luni, 28 februarie 2011

"De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? "

O cunostinta se plange ca tatal sau este in permanenta irascibil, ca din cauza lui cam toata lumea s-a indepartat de familia lor si ca, desi are probleme de sanatate, nu considera ca acest comportament este scuzabil.
In acelasi timp, fiica ce se plange de tata este ea insasi o persoana irascibila si extrem de instabila, le face viata un calvar nu numai sotului sau, ci si colegilor si putinilor prieteni care le-au mai ramas. Injuraturile sunt la ordinea zilei, la fel si permanentele nemultumiri legate de tot ceea ce fac ceilalti. Ii place sa fie in centrul atentiei, chiar daca pentru asta este nevoie sa tranteasca, sa bufneasca si sa tipe. Nimic nu este suficient de bun in tot ceea ce fac ceilalti, in timp ce ea are numeroase scuze pentru comportamentul sau. In acelasi timp este surprinsa de faptul ca lumea o ocoleste, ca nimeni nu vrea sa socializeze cu ea si ca, in general, nimeni nu o intreaba ce mai face.
In timp ce nimeni in jur nu are o justificare suficient de puternica pentru ceea ce face (rau, evident!), ea este mereu justificata in actiunile sale: am probleme, sunt foarte nervoasa, sunt agitata, PMS samd.
Stiu, o sa-mi spuneti ca este un exemplu clasic de personalitate histrionica si probabil aveti dreptate.
Ceea ce ma surprinde este aparenta luciditate pe care o are legata de alta persoana, cu un comportament similar, in timp ce propriul sau comportament si faptul ca lumea o ocoleste nu ii pun niciun fel de problema.
 
Ar fi ideal daca fiecare dintre noi s-ar analiza la fel de lucid cum ii analizeaza pe ceilalti. Nu pentru a se justifica, nici pentru a se autocritica, ci pentru a se echilibra. Dar cati dintre noi sunt suficient de curajosi sa faca asta?

13 comentarii:

Zazuza spunea...

o floare de lotus, doua flori de lotus... si asa tace nu numai propria maimuta interioara, dar nici nu se hraneste cea a celor de langa noi :))

Lady Io spunea...

Uneori nu sunt atatea flori de lotus pe cat de multa energie au unii de consumat in comportamente de genul asta. I-as face un ceai de lotus, sa se simta mai bine :))

Zazuza spunea...

stii tu, mai exista si cura cu radacina tare de lotus. nu se potoleste, ii arzi una cu radacina in cap, sa vezi ce frumos doarme pe urma :))

Gilda spunea...

Cum ar fi daca toate femeile dintr-o cladire de birouri de 11 etaje si-ar da frau liber PMS-ului? Nu vreau sa ma gandesc.

arcadia spunea...

Draga mea, exact asta am făcut eu: m-am uitat în oglinda bălţii în care zăceam de câteva zile ca un hipopotam şi violam echilibrul habitatului. Când am văzut că-s ciufută, scremută, posacă şi constipată, m-am extras frumuşel din băltoacă, mi-am tras două palme şi m-am orientat pe cărăruia cea dreaptă. Nimeni n-are obligaţia să-mi suporte angoasele şi ifosele. Când o să-mi mai vină să fac pe nebuna, o să mă bag în debara, să nu atentez la buna dispoziţie a altora =))
So help me god! :D

Mirona spunea...

Acest sindrom este taaaaare raspandit :( Cunosc o multime de persoane care se plang neincetat de ceilalti pentru lucruri pe care ele insele le fac curent. Banuiesc ca este vorba de o anumita lipsa de introspectie, e mult mai usor sa cauti vina in altii decat in tine.

Din perspectiva mea, problema pare mai mare. Mi se pare ca cei mai multi romani nu stiu sa-si asume responsabilitatea pentru vorbele si actiunile lor in mod deschis si onorabil. Sigur ca aceasta perspectiva a venit odata cu experienta in Japonia, unde asumarea responsabilitatii ajunge pana la scuze publice, cu plecaciuni cu tot, din partea ministrilor sau a directorilor generali ai companiilor private :)

Lady Io spunea...

@Zazuza
Haha, asta suna deja mai bine.

Lady Io spunea...

@Gilda
Cladirea nu ar supravietui...

Lady Io spunea...

@arcadia
Nu cred ca ai sanse sa ajungi la gradul de desavarsire la care ajung unii: proasta dispozitie este permanenta, le tuna si le fulgera tot timpul, iar in oglinda nu se uita decat pentru a se admira.
Momente de proasta dispozitie avem cu totii, ca doar n-am fi perfecti.

Lady Io spunea...

@Mirona
Eu suspectez ca exista o urma de introspectie mascata: observam in ceilalti cele mai mari defecte ale noastre.
Ai perfecta dreptate in privinta responsabilitatii, ea vine din educatie si din proaste exemple publice.
Cat de des am vazut oameni publici cerandu-si scuze? M-as lipsi de plecaciuni, m-as multumi sa existe, sa se vada ca exista bun simt si responsabilitate.

mimi spunea...

oamenii nu sunt construiti sa isi asume responsabilitatea. nici prin State nu mi se pare ca se grabesc sa isi recunoasca vina (daca ar face asta poti sa ii dai in judecata si sa le ceri despagubiri :D )dar sunt educati sa fie mai retinuti, sa nu aduca in spatiul public problemele personale. daca colega ta ar pimi o avertizare din partea sefilor ca nu are un comportament adecvat probabil ar fi mai retinuta. si bineinteles suficient de frustrata incat sa vina cu shotgunul la job intr-o zi :D

Lady Io spunea...

@mimi
Oamenii trebuie sa fie educati in acest sens, al asumarii responsabilitatii.
Nu am zis ca mi-e colega :)

mimi spunea...

scuze, probabil mintea mea a creat scenariul acesta cu colega. cred ca responsabilitatea nu li se potriveste tuturor :) educatia mi se pare doar un factor