miercuri, 27 mai 2009

Cip-cirip

Cip-cirip, de dimineata ma bucur de ciripitul pasarelelor. Insa pasarelele tac in curand. Au sosit masinile. Aglomeratie, claxoane, muzicile se revarsa din boxele automobilelor, spre trezirea soferului, dar si a tuturor celor care locuiesc in zona.

Plec la serviciu. Cineva bate cu putere in usa liftului si striga catre cei de la etajele superioare "Dati, baaa, drumul la lift! Nu-l mai tineti blocat!". Copiii care inca mai dormeau, acum cu siguranta s-au trezit.

La trecerea de pietoni, semaforul arata verde. Masinile trec in continuare, claxonandu-i pe eventualii optimisti care incearca sa traverseze. Ajung pe celalalt trotuar. Ma strecor printre masinile parcate, cu grija sa nu ma calce masinile care merg in viteza. Unele ma claxoneaza, cativa soferi ma injura: ce dracu' mai caut si eu pe trotuar exact cand ei se grabesc?

Ajung la statia de tramvai. Sina este noua, tramvaiul este vechi. Rotile metalice produc zgomote si vibratii atat de puternice, incat o conversatie nu se poate face decat prin ridicarea vocii.

La serviciu, toata cladirea vibreaza, pe strada au loc niste reparatii. Ne zdrangane si creierii, si gandurile.

Dupa serviciu, la sala. Sport, miscare si barfe in vestiar, telefoane in sala. Plec acasa. Cu tramvaiul, inapoi la rotile de fier. Ma dau jos langa parc. Niste peruani zdrangane din niste chitare la intrarea in parc, in timp de curiosii se strang in jurul lor. Programul artistic continua cu aceleasi 2-3 melodii repetate pana pe la 10 seara, spre bucuria locuitorilor din zona.

Acasa, vecinul din dreapta isi incearca bormasina. Cel de jos ciocanul. Batrana din apartamentul de alaturi este surda, stirile sunt puse la volum maxim. Din cand in cand se mai aude schelalaitul isteric al unui catel lasat acasa. Seara, zgomotele se mai atenueaza, Ma duc la culcare. Este cald, vecinii de deasupra nu pot dormi si ies pe balcon sa se aeriseasca. Mai stau de vorba. Mai ascult si eu, fara sa vreau. In strada, niste betivi au inceput sa urle. Asa ca incep si vecinii de pe balcon sa urle la ei: "Baaaai, mai incet, nu vedeti ce ora e? Nesimtitilor, treziti tot cartierul!". Nu, pe mine nu m-au trezit betivii, ci vecinii.

Se intorc in casa. O usoara perioada de liniste. Urmata de un scartait familiar al patului. Se termina si acesta. Incepe cearta, incep sa tipe. Ea pleaca din dormitor trantind usa. El o urmeaza la baie, unde continua cearta. Acum aud limpede ce spun, din baie se transmit sunetele mult mai bine. Au terminat. Iarasi scartaie patul (impacarea…). Se linistesc. Ar trebui sa adorm. Sunt usor agitata, ma intreb de ce. Trece o ambulanta cu sirenele pornite. In sfarsit, adorm. Ma cufund intr-un somn dulce. Prea tarziu, suna ceasul. O noua dimineata. Pasarelele, cirip-cirip…

5 comentarii:

teampit spunea...

Hai ca am ras cu lacrimi =)) Ar fi bine daca am putea sa ne punem termopane si acasa, si la birou, si la masina, si pe urechi...

Morticia spunea...

:)) Cum rezisti? Eu cred ca as fi facut de mult o criza de nervi. Poate doua, trei...
Ma gandesc ca ar trebui sa scrii o carte despre peripetiile astea. Cred ca ai avea un succes nebun :)

Zazuza spunea...

uite, vezi, acuma rad din tot sufletul, cand inca mai stateam in Bucuresti nu cred ca mi-ar fi dat mana. la tara e sublim - maxim niste caini si niste vaci si duminica vecinu'cu slujba radio pt pocaiti (da' il da mai incet daca il rogi) :)). dezavantajul e ca simt ca turbez cand vin in Bucuresti - desi vin f. des ;))

cor y amor spunea...

haha si eu am ras. ai dreptate, chiar asa era. dar na, daca te duci la tara probabil iti lipseste fondul sonor obisnuit!

Lady Io spunea...

Ma bucur ca v-am amuzat :-)
Textul asta aduna mai multe probleme adunate de-a lungul timpului.
Clarisa, ai dreptate, oricat de mult tanjesc eu dupa liniste, la tara imi lipseste agitatia, imi lipseste orasul. Nu pot dormi: prea multa liniste!