit la apartament, unde am mai asteptat o jumatate de ora in frig sa ne trimita proprietarul cheile, printr-un sofer de taxi.

Nu mi se parea ca incepuse bine vacanta noastra si deja Viena ma enervase, ca tot se vorbea zilele astea despre lucruri care ne enerveaza.

joi, 3 decembrie 2009

Viena nu-i ca Bucurestiul

Asta e clar. Dar de ce?
Pentru ca la Viena metroul ajunge cam pe peste tot si nici cand este foarte aglomerat nu ramai pe peron.
Pentru ca la Viena nu exista pitzipoance (sau nu le-am vazut).
Pentru ca la Viena nu prea sunt gunoaie pe jos.
Pentru ca la Viena trotuarele sunt folosite in exclusivitate de catre pietoni.
Pentru ca la Viena toate semafoarele functioneaza.
Pentru ca la Viena exista spatii verzi.
Pentru ca la Viena biciclistii sunt respectati.
Pentru ca la Viena luminitele de Craciun sunt minunate.
Pentru ca la Viena nu exista caini vagabonzi.
Pentru ca la Viena costumul cel mai bun nu este treningul, iar bomboanele nu sunt agricole.

Pentru ca Viena este o capitala europeana normala.

duminică, 29 noiembrie 2009

Cronica foarte scurta - Gaudeamus

Am avut o saptamana de vacanta din care m-am intors ieri. Astazi am zis sa dam o tura pe la targul de carte.
Am ajuns mai tarziu, este adevarat, caci trezirea e grea dupa un concediu. Cand am ajuns acolo, am remarcat cu uimire ca, desi ora inchiderii era destul de departe, o mare parte dintre edituri incepusera sa stranga, deja unele standuri erau inchise iar altele s-au inchis in timp ce alergam de la o editura la alta. Probabil unul dintre motivele pentru care ne merge prost ca natiune este si acela ca incercam sa furam din timpul oficial de lucru. Ca asa ne place si asa suntem obisnuiti: sa furam.
O mare parte din carti pareau sa aiba preturi mai mari chiar decat in anii trecuti (din ce am apucat sa vedem).
Iar fiorul de intensitate maxima l-am simtit cand o reprezentanta a unei prestigioase edituri i-a spus unui client: "Decat cartile cu bulina sunt reduse". Ca doar eram la un targ de carte, nu?

Despre vacanta si felurite lucruri frumoase, in episodul urmator.

duminică, 22 noiembrie 2009

miercuri, 18 noiembrie 2009

Un oras bolnav

Daca mai era nevoie sa ni se mai aminteasca, locuim intr-un oras bolnav. Atunci cand un organ este taiat, restul corpului este incapabil sa suplineasca lipsa acestuia.
Asta ne dovedeste greva de la metrou.
Povestile de groaza din ultimele zile vorbesc despre oameni care au facut 3-4 ore pana la serviciu, masini pe contrasens, intersectii blocate iremediabil, tramvaie blocate de masini, autobuze din care calatorii au coborat, preferand sa mearga mai repede, pe jos. Un tramvai care s-a stricat a reusit performanta de a mai bloca o mica bucatica din Bucuresti. O imagine aproape apocaliptica a unui oras care nu mai poate respira, este aproape de colaps.
In felul acesta, sindicalistii de la Metrorex pot fi siguri ca santajul exercitat asupra guvernului va functiona. Pentru ca nu mai exista cale de scapare.
 
De ce am ajuns aici? Trecand peste motivele care-i conduc pe cei de la Metrorex, ar fi interesant sa aflam de ce Bucurestiul moare in chinuri in lipsa metroului.
Ne este clar ca niciunul dintre edilii capitalei care s-au perindat in ultimii 20 de ani nu a avut un plan bine pus la punct de dezvoltare a transportului in comun. Metroul a fost lasat sa functioneze asa cum a fost mostenit, fara a se mai investi in alte linii de metrou, chiar daca unele incepute. Transportul de suprafata se lupta zilnic cu traficul, caci inca nu s-a inteles din modelele aplicate cu succes in alte tari ca accentul trebuie pus pe transportul in comun, nu pe automobilul personal. Decizii drastice, cum ar fi crearea unor benzi speciale numai pentru transportul in comun ne-ar fi salvat poate de la acest colaps rusinos. Ar fi fortat mana impatimitilor de condus sa mai renunte la automobil in favoarea autobuzului. Marirea numarului de autobuze, troleibuze si tramvaie ale RATB-ului ar fi fost si ea de folos in acelasi context.
Poate si pistele pentru biciclisti si rezolvarea problemei cainilor ar fi contribuit la stimularea folosirii acestui mijloc de transport care nu provoaca nici ambuteiaje, nici poluare.
 
Si educatia romanului are lacune. Prefera sa mearga fiecare cu automobilul propriu in loc sa se grupeze in functie de cartiere si sa mearga mai multi cu aceeasi masina. Prefera sa mearga cu automobilul chiar daca ar putea ajunge la fel de repede (sau mai repede) cu un mijloc de transport in comun. Prefera sa-si ia masini mari, voluminoase, in loc sa-si aleaga masini de oras, micute si mult mai rapide in conditii de trafic. Prefera sa blocheze intersectiile, muscand din drum inca un metru, ignorand cu buna stiinta efectele actiunilor lor. Prefera sa mearga pe contrasens si pe liniile de tramvai, desconsiderand atat regulile de circulatie, cat si pe cei blocati astfel.
 
Ce face Politia? Politia ignora prima zi de greva, abia in a doua zi trimitand agenti in marile intersectii pentru a fluidiza traficul.
Semafoarele merg numai daca nu ploua. Si nici atunci intotdeauna. Semafoarelor pentru pietoni le lipseste minim un bec aproape peste tot. Singura solutie de deblocare a traficului este aceea ca s-au initiat actiuni de vanare a masinilor parcate ilegal. In acelasi timp, nici daca dai cu tunul nu gasesti locuri de parcare; acest detaliu a fost ignorat, spre bucuria firmelor care ridica masini.
 
Autoritatile locale se plang ca nu sunt bani si isi justifica astfel lipsa de actiuni pe aceste teme. Nu mai sunt bani, ei au fost dati pe dinozauri din iarba, portite de lemn si ghivece cu flori gata uscate, pe care s-a platit mai mult decat daca ar fi fost cumparate direct din magazin, fara licitatie.
 
Orasul nostru este bolnav si contribuim cu totii la uciderea lui lenta, condusi spre victorie de primari de toate culorile politice.

duminică, 15 noiembrie 2009

Retoric ma intreb

Merg pe strada. Dintr-o data, ajung intr-o portiune in care trotuarul nu mai exista. Au fost scoase dalele si nu mai este decat nisip. Ma uit pe unde as putea ocoli si in acelasi timp observ ca sunt singura persoana care s-a oprit. Ceilalti o iau prin nisip fara nicio ezitare, fara sa para macar surprinsi de acest mic obstacol neasteptat.
Ma urc in troleibuz. Acesta ramane blocat vreo 15 minute intr-o mare si aglomerata intersectie. Nimeni nu pare uimit sau impacientat. Poate doar eu, am o programare si voi intarzia.
Vreau sa traversez strada. Ma uit la semafor si nu vad nimic, se pare ca-i lipseste un bec. Ma agit, incercand sa-mi dau seama daca e verde sau e rosu. Ceilalti trecatori nu se agita, traverseaza pur si simplu, ignorand masinile si orice reguli de circulatie.
Oare am luat-o eu razna sau toti par sa ia lucrurile iesite din comun ca fiind absolut normale?

miercuri, 11 noiembrie 2009

Cersetori de alt soi

Mergeam pe strada cu maica-mea. Un pusti de vreo 17-18 ani, bine imbracat si cu un Red Bull in mana se apropie de noi si incepe cu o voce plangacioasa: "Va rog sa ma ajutati si pe mine, am ajuns astazi in Bucuresti si am avut un accident de motocicleta si nu am unde dormi la noapte. Va rog sa-mi dati si mie 30 de lei".
Mama il refuza, continuam sa mergem, el tot dupa noi. De data asta mi se adreseaza mie: "Haide, te rog, de ce nu ma ajuti, nu intelegi ca nu am unde dormi, vrei sa dorm pe strada?"
Imi vine sa-i raspund ca ar putea sa-si vanda cutia de Red Bull, sa mai faca rost de bani. Il rog doar sa ma lase in pace, continua sa-mi vorbeasca, din ce in ce mai rastit: "Dar de ce nu ma ajuti, de ce nu-mi raspunzi? Am nevoie doar de 30 de lei! Da-mi si mie 30 de lei!", iar vocea sa e din ce in ce mai puternica.
Pana la urma intram intr-un magazin, iar de acolo suntem ajutate sa scapam de cersetorul agresiv si nedorit.
Imi amintesc ca moda asta a pustilor care se milogesc de trecatori ca sa capete bani de tigari a aparut inca de pe vremea cand eram la liceu. Nu este vorba despre cersetori profesionisti, ci despre copii din familii de conditie buna, care incearca sa iasa din tipare.
Acesta era insa in mod deosebit insistent si usor agresiv.
Ceea ce m-a determinat sa ma intreb daca sunt chiar in halul asta de ieftine drogurile. Doar 30 de lei?

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Cronica de film - Amintiri din epoca de aur

Nu obisnuiesc sa scriu aici despre filmele pe care le vad, insa pentru acesta (acestea) voi face exceptie.
"Amintiri din epoca de aur" este un film despre care s-a tot vorbit. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la acest film ma simt inselata.
Nu pentru ca ar fi un film rau. Dar nu este suficient de bun.

Prima parte , "Tovarasi, frumoasa e viata!" este constituita din patru filmulete bazate pe legende urbane mai mult sau mai putin cunoscute. Legendele sunt graitoare pentru spiritul epocii, mai putin aceea a politricului zelos - din care nu am inteles nici care este legenda, nici care este poanta.
Impresia mea generala despre film este ca pare facut in graba, usor incropit, avand totusi la baza niste idei care meritau exploatate mai frumos si mai atent. Actiunea pare lungita inutil, iar filmului ii lipseste pe alocuri dinamica. Prea multe detalii menite sa descrie mai bine epoca tind sa acopere povestea si sa te indeparteze de actiune.
Totusi, merita vazut atat pentru trei dintre povesti, cat si pentru finalurile destul de bine conturate.

In schimb a doua parte, "Dragoste in timpul liber" m-a dezamagit. Povestile nu pareau sa aiba cap si coada, personajele nu erau toate credibile, iar ultima poveste nici macar nu are loc in epoca respectiva, deci nu inteleg ce cauta in film ("Legenda curcanului zburator").

Va recomand totusi sa vedeti filmul, pentru ca are darul de a ne aminti de unde am pornit in urma cu 20 de ani.
Voi l-ati vazut? Ce parere aveti?

marți, 3 noiembrie 2009

Culori si lepse

Dana din Gibraltar mi-a dat o leapsa si abia astazi imi tin promisiunea de a ma ocupa de ea.

Pasul 1. Se aleg obiectele din casă de culoarea indicata şi se face o listă a lor.
Pasul 2.
Este scris un text nu prea stufos legat de unul dintre obiectele respective - textul poate să fie si-n versuri pentru cine are inspiratie. Acest text se postează pe blogul personal împreună cu o fotografie a unui obiect colorat din lista de la pasul 1.
Pasul 3.
Leapşa fiind colorată cea/cel care dă leapşa mai departe poate schimba sau nu culoarea în cauză. Singura limitare este să menţină condiţiile de la punctele 1 şi 2 .Mai adăug că leapşa este data mai departe cu o singură culoare.
Pasul 4.
Se dă "leapşa" mai departe.

Mie mi-a revenit o leapsa albastra. Ma uit in jur si nu vad nimic albastru, cu exceptia faptului ca sunt intr-o dispozitie albastra de ceva vreme incoace.
Totusi, o sa pun ceva cu mult albastru - nu este din casa, dar e o imagine pe care o am mereu cu mine.Dau si eu mai departe leapsa catre:
Clarisa - culoarea pentru ea este rosu
Misaki - culoarea ei va fi verde
Mimi - violet

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Succesul se masoara pe Facebook

Imi place Facebook, pentru anumite aspecte - cum ar fi cam m-am reintalnit cu persoane cu care nu mai vorbisem de 15 ani si cu care urmeaza sa ma reintalnesc si in lumea reala. Ma distreaza testele, chiar daca uneori sunt usor stupide, ma amuza predictiile si perlele de intelepciune accesibile zilnic, dar unele nu mai des de 5 ori pe zi (probabil se termina doza de intelepciune si noroc).

Una dintre persoanele din lista mea de prieteni are aproape 200 de persoane in lista sa. Alte persoane au 6, 7 sau 8 prieteni. Asa ca Facebook, grijuliu, imi atrage atentia din cand in cand: Vezi ca X nu are decat noua prieteni. Mai sugereaza-i nume noi. Acum, sincer, cati dintre noi au noua prieteni in viata reala? Stiti voi, persoane care sa insemne mai mult decat o bere impreuna si o vorba despre fotbal sau politica. Noua prieteni inseamna mult deja.
Dar se pare ca Facebook-ul nu e de aceeasi parere cu mine. Are doar noua prieteni, ajuta-l, saracul este singur. Pentru ca succesul in acesta lume virtuala se pare ca sta in numarul persoanelor din lista.

Eu am doar 26 de prieteni in lista. Incep sa ma simt cam singura si cred ca nu prea am succes. Vai!

joi, 29 octombrie 2009

A vazut careva zenul meu?

E la moda sa fii zen. Adica, daca am inteles eu bine, relaxat si linistit.
Asa m-am hotarat si eu sa fiu. Sa ignor mizeriile mai mari sau mai mici, tot ce este negativ si tot ce ma poate scoate din aceasta seninatate minunata la care visam.
Nu stiu daca voi ati luat vreodata o astfel de hotarare, insa va garantez ca Murphy este pe faza si se scarpina ghidus in barbie: aha, zen vrei? Mai vedem noi.

Asa am pornit eu ieri de dimineata catre serviciu, un mic zambet pe fata, optimism cat cuprinde si o sclipire vesela in ochi. Cum mergeam pe trotuar, un sofer a trecut in viteza pe langa mine (tot pe trotuar), a trecut printr-o baltoaca si m-a stropit de sus pana jos cu noroi. Si zau ca am ramas zen. Nici macar nu m-am enervat. Pentru ca nu stiam ca este doar inceputul.
Au urmat tramvaiul, cateva mizerii din partea celor din jur, care au culminat astazi cu unele mai mari, o intalnire ratata cu niste prietene. Si sincer, nu mai gasesc starea aia de zen pe nicaieri, parca nici nu a existat vreodata.
Este adevarat ca seara a fost salvata de niste vesti aproape bune. Dar zen-ul ia-l de unde nu-i. Il declar nul. Cine il gaseste il poate pastra, dar sa nu aiba incredere in el.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Despre fumuri, cu un pic de obida

N-am nimic cu fumatorii. Si in general cu alegerile pe care oamenii le fac in viata. Dar, nu stiu daca ati remarcat, viciul fumatului pare sa stearga din mintea posesorului sau orice idee privind respectul fata de celalalt. Stiu, nu este o regula care se aplica tuturor.

Observatiile de mai jos se aplica numai in cazul anumitor fumatori.

La unii fumatori in casa tai fumul cu cutitul. Aerisirea probabil ca nu merita, doar nu trebuie irosit atata fum pretios. O simpla sugestie ca ar trebui sa se deschida un pic geamul este intampinata cu un val de proteste: ne trage curentul! Curentul ne face rau, fumul nu.

Va imaginati cum arata o excursie in care un nefumator se trezeste nevoit sa stea inchis in masina cu cativa fumatori? Va pot spune eu: se fumeaza cu schimbul, astfel incat nici macar o secunda fumul sa nu dispara din masina.

Este cumva de la sine inteles ca un grup in care exista minim un fumator va alege un local in care se fumeaza. Pentru ca viciul trebuie cocolosit. Sanatatea nu.

Un fumator in vizita poate uita ca in apartamentul in care se afla nu se fumeaza. Sau ca exista un bebelus care ar trebui ferit de fumul de tigara. Lasa, ca fumez langa geam, se scuza el. Iar gazda, decisa sa nu-si ofenseze musafirul, se supune.

Fumatorii put. Stiu, nu este un cuvant frumos. Dar nici ei nu miros frumos. Iar cand o dragalasa si eleganta domnisoara se apropie mirosind a parfum amestecat cu tutun, bietul nefumator nu mai poate reactiona nicicum.

In cele mai multe restaurante din Bucuresti se fumeaza. Iar cele care au spatii care permit separarea intre fumatori si nefumatori, vor alege spatiul cel mai frumos pentru a-l oferi fumatorilor.

Eu ma simt ofensata de aceasta politica de incurajare a fumatului. Imaginati-va ca intr-un loc stau doua persoane: un fumator convins si un nefumator convins. Care dintre ei, urmandu-si convingerea, face ceva in detrimentul celuilalt?

Asa ca, daca sunteti fumatori, va rog sa nu considerati textul meu ca un atac contra voastra. Ganditi-va doar ca si nefumatorii merita respect.

Later edit: am gasit un text care il completeaza bine pe al meu.

marți, 20 octombrie 2009

O conversatie ciudata

Atentie! Celor sensibili din fire le recomand sa stea departe de postarea mea de azi.

Am cunoscut-o de curand si am stat la masa cu ea. Mi-a impuiat capul cu niste detalii foarte intime ale vietii sale, pe care mi le-a repetat (caci repetitia este mama invataturii).
Spre sfarsitul mesei, continua sa-mi vorbeasca. La un moment dat, vad cu stupoare cum isi baga un deget in gura si incepe sa razuie portiunea dintre dintii din fata. Se opreste putin, pentru a inghiti ceea ce a desprins de pe dinti.
Continua apoi sa vorbeasca. Intre timp, degetul intra voiniceste in gura. Nu pare deranjata in timp ce vorbeste, probabil are deja experienta. Privesc siderata cum gura se misca pentru a vorbi, in timp ce degetul se misca inauntru, curatand, frecand. Din cand in cand se opreste sa mai mestece resturile. Doar e criza, nu se iroseste mancarea!
Spre finalul intalnirii noastre, nu as putea spune cu certitudine ce mi-a povestit. Stiu doar ca are un talent deosebit de a vorbi in conditii de munca grea.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Capitala Cycladelor - Syros

Nu va e frig?
Mie imi este. Si mi-am amintit ca numai trei saptamani au trecut de cand soarele si marea erau peste tot. Asa ca astazi va voi povesti despre ultima insula vizitata in concediul din septembrie.


Ne-am dus pe insula Syros numai pentru cateva ore. Este o insulita micuta, aflata chiar in centrul arhipelagului Cycladelor. Tocmai din acest motiv a fost aleasa capitala administrativa a acestor insule.


Desi este capitala lor, nu seamana atat de mult cu ele. Portul este plin de vase de toate marimile, orasul este agitat si plin de scutere. Piata centrala a orasului este foarte larga, astfel de spatii uriase nefiind chiar obisnuite pentru insule. Tocmai de aceea am avut pentru cateva secunde impresia ca am ajuns pe continent.


Nu este o insula turistica, totusi vapoarele vin si pleaca, totul se desfasoara rapid. Vapoarele care vin din insulele din jur sunt pline de oameni care vin sa-si rezolve probleme administrative. Unii se intorc acasa si cu cate o cutie de prajituri "de la oras", desi nu exista cofetarii proaste in Grecia (sau eu nu am gasit)


Insula este plina de vilele si barcile grecilor instariti, care au gasit aici o oaza de liniste (evident, nu in capitala).


V-ati mai incalzit? Nici eu...

Un premiu de dat mai departe


L-am primit de la Belle de Jour, careia ii multumesc.
Si il dau mai departe tuturor blogurilor din blogroll.

Later edit: Si Sonho de Lisboa s-a gandit la mine, asa ca am acum premiul din doua parti :-). Multumesc, sunt onorata!

joi, 15 octombrie 2009

Strugurii sunt acri

La semafor, un copilas de vreo 9-10 ani cerseste printre masini. Are o fetisoara pusa pe sotii. Una dintre masinile oprite are in remorca saci de plastic plini cu struguri. Atat de plini, incat nici nu au fost legati.
Pustiul se duce si se autoserveste cu un ciorchine, in timp ce-mi face cu ochiul. Duce ciorchinele la gura si musca un strugure. Pfuuui! E acru. Se stramba si-l scuipa. Este foarte expresiv. Il pune inapoi in sac cu gesturi teatrale. Apoi se duce si-i bate obrazul soferului care nu pricepe nimic.

Asa e, strugurii la care putem ajunge chiar sunt acri.

marți, 13 octombrie 2009

Frica

Mi-am dat seama ce urasc cel mai mult la orasul asta (adica la Bucuresti). Nu e doar mizeria, nu e doar uratenia din jur. Urasc frica cu care ne confruntam zi de zi cand iesim pe strada.
Frica de a nu fi muscat(a) de cainii intretinuti de portarii fabricilor sau de batranele miloase de la bloc. Dar carora nu le este suficienta mila incat sa-i tina in casa.
(Lasati, domnisoara, ca astia nu stie sa muste!")
Frica de a nu ti se smulge geanta pe strada.
Frica de a nu fi agresat(a) de diversi indivizi.
Frica de a nu fi buzunarit(a) in tramvai.
Frica de a nu fi calcat(a) de masina pe trotuar sau pe trecerea de pietoni.
Frica de a nu da peste nebuni cu cutite in autobuz.
Frica de a nu-ti rupe vreun picior din cauza gaurilor de pe strada sau a unor bare de otel care rasar din pamant.
Frica de a nu te trezi cu tencuiala vreunui bloc in cap.
Frica de a nu ti se scutura gunoaie in cap, de la vreun balcon.
Frica de a nu mai gasi loc de parcare la intoarcere, daca faci imprudenta sa pleci cu masina.

De fiecare data cand plec in concediu in alte tari, imi place sa ma uit dimineata la localnicii care pleaca la treburile lor zilnice. Poate nu zambesc, dar fetele lor sunt senine. Nu am vazut atatia oameni incruntati cum vad in Bucuresti. Poate pentru ca nu au de ce se teme.

vineri, 9 octombrie 2009

Intamplare cu babuta, tramvai si gard

Statia de tramvai este peste drum de statia de autobuz. Ca sa ajungi de la autobuz la tramvai, trebuie sa te duci pana la trecerea de pietoni si sa traversezi. E un pic de mers.
Babuta din titlu se afla in statia de autobuz, sprijinita in carje. Nu vrea sa mearga pana la trecerea de pietoni. Asa ca traverseaza sontac-sontac, abia mergand, intr-un moment in care masinile erau oprite la stop.
Ajunge cu greu la statie. Statia are gard. Nu degeaba. Babuta incearca sa sara gardul. Carjele o incurca. Reuseste sa le mute pe partea cealalta a gardului si incearca iarasi sa sara gardul, tremurand din toate incheieturile. Un pusti incearca sa o ajute, dar nu reuseste.
Babuta adopta alta tactica: incearca sa se bage prin gard. Nu se poate apleca. Ce ghinion!
Intre timp, masinile au verde si pornesc. Porneste si babuta, printre masini, catre trecerea de pietoni, abia mergand.

Sa se afle: cat timp si cata energie a economisit babuta in incercarea ei de a traversa printr-un loc nepermis?

miercuri, 7 octombrie 2009

In Ciclade - insula Tynos

Insula Tynos este un loc de pelerinaj binecunoscut pentru toti grecii ortodocsi ( in insule se gasesc multi greci catolici), pentru ca aici se afla o vestita icoana. Pelerinii vin din toata Grecia si urca in genunchi intreg dealul care duce pana la biserica in care este adapostita icoana.


Insula este extrem de arida, insa sate intregi se ascund in vai umbroase, care nu sunt vizibile de pe sosea. Satele pastreaza arhitectura tipica a cicladelor, casele sunt de multe ori vechi, cu inscriptii de marmura, strazile sunt inguste, iar insularii isi pun vazele cu flori pe pervazul de afara, pentru ca odata cu casa sa fie impodobit si satul. Este plin de flori si de pisici, iar localnicii saluta cu respect orice persoana intalnita in cale, inclusiv pe turisti.


Magazinul care a luat locul vechii piete de peste din capitala insulei l-a mostenit si pe Marcos, pelicanul cersetor, care mananca peste fara efort, doarme pe un scaun in magazin si mai iese din cand in cand pe strada pentru a-si dezmorti picioarele. Lumea care se intalneste cu el il saluta, caci toti il cunosc pe Marcos.


Pelicanul reflecta de altfel atitudinea relaxata a locuitorilor din insule.
In fiecare seara, cafenelele din centrul capitalei sunt pline de batranei care isi savureaza ciocolata calda, insotita de nelipsitele gogosi cu miere si scortisoara.

duminică, 4 octombrie 2009

Intrerupem programul cu o leapsa

Am primit de la Belle de Jour o leapsa, care ne spune sa punem pe blog un basm. Cum greu ar fi sa gasesc povestile mele preferate pe youtube, pentru cei nostalgici avem in seara asta un program special: Divertis in anii '90, cu un basm interpretat in stilul lor propriu.
Acum nu mai par atat de amuzanti, insa in anii '90 erau sarea si piperul vietii noatre postrevolutionare.



Dau si eu leapsa mai departe tuturor celor carora le place ideea (mie mi-a placut).

joi, 1 octombrie 2009

In Ciclade - insula Andros


Cand m-am intors din vacanta, lumea mi-a spus ca sunt "putin bronzata", mirandu-se, poate, ca nu arat ca si cand as fi fost la mare, adica neagra ca taciunele. Explicatia este simpla: nu ma distrez stand cu burta la soare toata ziua, ma plictisesc groaznic. Prefer plimbarile si cunoasterea locurilor in care ma aflu.


Grecii spun ca Cicladele sunt cele mai frumoase insule. Probabil ca au si dreptate. Combinatia dintre albul caselor, albastrul usilor si arhitectura cubista farmeca pe oricine, inclusiv pe mine. Cea mai celebra insula cicladica este Santorini. Noi am preferat cateva insule mai apropiate: Andros, Tinos si Syros.


Andros este o insula bogata. Locuitorii sai au crescut viermi de matase, ceea ce a facut ca insula sa devina prospera. Tot de aici privin si cateva familii de armatori greci extrem de bogati. Acestia nu s-au multumit cu acumularea averilor, au facut ceva pentru locurile natale - astfel incat insula beneficiaza de un muzeu de arheologie foarte apreciat, dar si de alte muzee.


In zilele noastre, Andros este locul in care multi greci bogati au case de vacanta, la care vin cu feribotul in week-end, drumul durand aproximativ 2 ore de la la Rafina (in apropiere de Atena).



Pentru mine insa, Andros este locul in care gastele fac baie toata ziua in mare, plimbandu-se apoi relaxate pe plaja.

miercuri, 30 septembrie 2009

La casa

Nu stiu, o fi ceva in aer. Cert e ca de doua-trei zile, de cand m-am intors, numai chestii menite sa ma scoata din ale mele mi se intampla.
Si asta in ciuda promisiunii pe care mi-am facut-o in urma cu numai cateva zile. Mi-am promis ca ma voi trata cu mai mult respect, ceea ce inseamna sa ignor toate micile rahaturi zilnice (expresia nu este cea mai eleganta, dar cu siguranta este cea mai potrivita).

Bun, trecand pe langa faptul ca am avut ieri o zi groaznica, soldata cu o insomnie, am astazi proasta inspiratie sa ma duc sa cumpar cate ceva de mancare. Intru la Angst, la Moghioros si iau niste iaurt si inca doua-trei chestii si ma duc la casa. Platesc, imi iau iaurtul si constat ca este desfacut. Asa ca port urmatoarea discutie:
Eu: Iaurtul acesta este desfacut.
Vanzatoarea: Si ce propuneti? (voce acra, obraznicie cat casa)
Eu: Pai eu propun sa-l schimbam.
Vanzatoarea (strambandu-se): Faceti ce vreti!

L-am schimbat, evident. Si nici macar nu m-am enervat. Sunt o lady, zau asa!

marți, 29 septembrie 2009

Am revenit

Cum mi-am dat seama ca am ajuns "acasa"?
Dupa numarul cainilor calcati de masini pe sosea.
Dupa numarul cainilor care se plimbau nestingheriti pe sosea, asteptand veseli sa impartaseasca soarta primilor.
Dupa mirosul de canal din tot orasul.
Dupa gunoaiele strecurate cu indemanare prin garduletele care inconjoara spatiile verzi.
Dupa spatiile verzi proaspat amenajate, in care flora se transforma in fauna, iar animalele de iarba ranjesc deja uscate catre trecatorii care nu pot abtine sa se intrebe cat au mai costat si mizeriile astea.
Dupa masina care era sa ma calce ieri dimineata pe trotuar (eram inca putin cu capul in nori, uitasem ca sunt pe trotuarul-sosea).
Dupa chiuiturile petrecaretilor din bloc, bucurosi duminica seara sa asculte melodia Hai sa facem hutza-hutza cu masina mea caruta. Original si de mare clasa!
Dupa semafoarele care functioneaza numai pentru masini, nu si pentru pietoni.
Dupa cursele de motociclete care au loc noaptea pe bulevard.
Dupa glumele deocheate din tramvai si mirosurile uitate pentru doua saptamani.
 
Am revenit. In curand, revin cu impresii si fotografii din vacanta.

vineri, 11 septembrie 2009

A sosit vacanta

Asadar in urmatoarele doua saptamani voi lipsi de pe blog. Poate mai scriu cateva ceva in perioada asta, dar nu promit.

marți, 8 septembrie 2009

Pe seara

Ma intorceam in seara asta de la o prietena, cu troleibuzul. Ajungem intr-o statie. In statie, un betiv. Betivul se uita la usa. Nu e hotarat. Soferul se hotaraste sa inchida usile. Asa ca betivul isi ia avant si se arunca in troleibuz, fortand usile care tocmai se inchideau.
In sfarsit, reuseste sa urce si se aseaza pe un scaun. Surprinzator, imi dau seama ca nu e singur. Impreuna cu el mai era un betiv. Conversatia lor este plina de substanta (destul de simpatica de altfel, dar greu de reprodus). Chintesenta poate fi surprinsa intr-o singura fraza, rostita de unul dintre ei: "Bai, deci pe mine nu ma intereseaza scoala, frate! Pe mine ma intereseaza potenta!".
Jumatate de troleibuz se hlizeste impreuna cu mine. Betivul doi coboara, primul ramane singur.

Nu pentru multa vreme. Se urca doi tineri cu un bebelus micut de tot in brate. Betivul, galant, se da la o parte sa stea jos. Apoi incepe sa mangaie bebelusul. Si ii strecoara printre scutece doua hartii de 1 leu. Tatal, rosu la fata, protesteaza. Betivul riposteaza: "Lasa, bre, ca asa se face! Sa ai inca vreo 5-6 copii, ca asta conteaza in viata. Asculta-ma pe mine, om batran!". Apoi coboara.

luni, 7 septembrie 2009

Am pierdut o batistuta

Am primit de la bunica mea 100 de lei. Pe care i-am pus in buzunarul de la pantaloni si, bineinteles, i-am pierdut. Refacand drumul din bloc, unde banuiam ca i-am pierdut, am pasit atenta la fiecare detaliu, in speranta ca-i voi regasi.
Am gasit asa: un ambalaj de eugenie, 3 mucuri de tigari si o bratara de ata.
Le dau la schimb pe 100 de lei.

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Bienvenido, Mister Marshall

In 1953, spaniolii au facut un film foarte simpatic, considerat astazi una dintre capodoperele cinematografului spaniol. Bienvenido, Mister Marshall este o comedie care suprinde Spania anilor '50. Este perioada in care americanii incep sa puna in aplicare planul Marshall, plan menit sa ajute la reconstructia tarilor vest-europene.
Actiunea are loc intr-un sat din centrul Spaniei, Villar del Rio. Primarul este informat ca mai multi inalti oficiali americani vor trece prin satul sau, prin urmare spera sa primeasca din partea acestora ajutoare pentru satul sau prin planul Marshall. Asadar incearca sa le ofere oficialilor americani cea mai buna primire posibila.
Dupa numeroase idei mai mult sau mai putin originale de intampinare a americanilor, ideea castigatoare este aceea de a "imbraca" satul in haine andaluze (retinem, totusi, ca nu este un sat andaluz). Prin urmare, cu grele sacrificii din partea intregii populatii, sunt cumparate haine si decoratiuni andaluze, iar satul din centrul Spaniei se transforma peste noapte intr-un sat din sud. Evident, tot efortul se dovedeste inutil intr-un final.

De ce va povestesc filmul? Pentru ca de filmul asta imi amintesc primarii bucuresteni - ca este vorba despre primarul general sau despre cei de sector, ca sunt afiliati unui partid politic sau altuia, problema lor este sa "infrumuseteze" urbea prin diverse elemente decorative fara nicio legatura cu specificul orasului sau climei, din pacate si fara nicio legatura intre ele si vreun simt estetic.
Observ, de exemplu, ca multe zone din oras s-au imbogatit cu copacei exotici, care nu rezista climei noastre; cu flori necunoscute, care nu dureaza prea mult; cu fantani arteziene si constructii ciudate. Orasul este imbracat in haine care nu-i apartin, dar care costa mult. Scopul pare sa se fi pierdut pe drum, deja nu se stie pe cine mai vrem sa impresionam.
Mister Marshall nu mai vine.

Later edit: va recomand si articolul acesta, se vede treaba ca sunt destul de multi oameni saturati de proiectele cu fantani. Probabil ca suntem totusi mult prea putini.

miercuri, 2 septembrie 2009

luni, 31 august 2009

O poveste de la bloc

Ca orice opera literara, povestea de astazi are mai multe momente ale actiunii.

1. Expozitiunea

La noi la bloc, o intamplare a tulburat linistea locatarilor pentru o saptamana. Babutele vorbesc si acum pe la colturi, in timp ce vecinul in maieu sopteste in fata masinii in timp ce surubareste ceva la o bere impreuna cu vecinul de la parter.

2. Intriga

La avizier aparuse lista rusinii, lista... restantierilor cu plata intretinerii.


3. Desfasurarea actiunii

In urma numeroaselor zvonuri si a intrebarilor ce apareau pe buzele tuturor, administratia a simtit nevoia sa isi explice gestul. Pur si simplu, locatarii corecti doreau sa afle cine sunt aceia dintre ei care isi tradau blocul si vecinii, neachitand la timp intretinerea.


4. Punctul culminant

A aparut si o reactie, probabil a vreunui datornic vexat de prezenta sa in Lista rusinii, cum este ea numita in soapta.


5. Deznodamantul

Reactia datornicului, plina de venin la adresa dnei. Icsuleasca - presedinte de bloc, a disparut in mod misterios, la avizier ramanand spre amintire perpetua Lista rusinii, insotita de explicatiile acuzatoare.
Astazi, in blocul nostru lucrurile sunt mult mai clare. Se stia intotdeauna ca exista doua tabere - cea a oamenilor corecti si cea a celor care intarzie cu plata intretinerii, insa apartenenta locatarilor la una sau alta dintre tabere nu era foarte clara. Astazi, taberele au fost clar delimitate, iar razboiul a inceput sa isi arate fata hada.

- SFARSIT-
sau, poate...
- VA URMA -

sâmbătă, 29 august 2009

PMB - calea spre succes

Sorin Oprescu se gandeste "serios" sa candideze la alegerile din toamna. La fel a facut si Traian Basescu in urma cu cativa ani. Iar Victor Ciorbea a plecat de la Primaria Municipiului Bucuresti pentru a fi prim-ministru.
In cazul celor trei, decizia intervine la putina vreme dupa alegerea lor ca primari ai Bucurestiului. Se pare ca aceasta primarie este vazuta de unii politicieni doar ca o trambulina catre o functie mai inalta in stat.
Dupa luni de zile in care isi exprima dedicatia pentru orasul pe care doresc sa-l pastoreasca, dupa ce conving milioane de oameni ca sunt decisi trup si suflet sa munceasca pentru acest oras nefericit, politicienii pleaca mai departe. De cele mai multe ori fara ca Bucurestiul sa fi avut parte macar de cateva luni de conducere inteligenta.

Eu nu am nimic impotriva, dar i-as obliga sa plateasca o mica taxa de penalizare. O taxa egala cu cheltuielile facute pentru alegerea unui nou primar.
In felul asta, poate mai salvam din banii care lipsesc de la buget.

joi, 27 august 2009

Hating pps

Urasc powerpoint-ul. Stiti voi, tot felul de ganduri intelepte, insotite de imagini graitoare, in timp ce o muzica suava se revarsa din boxe.
Sau glume desfasurate pe 10 pagini, insotite de desene furate de pe net.
Poze cu mancare imbracata "dragut" - pepeni care arata ca niste lebede gratioase; bucati de paine cu ochi facuti din masline si un zambet amuzat taiat dintr-un ardei.
Poze cu flori, fete si baieti-castraveti.
Rugaciuni si fapte pilduitoare.

De cand primesc zilnic cateva astfel de "prezentari", am inceput sa ma tem sa mai deschid vreun fisier care se termina in .pps. Chiar daca este ceva "de business", care ma intereseaza. Ce ma fac daca la sfarsit imi cere sa-l trimit la inca 10 persoane, sub amenintarea unui ghinion iminent?

marți, 25 august 2009

Un interviu

in Hotcity.

Gospodine pricepute

In tramvaiul 41, doua taranci (in sensul cel mai real al cuvantului) cu basmale si fuste, mirosind a branza, vorbeau repede, aproape mestecand cuvintele:

- Fai, ce ma enerveaza Vetuta!
- E proasta, stii ca nici macar paişpan nu stie sa faca?
- Da-o incolo de proasta!
- Nici macar paişpan - ca ce crede ea, ca se face usor? Doua ore sa faci un paişpan.

Intr-un tarziu, ma prind: pandişpan.

luni, 24 august 2009

Plictiseala

Mergeam azi cu autobuzul. Deja va place cum incepe, nu?
Discutie intre doi muncitori tineri:

- Bai, si dupa ce terminam acolo mergem si ne luam niste parizer si mancam. (cu foame in glas)
- Bai, dar mai lasa-ma cu parizerul asta, ca m-am saturat de el. Frate, de trei saptamani numai parizer. Luam salam!

sâmbătă, 22 august 2009

Caldura mare

Caldura mare, zic, ca de sfarsit de august. 
Mergeam eu acum vreo ora pe strada, intrebandu-ma cine m-a pus sa ies din casa pe caldura asta. Soarele ma batea drept in cap si il simteam cum imi ardea pielea. Mi-era si sete si visam in sinea mea la o piscina cu apa rece, la un dus rece, macar la o sticla de apa rece.
Oare gandurile mele sa aiba o astfel de forta? Dintr-o data, un suvoi de apa rece ca gheata, venit parca din cer, mi s-a raspandit racoritor pe tot corpul. Cineva isi uda balconul. Mi-o fi auzit gandurile, mi-o fi simtit neputinta in fata caldurii?
Nu stiu, dar m-am gandit sa-i multumesc si sa va povestesc si voua ca avem semeni care se gandesc la noi si ne sar in ajutor atunci cand avem nevoie.

Aveti grija... cu caldura!

miercuri, 19 august 2009

Mesaj pentru un cititor

Cititorului care a ajuns astazi pe blogul meu prin Google, cautand "Dusmanii iti poarta pica si n-au valoarea ta", as vrea sa-i raspund: asa este, ii multumesc ca-mi recunoaste valoarea. Am un singur amendament: corect este "dusmanii n-are valoarea ta". Va rog sa incercati sa respectati regulile minime de gramatica manelistica.

luni, 17 august 2009

20 de minute...

... atata a durat sa scot bani de la bancomat.

La banca, doua bancomate. Unul nu functiona. La celalalt era coada. Termina toti cei din fata mea, pana cand ii vine randul unei babute simpatice. Are nevoie de ajutor pentru a depune bani la bancomat, asa ca vine o angajata sa o ajute.
Angajata, o pustoaica acra care nici macar nu se straduia sa-i explice femeii ce are de facut. Mai degraba parea ca-i da ordine: "Bagati cardul!", "Da, e bine asa.", "Acum bagati banii. Dar aranjati-i, doamna, putin, ca nu-i ia altfel". Evident, bancomatul nu "ii lua". De ce? Nu se stie. "Poate sunt prea noi" a zis domnisoara plictisita. Dupa care a anuntat ca se intoarce in 5 minute. Unde o fi fost, ce o fi facut, nu stiu, cert este ca in spatele meu coada capata proportii.
In sfarsit, trec cele 5 minute in care babuta ramasese cuminte in fata bancomatului, asteptand-o pe domnisoara intepata. Se simtea rusinata ca intarzie coada din cauza ei. Se simtea rusinata in locul intepatei.
Care a aparut in cele din urma cu aceeasi mutra acra. Am crezut ca s-a dus sa rezolve ceva. Da' de unde? Iarasi: "Bagati cardul!", "Da, e bine asa.", "Acum bagati banii. Dar aranjati-i, doamna, putin, ca nu-i ia altfel", iarasi bancomatul nu lua banii, iarasi o luau de la capat. Timp in care lumea astepta. Unul dintre colegii mei de suferinta a intrebat-o pe intepata noastra daca va merge si celalalt bancomat. La care ea a raspuns sec, fara sa se uite la el: "Da, o sa mearga." Cand? Nu se stie, doar nu era acolo ca sa ne ajute.

Si uite asa, pana mi-a venit randul au trecut 20 de minute.
Distractiv, nu?

PS Nu dau numele bancii pentru ca, intamplator, este prima experienta neplacuta pe care o am din partea lor.

Un premiu

Am primit de la Sonho de Lisboa un premiu pentru care ii multumesc.









Trebuie sa-l dau mai departe catre alte trei bloguri. Dar am o dilema: cum sa aleg numai trei? Mie imi plac mult toate blogurile din blogroll. In plus, unii dintre cei din blogroll l-au mai primit, oare se poate da de doua ori?

Pana la urma, m-am hotarat: toata lumea din blogroll il merita, deci toata lumea il primeste. Va rog sa-l dati si voi mai departe, da?

miercuri, 12 august 2009

Viata privata


Intru intr-o zi intr-o toaleta dintr-un centru comercial. In toaleta de langa mine, unei domnisoare ii suna telefonul. Raspunde si are loc urmatorul dialog, din care nu pot reproduce decat cele spuse de colega mea de toaleta:
- Alo! Buna, fata, ce faci? (zgomotul fermoarului de la pantaloni)
- ...
- Pai, fata, eu sunt la Mall, la shopping, dar acum am intrat un pic la toaleta. (pshhht)
- ...
- Nu, nu ma deranjezi. Ia povesteste-mi, ce a mai zis Luminita? (pshhht)
- ...
- Pai, fata, io ti-am zis ca-i proasta. Si el nu i-a zis? (trage apa)

Conversatia continua, in timp de simpatica domnisoara iese de la toaleta.

Nu trece o saptamana, intru la toaleta de la sala. Din cabina de langa se aude:
- Alo! Buna, eu sunt! Voiam sa-ti spun la multi ani! (zgomotul de usa trantita)
- ...
- La multi ani! Sa fii fericita si iubita! (se aud hainele fosnind)
- ...
- Nu, eu sunt la sala, am venit pana la toaleta si m-am gandit sa te sun, sa nu uit. (pshhht)

In fine, conversatia continua, printre zgomotele specifice activitatii dintr-o toaleta si urarile aniversare.

Iar eu plec, gandindu-ma ca este prea mult sa am parte de aceeasi experienta in numai o saptamana.

marți, 11 august 2009

Genul programului: Romance

Ce poti face cand ai pierdut tramvaiul? Injuri in barba si te resemnezi, privindu-l cum se indeparteaza. Totusi, in aceasta zi injuraturile de rigoare au fost domolite de aparitia unui alt tramvai.
Intr-o statie goala, ma dusesem in spate, pentru a ma urca in ultimul vagon, care oprea mai aproape de destinatia mea.
Tramvaiul era gol, iar vatmanul era probabil intr-o dispozitie romantica. Cu o maiestrie nebanuita, a oprit tramvaiul neregulamentar, deschizand usa din mijloc a primului vagon chiar in dreptul meu. M-am urcat, caci tramvaiul livrat personal nu se refuza. Si m-am bucurat de asa gest romantic nemaivazut.

luni, 10 august 2009

Mici frustrari zilnice si cei ce le provoaca

Sunt unii oameni care par sa fi rasarit in calea ta cu unicul scop de a-ti face viata mai nesuferita. Nu fac lucruri marete pentru asta, ci fac exact acele lucruri marunte care adunate te fac sa uiti de educatia primita, cartile citite si muzica ascultata.

Statatorii in drum - ii intalnesti pe trotuar, stand de vorba impasibili la chinurile trecatorilor de a-si face loc printre ei. In magazine ii vezi pe culoarele dintre rafturi, cu cosurile blocate in cate o pozitie strategica, sau aproape lipiti de raftul de pe care ai vrea si tu sa iei ceva, dar nu mai ai cum. In mijloacele de transport in comun, sunt cei care stau pe scara, desi nu coboara, si nici macar pe butonul de deshidere a usii nu apasa. Sunt soferii care ocupa cate doua benzi, mergand cu 20 la ora, nehotarati daca sa faca stanga sau dreapta.

Imputitii - foarte raspanditi, dinspre ei se revarsa tone de mirosuri - transiratie, mizerie, fum de tigara. Dar specia superioara sunt imputitii parfumati. Eventual tone de parfum date direct peste hainele care trasnesc a fim de tigara si transpiratie. Combinatia ucigatoare. Daca au mai si baut, succesul este garantat.

Oratorii - nu stiu daca este cel mai bun nume pentru ei. Este vorba despre cei care vorbesc tare si fara oprire. Obisnuiesc sa dea lectii insotitorilor sau nefericitilor care le ies in cale, pe un ton taios, cu o voce puternica, ce face sa vibreze peretii din jur. Nu se opresc din vorbit, nu-i intereseaza ca deranjeaza, nu conteaza decat sa-si afirme ego-ul cat mai puternic posibil. Iar daca vorbesc la telefonul mobil, discursul se transforma adesea intr-un discurs urlat.

Nebunii - stiu ca nu e vina lor, insa uneori ai senzatia ca sunt mai multi decat oamenii normali. Vorbesc singuri pe strazi, cersesc, lovesc ce le iese in cale, se cearta cu calatorii din autobuze, se plang ca sunt urmariti de OZN-uri si de securitate, scot cutitul cand au senzatia ca sunt agresati, urla la cei din jur si la alti nebuni.

Inconstientii - nu ma refer aici la cei care sunt inconstienti in alegerile lor privitoare la viata. Ma refer la cei care nu au constiinta propriului lor corp. Nu simt cand se apropie prea mult de cineva, nu se deranjeaza atunci cand ating pe cineva, se dau in spate in autobuz fara sa realizeze ca ar putea lovi pe cineva. Sunt de fapt nesimtitii zilelor noastre.

Curiosii - citesti ceva in tramvai? Citesc si ei impreuna cu tine, stand langa tine uneori atat de aproape incat le simti respiratia. Cand dai pagina ii auzi pufnind nemultumiti - nu au apucat sa citeasca tot, e greu de la o distanta atat de mare. Incetul cu incetul, tu si curiosul tau formati o echipa; el te apara de ceilalti, tu ai grija sa apuce sa citeasca tot. Parca-parca ai vrea sa mai ramai si in tramvai, sa nu cobori inaintea lui, este pacat sa-l lasi cu lectura neterminata.

Grabitii - dau peste tine ca sa treaca primii. Daca tu cobori dintr-un autobuz, ei te dau la o parte ca sa urce si sa prinda loc. Nu conteaza ca tu nu mai apuci sa cobori, scopul lor este atins. Sau mergi pe trotuar, cand simti ceva rece pe picior. Este bara din fata a masinii unei persoane care se grabeste spre serviciu si te atentioneaza amabil sa te dai din drum.

Negrabitii - esti pe un culoar stramt, intre doua rafturi de supermarket? Vrei sa ajungi la casa? In fata ta merge cu viteza melcului turbat o doamna cu un carucior plin ochi. Din cand in cand se mai opreste, sa mai admire ceva intr-o vitrina. Nu o intereseaza sa se dea la o parte ca sa faca loc, lucrurile trebuie luate incet, nu ati auzit de slow living?





vineri, 7 august 2009

O alta plimbare pe scari

Intamplarea povestita anterior mi-a amintit de alta, care a avut loc cu cativa ani in urma.
Era iarna si ninsese toata dupa-amiaza. Am iesit sa ne bucuram de zapada la caderea serii.

Dupa plimbarea prin mormanul de alb, bulgarii aruncati intre noi si prinsul fulgilor cu limba, ne intorceam fericiti spre casa (nu-i asa ca vi se face un pic dor de iarna?).
Ajunsi in scara blocului, am constatat ca "se luase lumina", asa ca ne-am dus la masina, am luat lanterna pusa acolo pentru orice situatie si am intrat din nou in bloc. Am inceput sa urcam scarile prin intuneric, ghidati de lanterna, dar si de lumanarile pe care toit vecinii, iesiti la o sueta cu ocazia caderii curentului, le tineau in maini.
Conversatiile se poticneau cand ajungeam la fiecare etaj, in timp ce, la lumina palpaitoare, fetele noastre erau cercetate cu atentie.

Pana la urma, cineva ne-a pus intrebarea care statea pe buzele tuturor: "Sunteti de la lumina?"

joi, 6 august 2009

O plimbare pe scari

Ies din casa pentru niste cumparaturi. De dupa usa vecinilor iese o fata curioasa, dar usa se inchide repede la loc. Cobor un etaj si gasesc mai multe vecine stand de vorba. Se intrerup cand trec pe langa ele si ma masoara de sus pana jos. Inca un etaj. Un batran sta in fata usii si ma priveste curios. Inca doi pasi si o doamna scoate capul pe usa si se uita la mine.

Inca un etaj. Usile se intredeschid usor pentru a se inchide discret la loc cand trec. Ma simt urmarita, iar in bloc este o vanzoleala ciudata.
Inca un etaj: oamenii stau pe scari, toti se uita la mine, simt ca din spatele usilor inchise sunt privita prin vizoare.
In sfarsit, la parter, o batranica deschide hotarata usa: "Aaaa, dumneavoastra sunteti? Asteptam lumina."

marți, 4 august 2009

No more Mr. MJ

Nu vreau sa intretin si eu nebunia constanta din ultimele saptamani cu inca o postare despre acest subiect. Totusi, simt nevoia sa strig: GATA! E de ajuns!
Merg la cumparaturi. In magazine, probez haine pe ritmuri de Billie Jean. In autobuz, un telefon zbiara Black or White. Seara, la stirile zilei, aud ca vor sa transforme in diamante o suvita din parul lui Michael Jackson. Si ca nu-stiu-cine a castigat custodia copiilor lui. Si ca tatal lui a mai declarat ceva.
O asemenea inflatie de stiri si melodii nu s-a mai pomenit de ani de zile. Radio-urile, ziarele si televiziunea, care pana deunazi l-au aruncat in uitare sau si-au mai amintit de el numai pentru scandaluri, par acum sa ingroase o galerie de sustinatori din care nu au facut niciodata parte.
Cunosc o femeie de treaba, care acum cateva luni radea la glumele care circulau pe internet cu Michael Jackson. Din ziua mortii sale insa, ceva s-a schimbat.

Socul initial a fost inlocuit de o dragoste aproape obsesiva pentru celebrul mort. Cauta stiri, melodii, interviuri cu el. Cu Michael. De cate ori vine vorba despre Michael, ochii i se umplu de lacrimi, iar vocea ii tremura. In fiecare zi ne povesteste lucruri noi (de fapt, lucruri abia acum aflate de ea) despre Michael. Cand a constatat ca una din prietenele ei este nascuta in aceeasi zi cu Michael s-a emotionat enorm. Nu-i venea sa creada ca exista o asemenea coincidenta minunata. Asculta in fiecare zi Michael. Vorbeste cu toata lumea despre
Michael.

Ce s-a schimbat? Face moartea un om mai valoros decat era pana atunci. Iti deschide ochii asupra valorii sale? Sau este doar un instrument de marketing, abil folosit?

duminică, 2 august 2009

Fuga din Brasov - fotografii (4)

Nu ma mai pot satura sa va arat poze cu aspecte din Brasov care mi-au atras atentia. Astazi, copiii.

Eleganta, domnisoara apreciaza cu un ochi critic operele de arta expuse in Piata Sfatului.


In timp ce domnisoara de mai jos se preocupa de o altfel de arta - direct pe piele:


Este micut, parintii il tin in ham. Asa ca el crede ca e catel si vrea apa din fantana:


Ce strada mare, numai buna de alergat pe ea!


Cineva este seful!


Florile sunt pasiunea mea:


Ma pregatesc deja sa ma fac mare:


Mami nu aude, mai bine o tragem de rochie ca sa-i atragem atentia: