joi, 6 mai 2010

Steluta

Steluta era trista. Trista si singura. Maricica se maritase, acum nu mai avea nici macar cu cine sa schimbe o vorba. Ah, viata asta! De maritat nu avea cu cine sa se marite, nu se mai uitase un baiat la ea din ziua in care, chiulind de la ore, isi sfasiase fusta incercand sa sara pe geamul liceului industrial.
Se aseza barbateste pe o banca in parc si medita la singuratate, in timp ce manca seminte.

De pe banca de alaturi, Vasile o privea uimit: ce femeie! Ii atrasese atentia prin modul in care scuipa cojile semintelor, cu bolta, cu aerul ca face ceva obisnuit. Si apoi ochii ei tristi, care ii spuneau lui Vasile ca este o fata serioasa. 


Se duse langa ea si-i oferi o tigara. Ea nu refuza nimic gratuit, asa ca accepta. Vasile se aseaza timid langa ea si incerca sa faca un pic de conversatie. Nimic nu se lega. Pana cand el ii povesti ca stie pe cineva care are o cunostinta apropiata care l-a vazut pe Sorinel Pustiu' in carne si oase. Ochii ei se luminara dintr-o data. Gasise subiectul perfect de conversatie. Pasiunea pentru muzica ii lega.


Urma o idila fara prea multe fasoane. El ii aducea ei casete din piata, ea inflorea pe zi ce trece, fericita ca in sfarsit o iubeste cineva. Ea se muta de la parinti intr-un camin de nefamilisti, cu ajutorul unui unchi care avea o pila. Vasile urma sa se mute impreuna cu ea. Asa ca el, baiat muncitor, incepu lucrul la noua lor casuta, in timp ce ea isi regasise din vechile prietene si se ducea zilnic la cafea.


Cand Steluta venea acasa inspecta cu un ochi de cunoscator stadiul lucrarilor. Ei ii veni ideea sa faca bolta la usa de la intrarea in camera. Lui ii veni ideea sa puna o bucata tavan fals taiat intr-o forma abstracta, din care sa luceasca zeci de spoturi. Ea si-l dori albastru, ca sa-i aminteasca de cerul instelat. O, Steluta, marii poeti de la tine se inspira!


Mai pusera cateva spoturi si in podea, iesind din parchetul laminat, colorat tot in albastru. Greul veni atunci cand a venit vremea alegerii mobilei. Niciunul nu prea mai avea bani, in plus ea isi dorea sa aiba, asa cum vazuse in filme, o canapea din piele alba. Zis si facut. Vasile obtinu un credit pe zece ani si plati canapeaua. In sfarsit totul era gata. Spoturile luminau intr-o lumina difuza camera albastra, dand impresia ca erai intr-o minunata caverna dintr-o tara mediteraneana.


Cand Maricica veni in vizita, Steluta ii citi invidia in ochi si se bucura. Ce, ea nu fusese invidioasa cand se maritase Maricica?
Steluta inflorea pe masura ce cei care o vizitau se minunau de camera ei din caminul de nefamilisti. O lumina speciala incepuse sa-i luceasca in ochi. Iar intr-o zi, cand pe drum spre casa incercasera deja doi baieti sa o agate, isi dadu seama ca este prea buna pentru Vasile.

20 de comentarii:

Zazuza spunea...

haha, ce e cu realismul asta magic dambovitean?? hai ca mi-ai distract dimineata! excelent! aaaaaaaand, anti-spam word zice: nisipizi :))

Zazuza spunea...

as dori sa stiu insa cine te-a inspirat in asa hal - iar isi renoveaza apartamentul cineva la voi in bloc? si daca nu cumva textul s-ar chema mai bine steluta? sau emanciparea stelutei hahaha.

teampit spunea...

Hai ca m-am distrat pe cinste de la 8 dimineata =)) M-a impresionat mai ales evolutia psihologica a Stelutei care a inteles pana la urma ce valoare are si ca merita mai mult. Poate o canapea alba si un fotoliu!

Lady Io spunea...

@Zazuza
Am schimbat numele postarii :), m-am incurcat pentru ca ma grabeam sa plec la serviciu.
Nu-si renoveaza nimeni casa, am avut o inspiratie matinala. Poate fac un serial :D

Lady Io spunea...

@teampit
Neaparat si plasma.

Zazuza spunea...

ge-ni-al!!! chiar te rugam!

teampit spunea...

Steluta va atinge apogeul cand isi va lua geanta Louis Vuitton!

Misaki spunea...

Asta cred ca este ceea ce numim a face haz de necaz si umorul trist :))) Si eu vreau serial. Am sa astept cu speranta sa devina un exemplu de bun-simt Steluta in cauza :))

Lady Io spunea...

@Misaki
Stiu si eu? E realist un happy-end?

Zazuza spunea...

Vuiton din piata de la Vitan =))! neaparat happy-end!

Danangib spunea...

Ha, ha, ha...grozav!!! Ce seamana cu viata a 80% dintre "oraseni"...imi place teribil.
Pune-o pe Steluta sa vina-n Gibraltar, sa se dea "avocat", imbracata cu haine de lux si asortata cu poseta "Prada" (de fapt toate falsuri) si spunand in stanga si-n dreapta ca-l cunoaste pe Elton John (modelul e real, crede-ma, l-am suportat cu noduri ultimile sase luni si nu diferea cu nimic de-o Steluta damboviteana).

Lady Io spunea...

@Danangib
Steluta nu a ajuns inca la un asemenea "rafinament".
Dar persoana respectiva e tot conationala noastra? Interesanta povestea, oricum, merita sa o dezvolti. Ma fascineaza limitele pe care le imping unii oameni pentru a-si atinge scopurile.

noaptebunacopii spunea...

Nici nu ştiu dacă :) sau :(.

Lady Io spunea...

@noaptebunacopii
Mai bine :)) pentru ca in timp sa nu mai avem prea multe motive de :(

Anonim spunea...

Foarte inspirat scrisa povestea Stelutei, iar sfirsitul excelent!
:)

Lady Io spunea...

@Anonim
Multumesc, ma bucur ca ti-a placut.

Diana Alzner spunea...

Da, foarte realist. Sunt curioasă cum va continua. :)
Cred c-a ajutat şi Chiţi... :)

lucky motanul spunea...

am intrat şi eu în atmosfera
încărcată de fluturii albaştri
ai macondo-ului de la bloc
cu încântarea privitorului
prin telescop, microscop şi periscop
la lumea pitorească din jur
stârnindu-mi lacrimi de râs sau de plâns
povestea unei lady despre eroii căminului de nefamilişti
mă ţine treaz pe gardurile oraşului
şi hohotesc acolo sub luna
încă netatuată
sub cerul încă nedat cu gel
aşteptând cu ochii mari
toate aventurile viitoare

Lady Io spunea...

@Diana Alzner
Sigur ca da :))

Lady Io spunea...

@Lucky
Din partea ta, e mai mult decat un compliment :)