Steluta

Steluta era trista. Trista si singura. Maricica se maritase, acum nu mai avea nici macar cu cine sa schimbe o vorba. Ah, viata asta! De maritat nu avea cu cine sa se marite, nu se mai uitase un baiat la ea din ziua in care, chiulind de la ore, isi sfasiase fusta incercand sa sara pe geamul liceului industrial.
Se aseza barbateste pe o banca in parc si medita la singuratate, in timp ce manca seminte.

De pe banca de alaturi, Vasile o privea uimit: ce femeie! Ii atrasese atentia prin modul in care scuipa cojile semintelor, cu bolta, cu aerul ca face ceva obisnuit. Si apoi ochii ei tristi, care ii spuneau lui Vasile ca este o fata serioasa. 


Se duse langa ea si-i oferi o tigara. Ea nu refuza nimic gratuit, asa ca accepta. Vasile se aseaza timid langa ea si incerca sa faca un pic de conversatie. Nimic nu se lega. Pana cand el ii povesti ca stie pe cineva care are o cunostinta apropiata care l-a vazut pe Sorinel Pustiu' in carne si oase. Ochii ei se luminara dintr-o data. Gasise subiectul perfect de conversatie. Pasiunea pentru muzica ii lega.


Urma o idila fara prea multe fasoane. El ii aducea ei casete din piata, ea inflorea pe zi ce trece, fericita ca in sfarsit o iubeste cineva. Ea se muta de la parinti intr-un camin de nefamilisti, cu ajutorul unui unchi care avea o pila. Vasile urma sa se mute impreuna cu ea. Asa ca el, baiat muncitor, incepu lucrul la noua lor casuta, in timp ce ea isi regasise din vechile prietene si se ducea zilnic la cafea.


Cand Steluta venea acasa inspecta cu un ochi de cunoscator stadiul lucrarilor. Ei ii veni ideea sa faca bolta la usa de la intrarea in camera. Lui ii veni ideea sa puna o bucata tavan fals taiat intr-o forma abstracta, din care sa luceasca zeci de spoturi. Ea si-l dori albastru, ca sa-i aminteasca de cerul instelat. O, Steluta, marii poeti de la tine se inspira!


Mai pusera cateva spoturi si in podea, iesind din parchetul laminat, colorat tot in albastru. Greul veni atunci cand a venit vremea alegerii mobilei. Niciunul nu prea mai avea bani, in plus ea isi dorea sa aiba, asa cum vazuse in filme, o canapea din piele alba. Zis si facut. Vasile obtinu un credit pe zece ani si plati canapeaua. In sfarsit totul era gata. Spoturile luminau intr-o lumina difuza camera albastra, dand impresia ca erai intr-o minunata caverna dintr-o tara mediteraneana.


Cand Maricica veni in vizita, Steluta ii citi invidia in ochi si se bucura. Ce, ea nu fusese invidioasa cand se maritase Maricica?
Steluta inflorea pe masura ce cei care o vizitau se minunau de camera ei din caminul de nefamilisti. O lumina speciala incepuse sa-i luceasca in ochi. Iar intr-o zi, cand pe drum spre casa incercasera deja doi baieti sa o agate, isi dadu seama ca este prea buna pentru Vasile.