marți, 3 martie 2009

Rezistenţa la nesimţire

În fiecare dimineaţă, pe trotuarul pe care merg spre serviciu pietonii sunt goniţi de şoferii care au ales sa ocolească aglomeraţia. Şi asta nu-i nimic. Aici, şoferii nu se mai simt doar stăpânii şoselelor, se simt şi stăpânii trotuarelor, de aceea claxoneaza si înjura pietonii care îşi vad de drum, îndrăznind sa stea în calea zeilor.

Într-o dimineaţă, când ajunsesem în dreptul trecerii de pietoni, unul dintre aceşti zei m-a claxonat insistent, ca să îl las sa coboare de pe trotuar. A fost momentul in care m-am hotărât ca ajunge, nu poţi fi in permanenţă la cheremul nesimţirii. Şi nu m-am mişcat din loc. Aşa ca a coborât geamul şi m-a înjurat. Nu m-am mişcat. M-a ameninţat. Nu m-am mişcat. Şi a trebuit să aştepte să se facă verde pentru pietoni ca să mă mişc din loc.

Nesimţirea există şi pentru că îi permitem să existe. Tolerând nesimţirea, îi facem loc si o încurajăm. Dacă nu o combatem, nu avem dreptul sa ne plângem.

4 comentarii:

Anonim spunea...

insa cu o floare nu se face primavara :(

Lady Io spunea...

Nu, dar daca adunam mai multe flori, facem macar de un parc :-)

Anonim spunea...

aseara mi-am imaginat o revolutie...revolutia pietonilor...mii, ba nu, zeci de mii de pietoni punand stapanire pe sosele...oprind masinile in loc, ba chiar si timpul...calcand pe masini,cu zambetul acela 'soferesc' (ca sa nu spun impertinent) intiparit in coltul gurii...'eu sunt stapanul aici, insecta nenorocita!'...si bietii soferi iesind din masinile lor nesimtite si alergand pe trotuare, urland de spaima...ma opresc aici, as fi tentata sa imi imaginez mai departe cum devin ei cei urmariti pe acea palma nesigura de beton...

nu vreau sa instig la violenta, departe de mine gandul acesta urat...am incercat doar sa vad, pret de cateva secunde, cum ar arata o lume in care umilii pasitori de pe marginea soselelor ar deveni, brusc, 'soferi'...

pietoni din toate colturile tarii si ale lumii, uniti-va! :-)

Anonim spunea...

unde traversez eu dimineata sunt 4 benzi, 2 in fiecare sens, iar intre ele este un refugiu. (pe fizicienilor).
Aleg ca nebuna sa traversez strada, de frica! Serios, tot timpul am impresia ca nebunii aia sunt in stare sa ma loveasca intentionat,pentru ca nu am mers mai repede. :|