vineri, 29 ianuarie 2010

Bunavointa cu dinti

Dimineata, frig si zapada. In tramvai, surprinzator, este mai clad decat afara. Calatorii se ghemuiesc pe scaune si asteapta plecarea din statie.
De pe trotuar apare o fatuta de vreo 20 de ani, alergand cu greu printre nameti ca sa ajunga la tramvai. Viteza ei este aceeasi cu a oricarei persoane care are de infruntat zapezile din Bucuresti.
Vatmanita, ca o mama binevoitoare, se hotaraste s-o astepte. O priveste cum alearga prin zapada si o incurajeaza printre dinti: "Hai, tuto, alearga, vino astazi! Hai, proasto!"
 
Fata ajunge in sfarsit si se suie recunoscatoare in tramvaiul care a asteptat-o, fara sa uite sa multumeasca.

marți, 26 ianuarie 2010

Bucurestiul si incalzirea globala

De cativa ani, iernile nu mai sunt ce erau. Asa zice toata lumea. Si parca asa imi amintesc si eu. Iarna, zapda, saniuta si derdelusul, ba chiar si o vacanta de iarna prelungita din cauza viscolului - pe toate mi le amintesc. Si-mi placeau. Dar nu pot sa zic ca de cand se plange lumea ca iernile sunt prea blande am simtit vreo urma de regret pentru asta.
Si iata! In sfarsit a venit iarna! Acea iarna, cea in care viscolul ne-a rascolit, gheata ne-a trantit si gerul ne-a muscat din obraji ca niciodata. Iata ca mi-e dor si mie acum... de vremurile cand iernile erau prea blande. Pai cum sa vrei zapada intr-un oras care intra in colaps si de la o ploaie? Cum sa vrei frig intr-un oras in care transportul in comun inca nu este o alternativa?



(Multumesc, Monica, pentru filmulet!)

De exemplu, caci am si un exemplu, tramvaiele de pe linia pe care merg eu au sucombat de patru ori in ultimele doua saptamani.
Si cum o distractie nu vine niciodata singura... azi de dimineata, pe la 7.30 cred ca erau vreo 15 grade sub zero. Si vreo douazeci de oameni inghetati in statia de tramvai, misunand intr-o parte si alta in incercarea zadarnica de a se incalzi. Tramvaiele erau blocate, lucru pe care l-am aflat mult mai tarziu, cand coada de tramvaie de pe sensul celalalt a ajuns pana la noi.
Asa ca am sunat la un taxi. Taxi Total, ca sa fiu mai exacta si sa-i fac reclama pe care o merita. De raspuns mi s-a raspuns repede, dar fara buna ziua, fara nimic mi s-a indicat sa astept "cateva secunde". Au fost vreo 7... minute. Dupa care a binevoit sa-mi ia cineva comanda. Au mai trecut 5 minute. Dupa care m-a mai intrebat o data ce vreau. Ca sa-mi spuna in final ca nu a gasit masina libera.
Asteptarea asta a fost pe banii mei, pe timpul meu si pe frigul ala ingrozitor in care eu tremuram cu telefonul in mana. Dupa ce am reusit sa gasesc un taxi si am ajuns la serviciu, am cautat o adresa de mail sa le transmit urarile mele de bine celor de la Taxi Total. Numai ca nu au asa ceva, asa ca tin sa le multumesc pe aceasta cale. La fel si celor de la RATB care nu sunt in stare nici sa-si mentina reteaua in stare de functionare, nici sa gaseasca o metoda prin care sa-i anunte pe amaratii din statii ca mai au de asteptat mult si bine. La minus 15 grade!

Revenind deci la incalzirea globala, daca ea inseamna sa nu mai existe iarna in Bucuresti, n-am nimic impotriva. Este adevarat ca nu rezolva si nesimtirea, dar nu le poti avea pe toate.

PS Exista si o iarna frumoasa in Bucuresti.

joi, 21 ianuarie 2010

Creatie in spatii private

La sfarsitul anilor '90, un vant de schimbare a ajuns si pe meleagurile noastre. Asa se face ca in barurile proaspat deschise, toaletele puse la dispozitia clientilor au inceput sa fie mai curate si mai civilizate decat erau romanii obisnuiti. Aproape firesc, un curent artistic neobisnuit a pus stapanire pe clientii acestor baruri. Cei ce erau tineri in acea vreme isi vor aminti mereu de versurile pe care le scriau sau le citeau de pe peretii toaletei unui anumit bar din zona strazii Matasari, nu singurul de altfel care le oferea astfel clientilor sai un spatiu de exprimare artistica neobisnuit.

Sa mergi la toaleta nu mai era un simplu act fiziologic, era un prilej fie de creatie, fie de culturalizare.
Vremurile au trecut, la fel si aceasta moda, intre timp a aparut publicitatea in toalete, intr-o incercare timida de a folosi momentele in care omul este singur, expus si vulnerabil.

Probabil in acelasi spirit, o persoana intreprinzatoare a exploatat cu folos timpul petrecut in toaleta de la cinematograful Studio. Anuntul de mai jos denota un spirit de sacrificiu iesit din comun, avand in vedere locul desfasurarii actiunii de scriere.


duminică, 17 ianuarie 2010

Leapsa cititorului

Inca o datorie, de fapt doua - leapsa cu carti, primita de la Belle de Jour si Cool Cat Sasha.
 

1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Incerc sa folosesc semne de carte (noroc ca editorii din zilele noastre s-au gandit la asta). La un moment dat pierd semnul de carte si atunci folosesc etichete, bonuri de casa sau cine stie ce altceva. Daca n-am asa ceva la-ndemana incerc sa tin minte numarul paginii la care am ramas. Fara prea mare succes, desigur.
Detest paginile indoite si obiceiul asta.


2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Nu :(


3. Citiţi în baie?
Citesc oriunde. Deci da, si in baie.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Daaa, impreuna cu Chiti :)
Ce-o vrea fiara, dar ma gandesc ca tot carte pentru copii iese. Sau o carte cu retete pentru lenesii gurmanzi, ca tot am ceva retete stranse.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Imi plac. Si-mi placea mult vremea cand la librarii cartile erau organizate in functie de editura si de colectie. Dintr-un motiv pe care nu-l inteleg, librariile au adoptat mai nou un sistem de a pune cartile in ordine alfabetica. Bleah!

6. Care este cartea preferată?
Nu am o carte preferata. Am carti preferate, uneori din perioade preferate. Cand eram mica am citit Ciresarii de cateva zeci de ori. La fel si orice volum de Jules Verne.
Bastarda Istanbulului, Pe vremea fluviului Amur, Ultimul suspin al lui Luis Bunuel - pe astea le vad acum de unde stau si stiu ca mi-au placut si le-am recitit.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Da, uite ca am raspuns deja la intrebarea asta mai sus.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Nu, sunt prea timida si detest banalitatile de genul "Mi-a placut foarte mult cartea, sunt un adevarat fan."

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Nu, cred ca felul in care fiecare percepe o carte este absolut personal.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Poate sa fie o carte despre care am auzit. Sau un pasaj din ea pe care-l citesc in librarie, ca sa vad daca-mi place sau nu.. Sau dupa autor.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Nu stiu sa raspund la intrebarea asta. Dar obligatorie este lectura.

12. Care este locul preferat pentru lectură?
Patul sau tramvaiul.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Nu ascult muzica, imi distrage atentia.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Nu, si nici nu vreau. Stau cel putin 12 ore pe zi cu ochii in calculator oricum.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Numai cumparate.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
Un prilej de cunoastere, bucurie...

Si acum, leapsa se duce spre Zazuza, Mimi, Dana din Gibraltar si Flavius.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Leapsa cu bogatie vine

Am primit de la Mimi o leapsa care mi-a placut, pentru ca m-a facut, inca de cand am citit-o, sa-mi pun intrebari.
Intrebarea era: ce mi-ar trebui sa am pentru a ma simti bogata.
Daca e sa ma gandesc in sens spiritual, daca as fi atat de bogata spiritual incat sa fiu inteleapta, paradoxal nu m-as simti bogata - doar cei cu obiective prea putin inalte s-ar simti increzatori in ei si in intelepciunea lor.




Daca e sa vorbim despre aspectul material, m-am gandit prima oara ca mi-ar trebui o casa. Apoi mi-am dat seama ca acesta este un drept al fiecaruia, nu este o bogatie. Si dintr-o data mi-a picat fisa: m-as simti cu adevarat bogata si stapana pe mine daca as putea calatori oriunde, oricand, oricat - bineinteles insotita de persoanele care ma fac sa gust nu numai calatoria, ci si bucuria de a fi cu ele.
 


Dau si eu mai departe aceasta leapsa catre Morticia, Miss Zebra si Sonho de Lisboa. Daca raspundeti pana pe 20 ianuarie, puteti castiga si ceva simpatic de la Magielle.ro. Yupiii!


luni, 11 ianuarie 2010

Catre "o anumita parte" a utilizatoarelor toaletelor publice

Dragele mele,
Va scriu aceasta scrisoare in speranta ca, in sfarsit, veti pricepe tehnica prin care noi, femeile din lumea asta, supravietuim unei intalniri cu o toaleta publica fara sa trecem prin pericole majore.

Stiu ca multe dintre voi sunteti frustrate de mizeria care poate exista intr-o toaleta publica. Nu va imaginati insa sentimentele pe care mi le starneste o astfel de toaleta, vizitata anterior de una dintre voi. Nu stiu ce anume ma impresioneaza mai tare: urmele de pantofi de pe colac sau urmele de… stiti-voi-ce – tot de pe colac.

Nu stiu de ce, in capetele voastre alea micute, aveti senzatia ca va feriti de microbi, urcandu-va cu picioarele pe vasul toaletei. Ma intreb ce faceti atunci cand aveti pantofi cu tocuri.

Nu doresc in general raul nimanui, dar totusi visez la momentul in care vi se va intampla. Pentru ca intr-o zi i se va intampla uneia dintre voi sa se dezechilibreze si sa cada in… stiti-voi-ce. Si sper sa fiu acolo, cu un aparat de fotografiat. In scopuri pedagogice, desigur.
Nu este foarte complicat sa te duci la toaleta si sa reusesti, fara eforturi deosebite, sa faci ceea ce ai de facut fara sa te atingi de nimic. Si credeti-ma, este infinit mai usor decat sa te cocoti pe ea, intr-un echilibru precar. Nu mai spun ca este si mult mai putin periculos. Poti supravietui unei intalniri intamplatoare a fustitei cu colacul. Se duce cu detergent. Dar nu stiu cum mai poti iesi demna dintr-o toaleta in care ai cazut.

In plus, un secret: “tinta” este mult mai usor de nimerit. Adica, sa va explic: stiti-voi-ce trebuie sa ajunga IN vas, nu pe marginea lui, nici pe jos si nici pe pantofiorii vostri delicati.

O sa va surprinda, dar aceste toalete publice mai sunt folosite si de alte persoane, dupa voi. Probabil ca voi aveti stomacul mai tare (nu ma indoiesc, din moment ce sunteti in stare de asa ceva), dar trebuie sa va ganditi si la oamenii amarati de pe lumea asta carora dezastrul lasat de voi in urma le-ar putea lasa traume pentru totdeauna.

In final, va spun ca nu fac apel la bunul vostru simt. Nu sunt inconstienta. Fac apel la frica pe care trebuie sa o constientizati: urcatul cu picioarele pe toaleta ESTE periculos, feriti-va de el!

miercuri, 6 ianuarie 2010

Un an cat o mie si una de nopti si mai bine

Merita si blogul meu sa fie sarbatorit.
Acum un an, in seara zilei de 6 ianuarie, incepeam cu ceva teama blogul acesta. Cuvinte ca blogger, trafic si moderare imi erau straine. De widget-uri nu auzisem, iar intre blogspot si wordpress nu aveam vreo preferinta.
Intre timp le-am incercat pe amandoua, dar am ramas agatata de prima dragoste - blogspot. Traficul nu ma intereseaza atat de mult, decat daca imi aduce oameni noi cu care pot schimba idei. Moderare am incercat, dar nu mi-a placut si nici nu am prea avut nevoie.
Am intalnit oameni pe care-i indragesc si am inceput proiecte noi. Am reusit sa-mi conving mama sa-si faca impreuna cu mine un blog. M-am implicat in proiectul Romania - casa mea impreuna cu celelalte gargaritze-muschetari, intr-o incercare aproape don quijoteasca de a lupta cu gunoiul, am facut un blog de gatit (si asa am descoperit ca nu-mi prea place wordpress) si mi-am ajutat pisica-fiara sa-si faca si ea blog.
Un bilant care nu ar insemna aproape nimic daca oamenii care pe care i-am intalnit in ultimul an nu ar fi cu totul si cu totul speciali. Nu vreau sa va enumar, pentru ca mi-e teama ca as putea uita pe cineva si nu ar fi frumos. Dar cred sau sper ca va stiti :). Cei care nu stiu, sa ridice mane si sa ma intrebe.
Gata cu sentimentalismele! Va multumesc tuturor, va invit de pe-acum si la petrecerea de anul viitor, tot pe 6 ianuarie.
Sa bem ceva in cinstea Bucurestiului de vis!

duminică, 3 ianuarie 2010

Tentative de ecologie

Cand eram mica aveam mereu niste brazi imensi de Craciun. Imi place pastrez amintirile intacte, astfel incat in fiecare an m-am straduit sa avem un brad cat mai frumos.

Dar de cativa ani incepuse marele avertisment al ecologistilor: ucidem brazii pentru propria noastra placere. Eu, care nu sunt vegetariana din fire, mananc si animale care sunt ucise spre placerea papilelor noastre gustative. Si recunosc, prefer pantofii din piele in locul celor din plastic. Si picioarele mele la fel.
In privinta mobilei, recunosc ca prefer lemnul masiv. Iar cand merg la munte, nimeni nu ma poate dezlipi de langa soba cu lemne. Si iata deci cum, in dorinta de a ma hrani, incalta si a avea pe ce dormi si cu ce ma incalzi, diverse fiinte vii sunt ucise.

Dar bradul, ce vina are bradul in povestea asta? Il tii doua saptamani si-l arunci (daca am trai intr-o tara civilizata, l-am arunca si cu folos).
Nu am crezut balivernele celor care numeau brazii de plastic brazi ecologici. Pentru ca plasticul poate fi in multe feluri, numai ecologic nu. Nici nu vreau sa ma gandesc la fumul gros care iese din numeroarele fabrici chinezesti in care se produc aceste constructii de plastic numite brazi.

Am tot sperat intr-o solutie in care sa impac si capra si varza: sa am bradut adevarat in casa, dar sa nu moara niciun brad pentru asta. Si iata ca anul asta s-a intamplat: in sfarsit au aparut pe peste tot brazii in ghiveci. Teoria este simpla: iei bradutul in ghiveci, il tii cateva saptamani si apoi il plantezi.
Unde il plantezi daca locuiesti intr-un cartier de blocuri si nu stii pe nimeni cu curte dispus sa-ti ia bradul? Nu stiu, dar veti vedea ca asta nu a mai fost o problema.

Am umblat prin  magazine, am reusit sa gasim un bradut la un pret cat de cat rezonabil (bineinteles, intotdeauna apar dupa aia cativa oameni care au gasit in alta parte mult mai ieftin, mult mai mare si mult mai bun). L-am dus acasa fericiti, l-am cazat pe balcon si am stat linistiti. Pana a doua zi cand am mers pe balcon si ne-a izbit un miros puternic de motorina.
Ce sa facem? Bradul cu miros de motorina nu da bine la casa omului. Am observat apoi si ca ghiveciul era spart. Asa ca ne-am hotarat sa mutam bradul in alt ghiveci.

Bun, fugi la magazin si cumpara alt ghiveci, plus un sac de pamant ca ne-am dat noi seama ca avea cam putin pamant, Sa nu va imaginati ca mutarea a fost usoara. A durat cateva ore, dar finalul a fost fericit. L-am pus in casa si nu mai mirosea a motorina, probabil mirosul venea de la ghiveci.
L-am udat zilnic, nu l-am tinut la caldura si ne-am rugat de mai multi prieteni sa-l plantam in gradinile lor. Dar degeaba, caci bradul nostru ecologic s-a uscat. In ultimul hal. Ca un brad ne-ecologic. Nu i-o fi priit lipsa de motorina de la radacina.

Asa ca este ultimul an in care sunt ecologista: de la anu', brazi normali, fara pretentii, vor poposi pentru cateva saptamani in casa noastra. Si apoi se vor duce sa se integreze in natura sau sa incalzeasca vreo casa mai amarata. Gata cu ecologia de Craciun, ca ne-a costat dublu si ca bani si ca efort, pentru ca rezultatul sa fie acelasi.